Darurile Duhului Sfant

Darurile Duhului Sfant Mareste imaginea.

In Simbolul de credinta, Biserica Il proclama pe Duhul Sfant „de viata facatorul… prin care toate s-au facut“. Cosmosul se iveste la capatul miscarii de pogorare a lui Dumnezeu, ca lucrare a Tatalui prin Fiul in Duhul Sfant. Atunci, in prima zi a creatiei, „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor“, incalzind, precum pasarea ouale, ratiunile seminale risipite in apele primordiale. Caldura iubirii lui Dumnezeu, transmisa de aripile Porumbitei Duhului, a adus totul in existenta. Omul insusi, preotul si coroana creatiei, e tarana insufletita de suflarea Duhul lui Dumnezeu, si doar prin aceasta pneuma devine „suflet viu“, „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu“ Cel in Treime.



Parintii rasariteni au vazut in Duhul Sfant principiul activ al oricarei lu­crari de zidire, rezidire si sfin­ti­re a lumii. Prin rugaciunea Im­pa­rate ceresc, Duhul e chemat la inceputul fiecarei slujbe or­to­doxe pentru a cobori vesnicia in timp, a innoi si sfinti creatia. Sfan­ta Liturghie, de pilda, in­ce­­pe cu Imparate ceresc si cul­mi­neaza in actul invocarii Du­hu­lui pentru transfigurarea si sfin­tirea cinstitelor daruri si a ce­lor prezenti („Trimite Duhul Tau Cel Sfant peste noi si peste a­ceste daruri ce sunt puse inainte“ - din Rugaciunea Epi­cle­zei euharistice).

Chipul Duhului in sfinti

Duhul Sfant a oferit daruri co­mune intregii umanitati, dar o­fera si daruri specifice fiecarui om in parte. Darurile pe care Du­­hul le-a facut omenirii in­tregi sunt universale, deosebite de darurile particulare sau spe­ci­fice, pe care Duhul le face fie­ca­rei persoane la nivel indivi­du­­al. Darurile universale au fost date o data pentru totdea­u­n­a in vederea mantuirii tuturor oa­menilor, pe cand darurile per­sonale sunt facute fiecarei per­soane in parte si raman a­su­­pra omului daca conlucreaza cu harul si nu ingroapa talantii pri­miti, precum sluga lenesa.

Daca Fiul e icoana Tatalui, iar Duhul icoana Fiului, Duhul nu-si mai are chipul in alta per­soa­­na divina. Desi coboara in lu­me, Duhul lucreaza tainic si dis­cret, descoperindu-se in da­ru­rile si harismele Sale, dar mai cu sea­ma in „pleroma“ Bi­se­ricii, in sfintii Sai. Chipul Du­hului nu mai este, asadar, o per­soana di­vi­­na, ci persoana u­ma­na transfi­gu­rata si indum­neze­ita.

Cincizecimea descopera si ne da­ruieste plenar si lucrator Sfan­ta Treime. Prin Pogorarea Du­hului Sfant, Biserica se um­ple de Treime. In traditia litur­gi­ca a Bisericii Ruse, in Dumi­ni­ca Rusaliilor se celebreaza de fapt sarbatoarea Sfintei Treimi si abia in ziua urmatoare, in „lu­nea Sfantului Duh“, e sar­ba­to­rita Pogorarea Sa. Prin Po­go­ra­rea Duhului Sfant comuniu­nea trinitara se extinde in via­ta Bisericii pentru ca oamenii sa participe la viata de comu­niu­­ne vesnica a Sfintei Treimi (In. 17, 21).

Prin Duhul, omul Il desco­pe­ra si Il primeste pe Dumnezeu de Tata: „Ati primit Duhul in­fi­e­­rii, prin care strigam: Avva! Pa­­rinte!“ (Rom. 8, 15-16). Tot prin Duhul Il descoperim pe Iisus ca Domn: „Nimeni nu poa­te sa zica: Domn este Iisus de­cat in Duhul Sfant“ (I Cor. 12, 3).

Boris Bobrinskoy semna­lea­za ca Duhul e daruit Bisericii nu doar de Tatal si de Fiul, ci, im­partasind Bisericii darurile Sa­le, El o adapa chiar „cu Da­rul lui Dumnezeu care este El Insusi“.

Prin Pogorarea Duhului Sfant intra in timp, ca Im­pa­ra­tie deschisa spre zari ceresti, Bi­serica. Astfel, Biserica insasi e darul Duhului, caci ea Il gaz­du­ieste atat ca Dar, cat si ca Da­­ruitor. Biserica e darul Du­hu­lui Sfant, ca apoi Duhul sa fie darul Bisericii. In opinia Sfan­tului Irineu de Lyon, „a­co­lo unde este Biserica este si Du­hul lui Dumnezeu si acolo unde es­te Duhul lui Dumnezeu este Bi­serica si tot harul Sau“. A­ceas­ta inseamna ca Biserica e da­rul prezentei Duhului si a in­tre­gii Treimi. Ea e toposul prin ex­celenta al prezentei si lu­cra­rii Duhului ca Duh al comuniunii. Ie­rarhia si sinoadele Biseri­cii sunt si ele daruri ale Du­hu­lui.

Tot in Biserica sunt re­var­sa­te, pentru „tot omul ce vine in lume“, si alte daruri sfin­te: Sfan­ta Scriptura si Sfanta Tra­di­tie, Sfintele Taine si ierurgii­le, ca mijloace de luminare si sfin­tire a crestinilor. De n-ar fi gra­it Duhul prin prooroci, iar mai apoi prin Apostoli, n-ar fi e­­xistat Scripturile. Iar Sfanta Tra­ditie nu e altceva, dupa a­fir­matia parintelui Staniloae, de­cat „viata Duhului in Bi­se­ri­ca si viata Bisericii in Duhul Sfant“. Tainele si Ierurgiile sunt mijloace de transmitere a ha­rului Duhului Sfant in vede­rea curatirii si sfintirii celor cre­dinciosi si a cosmosului in­treg. Ele sunt indispensabile man­tuirii ca harul insusi.

Referindu-se la darurile Du­hu­lui, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea intr-o omilie a sa la Ru­salii: „Te intreb, care bu­na­ta­te din cele ce alcatuiesc man­tu­­irea noastra nu s-a infaptuit prin Duhul Sfant? Prin Sfantul Duh ne-am izbavit de robie, am fost chemati la libertate, am fost urcati la infiere, am fost plas­muiti din nou, de sus, ca sa spun asa, si am lepadat povara grea si urat mirositoare a pa­ca­te­lor. Prin Duhul Sfant avem so­boare de preoti, avem cete de in­vatatori. Din izvorul acesta a­vem si darurile descoperirilor si harul vindecarilor. De aici isi au obarsia si toate celelalte cu ca­te se impodobeste biserica“.

Duhul in darurile, roadele si harismele Sale

Darurile nenumarate si di­ver­se ale Duhului Sfant sunt in­florirea harului divin in suflet, improprierea si personali­za­rea lui in cel ce crede lu­cra­tor. Darurile Duhului sunt, prin urmare, roadele cola­bo­ra­rii concrete a omului cu harul di­vin, talantii inmultiti in ar­si­ta si sudoarea zilei. Aceste da­ruri sunt primite prin Taina Mi­rungerii, Taina pecetluirii cu Du­hul Sfant. Urmand profetului Isaia (11, 2-3), Biserica vor­bes­te despre sapte daruri ale Du­hului. Luandu-le din Dom­nul Hristos („din al Meu va lua“), Duhul le sadeste in suflete: „Si Se va odihni peste El Du­hul lui Dumnezeu, duhul in­te­­lepciunii si al intelegerii, du­hul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei-credinte. Şi-L va umple pe El duhul te­me­rii de Dumnezeu“. Dupa Sfan­tul Maxim Marturisitorul, prin darul temerii incetam sa mai pacatuim, iar prin cel al ta­riei incepem lucrarea vir­tu­ti­lor. Celelalte daruri ne conduc spre iluminare.

Oamenii se impartasesc in via­ta lor duhovniceasca de da­ru­rile Duhului in masura capa­ci­tatii lor de a le activa. Altfel, ele raman in stare latenta, in po­tenta, talant ingropat in ta­ri­na sufletului, pentru care avem a da socoteala la intoarcerea Dom­nului.

Roadele Duhului insa, care sunt daruri sporite haric prin lucrarea de sfintire a omului, sunt enumerate de Sfantul A­pos­tol Pavel: „Iar roada Du­hu­lui este dragostea, bucuria, p­a­cea, indelunga-rabdarea, bu­na­­tatea, facerea de bine, cre­din­ta, blandetea, infranarea, cu­ratia“ (Gal. 5, 22).

Darurile cu totul speciale, pe ca­re Dumnezeu le-a dat unor cres­tini, mai ales la inceputul Bi­sericii, pentru nasterea, ras­pan­direa si consolidarea ei sunt nu­mite harisme (facerea de minuni, proorocia, apostolia etc. - cf. I Cor. 12, 8-10). Lucrand prin minuni ce izbeau ochiul si zgu­duiau sufletul, harismaticii a­veau rolul, aproape constran­ga­tor, de a aduce pe cei ce nu cre­deau la credinta. Unele dintre aceste harisme (glosolalia sau vorbirea in limbi, talcuirea lim­bilor) au incetat pentru ca si-au atins scopul pentru care au fost date.

In sufletele curate si sfinte nu gazduiesc doar darurile ceresti, ci Daruitorul Insusi, Prea­sfanta Treime. Dumnezeu ne cere inimile noastre spre a lo­cui El Insusi in ele. Cum El nu vrea din ale noastre, ci pe noi, nu ne daruieste din ale Sa­le, ci ni se daruieste El Insusi, ca „Cel ce Se imparte si nu Se des­parte, Cel ce Se mananca pu­ruri si niciodata nu Se sfar­ses­te si pe cei ce se impartasesc ii sfinteste“.

Sursa: ziarullumina.ro

.

04 Iunie 2014

Vizualizari: 1030

Voteaza:

Darurile Duhului Sfant 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE