Pogorarea Duhului Sfant - moment al 'Cincizecimii' personale

Pogorarea Duhului Sfant - moment al 'Cincizecimii' personale Mareste imaginea.

Duminica a 8-a după Paşti

(Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan VII, 37-53; VIII, 12

În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - , Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El.

Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Lecturile din cadrul Sfintei Liturghii din ziua praznicului Cincizecimii, atât din Apostol, cât şi din Sfânta Evanghelie, pun în faţa ochilor noştri sufleteşti două semnificaţii fundamentale ale acestei sărbători. Pe de o parte, este descris evenimentul istoric al Pogorârii Duhului Sfânt, sub chipul limbilor de foc, asupra Sfinţilor Apostoli şi, prin ei, asupra Bisericii, atunci întemeiată, şi asupra lumii întregi. Pe de altă parte, cuvintele Evangheliei ne înfăţişează relaţia dintre Mântuitorul Hristos - „Lumina lumii“ - şi Duhul Sfânt, „apa cea vie“, căci, spune Domnul, „cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (In. 8, 12), după cum cel care îl va primi pe Duhul Sfânt şi îl va face roditor, „râuri de apă vie vor curge din pântecele lui“ (In. 7, 38).

Sărbătoarea Rusaliilor are, astfel, un rol fundamental, atât în planul mântuirii generale sau obiective, pentru că este momentul trimiterii Duhului Sfânt şi al întemeierii Bisericii creştine, cât şi în planul mântuirii subiective sau personale, pentru că, urmare actului Pogorârii Duhului Sfânt şi al întemeierii Bisericii, creştinul îşi poate împropria roadele mântuirii împlinite de Mântuitorul Hristos, împreună-lucrând cu El şi cu Duhul Sfânt şi în cadrul Bisericii, trupul tainic al Domnului.

Sărbătoarea Cincizecimii - împlinire a proorociilor Legii celei Vechi şi a promisiunii Mântuitorului Hristos

Cartea Faptelor Apostolilor, în capitolul al doilea, versetele 1-11, ne descrie evenimentul concret al Pogorârii Sfântului Duh, înfăţişându-i pe Sfinţii Apostoli, adunaţi în Ierusalim, la cincizeci de zile de la slăvita Sa Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Lui, de-a dreapta Tatălui, când „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei“ (F. Ap. 2, 2), iar aceştia s-au umplut de Duhul Sfânt, pogorât asupra lor sub chipul limbilor de foc, care i-a inspirat să vorbească în alte limbi, „precum le dădea lor Duhul a grăi“ (F. Ap. 2, 4), spre „uimirea“ şi „minunarea“ celor care îi cunoşteau şi îi ascultau, vorbindu-le în limbile lor despre „faptele minunate ale lui Dumnezeu“ (F. Ap. 2, 11), încât au crezut în El şi au hotărât să Îi urmeze Lui.

Ziua Cincizecimii, ca moment al Pogorârii Duhului Sfânt şi al întemeierii primei comunităţi creştine, cea din Ierusalim, paradigmă a întregii Biserici creştine, reprezintă actul culminant de împlinire a proroociilor Vechiului Legământ, precum şi a promisiunii Mântuitorului Hristos, făcută Sfinţilor Săi Apostoli, la Cina cea de Taină, când a instituit Taina Sfintei Euharistii, spre veşnica amintire a jertfei Sale răscumpărătoare, promisiunea de a nu-i lăsa orfani (In. 14-18), ci de a le trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului (In. 14, 26), Care să vestească despre El şi să întărească lumea întreagă şi sufletul uman în efortul de desăvârşire sau sfinţire, de înduhovnicire sau pnevmatizare, de împlinire a vocaţiei sale originare - dobândirea deplinei asemănări cu Dumnezeu sau pătimirea „îndumnezeirii“.

De atunci şi până la sfârşitul veacurilor, credinţa creştină învaţă că mântuirea, ca eliberare de păcate şi de patimi, adevărate „boli ale sufletului“ şi „cancer“ al vieţii spirituale, şi dobândire a virtuţilor creştine, culminând în iubire, virtutea care ne face asemănători lui Dumnezeu şi ne uneşte cu Părintele Ceresc, nu poate fi dobândită decât în Biserică, adică în calitate de „membre“ tainice, dar lucrătoare ale cuvintelor credinţei, prin împreuna-lucrare cu Hristos, Cel sălăşluit în „adâncul de taină“ al sufletului creştinului, din însuşi actul Botezului, şi cu Duhul Sfânt, ale Cărui daruri i-au fost oferite în mod potenţial creştinului, prin Sfânta Taină a Mirungerii, aşteptând din partea lui punerea lor în lucrare şi valoare.

Această dublă semnificaţie a sărbătorii Cincizecimii ne oferă, astfel, prilejul de a descoperi învăţătura creştină privind prezenţa şi lucrarea tainică a harului dumnezeiesc, sfinţitor şi desăvârşitor, în sufletul creştinului, iar pe de altă parte, asupra dimensiunii eclesiale, sacramentale şi comunitare a dobândirii mântuirii.

Taina Mirungerii - „Cincizecime“ personală
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, inspiraţi şi luminaţi de harul Sfântului Duh, acordă o importanţă capitală Sfintelor Taine, ca mijloace de primire şi rodire a harului dumnezeiesc în viaţa umană. Dintre acestea, Botezul, pe lângă ştergerea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale, este socotit a fi Taina sălăşluirii minunate a Mântuitorului Hristos în profunzimile, în „adâncul de taină“ al sufletului nostru, purificat prin apa baptismală, curăţitoare şi sfinţitoare. Prin Botez, Mântuitorul Se sălăşluieşte în sufletul creştin, în mod mistic, aşteptând din partea acestuia colaborarea, pentru ca, pe măsura eforturilor ascetice umane, prin împlinirea poruncilor Sale, această prezenţă tainică a Sa să devină una efectivă şi dinamică, spre urcuşul duhovnicesc şi spre mântuirea omului.

Dacă prin Botez creştinul Îl primeşte în sufletul său pe Hristos Domnul, prin Sfânta Taină a Mirungerii, aşa cum ne arată însăşi formula ei - „Pecetea darurilor Duhului Sfânt“, noul membru al Bisericii primeşte, în viaţa în care a fost introdus, armele sau mijloacele duhovniceşti cele mai eficiente prin care să lupte împotriva obstacolelor ce s-ar putea ridica în calea desăvârşirii acesteia - darurile Duhului Sfânt. Dumnezeu nu l-a chemat la o viaţă atât de înaltă fără a-i oferi şi mijloacele cele mai potrivite de a o dobândi, de a putea ieşi biruitor din acest „război nevăzut“ sau „inteligibil“, ci, prin pecetluirea trupului său şi prin intermediul legăturii de fiinţă dintre ele şi a sufletului acestuia, i-a făcut accesibilă vocaţia sa ontologică - desăvârşirea, prin conştientizarea şi împreună-lucrarea cu Hristos şi cu Duhul Sfânt, spre a sa mântuire.

Teologia ortodoxă, o teologie a speranţei şi a bucuriei mântuirii, interpretând profundele semnificaţii ale actului Pogorârii Duhului Sfânt şi modul sălăşluirii acestuia în viaţa omului, prin Sfânta Taină a Mirungerii, reală „Cincizecime personală“, ne învaţă că fiecare creştin valid botezat primeşte, prin actul Sfintei Mirungeri, plinătatea darurilor Duhului Sfânt, despre care vorbesc atât profetul Isaia: „Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Ţi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu“ (Isaia 11, 2-3), cât şi „Apostolul neamurilor“, atunci când ne încredinţează că „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege“ (Gal. 5, 22-23).

Potrivit acestei înalte învăţături de credinţă, fiecare creştin primeşte prin Taina Mirungerii, în mod potenţial, dar real, toate darurile Duhului Sfânt, Duhul Însuşi strigând din adâncul sufletului acestuia „Avva, Părinte“ (Mt. 26, 39), adică îndemnând la descoperirea, valorificarea şi desăvârşirea lor, prin efort personal, susţinut permanent de ajutorul dumnezeiesc.

Prin urmare, fiecare creştin trebuie să fie conştient de faptul că harul dumnezeiesc a revărsat, în mod absolut egal şi gratuit, „plinătatea“ darurilor sau harismelor sale asupra tuturor, aşteptând ca acesta să simtă şi să trăiască, să experieze şi să conlucreze cu ele, spre a sa mântuire.

În baza actului Botezului şi în mod deosebit al Mirungerii, nu există creştin lipsit de daruri, dar, din nefericire, există atât de mulţi oameni care nu sunt conştienţi de darurile primite, lăsându-le, din ignoranţă, nelucrătoare şi ineficiente în viaţa lor. Tabloul vieţii creştine ne oferă mai degrabă imaginea unor nevoitori care descoperă şi fructifică unul sau mai multe daruri, într-o complementaritate a lor, de „mădulare“ ale Bisericii, spre slava lui Dumnezeu, Care le-a revărsat asupra noastră, şi spre desăvârşirea personală.

Lucrarea harului Duhului Sfânt în „adâncul de taină“ al sufletului creştin

Prezenţa Duhului Sfânt în sufletul credinciosului este o prezenţă tainică, mistică, ascunsă, iar prin împlinirea virtuţilor, ea devine una descoperită, lucrătoare, efectivă. El este acel „Cineva“ mai interior nouă înşine chiar şi decât firea noastră, mai profund şi mai adânc chiar şi decât inima noastră. El este Cel care restabileşte cu adevărat şi în duhul unei depline libertăţi firea noastră, chipul dumnezeiesc din ea şi îl înalţă la cele mai înalte culmi ale asemănării cu Dumnezeu. Căci harul Duhului Sfânt nu desfiinţează puterea firii şi nici nu limitează libertatea ei, ci o întoarce pe aceasta de la calea contrară ei însăşi, la întrebuinţarea potrivit firii sale, a tuturor puterilor ei, o readuce pe calea potrivită firii sau conformă firii şi, acolo unde întâlneşte dor şi nevoinţă spre mântuire, o înalţă, pe calea mai presus de fire, la înţelegerea celor dumnezeieşti.

Aceiaşi duhovniceşti Părinţi ne învaţă că fiecare îşi este măsură a lucrării harului în sufletul şi în viaţa sa, fiecare dobândeşte darurile Duhului Sfânt pe măsura credinţei şi după dispoziţia din sufletul lui. Omul este, astfel, „distribuitorul propriu al harului“, iar măsura împărţirii darurilor „e măsura credinţei fiecăruia“. Între ostenelile creştinului şi „bunăvoirea“ harului este o legătură duhovnicească intrinsecă. În măsura în care lucrăm poruncile şi lăsăm să transpară în viaţa noastră această prezenţă mai presus de orice realitate, şi harul îşi arată în viaţa noastră roadele sale binefăcătoare.

Celor care duc o viaţă creştină înaltă, în ascultare de un părinte duhovnicesc, în adânc de smerenie, şi se ostenesc spre lucrarea acestor porunci, harul dumnezeiesc li se face „mamă“. Ei simt real necesitatea, prezenţa, ajutorul şi dulceaţa lui.

Dimpotrivă, o viaţă de păcat, neconformă Evangheliei şi poruncilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, ne face să „întristăm“ şi să „stingem“ lucrarea Duhului Sfânt în inima şi în mintea noastră, care duce la „lepădare“ din partea harului, prin care omul, lucrător al voii proprii, se înstrăinează tot mai mult de frumuseţea vieţuirii creştine şi trăieşte în universul îngust şi inferior al patimilor sale. El este lipsit de ajutorul dumnezeiesc, dar nu şi de asistenţa harului, putând să redea, oricând, transparenţa şi eficacitatea acestei prezenţe şi lucrări dumnezeieşti, prin reconsiderarea şi restabilirea situaţiei sale harice, prin smerenie şi pocăinţă, urmată de lucrarea poruncilor Evangheliei.

Aşadar, de voia fiecăruia dintre noi şi de modul în care ne exercităm libertatea noastră personală, spre săvârşirea păcatului sau spre deprinderea virtuţii, depinde intensitatea lucrării harului în noi. Cei care, cu credinţă, urcă treptele făptuirii creştine sunt înfiaţi sau suportă „înfierea în Duh“. Cei care se fac, prin necredinţă şi nepurtare de grijă, nelucrători ai poruncilor se lipsesc de lumina şi de ajutorul Duhului Sfânt. Prin voia noastră deci putem deveni „mădulare ale lui Hristos“ şi „temple ale Duhului Sfânt“, sau să facem această prezenţă nesimţită, nelucrătoare, nemişcată în viaţa noastră, iar noi, devenind în acest fel neputincioşi, să ne împărtăşim de har şi neîmpliniţi duhovniceşte.

La începutul lucrării noastre duhovniceşti, ne învaţă Sfânta Biserică, harul Duhului Sfânt ne dă imboldul, nădejdea şi puterea să pornim pe calea strâmtă şi aspră a vieţuirii creştine. La mijlocul acesteia, adică atunci când ne simţim mai în calea duhurilor răutăţii, în bătaia păcatelor şi patimilor, ne dă puterea ca, privind la drumul făcut, la frumuseţile deja dobândite, să dorim să înaintăm şi mai mult în acest univers minunat şi dumnezeiesc al virtuţilor creştine, pentru ca apoi, viaţa noastră, trupul şi sufletul nostru să fie un loc al prezenţei, iradierii şi lucrării culminante a harului, să trăiască o „linişte fericită“, efect al gustării „dulceţii“ harului.

Prin urmare, mântuirea este o lucrare permanentă de colaborare cu Hristos, Cel sălăşluit tainic în adâncul sufletului nostru, din chiar clipa Botezului creştin, şi cu darurile Duhului Sfânt revărsate plenar asupra lui, prin actul Sfintei Taine a Mirungerii. Măsura descoperirii, trăirii, simţirii şi rodirii acestei legături spirituale devine însăşi expresia şi garanţia mântuirii personale.

Biserica - „Stâlp şi temelie a adevărului“ (I Tim. 3, 15), loc al păstrării şi împărtăşirii harului

Praznicul Rusaliilor, ca moment al întemeierii Bisericii, ne descoperă, totodată, valoarea eclesială şi sacramentală a mântuirii. Roadele obiective ale jertfei răscumpărătoare, asumate de Mântuitorul Hristos, se însuşesc deplin în Biserică, cerul coborât pe pământ şi în sufletele noastre.

În Biserică şi prin intermediul sfinţiţilor ei slujitori, sunt revărsate asupra lumii darurile sfinţitoare ale Duhului Sfânt. Rânduielile şi lucrările bisericeşti, Sfintele Taine, culminând, toate, în Sfânta Liturghie, centrul şi inima credinţei ortodoxe, reprezintă mijloacele vizibile de împărtăşire a harului dumnezeiesc sfinţitor, spre „buna întocmire“ a lumii şi spre urcuşul duhovnicesc şi mântuirea sufletului uman.

Fiecare astfel de lucrare bisericească începe cu o invocare a prezenţei şi lucrării desăvârşitoare a Sfântului Duh, socotit a fi „Împărat Ceresc“, „Mângâietor“, „Duh al Adevărului“, „Vistier al bunătăţilor“ şi „Dătător de viaţă“, „Bun“, a Cărui sălăşluire în sufletul creştin conduce spre curăţirea de toată întinăciunea şi spre mântuire.

Prin aceasta, Biserica este, cu adevărat, corabia mântuirii noastre, pe care creştinul este chemat să străbată marea vieţii acesteia, avându-L drept Cârmaci pe Mântuitorul Hristos. Prin fiecare nouă biruinţă împotriva păcatului şi prin fiecare nouă virtute dobândită, el se apropie de Izvorul şi ţinta lor - Hristos Domnul - şi de Cel care pe toate le „plineşte“ şi le desăvârşeşte - Sfântul Duh. Ţinta este şi cale, osteneala este răsplată în sine însăşi, pentru că fiecare virtute nu doar că îl apropie pe om de ţărmul fericirii celei veşnice, dar îi este propria ei răsplată.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, amintindu-ne evenimentele istorice ale trimiterii Mângâietorului în lume şi al întemeierii Bisericii, constituie actualizarea, în viaţa noastră, a evenimentului Cincizecimii, o reală „cincizecime“ personală, care trebuie să ne conducă spre descoperirea şi fructificarea darurile oferite cu infinită dragoste de către Dumnezeu, în Hristos şi în Biserică.

pr. prof. dr. Ioan C. TEŞU
Sursa: ziarullumina.ro

 

.

27 Mai 2015

Vizualizari: 1559

Voteaza:

Pogorarea Duhului Sfant - moment al 'Cincizecimii' personale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE