In (ne)stire

In (ne)stire Mareste imaginea.

Răsfoiesc revista presei, după o săptămână de evenimente care au avut în centru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva: multe relatări obiective, chiar emoţionante, unele reportaje de colecţie, mărturii ale unor pelerini admirabili... Ai cu ce să te delectezi! Cu toate acestea, ca în fiecare an, găsesc texte care fie mă întristează, fie mă amuză, fie îmi stârnesc mila. Am să mă opresc puţin asupra lor, fără a cita sursa (deşi, oricine o poate identifica, printr-o simplă căutare pe internet), pentru că nu vizez nici persoana, nici instituţia de presă, ci mai degrabă tipul de informaţie vehiculată în spaţiul public.

Mai întâi, o constatare: deşi ne lăudăm cu un Caragiale sau cu un Birlic, devenim, pe zici ce trece, subiectul a tot soiul de... „miştocăreli”. Asta, ca să folosesc un termen mai pe înţelesul jurnaliştilor care se pretează la astfel de texte. Îngrijorător e faptul că genul acesta prinde teren nu doar la emisiuni TV de (pretins) divertisment, ci şi la unele buletine de ştiri din "prime time" sau în texte ale unor autori cu pretenţii. Iată o mostră: „Bisericile cu moaşte în dotare sunt infinit mai profitabile decât cele fără. Cu cât sfântul e mai tare, cu atât afacerea merge mai bine. N-ai moaşte, n-ai parte”.

Ca preot al unei parohii care nu are astfel de odoare sfinte „în dotare”, încep să cad pe gânduri. Şi eu, care credeam că „am parte”: am parte de o comunitate în care trei sferturi sunt tineri, oameni care au învăţat să vină la biserică şi în alte zile, nu doar în duminici şi în sărbători, care se cunosc între ei şi se sprijină reciproc, învăţaţi fiind să „investească” din agoniseala lor în studenţi provenind din orfelinate, în familii cu mulţi copii sau în cei mai săraci locuitori ai Iaşului, cei din zona numită ironic (sau „la mişto”, dacă vreţi) – Dallas.

***
Nu numai în perioada aceasta, ci şi în alte momente ale anului sunt foarte atent la criticile din presă. Orice critică e o şansă foarte bună de a mai îndrepta ceva (ca să nu mai punem la socoteală faptul că face bine la smerenie). N-am înţeles, însă, niciodată pe cei care aruncă, cu aplomb, o săgeată ascuţită înspre tine, apoi dispar brusc din peisaj. Precum tânărul în jurul căruia s-au agitat cameramanii unei televiziuni naţionale – secvenţa aceasta fiind completată cu imagini de la un rând al pelerinilor aflat în bună ordine şi din care a ieşit o tânără slăbită de oboseală, dar conştientă, ce a primit imediat îngrijiri de la personalul medical. Propoziţia asupra căreia insista televiziunea cu pricina era exclamaţia acestui tânăr: „organizarea e varză”. De ce, cum, în ce constă această varză... nu ni se spune mai departe. Şi, nici din imagini nu reiese. Şi eu, care credeam că urma să aflu unul dintre „punctele slabe” ale organizării, o informaţie realmente de folos pentru orice gazdă. Or fi devenit cumva şi buletinele de ştiri de la acest post un soi de telenovele, precum cele pe care le difuzează zilnic şi care sunt filmate pe malul Bosforului? În cazul acesta, va trebui să urmăresc ştirile din 14 octombrie 2016, ca să aflu continuarea ştirii.

***
Acelaşi post de televiziune constată, cu uimire, că „în curtea Mitropoliei nu se filmează decât cu acreditare”. Iar unul dintre cameramanii săi interpelează pe unul dintre organizatorii MMB, ce-l ruga – politicos, dar ferm –, să filmeze din spaţiile destinate presei: „Arătaţi-mi, vă rog, pe acreditarea asta, unde scrie că NU am voie să filmez din colţul ăsta de unde mă aflu acum”. Înţeleg că nu e suficient să precizăm doar de unde este permis să se filmeze, care este spaţiul rezervat presei. În cazul acesta, pentru a mulţumi pe supăratul nostru jurnalist şi pentru a include toate locurile de unde nu se poate filma, va trebui ca, la anul, să facem nişte acreditări de presă de dimensiunea „Dicţionarului explicativ al limbii române”, ediţia din 2009. O singură problemă: nu ştiu, însă, cum s-ar putea purta la gât o astfel de acreditare.

***
Deşi extrem de puţine faţă de anii anteriori, şi anul acesta s-au făcut unele speculaţii pe seama sumelor de bani pe care le donează pelerinii. Recordul absolut este consemnat de un jurnal naţional ce consideră că „pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva atrage circa 300.000 de credincioşi anual, ei lăsând peste 5 milioane de euro în conturile Bisericii Ortodoxe Române” (sic!). Dar, nu asta m-a intrigat cel mai mult, ci un calcul pe care eu, personal, nu l-am mai văzut până acum în presă, anume acela al costurilor pe care le-ar avea casele de asigurări de sănătate din România, în urma acestui pelerinaj. Citez: „Statul decontează circa 3 milioane de lei pentru 10% dintre pelerinii care se îmbolnăvesc, după ce stau chiar şi 12 ore la cozi de până la 5 kilometri, în frig şi ploaie”. Da, aţi citit bine, 3 milioane! Să fie 3 milioane de lei vechi? E imposibil, e clar că se cheltuie mai mult pentru zecile de persoane care ajung, chiar şi pentru puţină vreme, la spital. Dar, chiar 3 milioane de lei noi (adică 30 de miliarde de lei vechi)?!

***
Un alt jurnalist, urmărind traseul „obscur” al banilor donaţi (deşi există rapoarte anuale ale Bisericii, publicate pe internet, cu modul de repartizare a sumelor pentru opera misionară, caritabilă, culturală, educaţională, medicală etc.), este ferm convins că „orice cutie a milei dintr-o biserică dotată cu moaşte vandabile se sigilează şi se deschide la Patriarhie”. Încerc să-mi imaginez un pelerinaj al cutiilor milei către Bucureşti, dar nu-mi reuşeşte. Deşi, într-o altă publicaţie, o jurnalistă mă asigură că ar trebui, ca preot, să cunosc totul despre bani. Căci dumneaei susţine că „noi (adică dânsa şi un taximetrist cu care vorbea, n.m.) suntem cu Dumnezeu”, iar „popii îs cu banii. (...)Treaba asta e de mii de ani aşa”. Îmi vine în minte o glumă care spune că, la poarta raiului, bancnotele de 100 de lei au fost oprite, pe când cele de 1 leu au intrat fără probleme, cele dintâi nefiind prea duse la biserică... Dar dânsa nu glumeşte, chiar crede asta. Sper doar să nu se sperie prea tare când se va întâlni în rai cu „popi” precum Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Ioan de Kronstadt, Nectarie din Eghina sau Iosif Naniescu, ca să dau exemplu şi de un fost Mitropolit al Moldovei.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

27 Octombrie 2015

Vizualizari: 205

Voteaza:

In (ne)stire 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE