Despre Duhul Sfant si chipul duhovnicesc al lumii

Despre Duhul Sfant si chipul duhovnicesc al lumii Mareste imaginea.

Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - lisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca lisus inca nu fusese preaslavit. Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii faceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om. Si le-au raspuns deci fariseii: Nu cumva ati fost si voi amagiti? Nu cumva a crezut in El cineva dintre capetenii sau dintre farisei? Dar multimea aceasta, care nu cunoaste Legea, este blestemata! A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut? Ei au raspuns si i-au zis: Nu cumva si tu esti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Si s-a dus fiecare la casa sa. (Ioan 7,37-53. Duminica Pogorarii Sfantului Duh)

R. Radulescu: Pogorarea Duhului Sfant, moment de inceput al Bisericii. Acest fapt il cunoastem si cred ca il cunoaste orice credincios familiarizat cu viata bisericeasca. Mantuitorul Hristos, parinte Constantin Coman, anuntase trimiterea Duhului Sfant. Le spusese ucenicilor, vorbise despre aceasta. Evanghelia care se asculta astazi in biserici, se refera la momentul acesta oarecum indirect. Mantuitorul Hristos spune ca cel ce se increde in El, din inima lui vor curge rauri de apa vie. Este desigur o metafora si v-as ruga sa explicati ce vrea Hristos sa spuna, ce se intampla, de fapt, cu cel care se increde in El, ce poate izvori din acela?

Pr. Coman: Este numai intr-un fel o metafora, pentru ca "apa vie", de exemplu, nu este o metafora. Sfantul Evanghelist Ioan vorbeste foarte mult in Evanghelia sa despre o alternativa cereasca la hrana pamanteasca. Alternativa la hrana pamanteasca materiala (painea, apa, vinul etc.) este hrana duhovniceasca, nemateriala, care „coboara din cer" (painea cea cereasca, apa cea vie, cuvantul lui Dumnezeu). Aceasta nu este o metafora. Realitatea duhovniceasca, nemateriala nu este mai putin „reala" decat realitatea materiala. Realitatea duhovniceasca este mai consistenta decat realitatea materiala. Duhul este mai consistent decat materia. De fapt Duhul este cel care da consistenta materiei, care incheaga materia. Duhul umple totul, materia nu umple totul. Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24) si omul este chemat sa fie duh.

Ce pacat ca lumea de astazi - uneori chiar si cea bisericeasca si teologica - da atat de putina atentie duhului si componentei duhovnicesti a realitatii si se lasa coplesita de realitatea materiala, exterioara! De aici si obsesia eficientei exterioare, materiale, a cantitatii! Este drept ca noi strabatem o epoca profund materialista si rationalista, care da putina importanta realitatii nemateriale, pe care o numim duhovniceasca. Mare parte dintre semenii nostri par a se amagi cu convingerea ca realitatea se limiteaza la ceea ce percep cu simturile si cuprind dansii cu mintea! Macar de-ar fi mintea libera de preconceptii si de indoctrinari ideologice! Este cu atat mai grav, cand amagirea aceasta se intampla cu cei chemati sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos!!! In viata Bisericii este prezenta materia in toate, dar aceasta este folosita in asa fel si la dimensiuni bine gandite, incat sa faca mai mult decat evidenta prezenta lumii duhovnicesti. La Sfanta impartasanie, Hristos intreg se ofera intr-o faramitura de paine si intr-o picatura de vin. Dintr-o sticla de Agheasma Mare consumam un an de zile! Bucatica de anafura pe care o primesc credinciosii in fiecare duminica la Liturghie este putin mai mare decat o firimitura! intamplator, oare?! Nu! Deloc intamplator! Pedagogia dumnezeiasca a luminat pe cei ce au randuit aceste lucruri sa le faca asa pentru a pune in evidenta continutul in duh al acestora. Pretiozitatea este in duh, nu in materie! Materia trebuie subtiata cat de mult posibil, tocmai pentru a fi straveziu duhul.

Cine crede ca trebuie sa faca biserici mari, pentru a-L face vizibil pe Dumnezeu, se amageste! Cine crede ca mare inseamna inalt fizic sau voluminos, acela n-a inteles nimic din Evanghelia lui Hristos sau este victima unor cumplite amagiri si complexe omenesti. Paradoxal, credinciosii nostri simpli si needucati inteleg mai bine aceste lucruri, altfel ne-ar cere sa le dam anafura macar cat un sfert de paine, sa inteleaga ceva din ea! Noi chemam lumea la transfigurare, la umplere de duh, la induhovnicire, noi propovaduim preschimbarea acestui chip material al lumii in chip duhovnicesc si, in acelasi timp, ne intrecem in constructii materiale. Este evident o contra-marturie... Un punct de vedere! Iertati-mi digresiunea.

Sa revenim la discutia noastra. Ce se intampla cu cel ce crede in Hristos?! Ce inseamna cuvintele „vor curge din inima lui rauri de apa vie"?! Ne spune Sfantul Evanghelist Ioan in continuare: „Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit!" (Ioan 7, 38-39). Despre apa cea vie Mantuitorul vorbeste si in episodul cu femeia samarineana, exact in aceeasi termeni: „Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica!" (Ioan 4,14). Si aici se refera la Duhul Sfant pe care-L va trimite lumii de la Tatal.

Apa cea vie, asadar, este Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce cred, dupa preaslavirea lui Hristos. Lucrurile ca atare sunt foarte clare. Nu este suficient de clara intelegerea noastra raportata la aceste evenimente. Fie ca nu ne straduim sa ne apropiem de ele, fie ca ni se par indepartate sau poate imposibile, si ne linistim constiinta si mintea, pastrandu-ne departe de astfel de realitati! Ceea ce spune Mantuitorul Hristos aici este intemeiat pe discursul Sfintelor Scripturi, in ansamblul lor: omul a fost facut sa traiasca, nu autonom si izolat, ci in comuniune, spunem noi, impreuna cu Dumnezeu. Nu numai intr-o legatura morala, de prietenie, de vizite sau de contacte de la distanta, ci intr-o legatura consistenta, adica in unire cu Dumnezeu. Din aceasta legatura sau prin aceasta legatura omul primeste viata dumnezeiasca, nestricacioasa, viata prin excelenta, viata vesnica.

Unirea omului cu Dumnezeu se realizeaza mai intai in persoana Dumnezeu-Omului Hristos, iar prin pogorarea Duhului Sfant, se realizeaza in toti cei care, crezand, primesc prin botez Duhul lui Dumnezeu. intruparea Fiului lui Dumnezeu are acest obiectiv intemeietor, de a da lumii sansa vietii dumnezeiesti, a vietii vesnice. Acelasi Sfant Evanghelist loan spune: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." (loan 3,16). Despre aceasta viata vorbeste Mantuitorul Hristos deseori: „Eu am venit ca [lumea] viata sa aiba si din belsug sa aiba" (Ioan 10,10). Nu a venit Hristos ca lumea sa fie pur si simplu mai buna, ci a venit sa indumnezeiasca lumea, adica sa-i dezlege izvorul apei celei vii. Istoria lumii se imparte in doua. Este o istorie pana la Hristos si o istorie dupa Hristos. Este o lume pana la Hristos si o alta lume dupa Hristos. Punctul culminant este Pogorarea Duhului Sfant sau Cincizecimea, praznuita astazi. Pogorarea Duhului Sfant incununeaza iconomia dumnezeiasca lucrata prin Fiul. Ma tem ca vorbim prea usuratic, prea scolastic despre lucruri atat de insemnate! Cum sa atragem atentia oamenilor asupra acestor realitati, de fapt, cutremuratoare?! Cum sa le trezim interesul spre aceasta „oferta" incalculabila, care este sansa vietii adevarate, depline, vesnice! Si aceasta nu dupa moarte, ci acum.

„Oferta" vietii prin excelenta este facuta pentru aici si pentru acum, ca alternativa la viata stricacioasa, trecatoare, nedeplina. Din pacate - si din vina teologiei noastre - s-a incetatenit credinta ca viata vesnica este viata de dupa moarte. Nu, este viata care biruie moartea, intrucat biruie stricaciunea si pacatul, amagirea si falsitatea, esecul existential, desertaciunea, goliciunea fiintiala, deprimarea, nihilismul! Este viata care umple de sens, bucura adanc, deschide orizonturi existentiale, aduce satisfactia adevaratei impliniri. Viata aceasta este rezultatul hranitii cu hrana duhovniceasca (adica nemateriala, avand consis-tenta duhului), care vine din cer. Cei care merg la biserica ravnesc la aceasta hrana si o primesc, chiar daca, de multe ori, nu au deplina constientizare a ei. Cei care merg la biserica se hranesc cu cuvantul lui Dumnezeu, cu mangaierea chipului lui Dumnezeu si al sfintilor, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, cu puterea semnului Crucii, cu sfintenia lui Dumnezeu, impartasita prin apa sfintita sau anafura cu arul lui Dumnezeu. Se hranesc, de asemenea, cu hrana cereasca prin excelenta, lasata mostenire omenirii de Hristos, si anume Trupul si Sangele Domnului, prin painea euharistica si vinul euharistie.

Cei care cred ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat, cei care cred cuvintelor si puterii Lui, cred si urmeaza chemarii si fagaduintei Lui, care spune cu o claritate indiscutabila si provocatoare: „Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce crede in Mine are viata vesnica. Eu sunt painea vietii. Parintii vostri au mancat mana in pustie si au murit. Painea care se coboara din cer este aceea din care, daca mananca cineva, nu moare. Eu sunt painea cea vie, care S-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu. Deci iudeii se certau intre ei, zicand: Cum poate Acesta sa ne dea Trupul Lui sa-L mancam? Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul este adevarata mancare si Sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el." (Ioan 6,47-56).

Cincizecimea este un eveniment istoric, care deschide, la modul foarte concret, lumea aceasta si pe om relatiei nemijlocite cu Dumnezeu si cu imparatia lui Dumnezeu. De fapt, evenimentul Cincizecimii, asa cum este relatat de Sfantul Evanghelist Luca in cartea Faptele Apostolilor (cap. 2), ne arata foarte clar ce inseamna pogorarea Duhul Sfant. Asadar, nu este o vorbire metaforica, nu este o figura de stil.

R. Radulescu: Venire de sus in jos.

Pr. Coman: Venire din sus, pentru ca sus-ul trimite la Dumnezeu, dar nu neaparat ca pozitie fizica si geografica. Asa ne reprezentam noi lumea lui Dumnezeu, ca fiind sus.
Sus-ul, de obicei, pentru noi este pozitivul, este inaltul, este dincolo de noi. Lumea lui Dumnezeu, daca vreti, este dincolo de sus, dincolo de lumea noastra. Si atunci, ceea ce vine de la Dumnezeu, adica Duhul Sfant, vine de sus si se revarsa peste oameni. Ce rezulta de aici? Rezulta oameni plini de Duh Sfant. Oamenii se umplu de Duh Sfant, acesta este cuvantul folosit de Sfantul Evanghelist Luca pentru a exprima impartasirea Duhului Sfant oamenilor.

Duhul se revarsa peste oameni si oamenii se umplu de Duh Sfant. Duhul, realitatea nemateriala, duhovniceasca, necreata, se revarsa asupra fapturii create. Impartasirea de Duhul lui Dumnezeu este in egala masura impartasire de iubirea lui Dumnezeu, iubirea deplina, absoluta, dupa care aspira orice om si pe care nu o intalneste in limitele lumii create. Sfantul Apostol Pavel spune frumos acest lucru: „...iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua." (Rom. 5,5). Impartasirea de Duhul lui Dumnezeu devine obiectivul principal al existentei, pentru ca aceasta este calea de a participa la viata duhovniceasca, nemateriala, necreata.

Nu te mai feresti de rau, de necuratenie, de faradelege pentru a fi bun, ca sa implinesti legea sau conventia morala, ci ca sa te pastrezi curat pentru a primi si a nu alunga Duhul lui Dumnezeu. De la Hristos si de la Pogorarea Duhului Sfant nu mai avem o morala a legii, cum spune Sfantul Pavel, ci o morala a harului. Este o schimbare radicala. Morala legii il inchidea pe om in sine, ii cultiva egosimul, orgoliul, mandria, parerea de sine sau ipocrizia. Morala harului il motiveaza pe om sanatos, il deschide spre Dumnezeu si spre semeni si-i cultiva smerenia. Spuneam in alt dialog al nostru ca noi botezam copii de prunci, pentru ca nu opun nici o rezistenta harului dumnezeiesc. Mai adaug acum: si pentru ca sunt curati, nu au in ei umbra de rautate si intinaciune, fiind astfel salas potrivit Duhului.

Praznuind Pogorarea Duhului Sfant, dam marturie astazi si despre Biserica, realitatea care se naste odata cu pogorarea Sfantului Duh. Biserica este chipul nou al lumii, chipul induhovnicit sau indumnezeit al lumii. Ce este Biserica, de fapt? Luam act de ea tot in cartea Faptele Apostolilor a Sfantului Evanghelist Luca. Biserica sunt cei care au primit Duh Sfant. Un popor nou. O lume noua. Biserica este adunarea oamenilor care au primit Duhul lui Dumnezeu. Este relevanta relatarea Sfantului Luca privitoare la formarea primei comunitati crestine, care s-a adaugat nucleului initial al celor plini de Duh Sfant, format din Apostoli. Dupa evenimentul Pogorarii Duhului Sfant peste Apostoli, Sfantul Apostol Petru vorbeste multimii atrase de cele intamplate, spunandu-le pe scurt istoria lui Hristos si marturisind in final invierea Lui dupa ce fusese rastignit de catre iudei. Iata continuarea relatarii: „Ei auzind acestea, au fost patrunsi la inima si au zis catre Petru si ceilalti apostoli: Barbati frati, ce sa facem? Iar Petru a zis catre ei: Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi, in Numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, si veti primi darul Duhului Sfant. Caci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru... Deci cei ce au primit cuvantul Lui s-au botezat si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete. Si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni. Si tot sufletul era cuprins de teama, caci multe minuni si semne se faceau in Ierusalim prin Apostoli, si mare frica ii stapanea pe toti. Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste. Si isi vindeau bunurile si averile si le imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare. Si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget in templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii. Laudand pe Dumnezeu si avand har la tot poporul. Iar Domnul adauga zilnic Bisericii pe cei ce se mantuiau." (Fapte 2,37-47).

Noi, cei care alcatuim Biserica lui Hristos astazi, ne adaugam acelora si celor care s-au adaugat peste veacuri, marturisind credinta in Hristos si primind harul Duhului Sfant prin botez. Biserica are la baza pe omul plin de Duhul Sfant. Lucrul acesta tine de antropologia crestina fundamentala, si crestinismul il propune lumii ca pe un adevar esential. Omul nu este o existenta suficienta siesi, nu este chemat numai la o existenta in limitele lumii create, ci este chemat la o existenta care depaseste aceste limite inspre lumea lui Dumnezeu. La o existenta unde nu sunt limite nici de timp, nici de spatiu, nici de stricaciune, si prin urmare, nici de moarte. Aceasta este chintesenta predicii Bisericii noastre. Daca noi vorbim despre Evanghelie, care inseamna vestea buna prin excelenta, aceasta este veste buna: prin Hristos Mantuitorul si prin Pogorarea Duhului Sfant, omenirea, si omul in special, este chemata si asezata in posibilitatea de a depasi moartea, ca limita implacabila a existentei, pentru ca aceasta tine de firea lumii create.

R. Radulescu: Parinte profesor, vorbiti despre realitatea pe care o intemeiaza Pogorarea Duhului Sfant, o realitate care ne cuprinde pe noi, cei care ne incredem in Hristos. Am putea spune ca Mantuitorul Hristos vorbeste despre o identitate a celor cuprinsi in aceasta realitate: „Din ei vor curge rauri de apa vie!" Asadar, Biserica nu este un fel de asociatie a unor membri care adera, sa spunem, la un statut? Nu este un club al unora care-si propun un scop comun. Este altceva. Este ceva in care lucreaza cineva mai discret, mai evident. Cum sa intelegem aceasta realitate din care, constient sau inconstient, facem parte si noi toti?

Pr. Coman: Ridicati o problema importanta la care, in parte, am raspuns deja. Biserica nu este o asociere de persoane, indiferent care ar fi scopul acestei asocieri. Biserica este o realitate care tine de o noua categorie antropologica, pe care am putea-o numi "om duhovnicesc" (in sensul biblic „om plin de duh") sau „fiinta eclesiala". Este vorba, daca-mi ingaduiti, despre o specie noua sau mai bine zis despre o noua treapta de existenta la care sunt chemati oamenii. Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre „faptura cea noua" (2 Cor. 5,17;9 Gal. 6,1510) sau despre „omul cel nou" (Efes. 2,15; 4,24), punctand diferenta dintre acesta si omul cel vechi." Este vorba despre o innoire a creatiei, a lumii. Biserica este suma celor ce au primit Duh Sfant si este o realitate deschisa. Lumea toata este destinata imbisericirii sau induhovnicirii, umplerii de Duh imi puteti replica faptul ca nu prea se vede in crestini faptura cea noua. Este adevarat! Exista o mare varietate de intensitate si  mai mare varietate de constientizare a starii de faptura noua, plina de duh. Induhovnicirea este o stare dinamica pentru ca depinde de comunicarea continua intre om, ca subiect viu si liber, de o parte, si Duhul lui Dumnezeu, de asemenea subiect viu, personal si liber, de cealalta. Exista diferite grade de cadere de la starea de faptura noua, plina de duh sfant, dupa cum exista un proces continuu de recuperare.

Problema nu este existenta sau inexistenta realitatii respective, ci perceptia sau receptarea ei constienta. Marea problema este absenta simtului cu care am putea percepe aceasta realitate. Chiar si cei care sunt in aceasta postura, crestini care prin botezul in numele Sfintei Treimi, au primit Duhul lui Dumnezeu, au devenit Biserica ei insisi, chiar si aceia - noi adica - nu au suficient de dezvoltat, uneori chiar deloc treaz, simtul prin care ar putea percepe prezenta in ei a Duhului lui Dumnezeu sau a Harului dumnezeiesc. Exista un simt prin care am putea sesiza, fie si la nivelul unei intuitii, lumea lui Dumnezeu, prezenta lui Dumnezeu, imparatia lui Dumnezeu si cele dumnezeiesti. Sansa noastra este ca, dintotdeauna, din vremea Apostolilor si pana in zilele noastre, sunt printre noi crestini care reusesc sa-si dezvolte acest simt si sa aiba un simt duhovnicesc, cum spun Parintii, o vedere duhovniceasca, un ochi launtric si o simtire duhovniceasca. Ei vorbesc despre o intreaga anatomie si fiziologie duhovniceasca, corespunzand simturilor fizice, prin care patrund in lumea dumnezeiasca, pe care nu o cauta in afara, ci inlauntru, unde o avem toti prin botez. Ei ne spun ca-L gasesc acolo pe Dumnezeu. Ne spun ce inseamna sa aiba cineva aceasta trezvie, ce schimbare radicala se produce cand descopera cineva Duhul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu inlauntrul sau, la nivelul simtirii.

Din marturia experientei lor luam temei credintei noastre. Primii sunt Apostolii. Sfantul Apostol Petru are constiinta umplerii sale de Duhul lui Dumnezeu atunci cand explica multimii ce s-a intamplat cu Apostoli, la fel Sfantul arhidiacon Stefan, lacob fratele Domnului, la fel Sfantul Apostol Pavel. Aceasta marturiseste constiinta prezentei si lucrarii Duhului lui Dumnezeu in sine: „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu; Pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti" (ICor. 2,12-13). Desigur, prin iconomie dumnezeiasca, lucrurile erau atunci mai vizibile, mai pregnante, ca sa dea imboldul de inceput unei realitati cu totul noi, cum era Biserica.

Si in timpul nostru avem sihastri, calugari, dar si mireni, care vorbesc despre perceptia Duhului lui Dumnezeu. De ce noi nu sesizam aceasta prezenta dumnezeiasca? Pentru ca incercam sa-L gasim pe Dumnezeu sau Duhul lui Dumnezeu in limitele realitatii lumii noastre. Incercam sa-L descoperim sau sa-L citim cu simturile noastre fizice sau cu mintea noastra limitata. Nu ne deschidem spre altceva, spre dincolo de noi, de lumea perceptibila noua prin fire. Ca sa ne deschidem spre altceva trebuie sa pornim de la constiinta limitelor simturilor noastre fizice. Pentru ca lumea pe care ne-o descopera aceste simturi si mintea care prelucreaza informatiile acestor simturi nu epuizeaza realitatea nici pe departe. Si stiinta demonstreaza aceste lucruri. Nu sunt foarte pus la punct eu, dar cine doreste poate sa citeasca.

Stiinta cea mai avansata demonstreaza ca lumea este departe de a se epuiza in ceea ce putem noi accesa cu simturile noastre si chiar cu prelungirea stiintifica a simturilor noastre, adica cu instrumentele care ne permit vederea materiei pana in cele mai mici particule. Trebuie sa descoperim simtul sau instrumentul care ne face capabili sa percepem prezenta si lucrarea lui Dumnezeu. Daca nu prezenta si lucrarea Iui Dumnezeu, cel putin roadele sau consecintele prezentei si lucrarii lui Dumnezeu. Ne spune Sfantul Apostol Pavel ca sunt cateva roade foarte evidente ale prezentei si lucrarii lui Dumnezeu si anume: pacea, linistea, iubirea, infranarea, rabdarea, blandetea, etc. Acolo unde lipsesc aceste roade, nu exisia Duhul lui Dumnezeu. Ne mai spune acelasi Apostol Pavel, ca lucrul esential este credinta in Hristos. Pentru oameni, de obicei, credinta inseamna adeziunea la un crez. Nu este vorba despre adeziunea la un crez sau la ideologia cuiva, ci este vorba despre increderea intr-o persoana. Eu ma incred in dumneavoastra. Altfel nu as fi acceptat sa purtam acest dialog. La fel si dumneavoastra. Fiecare dintre noi a facut experienta acestei miscari de incredere, cel putin in relatia cu parintii cand era mic. Cand creste mare copilul intelege ca parintii mai au si slabiciuni, dar cand este mic se increde fara nici o ezitare in ei.

Credinta inseamna sa te increzi in Hristos, sa-L crezi pe Hristos Iisus. Eu mi-am gasit linistea in problema credintei, in problema teologica si in problema religioasa cand am descoperit aceasta extraordinara miscare. A crede in Dumnezeu incepe de la a-L crede pe Hristos, a te increde in personajul extraordinar Hristos, al Carui discurs il avem in Sfintele Evanghelii si in continuare in istorie, in experienta multora dintre crestini. Aceasta miscare de incredere este totul.

A te increde in cineva este mai important decat a face multe lucruri pe pamantul acesta. De aceea credinta este esentiala. Si iata, prin incredere, omul poate dobandi darul D)uhului Sfant si poate el insusi deveni un pol iradiant al celor dumnezeiesti: „Vor curge rauri de apa vie!". Vor iradia din el blandetea, iertarea, rabdarea, pacea, bucuria, dragostea. Se simte lucrul acesta. De ce ne simtim in liniste si in pace, atunci cand intram intr-o manastire? Pentru ca acolo este Duhul lui Dumnezeu datator de pace. De ce ne simtim in pace cand suntem in fata unui duhovnic, a unui sihastru? Pentru ca iradiaza din el pacea lui Dumnezeu.

Parintele Constantin Coman

Extras din volumul "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor", Ed. Bizantina

Cumpara cartea "Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor"


 

28 Mai 2015

Vizualizari: 3522

Voteaza:

Despre Duhul Sfant si chipul duhovnicesc al lumii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE