Cine ramane in Biserica?

Cine ramane in Biserica? Mareste imaginea.

La cincizeci de zile dupa Inviere, fiind ucenicii Domnului adunati in Ierusalim, "in incaperea de sus, unde se adunau de obicei" (FA 1,13), S-a pogorat asupra lor Mangaietorul si "s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (FA 2, 4). Cincizecimea este, practic, ziua de nastere a Bisericii, asa cum o cunoastem noi acum si la care suntem parte ca madulare vii ale ei. Sigur ca, in sensul larg al cuvantului, se poate vorbi de Biserica inca de la intemeierea lumii.

Spre exemplu, exista un cuvant al Sfantului Clement, episcopul Romei, care spune in Epistola sa catre Corinteni ca Biserica "a fost creata inainte de soare si luna" si ca "Biserica nu si-a luat existenta acum pentru prima data, ci exista dintru-nceput". Sunt, desigur, nuante teologice care exprima adevaruri profunde, insa propriu-zis, ca lucrare manifesta in lume, ca extindere a Trupului lui Hristos in umanitatea ucenicilor carora "li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc" (FA 2, 3), Biserica isi incepe lucrarea in acest moment. Este momentul in care s-au adaugat, acelei mici comunitati, alte "ca la trei mii de suflete". Iar acum, dupa aproximativ doua mii de ani, se vorbeste de cifre de ordinul milioanelor de credinciosi. Dar suntem noi in Biserica, in intelesul ei tainic si real, asa cum au fost Petru, Ioan, Iacov si ceilalti? Faptul ca ne declaram fii ai Bisericii sau ca frecventam, duminica de duminica, sfintele slujbe, este suficient spre a ne numi pe noi crestini?

Mai intai sa remarcam ca momentul Cincizecimii a avut loc pentru ca s-au implinit anumite conditii. Intre ele, cele mai importante sunt, desigur, jertfa Domnului de pe Cruce, Invierea si Inaltarea Lui cu trupul la cer. Abia apoi Tatal a putut trimite pe Duhul Sfant. Aceasta este lucrarea Preasfintei Treimi. Dar nimic nu se face pentru mantuirea noastra doar cu lucrarea lui Dumnezeu. Intotdeauna se cere si de la noi o contributie. Iar primul lucru pe care l-a facut acea prima comunitate crestina a fost aceea de a asculta de cuvantul Mantuitorului, Care le-a poruncit: "Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus" (Luca 24, 49). Daca ei n-ar fi ascultat si s-ar fi dus fiecare pe la casele lor sau prin alte locuri, nu s-ar fi putut implini aceasta fagaduinta. Apoi, e semnificativ faptul ca ei au trebuit sa stea impreuna, uniti in rugaciune, in acelasi spatiu. Nu in case sau in camere care sa-i desparta, ci fiind in contact viu, nemijlocit, unii cu ceilalti. Iar cei care erau acolo adunati in ziua Cincizecimii ni se spune ca erau "Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov", la care se adaugase Matia (cel care a luat locul lui Iuda Iscarioteanul), precum si "femeile si cu Maria, mama lui Iisus" (FA 1, 14). Vedem ca ni se descrie o comunitate alcatuita deopotriva din barbati si din femei, dar nu se dau decat numele celor 12 apostoli si cel al Maicii Domnului (desi ni se precizeaza ca numarul total al acestor ucenici era "ca la o suta douazeci" - FA 1, 14). Asta, pe de o parte, accentueaza clar existenta unei ierarhii, apostolii si Maica Domnului fiind intre cei de frunte. Pe de alta parte, devine greu de inteles cum, in conditiile in care Scriptura este categorica asupra acestui aspect, unii se autointituleaza "crestini", dar au o atitudine cel putin de indiferenta (daca nu chiar de hula) la adresa Maicii Domnului. Or, este limpede ca acolo unde este Maica Domnului (si, bineinteles, unde sunt apostolii si succesiunea apostolica), acolo este si Biserica.

Asadar iata, pe scurt, conditiile pentru ca noi sa fim in modul real in Biserica: sa ascultam porunca Domnului, sa ne adunam impreuna, respectand ierarhia si primind harul transmis, succesiv, de la apostoli pana azi, sa cinstim pe Maica Domnului si sa staruim in rugaciune. Indeplinesc, aceste conditii, comunitatile noastre parohiale si monastice? La rostirea, in cadrul Sfintei Liturghiei, a troparului ceasului al III-lea (momentul din zi in care a avut loc Pogorarea Sfantului Duh - aproximativ ora 9 dimineata), spunem: "Doamne, Cel ce pe Preasfantul Tau Duh, in ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Il innoieste intru noi, cei ce ne rugam Tie". Cu alte cuvinte, la fiecare Sfanta Liturghie noi suntem chemati sa retraim, la modul real (nu doar sa ne reamintim sau sa comemoram), momentul Cincizecimii. Sa ne uitam insa ce se intampla in biserica in momentul in care preotul rosteste aceasta rugaciune in altar. Cati constientizeaza acest moment, cati se afunda si mai mult in comuniune de rugaciune cu cei din jur?

Politicieni excomunicati?

Dar daca cei care sunt fizic prezenti in lacasul de cult nu constientizeaza importanta acestui moment si rateaza, poate chiar in cele mai multe cazuri, a se deschide catre harul lui Dumnezeu si se autoexclud, de facto, din trupul viu al Bisericii (ramanand ca un soi de madulare amortite), ce putem spune de cei care nu sunt nici macar prezenti cu trupul in sfantul lacas? Mai sunt ei in Biserica? Exista, din pacate, o categorie de credinciosi care considera ca nu e nevoie sa participi la sfintele slujbe - adica "sa fii practicant" -, ci ca e suficient si daca stai acasa si te rogi ("ca doar e acelasi Dumnezeu pe care eu il port in suflet"). E o ratacire foarte grava de la dreapta credinta. Descrierea Cincizecimii din cartea Faptele Apostolilor este categorica in acest sens: nu S-a pogorat Duhul Sfant decat peste cei ce erau adunati acolo, in jurul apostolilor si a Maicii Domnului! Nu se mentioneaza nicaieri de vreo limba de foc "ratacita" prin Ierusalim, coborand peste capul vreunui insingurat de buna voie. De aceea, Canonul 80 de la Sinodul al VI-lea ecumenic (anii 680-681) spune asa: "Daca vreun episcop, sau prezbiter, sau diacon, sau din cei ce se numara in cler, sau laic, ar lipsi de la Biserica sa mai mult, fara absoluta nevoie sau greutate, stand in oras si nu s-ar duce cu credinciosii la Biserica in trei zile de Duminici din trei saptamani, de va fi cleric sa se cateriseasca, iar de va fi laic sa se afuriseasca (departeze de la cuminecare)". Or avem mii, poate sute de mii de credinciosi care nu vin cu lunile sau chiar cu anii la slujbe, dar care inca se mai considera ortodocsi.

Sigur ca, dincolo de imposibilitatea practica de a avea o evidenta a participarii lor la slujbe (mai ales in cazul parohiilor de oras, unde mirenii pot merge si la alte biserici decat la cele de care apartin canonic) este un pogoramant din partea Bisericii faptul ca nu afuriseste astfel de persoane. Dar devine din ce in ce mai presant a intelege pana unde se poate merge cu aceasta ingaduinta? Pentru ca sunt unii care nu numai ca nu au o viata duhovniceasca in conformitate cu statutul de crestin, de fiu al Bisericii, dar mai si ignora sau chiar ataca invataturile de baza lasate de Domnul Hristos.

Biserica Ortodoxa din Republica Moldova (nu Mitropolia Basarabiei, cea care este sub jurisdictia Patriarhiei Romane), a dat pe 20 iunie a.c. un comunicat in care ii avertizeaza pe oamenii politici ca, daca vor continua sa sustina o serie de legi si pozitii contrare invataturii crestine, se va apela, in "scopuri strict terapeutice", "la traditia canonica a excomunicarii lor din Biserica pana la indreptare. Acest fapt ii va lipsi dintru inceput pe guvernanti de accesul la Sfanta Taina a impartasaniei, ca mai apoi, in dependenta de pocainta, sa fie primiti, sau respinsi definitiv, de la oricare slujire bisericeasca". Daca vom aplica si la noi o astfel de masura, absolut in litera si in spiritul canoanelor, va insemna ca, spre exemplu, la un hram cum este cel al Sfintei Parascheva, sa nu primim (cu atat mai putin sa invitam) pe acei parlamentari sau oameni de stat care s-au pronuntat, spre exemplu, in favoarea oricaror forme de legalizare a legaturilor homosexuale, punandu-le pe aceeasi treapta si dandu-le aceleasi drepturi ca familiilor traditionale! Si n-ar fi doar o astfel de masura, evident. Cu adevarat, se cam apropie vremea cernerii: ori in Biserica, ori in afara ei. Lucrurile vor trebui limpezite si asumate, de fiecare in parte, in mod deschis si cu onestitate.

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

25 Iunie 2013

Vizualizari: 434

Voteaza:

Cine ramane in Biserica? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE