Dacă porţile Cerului au fost deschise de Iisus Hristos prin Învierea Sa, porţile pământului au fost ferecate cu șapte lanţuri şi șapte lacăte de păcatele oamenilor. Aceea pe
care Dumnezeu a ales o şi a întărit o să rupă lanţurile şi lacătele de pe porţile pământului, ca să L primească pe Hristos să vină pentru mântuirea noastră, a fost Fecioara Maria. Atât de ferecate au fost porţile pământului de către păcatele oamenilor, că nici îngerii din cer nu au putut să le dezlege, decât această Preacurată şi Dumnezeiască Pruncă şi Fecioară Maria, născută din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana cu multă rugăciune….

Aflăm din scrierile Sfinţilor Părinţi şi din tradiţiile de la Ierusalim că cei doi Sfinţi Părinţi Ioachim şi Ana înaintau în vârsta lor, priveau la măslin, priveau la tot ce era roditor pe pământ: cum înfloreau, cum rodeau, şi se uitau neputincioşi, privindu şi mâinile şi braţele trudite, şi vedeau că ei nu rodesc, nu lăstăresc nici un fiu sau fiică. Câte nopţi, câte zile n au cugetat în inima lor zicând: „Doamne, de ce ne ai părăsit?”! Se considerau părăsiţi de Dumnezeu, dar nu au căzut în deznădej deşi de aceea Maica Domnului, ca şi noi într un fel, a fost plămădită din ţărână; ca şi noi a primit trup şi suflet, dar Maica Domnului a mai avut şi altceva – s a adăugat multa rugăciune a Sfinţilor şi dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana. Cât de fericiţi sunt părinţii care nasc prunci în urma unei profunde rugăciuni! Acei copii încă din pântecele mamei lor primesc binecuvântarea cerului. De aceea, rugaţi vă lui Dumnezeu să vă dea prunci sănătoşi, luminaţi de Dumnezeu! Cât de fericit trebuie să fie pruncul din pântecele maicii sale când ea se roagă pentru el şi când aceasta merge la Sfânta Biserică şi se hrănesc şi ea şi pruncul din pântece cu Sfânta Împărtăşanie, cu Hristos! Câtă bucurie sfântă în acea mamă! Dar câtă tristeţe trebuie să fie în inima unui copil care aude în familie cum se ceartă mama şi tatăl său, zicând unul către altul: „Mergi şi aruncă l afară, avortează l!” Ce simte pruncul în pântecele maicii sale, când vede că mai are câteva zile, ceasuri, clipe şi trebuie aruncat afară?

Maica Domnului este Născătoarea Vieţii. La praznicul Adormirii ei se cântă troparul: „Mutatu te ai la Viată, fiind Maica Vieţii”, adică „Mutatu te ai la Hristos”, pentru că Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Maica Domnului a fost Scara din vedenia lui Iacov, pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu, iar prin Naşterea Maicii Domnului – Învierea cea mică, şi prin Naşterea Mântuitorului şi Învierea cea Mare a lui Hristos –, pământul nu a mai devenit un deşert de oase, ci o oază a Bucuriei şi a Raiului lui Dumnezeu. Mulți dintre credincioși au călătorit în Orientul Mijlociu, au ajuns în Sahara, sau cei mai mulți au văzut imagini din deşert, din pustiu. Aşa ar fi fost întreg pământul. Întreaga noastră planetă ar fi fost un deşert, un pustiu dacă nu ar fi rodit în pântecele acestei Fecioare, dacă nu S ar fi zămislit Hristos Fiul lui Dumnezeu. Veţi zice: „Părinte, dar s au născut prunci şi oameni şi înainte de Maica Domnului!” Aşa este, dar dacă Maica Domnului nu ar fi fost Scara pe care să coboare Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe pământ, pământul acesta ar fi fost un deşert şi, în loc de fir de iarbă şi flori de crin, ar fi rămas plin de oase. Prin venirea Mântuitorului şi prin Învierea Sa avem nădejde că orice mamă, tată, frate sau soră, pe care noi i am dus şi i am semănat în cimitir sub brazdă, vor învia; avem nădejde că oasele acelea vor învia şi vor lăstări şi vor fi în Raiul bucuriei lui Dumnezeu. Dacă Maica Domnului nu L ar fi purtat în pântecele ei şi pe braţele sale pe Hristos Cel Înviat, oasele părinţilor mei ar fi rămas pentru veşnicie să putrezească în pântecele pământului şi la fel s ar fi întâmplat cu orice om de pe pământ. Dar prin Naşterea Maicii Domnului, prin Naşterea
cea binecuvântată a Fiului lui Dumnezeu, eu am nădejde şi, când mi am dus părinţii la mormânt, am vărsat o lacrimă pe pieptul lor, dar nu o lacrimă ca să putrezească, ci o lacrimă să înverzească şi să înflorească. Prin Hristos Cel Înviat, toate mormintele vor învia şi de aceea pământul nu va mai fi un deşert de oase, ci va fi o oază, o parte a bucuriei şi a Raiului lui Dumnezeu. În popor, sărbătorii Nașterii Maicii Domnului i se spune Sfânta Mărie Mică, iar Sfânta Mărie Mare era numită Adormirea Maicii Domnului. Într adevăr, aşa i au spus înaintaşii noştri, dar gândindu mă cum aş putea numi această sărbătoare, am numit o Învierea mică. Dacă la Paşti avem Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Marele Praznic al Învierii, am putea să spunem că şi astăzi avem Sfânta Înviere Mică, pentru că Fecioara Maria L a născut pe Hristos – Învierea noastră. …..

Binecuvântat să fie Dumnezeu că, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne a făcut o bucurie sfântă, chemându ne, să prăznuim, împreună cu îngerii, nașterea Maicii Sale, nașterea Născătoarei de Dumnezeu! Bucurie sfântă s a sălășluit în inimile credincioșilor, bucurie pe care au avut o și îngerii din ceruri în acea zi de prăznuire a Maicii Domnului. De la o margine la alta a pământului, de la pământ până în cer, din cer și până întru suferința iadului – și acolo în acea zi a fost mângâiere, pentru că și cei din iad, înecați fiind în lacrimile durerii lor, se bucurau, nădăjduind că Maica Domnului va mijloci și pentru cei dintru adâncul iadului, va mijloci la Fiul său, la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să i izbăvească și pe cei de acolo. Cu atât mai mult noi, cei de pe pământ, ne punem nădejdea în marele ajutor și în rugăciunile Maicii Domnului către Preasfânta Treime. Prin urmare Maica Domnului nu este numai nădejdea noastră, a celor de astăzi, ci a fost și a părinților noștri, și a strămoșilor noștri. Iată că în ea își pun nădejdea și cei dintru adâncuri și se bucură și cei din cerul Împărăției lui Dumnezeu. Mângâiere în tot universul, pentru că la acel hram n am prăznuit nașterea doar a unei fecioare oarecare, ci a celei mai sfinte dintre fecioare, Aleasa Cerului. Câte fecioare cinstite n or fi fost în vremea aceea, la plinirea vremii, cum spune Sfântul Apostol Pavel la Galateni 4, 4: la plinirea vremii, venit a Hristos în lume… Ei, câte fecioare or fi fost în vremea aceea! Dar una a fost aleasă să fie scară pe care să coboare Dumnezeu la noi. Aceea era fecioara Mariam din Nazaret. La nașterea acestei sfinte și binecuvântate de Dumnezeu Fecioare, am putea spune că Dumnezeu a frământat din nou creația Sa. Era căzută și a frământat o Dumnezeu din nou. Și ce frământă Dumnezeu ce este? Prescură. Iată, Maica Domnului a fost frământătură din cei doi părinți, Ioachim și Ana, și mult har de la Dumnezeu! Iată prescura din care S a născut apoi Fiul lui Dumnezeu! ….

Oare cu ce nădejde duc creștinele noastre prescura aceea la Sfântul Altar? Oare n o duc cu nădejdea ca prescura aceea să devină iarăși Dumnezeu? Cu ce ne împărtășim noi în chip văzut? Cu prescura frământată de maica soră creștină cu lacrimi și cu rugăciune. La slabele și neputincioasele noastre rugăciuni, prescura aceea se face Hristos, din Care ne împărtășim noi, cei cu buze pline de păcate. Oare cum Se odihnește Hristos pe buzele mele și în inima mea plină de păcate în viața aceasta? Mare ești, Doamne! Mare vei rămâne întru veșnicie, de poți de atâtea ori să vii și să nu Ţi fie scârbă de buzele și de inima mea cea plină de păcate! Aș a a venit și la această frământătură binecuvântată de Dumnezeu, Fecioara Maria din Nazaret, Arhanghelul Gavriil aducându-i veste din cer. O asemenea veste nu mai primiseră pământul și cosmosul niciodată. S au mirat îngerii, cetele cerești, când au văzut ce a mai putut Unul în Treime să facă, să plece dintre ei Hristos, Care este înconjurat de mulțimi nenumărate de îngeri, arhangheli… în slava și strălucirea cea mai curate a cerului… și a venit să Se sălășluiască într o prescură de pe pământ. De atunci se miră îngerii până astăzi. Dacă ați fi privit la cer în timpul Sfintei Liturghii, ați fi văzut câți îngeri sunt deasupra sfintei mănăstiri. Și toți s au minunat cum iarăși a venit Hristos la cei păcătoși, la cei ce n au pregetat să vină la ospățul pe care l a oferit Hristos în cinstea Nașterii Maicii Sale….. Câtă cinste să fi fost chemați la acel praznic pe care Hristos l a pregătit! Noi I am mulțumit lui Dumnezeu, am mulțumit maicii starețe și maicilor, tuturor celor care ajută sfânta mănăstire, care au muncit acolo și care ne au așteptat cu bucurie. Dar nu știu dacă L au văzut maicile, sau cei care au lucrat acolo, nu știu dacă L au văzut și pe Hristos, când a pregătit El mănăstirea pentru sufletele noastre și pentru noi, să ne simțim ca în Rai la praznicul nașterii Maicii Sale.

Câți dintre noi mai pregătim astăzi un praznic sfânt și binecuvântat de ziua maicii noastre?! Celor care sunt în viață nu le mai ducem o floare, celor care au plecat dintre noi, de ziua maicii noastre nu mai ajungem la mormânt să i punem o lumânare. Vă îndemn să nu vă uitați așa de repede mamele!

M am bucurat să văd atunci la mănăstire surori în vârstă plângând cu mine. Trecuseră zeci de ani de când ele nu mai aveau mame. Cine credeți că le au mai mângâiat după ce n au mai avut mame? Credeți că, pe pământ, în afară de binecuvântata mână a mamei, mai mângâie cineva? Spuneți mi dacă, în afară de mamă, v a mai mângâiat cineva pe obraz sau v a șters vreo lacrimă din ochi!

Hristos Domnul, an de an, la începutul toamnei îmbelșugate, pregătește iarăși ce are îndestul și El pentru cea care L a purtat în brațe când era Dumnezeu și Prunc pe acest pământ. Iată cum ar trebui să ne comportăm noi în relația noastră cu părinții noștri, cu mama și cu tata! Iată că este multă bucurie în cer, când după o Sfântă Liturghie se face pomenirea părinților și se merge și la mormântul lor! Când vă duceți la mormântul părinților în cimitir, la mormântul soților, al fiilor sau fiicelor, să știți că nu vă duceți la o cruce rece, nu vă duceți la un mormânt unde zac în țărână, în așteptarea învierii celei de obște, osemintele părinților.

Atunci când mergeți la mormintele părinților, nu vă duceți, de fapt, la cimitir, ci vă duceți în Rai, unde sunt ei, sau vă duceți în iad, dacă de acolo auziți plânsete și suspine care spun: „Pomenește mă!” sau „Pomeniți ne și să nu ne uitați! Întindeți ne mâna și ridicați ne prin rugăciunile, prin milostenia voastră și prin rugăciunile Maicii Domnului! Scăpați ne din lanțurile iadului!”

Îndemnul meu este să mergeți și în Rai, dar mai ales la cei care sunt în iad, coborâți la mormintele lor, la cei despre care știți că au murit neîmpărtășiți ori neîmpăcați cu mama sau cu tata, cu sora sau cu fratele, ori neîmpăcați cu Dumnezeu.

Mergeți și scoateți din iad, căci prin rugăciunile și prin milostenia dumneavoastră multă mângâiere și multă bucurie veți aduce!

I.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscop al Munților, Editura Sophia
 

• Pelerinaj - Nasterea Maicii Domnului
  Publicat in : Pelerinaje
• Nasterea Maicii Domnului - Sfanta Maria Mica
  Publicat in : Nasterea Maicii Domnului