Pogorarea Duhului Sfant, momentul zero al Bisericii

Pogorarea Duhului Sfant, momentul zero al Bisericii Mareste imaginea.

Pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime in descrierea Sfantului Luca, autorul Faptelor Apostolilor, constituie o experienta fundamentala a crestinismului apostolic, care i-a transformat pe ucenicii Mantuitorului din oameni descurajati si ascultatori, putin perspicace, in martori bucurosi ai Invierii si vestitori curajosi ai mesajului Sau. Iluminati si miscati de Duhul Sfant, ei au inceput sa predice deschis inaintea intregului popor si a autoritatilor iudaice ca Iisus era Mesia si Domnul, cu convingerea ca acelasi Domn Iisus inaltat la ceruri le-a trimis de la Dumnezeu-Tatal pe Duhul Sfant. Duhul lui Dumnezeu se exprima in ei prin „balbairi“ de uimire si prin vestirea - in alte limbi, necunoscute lor pana atunci - maretiilor lui Dumnezeu si, in acelasi timp, le dadea capacitatea de a explica intr-un mod clar si logic vestea mantuirii.

Acesta nu era doar un dar exceptional (harismatic) daruit apostolilor, o inzestrare a slujitorilor cuvantului ca sa vorbeasca cu intelepciune, ci darul lui Dumnezeu care lucreaza in Biserica Sa, harul Duhului acordat tuturor celor botezati sau celor care urmau sa se boteze.

Neamurile au devenit un popor
Exista convingerea comuna ca astfel s-a implinit profetia lui Ioil pentru timpul fagaduit, al plinirii vremii, in care Dumnezeu a revarsat din Duhul Sau peste fiecare persoana. Chiar daca Iisus Mantuitorul lucreaza deja pe pamant cu putere, totusi, pentru Biserica apostolica, marele eveniment al Cincizecimii a fost de o importanta capitala prin revarsarea Duhului Sfant peste toti, fapt care a facut rodnica lucrarea mantuitoare a Domnului Hristos pentru toti cei care au crezut in El si invoca in rugaciune Numele Sau.

Toti Evanghelistii afirma existenta unei continuitati dinamice dintre Mantuitorul Hristos Cel inviat si inaltat intru slava lui Dumnezeu si comunitatea credinciosilor - Biserica. Aceasta continuitate este marcata in mod particular in opera Sf. Luca, care sta sub semnul Duhului Sfant. Acelasi Duh prin care Iisus a fost zamislit in pantecele Fecioarei Maria va da nastere Bisericii la Cincizecime; si dupa cum a fost nedespartit de Iisus, dupa ungerea botezului Sau, tot astfel a insotit apostolatul „de la Ierusalim pana la marginile pamantului“.

Faptele Apostolilor incep cu Cincizecimea, cu suflarea Duhului umpland casa, cu limbile de foc asezandu-se peste Apostoli si peste Fecioara Maria in mijlocul Bisericii, cu darul vorbirii in limbi si al facerii de minuni, cu darul intelepciunii si al deosebirii duhurilor, cu ardoarea in propovaduirea Vestii celei Bune. Intreaga istorie a mantuirii relatata de cartea Faptelor sta sub semnul Pogorarii Duhului Sfant. Centrul acestei istorii il constituie intrarea paganilor in Biserica, intrare aprobata de Sinodul Apostolic de la Ierusalim: incepand cu sutasul Corneliu si familia sa, apoi continuand prin calatoriile misionare ale Sfantului Pavel, neamurile au devenit un popor; poporul lui Dumnezeu.

„Din pescari, Apostoli, si din pagani, mucenici“
Pogorarea Duhului Sfant este descrisa prin imaginile vantului si a limbilor ca de foc. Trebuie insa remarcat ca Sfantul Luca este constient de aproximatia acestor imagini, motiv pentru care le introduce folosindu-se de doua ori de conjunctia comparativa „ca, precum, asemenea“. Aceste imagini nu sunt decat o descriere improprie a unei realitati tainice, covarsitoare, pe care limbajul omenesc nu reuseste sa o exprime.

Realitatea dumnezeiasca poate fi perceputa prin intermediul simbolurilor, dar niciodata acestea nu vor putea descrie realitatea intrinseca a dumnezeirii. Sf. Grigorie Palama afirma ca imaginea limbilor ca de foc „arata ca Duhul Sfant este de aceeasi natura cu Logosul, Cuvantul lui Dumnezeu. Caci nimic nu poate fi mai aproape de cuvant, ca limba. Si s-a mai aratat asa si pentru ca sa ne arate ca slujba de a invata pe altii este un har, pentru ca cel ce propovaduieste pe Hristos are nevoie de o limba plina de har. Dar de ce in chip de limbi de foc? Aceasta s-a intamplat nu numai din cauza faptului ca Duhul este de o fiinta cu Tatal si cu Fiul; caci Dumnezeul nostru este foc care arde toata rautatea; ci si pentru ca sa arate indoita forma de lucrare a predicii Apostolilor. Caci ea poate sa aduca, pe de o parte, binefaceri, iar pe de alta, sa pedepseasca. Si, dupa cum focul are puterea de la natura, si de a lumina si de a arde, tot asemenea si cuvantul invataturii celei dupa Hristos, pe cei care-l asculta si i se supun ii lumineaza, iar pe cei ce nu tin seama de el, in cele din urma ii da focului si pedepsei vesnice“.

Pentru Sfantul Luca, Duhul Sfant este, in primul rand, principiul dinamic al marturiei apostolice care asigura extinderea si cresterea Bisericii. Cu siguranta, in acel moment s-a pus inceputul Bisericii crestine in istorie prin puterea si cu lucrarea Duhului Sfant. Atat Sfanta Scriptura, cat si imnele liturgice ne invata ca, imediat dupa Inaltarea Sa la cer, Hristos S-a rugat Tatalui, cerandu-I sa Il trimita pe Duhul Sfant asupra Bisericii in devenire, pentru a face din „pescari, Apostoli, si din pagani, mucenici“, adica martori si marturisitori ai vietii celei noi, descoperite de Domnul inviat.

Modul prezentei Duhului Sfant in crestinism este unic
Cincizecimea ne-a descoperit noua, oamenilor, unitatea Duhului Sfant, care se manifesta in diversitatea persoanelor, limbilor, culturilor si traditiilor religioase. Insa, lucrarea si modul prezentei Duhului Sfant in crestinism este unic. Aceasta prezenta si lucrare nu se regaseste in nici o alta religie. Islamul este unit, si puternic, in unica „Umma“ (familie); insa absolutizeaza Coranul si limba araba ca mijloc de neinlocuit al comunicarii adevarului mantuitor; asadar, nu respecta diversitatea, subordonandu-o unei unitati monolitice religioase si politice. Hinduismul la polul opus (si toate religiile nascute din el: budismul, jainismul, sickismul) respecta la maximum diversitatea revelatiei lui Dumnezeu in diferitele Sale „intrupari“ (avatara) cu mare toleranta (exceptie sectele extremiste); insa pierde unitatea in adevar si nu valorizeaza suficient iubirea jertfelnica care uneste si mantuieste. Ebraismul se limiteaza la poporul Israel si la rolul sau providential in cadrul istoriei omenirii.

Credinta crestina, nascuta odata cu Invierea Mantuitorului si Pogorarea Duhului Sfant, s-a revelat si a dovedit ca este capabila sa uneasca diferite popoare, ajutandu-le sa se inteleaga, chiar folosind limbi diferite, pastrand si considerand o bogatie diversitatea; o diversitate care exprima credinta si iubirea unica a Mantuitorului Hristos, descoperita noua prin trimiterea Duhului Sfant la Cincizecime.

Adevarata semnificatie a Pogorarii Duhului Sfant sta tocmai in capacitatea ei de a revela identitatea Duhului Sfant, de a-L face cunoscut prin Biserica, pe care o asista si in care lucreaza, indeplinind misiunea sa fundamentala, de a ne conduce in imparatia lui Dumnezeu.

pr. conf. dr. Constantin PREDA
Sursa: ziarullumina.ro

.

02 Iunie 2014

Vizualizari: 478

Voteaza:

Pogorarea Duhului Sfant, momentul zero al Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE