Sarbatoarea Sfantului Nectarie

Sarbatoarea Sfantului Nectarie Mareste imaginea.

Sfantul Nectarie din Eghina este praznuit pe 9 noiembrie. Deşi Sfantul Nectarie este un sfânt aproape contemporan, evlavia oamenilor pentru el este una deosebită, fiind socotit sfântul care izbăveşte de cancer. În ţară la noi sunt mai multe biserici care îl au drept ocrotitor sau care deţin părticele din sfintele sale moaşte.

Una din mănăstirile care au hramul "Sfântul Nectarie de Eghina" este Mănăstirea "Radu Vodă" din Capitală, acest hram fiind atribuit mănăstirii din anul 2002. Aici, seria evenimentelor dedicate hramului a început de zilele trecute, când mai mulţi pelerini au început deja să calce pragul sfântului lăcaş de închinăciune şi să se închine moaştelor Sfântului Nectarie, ce se află în biserică.

Ieri, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Nectarie a fost scoasă din biserică şi aşezată în baldachinul special amenajat în curtea mănăstirii, apoi a fost săvârşită Sfânta Liturghie, iar seara a fost săvârşită slujba Privegherii.

"Biserica a rămas deschisă toată noaptea pentru credincioşii care au vrut să se roage Sfântului Nectarie, seara fiind săvârşită slujba Privegherii. A doua zi, dimineaţa, facem slujba Ceasurilor şi Acatistul Sfântului Nectarie, iar apoi Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla cu cinstitele moaşte va fi introdusă înapoi în biserică după ce se vor închina toţi credincioşii prezenţi", ne-a declarat protosinghelul Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii "Radu Vodă" din Bucureşti.

Sărbătoare şi în Ardeal
Şi în Ardeal sunt câteva aşezăminte monahale închinate ierarhului din Eghina. Unul din acestea este schitul de la Şinca Veche, din judeţul Braşov. Acolo, prăznuirea a început ieri-seară, cu slujba Privegherii. Astăzi au loc slujba Sfinţirii apei, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului. Schitul "Sfântul Nectarie" din Şinca Veche a fost ridicat în 2006, pe locul unde odinioară a fost o mănăstire distrusă de generalul Bukow, în timpul prigoanei din 1760-1762. În prezent, schitul este condus de monahia Serafima Antofe şi adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, dăruită de Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos.

Părticele din moaştele sale, în mai multe lăcaşuri din ţară
Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în insula Eghina, din Grecia. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele sfântului se mai găsesc şi la Biserica "Sfântul Nectarie" din Charlotte, Carolina de Nord. În România, părticele din moaştele Sfântului Nectarie se găsesc şi la Mănăstirea Putna, la Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi, la Schitul "Sfinţii Ioan şi Nectarie" din Brădetu, judeţul Argeş, la Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea, la Biserica "Sfinţii Voievozi" din satul Ghimiceşti, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, la Biserica "Sfânta Treime" din localitatea Bucium, Judeţul Braşov, la biserica Spitalului TBC din Sibiu, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Izvorul Tămăduirii" a Spitalului judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Nectarie" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la Capela "Sfântul Andrei" din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, la Biserica memorială "Mihai Viteazul" din Alba Iulia.

Silviu DASCĂLU
Articol publicat in ziarullumina.ro, 2011

Sinaxar: Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul

Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, pe malul Mării Marmara, în nordul Greciei. De la părinţii săi, săraci, dar credincioşi, a primit o aleasă educaţie creştină. La vârsta de 14 ani pleacă la Constantinopol, mânat de dorinţa de a-şi continua studiile şi de a-şi ajuta familia.

Este tuns monah la Mănăstirea Nea Moni, la vârsta de 27 de ani, pe 7 noiembrie 1876, primind numele de Lazăr, de către mitropolitul Gheorghe de Chios. Un an mai târziu este hirotonit de acelaşi mitropolit diacon, cu numele Nectarie. În anul 1885, termină Facultatea de Teologie din Atena, după ce absolvise liceul cu rezultate deosebite. În acelaşi an, Sfântul Nectarie pleacă în Egipt, unde slujeşte timp de trei ani la Biserica "Sfântul Nicolae" din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit mitropolit onorific de Pentapolis. Nectarie a fost nevoit să se întoarcă la Atena, după ce câţiva detractori invidioşi au reuşit să obţină destituirea sa. Aici a rămas câţiva ani predicator (1891-1894), după care acceptă postul de director al Şcolii Teologice Rizarios, după ce a câştigat încrederea oamenilor ca preot predicator, în cadrul Mitropoliei de Evvia. În decembrie 1908, la 62 de ani, Sfântul Nectarie pleacă de la conducerea şcolii teologice şi se retrage în Mănăstirea "Sfânta Treime" din Eghina, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice la 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat un an şi jumătate chinurile cancerului. A fost înmormântat în mănăstirea sa, "Sfânta Treime", de către ieromonahul iconar Sava, care, mai târziu, a pictat prima icoană a sfântului.

După moartea sa, s-a descoperit printr-o minune că din trupul său izvora mir, iar Patriarhia Ecumenică din Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii în 1961, cu pomenirea pe 9 noiembrie.  (George ANICULOAIE)

Troparul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Glasul 1

Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

 

07 Noiembrie 2014

Vizualizari: 583

Voteaza:

Sarbatoarea Sfantului Nectarie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE