Credinta, staruinta si intelepciune

Credinta, staruinta si intelepciune Mareste imaginea.

“Dreptmaritori crestini,
Evanghelia de astazi ne relateaza ca intr-o zi Mantuitorul Iisus Hristos a venit sa propovaduiasca in partile Tirului si ale Sidonului, iar aici a intalnit o femeie cananeianca ce I-a strigat cu durere: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon”. Avea o fiica demonizata. Domnul insa, ca si cum nu ar fi auzit-o, nu i-a raspuns niciun cuvant, asa incat ucenicii au simtit nevoia sa intervina, mijlocind la invatatorul lor: „Miluieste-o, Doamne, ca striga in urma noastra!”

Ei bine, spre uimirea ucenicilor si a noastra, Hristos a dat atunci un raspuns cat se poate de surprinzator: „Nu sunt trimis decat numai pentru oile cele pierdute ale Casei lui Israel!…” Adica…, a fost trimis doar pentru evrei!…

Sa fie oare chiar asa? Nu, ci Iisus Hristos a venit in lume pentru intreg neamul omenesc, nu numai pentru evrei, greci, rusi, sau mai stiu eu care altii se pretind alesi in chip special de Dumnezeu. El S-a intrupat pentru toti oamenii deopotriva, indiferent de neam ori rasa: deci si pentru romani, si pentru tigani, si pentru africani, si pentru australieni, pentru toti. De ce, atunci, a raspuns asa?! Ei bine, raspunzand astfel, Hristos nu a facut decat sa evidentieze mentalitatea iudeilor din vremea aceea, care se asteptau ca Mesia sa vina numai pentru ei, in timp ce pe ceilalti ii considerau „spurcati” si deci nedemni de chemarea sfanta la mantuire. Dupa ce a adus in discutie aceasta conceptie egoista insa, Domnul a demontat-o intr-un mod care nu a mai lasat loc la niciun comentariu in mintea celor ce au fost martori minunii de astazi. Vom vedea mai jos!

Auzind femeia afirmatia aceasta, care de altfel ii era cunoscuta, si intuind universalitatea misiunii lui Hristos, a insistat si, apropiindu-se, L-a rugat: „Doamne, ajuta-ma”. Si atunci Domnul ne mai uimeste o data… Dupa ce „a ignorat-o”, prefacandu-Se ca nu o ia in seama, preluand aceeasi mentalitate a iudeilor o numeste „caine”: „nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor”. Si aceasta nu pentru ca asa o considera El, ci pentru a sublinia acelasi dispret al „celor alesi” fata de neiudei, mentalitate pe care, de asemenea o va respinge prin ceea ce a urmat.

De retinut ca Domnul nu a vorbit de la Sine; nu Si-a exprimat propriul crez, ci a dat glas acelei mentalitati potrivit careia toti cei care nu faceau parte din poporul ales erau considerati spurcati si, pentru aceasta, erau numiti „caini“.

Iubiti credinciosi,
Toate aceste afirmatii si cuvinte, aparent scandaloase si jignitoare, nu vor decat sa evidentieze o mentalitate egoista, dispretuitoare si, pentru aceasta, nedreapta, care insa va face sa straluceasca si mai mult credinta si staruinta acestei femei, ce nu se lasa impresionata de conceptia condamnabila a iudeilor, potrivit careia cananeienii nu puteau spera nicio clipa la Mesia. Ea nu se lasa intimidata, ci staruie si da Mantuitorului un raspuns care arata ca nu era numai credincioasa, ci si inteleapta: „Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor”.

Vedeti ce inteleapta a fost femeia? Ea nu s-a lasat cuprinsa de orgoliul ranit al omului jignit; stia foarte bine care era crezul iudeilor despre cananeieni. Nu s-a simtit izgonita si respinsa. A simtit ce?… Sa staruiasca; sa insiste, rugandu-L iar: „Doamne, ajuta-ma”, in ciuda dispretului iudeilor aflati de fata. „Ajuta-ma!”… cu disperarea si cu dragostea pe care numai o mama o poate simti fata de propriul copil.

Ei bine, atat de impresionat a fost Hristos de credinta, staruinta si intelepciunea acestei femei, precum si de faptul ca nu s-a suparat si ca nu s-a simtit jignita, incat i-a spus: „O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie dupa cum voiesti!“ Si mai adauga evanghelia ca „s-a tamaduit fiica ei in chiar ceasul acela”.

Aceasta este pericopa evanghelica de astazi si cred ca invatamintele ce se impun sunt usor de desprins de fiecare dintre noi. Si noi putem fi uneori femeia aceasta care a alergat dupa Iisus. Cati nu avem de cerut de la El: fie indreptarea unui copil care nu ne mai asculta, fie reintoarcerea cu dragoste a sotului sau a sotiei in familie, fie inteleptirea unui vecin care ne muta hoteste hotarul, fie imblanzirea dusmanului care ne ponegreste ori ne barfeste, sau mai stiu eu ce alte situatii ne pot aduce in viata in postura femeii cananeience.

Ce oare L-a determinat pe Hristos s-o laude in cele din urma pe aceasta: „0, femeie, mare este credinta ta” si ce anume ar trebui sa invatam noi de la ea? Ei bine, trei lucruri cred ca ar trebui sa ravnim la aceasta pagana, socotita prea usor de „poporul ales” caine: credinta ei, desi mentalitatea vremii ii era potrivnica, staruinta, in pofida „ignorarii” si „jignirii” cu care a fost tratata aparent pana si de Hristos, si intelepciunea, cu care pana la urma ne-a cucerit pe toti. Ea isi va fi zis, in simplitatea ei, dar cu intuitia omului care se agata plin de speranta de orice simte ca i-ar putea aduce implinirea rugaciunii: „Nu-i adevarat, acest Mesia pe care eu L-am vazut ca invata atat de intelept si de puternic trebuie sa fi fost trimis si pentru mine si pentru poporul meu. Daca este Dumnezeu, trebuie sa fie si al nostru, al tuturor, pentru ca nu putem avea fiecare Dumnezeul sau.”

Staruinta!... Sunt intre noi oameni credinciosi care, daca nu li s-a implinit astazi rugaciunea, maine nu se mai roaga… Pai, daca nu s-a implinit?… A venit cineva cu pomelnic la altar si a platit rugaciuni. Si, daca a vazut ca nu i s-a implinit „rugaciunea”, dupa aceea a venit si i-a cerut banii inapoi, pentru ca nu i-a fost ascultata cererea, ca si cum ar fi fost vorba de nelivrarea unui simplu „produs” achitat. Ei bine, femeia de astazi nu a facut asa! A insistat. A staruit. Si o sa va mai spun ceva: cred ca Hristos a acceptat sa intre pentru cateva momente in jocul mentalitatii evreilor si pentru a-i incerca staruinta si credinta acestei femei. Sa vada, isi iubeste indeajuns de mult fiica, ori se va supara si va pune mai presus de dragostea ei de mama orgoliul ranit de „jignirea” cu care, de altfel, ar fi trebuit sa fi fost deja familiarizata?

Sunt intre noi oameni care ar dori sa „negocieze” cu Dumnezeu, eventual de pe pozitii egale! Oameni care, daca au avut intr-o zi ghinion si s-a intamplat sa nu fie serviti cum se cuvine de doamna de la lumanari, ori parintele a fost prea ocupat sau insuficient de dispus sa-i asculte si nu le-a citit rugaciunea cand au vrut ei, au facut stanga imprejur, le-au intors spatele, au plecat si pe la biserica nu au mai dat.

Ce face femeia de astazi? Ea staruie. Nici gand sa se simta jignita! Ea nu stie ce este acela orgoliu, caci iubirea jertfelnica alunga mandria. Ea o tine una si buna: „Doamne, Te rog sa ma ajuti! Stiu ca poti, pentru ca esti Mesia, Te rog sa ma ajuti!” Si insistenta si staruinta ei L-au determinat pe Hristos sa-i implineasca rugaciunea in fata tuturor, chiar daca nu era din neamul ales al lui Israel.

Intelepciunea!… A stiut sa raspunda intelept, nu obraznic, cum facem noi adeseori: suntem jigniti, jignim si noi; m-ai facut „caine”, ma voi razbuna pentru asta! Femeia raspunde cu o intelepciune care-L „cucereste” si pe Mantuitorul Hristos, dar si pe noi. Era inteleapta: „Da, Doamne, asa este, cum zici Tu, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor, si pentru aceasta Te rog, da-mi si mie o faramitura pentru copilul meu”...

Iata, dragii mei, cate lucruri putem invata de la o pagana care, potrivit mentalitatii vremii, nici nu avea ce cauta in fata lui Iisus, caci acesta era crezul iudeilor despre cananeieni. Un „caine“! Un „gunoi”! Si totusi, aceasta femeie vine si ne indeamna pe noi astazi la credinta, staruinta si intelepciune, iar nu sa ne suparam atunci cand nu suntem ascultati de Dumnezeu, in prima faza nici ea n-a fost ascultata. Hristos parea ca n-o aude, pentru ca apoi, la atentionarea ucenicilor, sa spuna poporului ratacit in egoism si nationalism: “Nu, nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale lui Israel; n-am nici o treaba cu cananeienii”, iar in cele din urma sa dea glas conceptiei absolut intolerabile a iudeilor despre pagani. Aceasta era mentalitatea, iar Hristos a reactionat astfel ca sa le arate iudeilor ca si El este din neamul lor si ca vine pe filiera Legii lor, pentru ca apoi sa poata aduce „deschiderea” necesara Legii, spre intelegerea si imbratisarea si a cananeienilor, si a samarinenilor, si a paganilor de tot felul, adica a intregului neam omenesc.

Invatam, asadar, din evanghelia de astazi, cum sa ne comportam fata de Dumnezeu. Intelegem ca nu avem voie sa ne suparam pe El atunci cand nu ne asculta sau intarzie sa ne implineasca cererea, ci doar sa insistam. Nu avem voie sa ne simtim jigniti de faptul ca El pare a nu ne auzi. Noi doar sa staruim! Nu m-a ascultat astazi? Nu ma duc sa-i cer banii parintelui inapoi, ci voi inteti rugaciunea si ma voi ruga si maine si poimaine s.a.m.d., pentru ca s-ar putea ca Dumnezeu sa doreasca sa-mi incerce credinta, asa cum a incercat-o si pe a cananeiencii astazi. S-a prefacut ca nu o aude: „Ia sa vedem, staruie in credinta, sau pleaca si nu vrea sa Ma mai vada in veci!” Aceeasi atitudine sa o avem si noi fata de Dumnezeu, pentru ca El uneori ne incearca, dorind sa vada daca avem credinta, iar apoi daca aceasta este dublata si de rabdare si staruinta, ori este incununata si de intelepciune… Stim sa staruim? Sau doar sa cerem, ba inca ne lipseste si rabdarea de a astepta sa ni se implineasca rugaciunea? Suntem intelepti, sau ne suparam precum copiii si nu mai venim la biserica pentru ca nu m-a multumit atitudinea parintelui intr-o zi sau alta?…

Sa-L rugam pe Dumnezeu, deci, sa ne dea si noua aceste virtuti ale femeii cananeience de astazi: credinta puternica, staruinta in rugaciune, dar si intelepciunea si puterea de a nu ne supara vreodata pe Dumnezeu sau pe oamenii din jurul nostru, ci sa le gasim totdeauna acestora scuze. Este o mare virtute sa le gasesti oamenilor scuze atunci cand ei nu si le cer. Sa te gandesti asa: „Poate ca a fost indispus vecinul si de aceea mi-a vorbit asa de glacial astazi. Poate ca a fost ocupat si de aceea nu a avut vreme si pentru mine prietenul meu. Poate ca m-a confundat, si de aceea mi-a vorbit asa de urat persoana aceea“. Scuze de tot felul, care pot mentine si sustine relatiile dintre noi, asa incat sa nu ne suparam neintelepteste unii pe altii. Sa ne scuzam si sa ne iertam unii pe altii, ca sa ramanem in comuniune si sa ne laude si pe noi Dumnezeu asa cum a laudat-o pe femeia cananeianca astazi: „Omule, sau femeie, mare este credinta ta. Fie tie dupa cum voiesti”, Amin!

† Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor,

Predici la Duminicile de peste an, Slatina

12 Februarie 2016

Vizualizari: 946

Voteaza:

Credinta, staruinta si intelepciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE