Sfanta Cuvioasa Parascheva in cultul popular

Sfanta Cuvioasa Parascheva in cultul popular Mareste imaginea.


Sfanta Cuvioasa Parascheva in cultul popular

Introducere

 

In cultura populara contemporana se pot delimita mai multe probleme, intre care: dezvoltarea folclorului religios, cu categorii tot mai bine delimitate, coexistenta unor forme de cultura populara arhaica, precrestina, cu altele crestine, o evolutie rapida de la ritual la spectacol a obiceiurilor, rapide (si uneori pasagere) transformari in text si ritual, evolutia catre simplificare si stilizare a formelor, legatura dintre cultura populara si factorii social, istoric, religios, politic; reflectarea schimbarilor din societatea romaneasca, pe oricare plan ar fi ele, in cultura populara actuala. Toate aceste fenomene sunt asociate cu ideea pastrarii traditiei, a specificului zonal si local, in masura in care aceasta se mai poate realiza in lumea de astazi.

Tema pe care urmeaza sa o abordam, atat in domeniul folclorului si antropologiei, cat si in cel al teologiei, se refera la sesizarea dimensiunii "crestinismului popular" in societatea romaneasca actuala, a problematicii pe care o presupune vietuirea crestina intr-un mediu "traditional" si a celei pe care o implica destinul traditiei populare sub influenta crestinismului.

In perioada de dupa Revolutia din 1989, cea mai importanta, mai ampla si mai frapanta schimbare in domeniul culturii populare a fost cea care tine de legatura dintre aceasta si factorul religios. Fenomenul s-a datorat, pe de-o parte, libertatii religioase de dupa 1989, iar, pe de alta parte, implicarii Bisericii in performarea si chiar "corectarea" traditiilor populare romanesti. Ceea ce a permis apropierea atat de mare dintre folclor si religie a fost insasi ambivalenta obiceiurilor romanesti, al caror ritual folcloric este prilejuit, de multe ori, de o sarbatoare sau ceremonie religioasa.

Schimbarea pe care a produs-o factorul religios in folclorul contemporan este atat de insemnata si de profunda datorita prestigiului Bisericii Ortodoxe in societatea contemporana, rolului ei de legiuitor in privinta vietii si comportamentului membrilor comunitatilor romanesti si importantei pe care romanii o acorda legaturii lor cu Dumnezeu, impletind-o pe aceasta cu importanta acordata traditiei populare. Cele doua traditii, cea laica si cea crestina, devin, astfel, polii principali a ceea ce se poate defini drept viata privata si viata comunitara, trecand de la aspectul exterior al existentei omenesti la cele mai profunde implicatii mentalitare si sufletesti.

Amploarea si complexitatea relatiilor care exista intre latura laica si cea crestina in folclorul romanesc contemporan ne-au determinat sa alegem titlul proiectului "Religie si cultura" (din care face parte si studiul de fata), cu referire speciala la cultura populara, spatiu in care imbinarea dintre cele doua laturi este mai intima, mai stransa si se manifesta in toate domeniile existentei umane (traditii, obiceiuri, mentalitati, forme ale culturii materiale, etc.).

Dincolo de faptul ca spiritualitatea romaneasca a tinut intotdeauna, pe de-o parte, de crestinism, iar, pe de alta, de traditie, am ales acest subiect datorita specificului pe care il inregistreaza legatura dintre cultura populara si cea crestina, dupa deceniile de ateism in care, practic, nu s-a vorbit despre aceste relatii, cercetarile in domeniu fiind, in ultimii 50 de ani de dinaintea revolutiei, sporadice si chiar proscrise ori interzise. De aceea, consideram ca noutatea pe care o va aduce proiectul va fi si de natura a ordona lucrurile in acest domeniu extrem de vast, de sensibil si de prezent in societatea contemporana romaneasca.

Pentru inceputul pe care l-a pus Revolutia din 1989, societatea romaneasca inregistreaza o ravna mai fierbinte pentru slujirea lui Dumnezeu, in contextul in care orice forma de exprimare a credintei a fost mult limitata si ingradita de-a lungul mai multor decenii. Taina dumnezeirii, dar si posibilitatile fiintei umane de a se desavarsi au constituit tentatii irezistibile pentru societatea anilor '90. In acest fel se explica avantul pe care l-a luat credinta, mai ales cea ortodoxa, in spatiul romanesc. In anii imediat urmatori Revolutiei se poate vorbi despre un mare salt cantitativ in acest domeniu: multi oameni s-au intors la credinta, devenind, din atei sau credinciosi pasivi, practicanti, s-au construit multe lacase de cult, s-au scolarizat multi tineri in domeniul teologic, s-au infiintat noi departamente in cadrul Bisericii si al facultatilor de profil, cum ar fi cele de arta religioasa, de asistenta sociala sau de bioetica, prin care Biserica nazuieste sa se implice si sa raspunda problemelor lumii contemporane, sa se integreze mai bine in societatea romaneasca. De asemenea, s-au publicat carti teologice si duhovnicesti de valoare, casete, reviste de profil, s-au infiintat posturi de radio crestine etc. O admirabila lucrare a oamenilor in colaborare cu Duhul Sfant, intr-o lume care L-a redescoperit pe Dumnezeu, care s-a intors la credinta, alaturi de popoarele foste socialiste din jurul spatiului romanesc.

Etapa cea mai recenta a existentei societatii romanesti se caracterizeaza prin afirmarea deplina a valorilor ortodoxiei, pe plan dogmatic, duhovnicesc, artistic si social, dar cunoaste si problematizarea, uneori intens mediatizata, a unor fapte pozitive sau negative legate de credinta. Lumea romaneasca actuala (educata in spirit ateu in scolile comuniste) cunoaste aproape o saturare de religie, care se preda in scoli, se mediatizeaza, se practica aproape cu orice prilej. Pastratorii crestinismului "din datini" nu cunosc insa suficient de bine semnificatia actelor rituale crestine si rostul acestora, care s-ar putea rezuma la sfintirea momentelor principale din viata omului si a lucrarilor sale. Sfantul Apostol Pavel sfatuieste chiar, pentru mantuire, la rugaciune neincetata, care curata mintea de gandurile viclene, diminueaza increderea in sine si il statorniceste pe Dumnezeu in viata, in mintea, in inima si in sufletul omului. Pe de alta parte, lumea romaneasca de astazi cunoaste, prin mijloacele mai sus-mentionate, credinta, biserica si rugaciunea, practicand mai intens forme ale cultului divin public sau particular.

Aceasta acumulare cantitativa produsa in procesul de recrestinare a lumii romanesti are si neajunsurile sale. In ultima vreme se simte tot mai mult nevoia disocierii de Biserica si de crestinism a colaborationistilor cu regimul trecut, a celor care incalca regulile moralei crestine, a celor ce nu respecta randuielile bisericesti, a membrilor unor organizatii ale caror statute sunt incompatibile cu cel de crestin. In viata ortodocsilor din Romania se simte o nevoie calitativa, care priveste imbunatatirea vietii crestine, bisericesti, monahale, a bunei randuieli in cultul divin public si privat.

Este, asadar, o etapa a reevaluarilor achizitiilor vremurilor recente, a disocierii valorilor de nonvalori, a impunerii cu tot mai multa forta a valorii supreme catre care tinde credinta crestina si oricare om, sfintenia. Si mai recent, acestei nevoi firesti pe care o resimte societatea romaneasca i se adauga un inceput de prigoana, care, deocamdata, limiteaza propovaduirea publica a ideilor crestine, prigoneste oamenii duhovnicesti si valorile profunde ale crestinismului, tintind, se pare, la alungarea crestinismului din sfera publica in cea strict privata, familiala. Se adauga propaganda ecumenista, prin care se urmareste uniformizarea valorilor religioase, disparitia granitei dintre religii (si a religiei, pana la urma). Sigur ca aceste conditii vor face sa straluceasca adevaratele valori crestine si sa se disocieze de Biserica orice ii este strain, orice (si oricine) nu este in duhul Sfintilor Parinti, care poate via datorita puterii Duhului Sfant, izvorul harului.

Pe piata au aparut multe carti cu vieti ale sfintilor romani si straini din ultimele veacuri crestine. Au fost canonizati noi sfinti si se vorbeste despre alte canonizari ale sfintilor martiri din inchisorile comuniste, ale altor cuviosi si ierarhi care au sfintit pamantul romanesc.

Pentru societatea de astazi este foarte importanta problema existentei si a vietii sfintilor. Lipsa unei educatii crestine, a culturii teologice a oamenilor cu varsta peste 30 de ani, pe de-o parte si lipsa modelelor crestine vii, pe de alta parte, duce la o oarecare criza de repere in urmarea unei vieti crestine; pana la urma, o criza in cunoasterea adevarului, dupa care inseteaza orice suflet doritor de Dumnezeu.

Sunt foarte frecvente intrebarile tinerilor referitoare la calea pe care sa o aleaga (casatorie sau monahism), la adevarata viata crestina (frecventarea slujbelor Bisericii sau practicarea virtutilor in afara Bisericii, rara sau deasa impartasanie etc.). Aceasta situatie, sa-i spunem bisericeasca, este dublata de una sociala, referitoare la concurenta mai multor tipuri de valori, care tind sa acapareze timpul acestei vieti a omului contemporan (locul de munca cu concurenta si provocarile sale, oferta foarte diversificata si atractiva in domeniul distractiilor, tehnologiile moderne, dintre care televizorul si computerul se afla pe primele locuri, sunt numai cateva dintre faptele care fac concurenta vietii crestine, rugaciunii, linistii). Acestea sunt principalele probleme care vizeaza latura practica, trairea unei vieti crestine in lumea de astazi.

Lipsa de repere, globalizarea valorilor, lipsa discernamantului si a distinctiei dintre bine si rau, prezente intr-o parte a mass-mediei si chiar in politica si legislatia actuala, fac tot mai necesara cautarea unui model de viata, a unor repere; pana la urma, chiar cautarea propriei identitati crestine, a unui model personalizat, in marea de valori, oameni si modele care abunda in societatea romaneasca de astazi.

Desi valori precum binele, raul, adevarul, frumosul sunt socotite drept clasice, perimate, in lumea noastra, ele sunt totusi cautate cu referire la propria viata, la propriul destin, care presupune alegerea libera din multimea de oferte ale lumii, cu scopul zidirii unei personalitati, a unui ideal, a unei culturi si a unui drum propriu catre Dumnezeu. Este inca lipsa de educatie crestina, de aprofundarea si intelegerea justa a invataturii si valorilor crestine, de vointa si tarie, de discernamant, de asa-zisele caractere tari, care sa poata depasi ispitele lumii in sens duhovnicesc si sa poata sa-si sfinteasca viata.

Daca privim mai atent in societatea romaneasca actuala observam ca totusi nu este asa. Destui oameni lucreaza spre folosul lor si al altora, destui isi jertfesc viata pentru Hristos. Pe de-o parte, suntem tentati sa spunem ca eu, un om singur, nu-mi gasesc locul printre acestia, ca nu mai e nevoie si de mine, iar, pe de alta parte, multi oameni simt impulsul (daca nu chemarea) catre Dumnezeu, fiind atrasi de frumusetea bisericilor sau a vietii monahale, de invatatura crestina, de virtuti sau de roadele acestora, pe care le cunoaste orice om mai ales din vietile sfintilor.

De aceea, aceste vieti ofera solutii practice de gandire si comportament omului modern, lipsit de modele si idealuri, plictisit de multiplele oferte ale vietii, din care gusta (prea) de timpuriu, blazat si prea comod pentru a cauta implinirea, fericirea si pentru suflet. Solutii pentru viata sunt totusi cautate in societatea romaneasca actuala si foarte multi oameni spera sa le afle de la biserica. Indemnul Bisericii este insa: sfintiti-va viata si totul in jurul vostru se va schimba in bine. Roadele sfinteniei se vad cel mai bine in sfinti si de aceea Biserica pune si in fata lumii de astazi modelele sfintilor, din care fiecare om poate sa-si gaseasca modul personal de a-i urma lui Hristos.

Imediat dupa Revolutia din 1989, crestinismul a fost trait de romani ca o revelatie, ca o minune, izbucnind din bezna in care l-a tinut comunismul. In bezna, a fost ca o lumina care i-a trezit pe unii, i-a orbit pe altii, i-a atras pe altii. Dar, odata sufletul luminat, trebuia sa paseasca cu staruinta pe caile luminii, pentru a nu pierde stralucirea de care s-a invrednicit atunci. Poate ca unii au uitat aceasta, altii nu, dar in fata tuturor stralucesc sfintii lui Dumnezeu, care sunt marturii neadormite de sfintenie si de har.

Consemnarea minunilor sfintilor si a vietii lor se intalneste inca din primul veac crestin, cand se consemna viata sfantului (mai ales martir), patimirea, insotita de minunile care s-au petrecut la martiriu si uneori chiar de intrebarile si raspunsurile de la judecata sfantului respectiv, care se desfasura inainte de a fi martirizat, de catre calaii-imparati. Aceste insemnari au inceput sa circule inca de foarte timpuriu, sub forma sinaxarelor constantinopolitane (care au cunoscut o larga circulatie in intreg imperiul roman si bizantin) sau a altor sinaxare locale, pastrate pana in zilele noastre in Minee, Proloage, Vietile sfintilor, din care se citeste zilnic la slujbe. Aceste insemnari aveau un rol deosebit in impulsionarea ravnei crestinilor, in lamurirea problemelor de credinta, in intarirea comunitatilor crestine si unirea lor in duhul sfantului respectiv. Erau o mangaiere pentru cei care urmau si ei sa fie supusi la chinuri, o nadejde pentru ei si pentru ceilalti ca Hristos este aproape si nu-i lasa in nici o imprejurare a vietii.

Biserica insa s-a innoit in toata vremea cu sfinti si martiri, fie cei care au purtat jugul calugariei sau al casatoriei, fie cei care si-au dat viata pentru Hristos in diferite contexte istorice. Asa se face ca s-au implinit proorocirile parintilor din vechime, conform carora vremurile din urma vor fi pline de martiri asemenea celor de la inceputul crestinismului, prin miile de martiri din inchisorile comuniste. Tot vremurile noastre au odraslit cuviosi care au tinut dreapta faclia credintei in lume sau in pustie, infrumusetand Biserica cu viata si cu virtutile lor.

Remarcabile pentru literatura teologica si duhovniceasca a ultimilor ani sunt vietile de sfinti ai secolului al XX-lea, publicate in intreaga lume ortodoxa si traduse si la noi (Sfantul Arsenie Capadocianul, Sfantul Nectarie al Eghinei, Sfantul Siluan Athonitul, Parintele Porfirie, martirii pentru credinta ai Rusiei etc.), care actualizeaza notiunea de sfintenie si o "adapteaza" timpurilor noastre. Alaturi de acestea, intalnim consemnate minuni contemporane ale unor sfinti care au trait cu sute de ani in urma si care sunt cinstiti de Biserica sau care au binevoit sa se descopere abia acum, cum sunt sfintii de la Careea Thermei, din Grecia, martirizati inainte de secolul al XVI-lea.

In Romania, literatura de specialitate vine cu foarte putine contributii noi, exceptand traducerile realizate in ultima vreme. Nu s-au publicat decat sporadic vietile martirilor cunoscuti din inchisori, iar dintre minunile sfintilor s-a preferat numai publicarea celor deja cunoscute, devenite clasice, din sinaxare. Acest lucru are o parte buna, in sensul ca s-a ales spre publicare numai ceea ce este recunoscut deja de Biserica, confirmat de Traditie si nu poate fi pus la indoiala. S-a nascut, in schimb, problema valorii actuale a crestinismului, indoiala unora daca credinta mai este de actualitate, daca mai raspunde nevoilor lumii contemporane. Iar aceasta problema da libertate mai multor teorii, intre care cea a invechirii crestinismului, a perimarii valorilor sale, a departarii lui Dumnezeu de lume, chiar a parasirii lumii de catre Creatorul ei. Materialismul, nihilismul, rationalismul, ajutate de iubirea de placeri, mandrie si toate patimile acestei lumi, vor confirma, in graba, aceste teorii, impulsionate de prea marea modestie sau de nerecunostinta noastra, a crestinilor, pentru minunile pe care sfintii le savarsesc in lumea in care traim.

Ca specie scrisa, minunile si vietile sfintilor se cunosc inca de timpuriu in literatura romana, prin asa-numitele jitii sau vieti de svanti care au circulat si la noi, alaturi de cartile populare sau apocrife care fac pomenire si de minuni. In literatura duhovniceasca contemporana acestea au un rol important, reprezentand modele duhovnicesti si prezentand, adeseori, raspunsuri la problemele vietii oamenilor.

Sfanta Parascheva se numara printre sfintii cu traditie in comunitatea romaneasca, prezenta sfintelor sale moaste la noi avand o vechime apreciabila, ceea ce a facut ca viata si minunile sfintei sa fie destul de cunoscute romanilor. Ziua ei de praznuire este considerata de romani drept sarbatoare si se cinsteste prin prezenta la Sfanta Biserica si odihna.

In comunitatea noastra sfanta si-a dobandit renumele de mult-milostiva ascultatoare a cererilor si durerilor oamenilor. Ea este cunoscuta in popor si ca o mare postitoare, ceea ce a facut sa fie supranumita Sfanta Vineri. Este, de asemenea, cunoscuta prin viata ei simpla, prin care se apropie de viata multor oameni simpli, care au astfel mai multa indrazneala in rugaciunea catre ea. In comunitatile crestine romanesti, mai ales in cele din Moldova, sfanta a dobandit un frumos renume de grabnic-ajutatoare si mult-folositoare, multi oameni aflati in necazuri si suferinte cercetand-o si primind ajutor; un ajutor tainic, despre care, de multe ori, chiar preotii care o strajuiesc se sfiesc sa vorbeasca, din smerenie.

A primit sfanta un har atat de coplesitor, incat a reusit sa-i faca sa taca nu numai pe atei si pe inteleptii-nebuni ai acestei lumi, ci chiar si pe cei pe care i-a ajutat. Aceasta poate si pentru ca smerita minte omeneasca nu poate sa ajunga la chipul in care se produc minunile sau, din uimire pentru minune, ramane fara raspuns in fata sfintei, ori din prea putina credinta pune minunea sub semnul intamplarii sau al altor imprejurari si cauze. Sfantul Ignatie Briancianinov vorbea, ca si alti parinti sfinti, despre o coplesitoare simplitate a lui Dumnezeu si a sfintilor, la care mintea noastra atat de complicata nu poate sa ajunga. De aceea, scrierea minunilor contemporane ale ei are astazi si caracter de marturisire a credintei adevarate a celei care a aflat Calea, Adevarul si Viata inca din aceasta lume.

Minunea nu este, asadar, ceva nefiresc; nu distruge ordinea lucrurilor, ci, dimpotriva, o reasaza. Omul credincios isi insuseste minunea ca pe ceva firesc, o urmare a legaturii sale cu Dumnezeu, care poate sa creeze si sa schimbe ordinea lucrurilor, asa cum numai Creatorul lor poate. Minunea a devenit ceva nefiresc, "minunat", numai de cand omul s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, iar simturile si dorintele sale nu mai intra in armonie cu Creatorul si cu intreaga creatie; de cand pana si trupul i s-a ingrosat, cum spun sfintii, primind imbracaminte de piele, spre a-si ascunde rusinea care i-a venit prin calcarea poruncii. De cand, prin calcarea poruncii lui Dumnezeu, a intrat in sufletul lui moartea, omul priveste Viata ca pe ceva nefiresc; se minuneaza inaintea ei. Tocmai arvuna acestei vieti vesnice o aduce minunea, prin care omului i se daruieste nu numai o schimbare fizica a situatiei sale, ci si pregustarea imparatiei cerurilor, un crampei din viata de dincolo, resimtita ca o roada a Duhului Sfant in sufletul sau: bucurie, pace, smerenie, iubire de Dumnezeu si de oameni; o inviere a sufletului, prin puterea datatoare de viata a Duhului Sfant.

In comunitatea romaneasca de astazi se remarca doua tendinte contrare, dar deopotriva de puternice. Pe de-o parte, oamenii sunt doritori de minuni. Cer semne si minuni, pentru a-si confirma faptul ca Dumnezeu este cu ei, ca nu i-a parasit; uneori, din necredinta, cer minuni pentru a demonstra insasi existenta lui Dumnezeu. Pe de alta parte, resping minunile, socotindu-le semne ale unei minti bolnave, inselari, iluzii, a caror existenta este macar dubioasa, daca nu chiar imposibila in prezent. Acestea sunt manifestarile firii noastre cazute, care a pierdut darul de a-L vedea pe Dumnezeu fata catre fata, ca Adam in rai, ramanandu-i doar sa-L cunoasca in "oglinda si ghicitura", cum spunea Apostolul Pavel. De aici, o nesiguranta care insoteste cunoasterea lui Dumnezeu, dar si valorizarea propriilor fapte, pana la sfarsitul vietii. Dar tot de aici, nevoia de luminare dumnezeiasca, de autentica viata crestina, care strabate comunitatea contemporana, care are tot mai multa nevoie de certitudine, mai ales in domeniul credintei, al vietii duhovnicesti.

A spune ca numai minunea este semn al prezentei si al existentei lui Dumnezeu este gresit. Dar si a respinge existenta minunilor inseamna a nega lucrarea Duhului Sfant in Biserica, a nega prezenta reala a lui Hristos in Sfanta Taina a euharistiei, a nega posibilitatea omului contemporan de a se sfinti si mantui. De aceea credem ca trebuie sa-i acordam minunii locul pe care il merita in viata duhovniceasca crestina din zilele noastre. Daca noi credem sau nu in Dumnezeu este, pana la urma, o problema personala. Dumnezeu nu are nevoie de credinta noastra. El exista dinaintea veacurilor si are grija de creatia Sa, este Duh si lucreaza in lume prin energiile Sale necreate, fiinta divina fiind cu totul altfel decat tot ce exista in lumea creata si cu totul de neatins pentru om. Minunile se produc prin har, prin lucrarea energiei divine necreate, care lucreaza mijlocit si prin sfintii care s-au impartasit de el vesnic, in imparatia lui Dumnezeu si datorita credintei oamenilor, care le devine lor folositoare astfel.

O dovada a acestei lucrari este si faptul ca Dumnezeu vine si lucreaza acolo unde nu este asteptat, uneori chiar unde nu este chemat. Asteptarea lui, nevointa care are ca scop primirea harului si nu se face din iubirea lui Dumnezeu, constituie prilejuri de amara inselare si fac loc lucrarii celui rau, datorita mandriei care ii deschide portile.

"Piata" romaneasca a religiilor si-a diversificat foarte mult oferta dupa 1989. Odata cu cunostintele si practicarea religiei crestine, ortodoxe, si-au intensificat activitatea si o multime de culte neoprotestante si orientale, a caror propaganda are la baza mai ales minunea. Afisele care cheama la "evanghelizari" pe stadioane cheama adesea si la vindecari minunate. Cursurile de yoga sau de meditatie transcendentala au adesea ca eticheta minunea. La fel, "facaturile" vrajitoarelor, descantatoarelor, ale ghicitoarelor de tot felul. Multi practicanti sau participanti la aceste ritualuri insa, dezamagiti de practicile si rezultatele pe care le obtin in urma performarii lor, se revolta impotriva minunii, socotind-o inselare.

Se impune, asadar, o serie de precizari, cu scopul delimitarii minunilor adevarate de cele false, de inselari. Si unele si altele au o existenta certa si veche, de la inselarea protoparintilor din rai, pana in zilele noastre. Numai formele difera putin, esenta fiind aceeasi. Spun sfintii ca omului, chiar si dupa cadere, i-a ramas dorinta spre bine. De aceea, diavolul se sileste sa-si imbrace inselarea intr-o forma frumoasa sau "buna", pentru a-l face pe om sa fie atras de ea, sa o doreasca, sa o creada, pentru a-l atrage sa faca pacatul care sta ascuns in acea forma frumoasa si a-l duce, in final, la pieire.

Minunea falsa are stralucire aparenta, dar Sfintii Parinti atrag atentia tocmai asupra acestei aparente, care este schimbatoare si nu are putere asupra celor credinciosi, care ii vad adevarata fata, nu se simt atrasi de ea, ci dezgustati, sau se intristeaza pentru indrazneala pe care o are diavolul la sarmana fiinta omeneasca.

Pomul bun se cunoaste dupa roade, spun sfintii; cum nu exista sa rasara smochine din maracini, astfel nu exista nici minune draceasca sa aduca roadele cele dupa Dumnezeu. Minunile dracesti aduc mandrie, tulburare, dezbinare, nesocotirea Bisericii si a lucrarilor ei sfintitoare, ura si izolare, indoiala daca lucrarea a fost de la Dumnezeu sau nu, intunecarea sufletului, secarea rugaciunii si slabanogirea puterilor sufletesti, nelucrare duhovniceasca, frica, teama de moarte, deznadejde.

Dimpotriva, minunile lui Dumnezeu si ale sfintilor Sai aduc smerenie sufletului, care invata sa-L cunoasca pe Dumnezeu ca stapan al sau si sa-si vada propria nevrednicie, pace, dragoste, bucurie lina, unire cu Biserica, lacrimi de multumire si de pocainta. De multe ori, ele schimba cu totul viata omului, intorcand de la faradelege si de la ratacire la credinta, lasand sufletului o mai mare dispozitie spre cautarea lui Dumnezeu si a imparatiei Sale. Ii dau omului o farama de cunoastere duhovniceasca, ce ii sporeste setea de a-L dori mai mult si de a cauta unirea mai deplina cu Dumnezeu.

Toate aceste calitati le-am remarcat si la persoanele care ne-au relatat despre minunile Sfintei Parascheva. Am retinut mai ales evlavia pe care ele o aveau fata de sfanta, recunostinta smerita, dar si emotia cu care ne-au povestit, amintindu-si de vremea cand le era mai greu, de povara pacatelor si a neputintelor lor. Aceste minuni sunt un argument pentru faptul ca sfanta are mila si de lumea de astazi, ca darul pe care l-a primit de la Dumnezeu picura si peste cei drepti si peste pacatosi, ca ii ajuta si ii ocroteste si pe cei care nu merita, dovedind o ingereasca milostivire si intelegere a lucrurilor si rosturilor acestei lumi.

Toti cei care merg la racla cu sfintele ei moaste sunt martori ai unei minuni: de 1000 de ani, trupul sfintei se afla neputrezit si se arata astfel, raspandind buna mireasma, tuturor celor care o cerceteaza. Exista, asadar, fapte obiective care vorbesc despre minunile sfintei, care nu pot sa insele asupra sfinteniei ei si a faptului ca a primit de la Dumnezeu darul de a face minuni. Acestea stau in fata oricarui privitor, oricat de rationalist sau de ateu ar fi el. Pentru unii sunt un indemn la credinta; pentru altii, necredinciosi, sunt (sa nu fie!) fapte evidente care ii acuza pentru orbirea lor duhovniceasca.

Exista insa si minuni pe care sfanta le-a facut cu anumiti oameni, dupa stiinta lui Dumnezeu, pentru nevoile personale ale acestora. Ajutorul pe care acestia l-au primit nu a constat numai in rezolvarea unei probleme, ci a fost si unul duhovnicesc, intarindu-le credinta si nadejdea in Dumnezeu, refacand si legatura cu Biserica. Este vorba de ceea ce in teologie se defineste drept cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarile concrete ale vietii, poate cel mai elocvent mod de cunoastere a lui Dumnezeu, de experiere a minunii si a puterii Sale.

Desi minuni recente ale sfintilor din Romania s-au publicat putine, izolat, totusi in randul credinciosilor ortodocsi aceste povestiri despre puterea, viata si minunile sfintilor cunosc o foarte larga circulatie. Ele tind sa se organizeze tot mai mult ca o categorie bine delimitata a folclorului religios contemporan, incluzand atat minuni ale sfintilor romani sau cu sfinte moaste aflate in Romania, cat si ale altor sfinti din spatiul ortodox, mai noi sau mai vechi.

De multe ori, povestirile despre minunile sfintilor cuprind si crampeie din viata lor, care, alaturi de credinta celui pentru care s-a facut minunea si de faptele lui bune, constituie argumente pentru alegerea pe care a facut-o sfantul ca sa faca minune cu acel om. Ele cuprind uneori o morala sau un indemn la credinta sau pot sintetiza o anumita invatatura a Bisericii. In folclorul contemporan nu poate fi vorba de un tipar al povestirilor despre minunile sfintilor, desi se poate delimita o serie de lucruri comune. Calitatea povestirii depinde de cultura si de inzestrarea oratorica a povestitorului, acesta urmarind, succint, sa nareze un fapt care a avut loc si mai putin sa dea povestirii sale valoare estetica. Avem de-a face, asadar, cu povestiri scurte, concise, mici naratiuni personale, care fac parte din misionarismul laicatului, cu valoare de marturisire a credintei si de popularizare a minunilor si lucrarilor lui Dumnezeu in lumea actuala. Este vorba, credem, de o manifestare a laturii dinamice a Sfintei Traditii, care nu numai ca adapteaza invatatura crestina unui timp sau loc geografic, ci prezinta intr-un mod foarte concret roadele pe care credinta le aduce in viata omului.

Povestitorii apartin tuturor mediilor sociale si culturale. Credibilitatea lor nu depinde numai de darul oratoric, ci si de proportia in care au fost implicati in cele povestite. O credibilitate mai mare o au faptele traite personal sau cele povestite de cineva care l-a cunoscut in mod direct pe cel care a trait o minune.

Efectele acestor povestiri sunt sesizabile si benefice in societatea romaneasca traditionala. Ele intorc oamenii la credinta, ii invata randuielile bisericesti, cinstirea sfintilor si a lui Dumnezeu, indeamna la respectarea preceptelor morale, sporesc credinta si ravna crestina, ii aduna pe oameni in jurul Bisericii. Acestea insa nu constituie niciodata motivatiile povestirii, ale circulatiei lor in mediul folcloric. Motivatia este slavirea lui Dumnezeu si a sfintilor Sai. Unele dintre ele au caracter de pura confesiune, povestitorii nepunandu-si problema unei motivatii pragmatice. Circulatia acestor naratiuni nu este un mod de misionarism impus de Biserica, ci unul dorit de oameni, spre slava sfintilor lui Dumnezeu, o dovada a dragostei pe care romanii i-o poarta lui Dumnezeu si sfintilor Sai.

Ca o comunitate de tip folcloric se comporta in astfel de cazuri si mass-media romaneasca, relatand uneori minuni si/sau false minuni, fara a le distinge in nici un fel. Datorita autoritatii cuvantului scris se raspandesc astfel si in comunitatile de tip folcloric tot felul de valori si nonvalori in acest domeniu. Acesta este si pericolul pe care il prezinta aceste povestiri. Daca ele au puterea de a intari dreapta credinta, au si puterea de a o corupe. De aceea, in comunitatea romaneasca actuala se simte nevoia trierii valorilor si a pregatirii profesionale (si teologice) a acelora care pun in circulatie astfel de fapte, asumandu-si si o responsabilitate duhovniceasca, datorita mirajului pe care il constituie inca minunile pentru comunitatea romaneasca actuala.

Problema mai larga pe care o vizeaza studiul minunilor Sfintei Cuvioase Parascheva este cea a relatiei dintre cultura populara si credinta religioasa, in formele contemporane de manifestare a folclorului romanesc. Desi literatura teologica acorda un loc aparte vietilor si minunilor sfintilor, indraznim sa prezentam minuni contemporane ale Sfintei Cuvioase Parascheva ca pe niste fapte de folclor religios, nu pentru ca ne-am indoi in vreun fel de cele relatate de informatorii nostri (lucruri verificate, in parte, si de noi), ci datorita mediului in care ele circula cu preponderenta. In unele cazuri nu poate fi vorba nici macar de folclor religios, ci de fapte povestite intru slava sfintei, interlocutorii dand garantia faptului ca nu exagereaza cu nimic, ca sunt oameni rationali si realisti, dar ca au constatat prezenta minunii sfintei in viata lor, ca o binecuvantare care le-a curmat suferinta si le-a schimbat cursul vietii.

Aceste minuni sunt o dovada a faptului ca Sfanta Parascheva se ingrijeste si de lumea in care traim, demonstrand ca este vie si prezenta in mijlocul problemelor contemporane, pe care le amelioreaza cu harul dat ei de Dumnezeu. Prezenta ei la Mitropolia din Iasi este o binecuvantare pentru lumea de astazi, care cauta solutii ale problemelor, sanatate, pace si mantuire, incercand sa-si gaseasca propriul drum catre Dumnezeu.

Publicarea acestor minuni speram sa fie spre slava sfintei, care binecuvanteaza comunitatea romaneasca cu slavita ei prezenta si ne impartaseste din darurile sale si pe noi, care nu suntem vrednici.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

In folclorul religios actual, o mare amploare au luat, in contextul sarbatorilor calendaristice vii, cele legate de hramurile bisericilor si manastirilor, dintre care cele mai ample sunt ale sfintelor locasuri cu traditie sau ale celor care adapostesc sfinte moaste.

Obiceiul, ca si cel al sarbatoririi sfintilor, are radacini foarte vechi pe meleagurile romanesti. Se spune ca, inca din primele secole crestine, credinciosii mergeau in procesiune la locul martiriului unui mucenic martirizat in Marea Neagra. Si, spun documentele, in ziua martiriului, in fiecare an, apele se dadeau la o parte, pentru a ingadui crestinilor sa mearga chiar pana la locul unde sfantul fusese omorat.

Inca din cele mai vechi timpuri, bisericile crestine se zideau pe osemintele (mormintele) martirilor, care erau sarbatoriti in fiecare an in ziua martiriului, ziua nasterii lor intru imparatia lui Dumnezeu. Obiceiul a ramas pana in zilele noastre, cand fragmente din sfinte moaste se pun in piciorul sfintei mese, unde preotul savarseste sfanta jertfa euharistica si in sfantul antimis, care se asaza pe sfanta masa si pe care se slujeste.

In ce o priveste pe Sfanta Cuvioasa Maica Parascheva de la Iasi, se poate spune ca pe sfintele ei moaste s-a zidit nu numai o biserica de piatra, ci si una spirituala. In vremuri de razboi, de ateism, de democratie, de liniste si libertate, Cuvioasa a vegheat ca sa nu se piarda sfanta credinta ortodoxa, ca sa se mantuiasca sufletele omenesti, ca locurile pe care le ocroteste sa nu fie bantuite de boli si calamitati, ca oamenii sa simta ajutorul lui Dumnezeu in viata lor. Cand i-am intrebat pe oameni despre minunile sfintei din zilele noastre, mi-au spus ca e suficient sa ma uit imprejur ca sa vad aceste minuni. In examene, boli, necazuri, oamenii primesc ajutor ceresc si, mai ales, nadejde, in vreme ce altii se zbat, fara a gasi un sens acestei vieti. Nu sunt minuni? Ce alte minuni ne mai trebuie?

Acestea toate si minunile pe care sfanta le face personal cu unii credinciosi care sunt in necazuri si i se roaga cu credinta, au facut ca ea sa fie iubita de locuitorii Moldovei si de toti romanii. Multa ei milostivire a facut ca sa fie cinstita de foarte multi oameni, care traiesc o adevarata inviere duhovniceasca, atunci cand ii stau prin preajma.

Nechemati de nimeni, decat de o putere dumnezeiasca, sute de mii (se vorbeste chiar de milioane, in ultima vreme) de oameni se aduna de ziua ei pentru a o cinsti. De 14 octombrie, spun oamenii, sfanta isi revarsa mai cu imbelsugare harul, astfel incat acesta poate fi simtit de mai multi, cu mai multa putere. Sunt uimite mijloacele mass-media de faptul ca oamenii stau la rand vreme de 24-48 de ore numai pentru a saruta o secunda sfintele ei moaste. Aceasta l-a facut si pe PF Hristodoulos, primatul bisericii Greciei, care a asistat la unul dintre hramurile de la Iasi sa spuna: "In aceste zile deosebite, sfintii se fac ei insisi pelerini pentru a-i intalni pe oameni, daruindu-le binecuvantarea si harul de la Dumnezeu. Ce poate fi mai frumos pe pamant decat o multime de oameni adunati in rugaciune, dincolo de conditia lor trecatoare, asteptand cu rabdare sa se inchine la sfintele moaste?".

Mai mare decat o adunare politica sau culturala, adunarea celor care o cinstesc pe Sfanta Parascheva poarta pecetea harului lui Dumnezeu. Acesta este, de fapt, singura forta care a putut sa faca ca sfanta, care a trait si a murit in anonimat, intr-o desavarsita smerenie, sa fie asa de cunoscuta si cinstita de oameni. Acelasi har ii chema pe oameni in pustie la Sfantul Ioan Botezatorul, spre pocainta si botez. Acelasi har a facut ca un pustnic, retras in adancul pustiei, fugind de lume, Sfantul Antonie cel Mare, sa fie atat de cunoscut si de cautat inca din timpul vietii lui, incat se spune ca a transformat pustia in oras. Acelasi har ii cheama pe oameni in jurul Sfintei Parascheva astazi, pentru a se indulci de mireasma sfinteniei si a rugaciunii. Acelasi har nu-i mai cheama pe oameni din pustie, ci vine din imparatia lui Dumnezeu, de-a dreptul in cetate, pentru a sfinti si mangaia. Este motivul pentru care oamenii socotesc ca prezenta Sfintei Parascheva la Iasi nu poate fi pretuita nici cu toate bogatiile acestei lumi. Ea ii invata pe cei care o cerceteaza calea cea stramta catre imparatia lui Dumnezeu, milostenia si virtutea, intr-un mod tainic, sadind valorile sfinteniei in inimile lor.

Toate acestea, dar inca si multe alte lucruri, au facut ca hramul de la Iasi sa fie cel mai mare din tara. De obicei, hramurile romanesti au in ceremonialul lor o parte crestina si o parte populara. In ajunul fiecarui hram se oficiaza slujba de priveghere, seara, la care este prezent, in functie de importanta locasului de cult, arhiereul locului si alti invitati, clerici din alte parohii si eparhii, uneori chiar mai multi ierarhi si o multime de credinciosi mai mare decat la slujbele obisnuite.

In unele locuri privegherea dureaza toata noaptea, fiind insotita de litie, acatistul sfantului sarbatorit, ocrotitor al sfantului locas, citirea Molitfelor Sfintilor Vasilie cel Mare si Ioan Gura de Aur, Miezonoptica, alte citiri si cantari. Alteori, cu prilejul hramului se oficiaza si slujba Sfantului Maslu, pentru vindecarea de boli a credinciosilor prezenti. In ziua hramului se slujeste Sfanta Liturghie arhiereasca, urmata de o agapa frateasca, dupa un obicei vechi de cand crestinismul, care, in zorile acestuia, se tinea dupa fiecare Sfanta Liturghie.

Paralel cu aceasta randuiala a slujbelor se desfasoara mai multe ceremonii folclorice. Dintre ele, cea mai raspandita in spatiul romanesc este targul, la care se vand felurite marfuri, de la obiecte de cult si vesminte liturgice pana la alimente, imbracaminte, obiecte din lemn, piele, de artizanat si alte bunuri. In functie de locul unde se desfasoara, targurile au o mai mica sau mai mare amploare, fiind de traditie recunoscuta sau mai recente. Uneori, la aceste targuri isi dau intalnire mesteri din zonele apropiate de locasul de cult, reprezentand mestesuguri traditionale ca olaritul, lemnaritul, pictarea de icoane, cojocaritul etc. Prin aceasta, ele constituie adevarate schimburi de experienta intre mesteri. Dar nu numai atat. Targurile si hramurile sunt locurile de intalnire a mai multor oameni, fiind deja traditionale si recunoscute pentru un anumit profil, in functie de specificul locului (de exemplu, targul de la Manastirea Hurezi din Valcea este vestit pentru ceramica). Unele dintre aceste targuri sunt cautate pentru aprovizionarea oamenilor locului, iar pe vremuri constituiau adevarate piete ale schimburilor in natura.

Alte obiceiuri populare care insotesc hramurile variaza in functie de zona unde acestea au loc. In Banat se vorbeste despre nedei, sarbatori campenesti organizate cu prilejul hramurilor. Specificul Ardealului este organizarea unor procesiuni populare, la care oamenii vin pe jos, imbracati in costume de sarbatoare, cu prapuri, cruci, icoane, intonand cantari populare religioase, numite in partea locului pricesne.

In Muntenia ceremonialurile folclorice care insotesc hramurile sunt de mai mica amploare, fiind simple targuri de obiecte de cult sau mici targuri de alimente pentru pelerini. Bisericile de mir si manastirile noi sau mai putin insemnate au, cu prilejul hramului, numai slujbele religioase, insotite de o agapa la care sunt invitati si pelerinii. Agapa caracterizeaza si hramurile mari, transformandu-se uneori intr-o adevarata sarbatoare campeneasca, mai ales atunci cand vremea permite acest lucru.

Hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi respecta tipicul hramurilor ortodoxe romanesti. In ultima vreme insa, sarbatoarea a luat o asemenea amploare, incat despre toate acestea se poate vorbi la o scara deosebit de mare, mai ales in anii de dupa 1990, de cand ierarh al locului este IPS Daniel. Hramul se sarbatoreste impreuna cu Sarbatorile Iasiului, cuprinzand manifestari complexe - religioase, culturale, comerciale, turistice. Amploarea si multele semnificatii pe care le cunoaste hramul astazi, dar si buna organizare si coordonare ne fac sa vorbim despre un hram modern, in cel mai deplin sens al cuvantului. El se caracterizeaza prin impletirea spiritualitatii cu cultura, in dorinta de a reliefa una dintre caracteristicile spiritului universal romanesc: cea a credintei care naste cultura si a culturii care promoveaza credinta in lume.

In calitate de membru in Comitetul Executiv al Conferintei Bisericilor Europene, Inalt Prea Sfintitul Parinte Daniel a propus si obtinut acordul pentru includerea Iasiului intre zonele sfinte ale Europei, ca cel mai reprezentativ loc de pelerinaj pentru centrul Europei. Acest fapt evidentiaza rolul foarte important pe care il are pelerinajul in traditia ortodoxa in general si pelerinajul la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale carei Sfinte Moaste se afla in Catedrala Mitropolitana din Iasi, in special.

Este de remarcat faptul ca un astfel de eveniment nu este, in primul rand, unul turistic, ci el contribuie la cunoasterea si bunul nume al Romaniei si al traditiilor noastre, la trairea unei experiente comune a oamenilor din locuri diferite, intr-o atmosfera de rugaciune si, cum inspirat spunea parintele Staniloae, "revelatie interpersonala".

Sau, cum IPS Daniel caracteriza hramul, intr-un cuvant pentru pelerini din octombrie 2001: "Pelerinajul poate fi un moment de innoire si de imbogatire sufleteasca pentru toti. Intr-un loc de pelerinaj gasim nu numai ceea ce ofera locul: sfanta biserica, sfintele moaste si sfintele slujbe, ci si ceea ce aduc cu ei pelerinii, fiecare in parte si toti laolalta: evlavia lor, ravna lor, rabdarea lor, cumintenia lor, felul lor de a fi si de a se intalni cu Dumnezeu si cu oameni diferiti, adesea necunoscuti pana atunci. Hramul si pelerinajul de hram pot fi un eveniment de intarire a credintei, de improspatare a rugaciunii, de cunoastere a altor persoane decat cele pe care le intalnim zilnic in parohie, in manastire sau in localitatea de unde venim fiecare dintre noi.

Pelerinajul este calatorie fizica si spirituala. Cea fizica este o deplasare, uneori obositoare si costisitoare dintr-un loc intr-altul; cea spirituala este mutare interioara de la o stare spirituala la o alta stare spirituala. Daca aceasta mutare sau calatorie spirituala este un urcus sau o elevatie duhovniceasca, atunci pelerinajul se transforma din oboseala in sarbatoare, dintr-o cheltuiala materiala se transforma intr-un castig spiritual."

In cadrul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva se delimiteaza sarbatorile laice de cele crestine. In cadrul acestora din urma, se delimiteaza ceremoniile care tin de Catedrala Mitropolitana si de hramul propriu-zis de cele care tin de alte evenimente cultural-religioase organizate de Mitropolie.

Se cuvine sa acordam locul central evenimentelor legate de hram. Pe data de 12 octombrie, in zori, cand inca nu s-a luminat de ziua, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de un sobor de preoti si maici, savarseste slujba de citire a Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Apoi, sase preoti ridica sfanta racla pe umeri si merg in procesiune in jurul catedralei, pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, strazile Horia si Crisan, apoi intra pe poarta Sfantului Andrei, pentru a aseza in final sfintele moaste pe catafalcul din fata catedralei. De-a lungul acestui drum, multimea de pelerini paseste in urma preotilor care canta troparul Sfintei Parascheva si rostesc ectenii (rugaciuni si cereri catre Imparatia Cereasca).

Pelerinii se aduna in jurul Catedralei Mitropolitane inca din zilele de 11-12 octombrie, trecerea lor pe la sfanta sfarsindu-se pe data de 15 octombrie. Dupa traditie, se aduna la hram pelerinii din Moldova. Dar, in ultima vreme, cand posibilitatea de a calatori a devenit un lucru la indemana oricui, vin pelerini din toate tinuturile romanesti, ba chiar si multi straini, din locurile unde au stat moastele sfintei sau din alte locuri. Pelerinii aduc cu ei flori si busuioc, primind, la randul lor, flori atinse de sfintele moaste.

La hramul Cuvioasei de la Iasi sunt prezente in fiecare an, ca invitati sau ca inchinatori, o multime de personalitati. Printre ele, enumeram ierarhi din tara si strainatate, din lumea ortodoxa si cea catolica, slujind in sobor de aproximativ 20 de ierarhi, in ziua de 14 octombrie. Calugarii din cuprinsul eparhiei sunt de asemenea invitati, pentru a ajuta la organizarea hramului si a fi la dispozitia pelerinilor. Participa la hram si inalte personalitati politice, culturale si ale vietii publice din Romania. Si, bineinteles, pelerini, al caror numar ajunge in ziua de astazi la circa un milion de oameni. Pe vremea trecerii pelerinilor, zi si noapte, racla sfintei este strajuita de calugari si preoti din eparhie, care ii binecuvanteaza pe inchinatori.

Intre invitatii speciali se disting nu numai cei din aceasta lume, ci si oaspeti ceresti, sfintii lui Dumnezeu, care poposesc la Iasi in pelerinaj, din colturile lumii care le adapostesc sfintele lor moaste, spre intalnire cu Cuvioasa si cu pelerinii prezenti, spre bucurie duhovniceasca si binecuvantare.

In anul 2001, bucuria hramului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost amplificata de aducerea la Iasi a Cinstitului Brau al Maicii Domnului de la Volos - Grecia, insotit de catre Inalt Prea Sfintitul Vassilios de Elassonos, ca delegat al Prea Fericitului Parinte Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei si a toata Elada. Conform traditiei, Cinstitul Brau a fost tesut de insasi Maica Domnului. Dupa Adormirea sa, aceasta l-a daruit Sfantului Apostol Toma, in timp ce era adus prin vazduh la locul unde ea fusese ingropata.

Bucuria credinciosilor la aducerea acestei sfinte relicve a fost deosebita pentru ca Braul Maicii Domnului este "semn duhovnicesc al curatiei sufletesti si trupesti, al luptei si biruintei duhovnicesti asupra pacatelor, al slujirii cu smerenie in iubire fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri. De asemenea, el inseamna adunarea noastra interioara in rugaciunea mintii si a inimii...". Binecuvantarea a fost si mai mare intrucat, in perioada 15-22 octombrie, pelerinajul Cinstitului Brau a continuat in orasele Suceava, Botosani, Roman, Bacau, Vaslui, Galati, Braila si Constanta, fiind cinstit de mii de credinciosi.

Alt vizitator ceresc a fost Sfantul Ioan Casian, ale carui sfinte moaste au poposit `n 2002 alaturi de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Fiu al poporului roman, nascut pe la anul 365 in Dobrogea si trecut la Domnul pe la anul 435 la Marsilia, Sfantul Ioan Casian revine in tara natala pentru prima data dupa mai bine de 1600 de ani de la nastere. Aducerea sfintelor sale moaste la Iasi s-a realizat la solicitarea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si cu bunavointa Excelentei Sale Bernard Panafieu, Arhiepiscopul Marsiliei. Cei care au adus sfintele moaste de la Marsilia sunt Excelenta Sa Bernard Panafieu, Arhiepiscopul Marsiliei, si abatele Pierre Brunet de la Catedrala "Sf. Victor" din Marsilia, insotiti de la Bucuresti de Prea Sfintitul Casian. Dupa cum spunea inaltul prelat francez care a insotit sfintele moaste, "Sfantul Ioan Casian a trait in perioada in care Biserica era una si nedespartita si a adus la noi, in Franta, geniul si forta spirituala a poporului roman. El este primul care a intemeiat manastiri la Marsilia, in sudul Frantei, si daca noi suntem astazi crestini, aceasta se datoreaza si Sfantului Ioan Casian".

Acest sfant, care a trait in secolul al V-lea, este cel mai mare Sfant Parinte nascut pe teritoriul Romaniei, fiu al Bisericii nedespartite, mare teolog si aparator al credintei, avand o intensitate a vietii spirituale asemanatoare celei a Sfintei Cuvioase Parascheva (sec. XI). Inalt Prea Sfintitul Daniel a evidentiat faptul ca "sfintii apropie popoarele intre ele, prin scrierile lor (Sfantul Ioan Casian) sau prin minuni si rugaciuni (Sfanta Cuvioasa Parascheva), adunand pe oameni in Dumnezeu prin lumina credintei si a iubirii". Astfel, s-a marturisit continuitatea dintre credinta si spiritualitatea actuala romaneasca si credinta sfintilor din primele secole ale crestinismului.

De la Livadia (Grecia), au fost aduse in anul 2000 moastele Sfantului Gheorghe, purtatorul de biruinta, considerat ocrotitorul armatei romane. Ele au fost insotite de Mitropolitul Ieronimos de Theba si Livadia si au poposit in Catedrala mitropolitana 10 zile. Sfantul Gheorghe mai este considerat si ocrotitorul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, icoana sa aflandu-se pe sigiliul Mitropoliei si pe frontispiciul Catedralei mitropolitane.

Au sosit, de asemenea, in pelerinaj, in 2003, sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, de la Tesalonic, insotite de P.F. Hristodoulos al Atenei si a toata Elada si, in 2004, o parte din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos, de la Veria, din Grecia, insotita de I.P.S. Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa si Kampania.

Si tot de la Veria, de la Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", in 2005, au sosit la Iasi spre inchinare si cinstire, moastele "Apostolului neamurilor", Sf. Pavel. Acesti oaspeti ceresti o insotesc pe Sfanta Parascheva pana la terminarea sarbatorii. Apoi, sfintele moaste ale Sfintei Parascheva, urmand acelasi drum ca la scoaterea lor din Catedrala, sunt readuse in biserica, in ziua de 15 octombrie, cand sirul de pelerini s-a sfarsit.

Intre evenimentele cultural-religioase organizate de Mitropolie enumeram: concerte de muzica psaltica, lansari de carte, expozitii cu tematica religioasa, acte filantropice si nu in ultimul rand mediatizarea hramului prin intermediul postului de radio TRINITAS, al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Navigatorii din toata lumea pe reteaua Internet pot viziona "live", in ziua de 14 octombrie, intre orele 10.00-12.00, slujba de la Catedrala ieseana, pe site-ul www.iasi.camarades.com. Astfel, in 2004, s-au conectat in direct la hramul Mitropoliei 856 de cyber-pelerini, 324 dintre acestia ramanand la slujba pe toata durata transmisiunii.

Intre alte evenimente de cinste enumeram slujba speciala sustinuta in memoria Parintelui Staniloae, al carui nume il poarta biblioteca Faltatii de Teologie din Iasi si canonizarea de catre Biserica Ortodoxa Romana, la Iasi, a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolit al Kievului si al intregii Ucraine, care a trait in secolul al XVII-lea, autor al Marturisirii ortodoxe de credinta, discutata si aprobata la Sinodul de la Iasi din 1642.

Acestea sunt dovezi ale unei traditii crestine deosebite pe aceste meleaguri, intrucat Mitropolia Moldovei si Bucovinei numara peste 600 de ani de la recunoasterea oficiala de catre Patriarhia Ecumenica (26 iulie 1401) si peste 360 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva (13 iunie 1641).

Intrucat la organizarea hramului si a Sarbatorilor Iasului conlucreaza autoritatile adminisrative ale orasului si Mitropolia Moldovei si Bucovinei, grandoarea sarbatorii este completata de evenimente laice, care accentueaza caracterul folcloric si cultural al hramului. Dintre acestea nu lipsesc activitatile filantropice (se ofera milostenii si medicamente celor bolnavi si nevoiasi, hrana si ceai pelerinilor), spectacolele si manifestarile culturale sau sportive, dintre care amintim targurile de bunuri de larg consum si ale mesterilor populari, Sarbatoarea Vinului din Piata Independentei, demonstratia de parasutism (pe esplanada Teatrului National Vasile Alecsandri"), colocviile, concertele de muzica de fanfara, jazz, spectacolele de dans sportiv si mult-asteptatul foc de artificii. Demn de remarcat este si faptul ca 14 octombrie este zi libera pentru toti elevii. Pentru a preintampina evenimente neplacute, in fiecare an se desfasoara un efectiv mare de forte de ordine, numarul politistilor, gardienilor si al jandarmilor depasind
1 200 de persoane.

Si, ca in toate locurile unde sunt prezenti, la hramul Cuvioasei, rromii dau o pata de culoare sarbatorii, exprimandu-si evlavia, dar si sarbatorind evenimentul intr-un mod caracteristic, criticat uneori de presa. Mai intai merg cati sunt, chiar peste o mie, sa se inchine si apoi impart bucate celor sarmani, veniti de la mare departare. Apoi, in zori, se strang la strand si petrec, condusi de consilierul imperial pentru judetele Moldovei. Organizeaza o petrecere in stil propriu, cu vitei si porci la protap, vin cu masinile, pun mese de acasa, prajesc curcani, aduc butoaie cu vin, asculta manele si danseaza tiganeste pana in zori. "Am adus zece batali pe care-i sacrificam la protap si sute de kilograme de carne. Impartim friptura calda, vin si paine tuturor saracilor din Iasi si de pretutindeni. Sa stie lumea ca si tiganii au suflet si, daca putem, dam", a declarat Ferdinand Stanescu presei.

Cu toate aceste laturi ale sale, care, pana la urma, formeaza specificul locului, pelerinajul la Sfanta Cuvioasa Parascheva ramane minunea credintei evlaviosului popor roman ortodox care vine, precum valurile, cu miile, la sarbatoare, neluand in seama oboseala calatoriei, pentru a se inchina la moastele Sfintei. In timpul regimului totalitar comunist, Cuvioasa a mentinut nestinsa flacara credintei, a Ortodoxiei, constiinta de neam nascut crestin si i-a ajutat pe credinciosi sa se hraneasca din marile idealuri pe care le are Ortodoxia si poporul roman. "In ciuda tuturor opresiunilor, dorinta oamenilor de a o atinge pe Sfanta nu putea fi stavilita. Si pe timpul lui Gheorghiu Dej, si pe timpul lui Ceausescu, pelerini nu doar din Moldova, ci si din orase indepartate, precum Bucuresti ori Timisoara, veneau la Iasi, la mijlocul lui octombrie, pentru a se ruga la Mitropolie. Multi stateau la rude sau la hotel, insa erau destui care dormeau pe iarba, langa Teatrul National sau in curtea Mitropoliei", a declarat dl Ion Serbina, secretarul general al CJ Iasi ziarului "Evenimentul" din 14 octombrie 2002.

Cei care lucrau si, evident, nu se puteau invoi de la serviciu, veneau in duminica de dupa sarbatoare sau pe 14 octombrie, spre seara, pentru a se inchina macar cateva minute. "Pe atunci era cu adevarat un pelerinaj «de inima», iar credinciosii treceau peste toate oprelistile", a adaugat dl Serbina.

Pentru ca erau atent monitorizati, toti cei cu functii de raspundere evitau sa fie vazuti nu la Sfanta, ci chiar si in preajma Mitropoliei. "Erau multi militieni in respectiva zona, asa ca ar fi fost usor de zarit si nu se stia daca nu porneste «telefonul fara fir». Asa ca se fereau cu totii", a mai spus dl Serbina pentru acelasi ziar. Poate ca militienii aveau si rolul de a-i identifica pe membrii P.C.R. marcanti care ar fi indraznit sa incalce regulile de partid, insa ei erau pusi mai ales sa pazeasca ordinea pentru ca nu cumva marea adunare de oameni sa fie scanteia unei razmerite. "Multi dintre pelerinii de atunci erau varstnici, pentru ca tinerii erau la scoala, iar adultii la serviciu. Insa batranii veniti se rugau si pentru rudele lor, in liniste, si nici macar militienii nu indrazneau sa-i tulbure", a incheiat dl Serbina ("Evenimentul", 14 octombrie 2002).

Religiozitatea unora dintre pelerini are, poate, si unele trasaturi superstitioase, ceea ce dovedeste radacinile vechi ale spiritualitatii noastre. Trebuie subliniat insa ca Bisericile Ortodoxe au incurajat doar astfel de pelerinaje, nefacand din ele o componenta esentiala, asa cum se intampla in Islam (unde pelerinajul la Mekka este obligatoriu) sau in Biserica Catolica, care a promovat, inca din Evul Mediu, pelerinajele in masa catre Roma, Ierusalim sau Santiago de Compostella, care au dus, printre altele, la constructia - chiar in orasele mici - a unor uriase catedrale romanice si gotice, destinate sa primeasca multimile in deplasare.

Marturiile credinciosilor intregesc bucuria hramului, ca o oglinda a sufletelor care vin la Sfanta: "Am venit din dragoste pentru Sfanta Parascheva. Nu ne gandim la foame, la frig sau la somn. Credinta ne intareste. Vom veghea intreaga noapte la Mitropolie, iar dupa slujba de maine vom pleca la Hadambu", a declarat Margareta Hristea, in varsta de 63 de ani, care a venit la Iasi, de la Bucuresti, impreuna cu sora ei, Elena, ziarului "Ziua" din 4 octombrie 2002. Ion Hrib, din comuna Milisauti, judetul Suceava, a spus ca a venit in fiecare an la Iasi, de Sfanta Parascheva. "Sunt un om credincios, cu frica lui Dumnezeu si nu lipsesc niciodata de la aceasta mare sarbatoare. Am un nepot student aici, la Iasi, care ma gazduieste peste noapte. De mancare ma descurc, pentru ca mi-am adus de acasa", a marturisit Ion Hrib aceluiasi ziar.

"Chiar daca a fost frig si inghesuiala, am razbit. Am vazut-o pe Sfanta si pentru sufletul meu impacat a fost bine", a declarat Anica Baciu din Domnesti, Adjud, ziarului "Evenimentul zilei" din 15 octombrie 2004. "Sunt fericita ca am reusit sa ajung la Iasi, sa vad si sa ating racla Sfintei. Toata viata mi-am dorit acest lucru", a spus, cu lacrimi in ochi, o batrana venita tocmai din Maramures ziarului "Ziua" din 14 octombrie 2000. "Sunt fericita ca m-a ajutat bunul Dumnezeu sa ajung sa ating ramasitele acestor sfinti. Am stat numai in picioare 21 de ore si m-am opus puhoiului care ma strivea. Am spus in gand toate rugaciunile pe care le stiam. Cele cateva secunde cat am reusit sa stau cu Cuvioasa m-au bucurat foarte mult si acolo am simtit ca era raiul pe pamant. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ajutat sa ajung si in acest an aici, pentru ca am simtit puterea Sfintei", a istorisit plangand Georgeta Folea ziarului "Evenimentul zilei" din 16 octombrie 2000.

Sfanta este cinstita nu numai de marturiile simple ale oamenilor. Numeroase biserici de pe cuprinsul tarii noastre ii poarta numele, avand-o drept patroana (numai in Transilvania sunt peste 82 de biserici inchinate ei). Multe crestine ii poarta cu evlavie numele, iar Biserica o cinsteste ca pe un "turn al credintei" si ca pe "Sfanta folositoare celor ce sunt intru nevoi". Pentru noi toti, Cuvioasa trebuie sa fie un exemplu de sfintenie si de traire a credintei, in duhul curat al Sfintei Evanghelii, un imbold de a-L urma pe Hristos si o nadejde a biruintei vietii asupra mortii, a puterii lui Dumnezeu asupra neputintei omenesti.

Cei care au asistat la hramul Sfintei Parascheva au remarcat maretia acestuia, credinta si multimea oamenilor care vin sa o cerceteze pe Cuvioasa, atmosfera calda, pacea care domneste si harul pe care il revarsa Sfanta. La ziua ei se aduna romani din toate tinuturile, crestini din toate locurile, bolnavi si necajiti. Credem ca hramul, cu toate ale sale, este una dintre minunile contemporane ale Sfintei, chiar si pentru cei care nu au inteles inca ce putere tainica i-a chemat acolo si le-a dat forta si rabdarea sa reziste frigului, ploii, aglomeratiei, pentru a fi o clipa alaturi de Sfanta si, prin ea, in comuniune cu Biserica Biruitoare din ceruri.

De pe margine, credinciosii arunca spre racla cu esarfe si flori, cerand ajutorul si binecuvantarea Sfintei Parascheva. "Ajuta-ne sa trecem peste necazuri, caci numai tu ne poti mantui", se aude adeseori, din multime. Asa descriu ziarele primirea pe care credinciosii i-o fac sfintei. Cei de departe o primesc, in felul lor, in inimi, cu aceeasi bucurie. Iar Sfanta ii cerceteaza, tainic, pe toti. La sfarsitul pelerinajului si al hramului, celor prezenti le ramane, parca, un gol: cine stie, la anul, daca ne vom mai invrednici sa o vedem pe Sfanta!...

Insa, de la portile Moldovei, ierarhul locului ne insoteste cu un alt cuvant de folos: "Faptul ca trecem printr-o perioada de saracie nu trebuie sa ne inchida sufletul in egoism si izolare. Nu conteaza atat de mult performanta materiala, ci conteaza, in primul rand, bogatia inimii, bunatatea si caldura sufleteasca. Daca oferim aceste daruri sufletesti, vom primi indoit, inzecit, insutit. Pelerinul primeste bucuria Duhului Sfant din bucuria celor care, cu bucurie, primesc pelerini", spunea I.P.S. Daniel pentru ziarul "Evenimentul" din 13 octombrie 2001, "ca Iasul sa devina o catedrala enorma, in care oamenii ajung sa creada in minunile faptuite de moastele Sfintei Parascheva, in bunatatea semenilor si sa inteleaga ca, devenind mai buni, au parte de mai multe bucurii si de mai multa intelepciune".

Asa sa ne ajute Sfanta Parascheva!

MINUNI ALE SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA

Ne propunem, in continuare, sa mergem, impreuna cu Sfanta Parascheva, intr-o calatorie prin aceasta viata. O calatorie la fel de reala, ca si cum am vorbi despre unul dintre noi, cei vii. Caci, odata ce s-au adapat la izvorul nemuririi, sfintii lui Dumnezeu trec de la viata aceasta putina si plina de necazuri si de inselaciunea demonilor la viata cea vesnica, nestricacioasa, in imparatia lui Dumnezeu, biruitoare a pacatului si a mortii, desfatandu-se de frumusetea lui Dumnezeu, de cantarile ingeresti, de harul care ii umple, facandu-i sa straluceasca 0pe fiecare dupa slava pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Sfintei Parascheva i-a daruit Dumnezeu aceasta viata de dupa cea de aici cu scopul de a inmulti milostenia pe care o facea cu ravna cat a trait pe pamant. A inmultit Dumnezeu numarul zilelor ei ca stelele cerului, pentru a continua ceea ce a facut aici, cu tot sufletul, daruindu-i puterea de a savarsi minuni si multa milostivire.

Ca oameni, ca oameni de stiinta, intelegem doar o parte infima din ceea ce lucreaza acum Sfanta Parascheva. Cunoastem lucrurile numai in masura in care harul lui Dumnezeu a binevoit sa ni le descopere. Ortodoxia este credinta tainei, iar una dintre aceste taine este si lucrarea sfintilor pe pamant. In aceasta taina se incadreaza si lucrarea Sfintei Parascheva care, zi si noapte, este rugatoare catre Dumnezeu pentru lume. Atat s-a largit inima acestei sfinte prin virtuti si prin prezenta harului, incat a putut cuprinde lumea intreaga in dragoste, milostivire si rugaciune. Dar nu numai lumea din vremea sa, ci si pe cea din timpurile noastre si pe parcursul a o mie de ani, de cand Sfanta a venit pe acest pamant.

In minunile Sfintei Parascheva ni se reveleaza pronia lui Dumnezeu, care se odihneste in Sfanta, facand trupul ei fara stricaciune si duhul ei lucrator si dupa moarte, mijlocind la Dumnezeu implinirea cererilor oamenilor. Un ocean de smerenie i-a invaluit viata aici pe pamant; un ocean de slava ii invaluie viata din imparatia cereasca. Astfel, mult-milostiva Parascheva straluceste cu slava nepamanteasca in imparatia lui Dumnezeu. Aceasta slava este pentru ea hrana, imbracaminte, iubire, rugaciune, comuniune, este totul. Dar Dumnezeu a vrut sa o slaveasca pe sfanta Sa si pe pamant, pentru ca sa arate slava cereasca de care se bucura ea la Dumnezeu si pentru ca Insusi El sa se proslaveasca prin minunile pe care le face prin ea. De aceea, a binevoit Dumnezeu ca dupa moarte Sfanta sa fie cunoscuta si cinstita si de oameni, care in timpul vietii nu i-au inteles sfintenia si, poate, nu au apreciat-o asa cum s-ar fi cuvenit.

Minunile Sfintei Parascheva ne fac astazi sa intelegem mai bine imparatia lui Dumnezeu. Prin ea, imparatia cereasca coboara pe pamant si devine accesibila simturilor noastre, fiecaruia dupa credinta si curatia sa. I-a dat Dumnezeu sfintei sa inteleaga sensul pe care l-a pus El in lume de la intemeierea acesteia si stiinta de a o indrepta spre scopul cu care a creat-o - desavarsirea, fericirea, slava lui Dumnezeu.

Minunile Sfintei Parascheva nu sunt simple lucrari mecanice. Harul lui Dumnezeu nu lucreaza asupra lumii in chip mecanic, irational. Ele au ca scop desavarsirea cea atotcuprinzatoare, care cuprinde vindecarea de boli si patimi, intarirea credintei si a Bisericii, izbavirea de necazuri si de demoni, ajutor in lucrurile acestei lumi si multe altele, pe care numai Dumnezeu le cunoaste, pentru ca intreaga faptura sa-i aduca doxologie lui Dumnezeu. Prin minunile sale, Sfanta Parascheva restaureaza chipul omului creat de Dumnezeu, bun foarte, dandu-i inca o sansa spre a urca iarasi catre El. Prin aceleasi minuni ea ii face pe oameni sa preguste imparatia lui Dumnezeu, inca din aceasta viata. Si odata raniti de sageata Duhului Sfant, sa inseteze dupa imparatia Lui si sa socoteasca drept gunoaie lucrurile acestei lumi, ajutandu-i sa paseasca spre nepatimire.

De multe ori, minunile sfintei au fost cercetate si confirmate de stiinta. De exemplu, un bolnav care prezenta toate simptomele de cancer, dintr-o data s-a facut sanatos. Este o minune. In ce chip insa se produc ele, ramane taina lui Dumnezeu. Socotim ca Dumnezeu, care a creat lumea din nimic, cunoaste ratiunile fapturii sale si poate remedia in chip minunat tot ceea ce face ca aceasta faptura sa sufere si sa fie departata de El.

Sfanta Parascheva vorbeste stiintelor de astazi in felul sau, asa cum numai sfintii pot sa vorbeasca, din lumea lui Dumnezeu, lumii noastre atinse de stricaciune si faradelege. Sfanta invata fizica si chimia ca materia organica atinsa de prezenta Duhului Sfant nu se supune putreziciunii, invata biolgia ca rostul omului nu se rezuma numai la ceea ce este el aici pe pamant, ca, dincolo de organic, omul are scanteia suflarii divine, sufletul si ca insusi organicul vadeste ordine si armonie, fiind creat de ratiunea divina; invata psihologia ca sufletul este viu si dupa moartea trupului, ii invata pe materialisti, pe nihilisti si pe atei ca exista Dumnezeu, ii invata pe filosofi ca sensul vietii omului este, cum minunat spunea Sfantul Serafim de Sarov, "dobandirea Duhului Sfant", ca Dumnezeu este Persoana vie si lucratoare. Invata toate stiintele ca sensul vietii trebuie pus in legatura cu vesnicia, cu Dumnezeu, ca, daca nu au ajuns la Dumnezeu, stiintele sunt meschine si fara sens; ca, fara Dumnezeu, ele se misca in cercul stramt al ratiunii omenesti, fiind prizonierele propriilor neputinte si contradictii.

Dumnezeu s-a folosit de Sfanta Parascheva pentru a ne starni si noua ravna, vazand sfintenia la care poate ajunge smerita faptura omeneasca. Mai ales omul contemporan are nevoie de modele, de exemple de viata crestina. Iar daca exemplele vii s-au imputinat prea mult, sau daca ochii nostri sunt prea invaluiti de ceata patimilor si nu le mai vad, ne-a dat-o Dumnezeu pe Sfanta Sa, ca sa vedem roadele unei vieti pline de nevointe si de virtute. Pentru cei credinciosi, Sfanta Parascheva este mangaierea si nadejdea ca moartea nu spune ultimul cuvant si nu pecetluieste definitiv destinul omenesc, ca necazurile din viata de aici vor fi prefacute in slava la Dumnezeu. Pentru cei necredinciosi Sfanta este fulgerul care brazdeaza intunericul necredintei si al patimilor, pentru ca astfel, zarind macar lumina lui Dumnezeu, sufletul impietrit sa porneasca pe caile Luminii, parasind intunericul ce l-a stapanit vreme de cine stie cati ani.

Daca sfintii care traiesc pe pamant (cati va mai fi lasat Dumnezeu in viata) ne arata nevointele care fac ca viata omului sa se sfinteasca, Sfanta Parascheva ne arata slava omului indumnezeit. Toti cei ce-i stau prin preajma simt ca ea ne ridica poverile si ne inalta duhovniceste, mangaindu-ne cu mangaierea cu care ea insasi a fost mangaiata de Dumnezeu. Privindu-i trupul nestricat, meditand la viata ei, la nevointele peste fire din pustie, ne vedem ca intr-o oglinda viata noastra pacatoasa, dar dobandim si ravna de a ne schimba.

Minunile Sfintei sunt o dovada si pentru cei necredinciosi ca Duhul Sfant lucreaza si astazi in lume, ca Biserica lui Hristos nu este numai o amintire a ceea ce a facut Dumnezeu acum 2000 de ani, ci un locas viu, in care sufletele oamenilor se mai mantuiesc inca. Cea mai evidenta marturie este aceea ca Sfanta aduna multime nenumarata de credinciosi de ziua ei si zilnic, la biserica, chemandu-i pe unii, crestini sau necrestini, de la mari departari. Pe altii ii cheama din departata tara a pacatului, aratandu-le adevarata cale de urmat in viata aceasta. Aceasta este o lucrare foarte importanta pe care o savarseste sfanta pentru biserica in zilele noastre, poate pregatind vremurile cand credinta ne va fi pusa la incercare si cand nu vom mai putea nadajdui decat in ajutorul ceresc.

Ne invata sfanta ca nici haina, nici slava nu-l fac pe om om, ci nadejdea cea nezdruncinata in Dumnezeu, care ramane si dupa moarte; ca prin aceasta nadejde isi dobandeste omul demnitatea pierduta in urma caderii in pacat si superioritatea smerita asupra tuturor fapturilor create de Dumnezeu. Poate mai mult decat orice ne intareste sfanta credinta in Inviere. Trupul ei nestricat, ca si minunile pe care le savarseste sunt marturie a faptului ca viata aceasta nu-si are capatul in moarte, ca iubirea este mai tare decat moartea, iar unde exista aceasta legatura a dragostei este o simpla trecere de la o viata mai de nimic la una plina de slava. Trupul ei nestricat si minunile pe care le savarseste sunt rodul acestei iubiri de Dumnezeu, de care nu au putut-o desparti nici oamenii, nici rangurile pamantesti, nici moartea.

In lumea rationalista, nihilista, chiar atee, in care traim, de multe ori nu reusim sa depasim logica ingust-omeneasca, ce ar dori sa introneze (chiar prin legi de stat) pacatul drept normalitate. In aceasta lume e firesc ca totul sa sfarseasca in moarte, in stricaciune, aceasta fiind insasi plata pacatului. Chiar o parte dintre stiintele moderne ale sufletului omenesc (psihologia) vad in acesta o activitate legata strict de viata trupului, negand dogma crestina a invierii. Si de multe ori sufletul omului pacatos presimte inca din aceasta viata chinurile ce-l asteapta dincolo, simtind o mare frica de moarte; o angoasa care, uneori, atinge pragul deznadejdii.

Sfanta insa ne invata chipul de vietuire asemenea fapturilor netrupesti, care aduce rodul nestricaciunii si al vietii vesnice. Pentru sfinti viata sau moartea era unul si acelasi lucru, numai sa fie alaturi de Hristos. Ei vedeau moartea ca pe o eliberare de trup si de lumea aceasta stricacioasa. Dincolo de stiinta, in modul cel mai firesc, sfintii demonstreaza in felul lor existenta vietii vesnice. Inca de la descoperirea sfintelor sale moaste, Sfanta Parascheva s-a aratat impotriva stricaciunii si a pacatului, pe de-o parte negandu-le, prin cererea de a fi stramutat trupul ei de langa trupul stricat si urat mirositor al marinarului inmormantat din nestiinta alaturi de ea, iar, pe de alta parte, afirmand viata, nestricaciunea, puterea lui Dumnezeu, prin trupul ei care a ramas nestricat, vreme de o mie de ani, pana astazi. Dar nu numai nestricaciune, ci viata, cu adevarat, a dobandit Sfanta, dupa cum atesta marturiile celor care au trait si cunoscut minunile ei. Ea este vie printre noi, lucrand cu harul lui Dumnezeu si cu puterea facerii de minuni cu care a inzestrat-o, din belsug, pronia divina.

Sfanta Cuvioasa Parascheva ne ajuta, de asemenea, sa nu ne punem nadejdea in viata de aici. Nadajduind in viata vesnica, Sfanta a si primit-o. Iar noi vedem slava ei de dupa moarte si minunile pe care le lucreaza in chip mai mult sau mai putin aratat.

Vazand sfintele sale moaste nestricate si faptul ca lucreaza minuni dupa moarte, ca-i ajuta pe oameni, asa cum poate nu a reusit sa faca atat cat ar fi vrut in aceasta viata, ne facem si noi partasi vederii inca din aceasta lume a imparatiei vesnice. Invatam sa vedem ca planurile lui Dumnezeu cu persoanele omenesti trec dincolo de limita, uneori foarte ingusta, a vietii de aici, in vesnicie. De aceea, Sfanta ne indeamna sa ne tocmim viata astfel incat sa ne mantuim, stiind din exemplul ei ca faptele savarsite aici, pe pamant, au consecinte in vesnicie.

Viata sfintei a fost cu totul lipsita de slava si nebagata in seama de oameni. Dupa cum a decurs aceasta viata, putem presupune ca, de multe ori, sfintei i-a lipsit ajutorul de la oameni. Chiar parintii ei o mustrau pentru alegerea unei vieti de saracie si a caii monahale. Ne mai invata Sfanta sa nu ne punem nadejdea in ajutorul omenesc ce cade, ci in atotputernicul Dumnezeu. Fiind lipsita in viata de ajutorul oamenilor, sfanta a dobandit vesnic ajutorul lui Dumnezeu, care lucreaza prin ea ca printr-un vas ales al Sau; astfel, puterea credintei celor care vin la ea starneste Duhul lui Dumnezeu, care lucreaza in Sfanta, savarsind minuni. Si in acest mod Sfanta ne impartaseste de bunatatile imparatiei ceresti, "unde nu este durere, nici intristare, nici suspin", alinand durerile noastre inca de aici, de pe pamant.

In secolul nostru simtim mai mult ca in trecut ca timpul acestei vieti nu ne ajunge pentru a ne infaptui planurile. Sufletul este mai ravnitor, mai inflacarat, iar trupul mai neputincios si viata plina de griji. Sfanta Parascheva ne arata insa ca, daca sufletul este cu adevarat osarduitor, daca planurile lui sunt binecuvantate, Dumnezeu ingaduie ca acestea sa fie infaptuite nu numai in timpul unei prea-scurte vieti, ci in vesnicie. Nazuintei spre bine a sufletului omenesc ii acorda Dumnezeu din timpul sau, vesnicia, un etern prezent, in care e loc si vreme pentru tot binele. Ne invata, asadar, Sfanta Parascheva sa pretuim timpul acestei vieti si sa-l folosim astfel incat, chivernisindu-l asa cum se cuvine, sa castigam si noi imparatia lui Dumnezeu. Ne mai invata Sfanta ca, pentru a ajunge la desavarsire, omului nu-i trebuie mult timp, ci o ravna fierbinte pentru savarsirea faptei bune si a cautarii lui Dumnezeu. Intr-o viata pamanteasca atat de scurta, ea a dobandit o sfintenie de netagaduit, astfel incat nici daca ar mai fi trait multi ani, prin orice fel de incercari ar fi trecut, virtutea ei ar fi ramas nezdruncinata.

Ne invata apoi Sfanta Parascheva ca desi numele unor oameni si faptele lor nu sunt cunoscute oamenilor, ele se afla scrise in Cartea Vietii. Ne invata, de asemenea, sa ne invaluim virtutea in smerenie, pentru a nu cadea in mainile vrajmasilor lui Dumnezeu. Iar atunci cand marturia oamenilor va fi necesara, Dumnezeu va marturisi despre sfintenia alesilor sai si prin oameni, asa cum a facut si pentru Sfanta Parascheva. Ea insasi este o marturisitoare a credintei, chiar si dupa moarte, in vremuri de razboi, de prigoane, dar si de pace, marturisind acum credinta si pentru noi, prea slabi si prea invaluiti de nimicnicia acestei lumi si de pacatele noastre.

Pentru unii oameni, minunile sfintei vin ca un fulger, care intr-o clipa le schimba viata. Pentru altii, topesc durerea sufleteasca, ce insoteste trairea in aceasta lume. Unora le departeaza suferinta, altora le ajuta sa-si poarte crucea cu demnitate. Unora le da sa guste din pacea lui Hristos, altora sa simta adierea Duhului Sfant, dupa credinta lor. Pe unii ii invredniceste de a sa vedere, ajutandu-i sa o cunoasca in acest fel ca pe ocrotitoarea lor. Dar ca pe ocrotitoarea lor o simt si o socotesc mult mai multi oameni, care nu au vazut-o; dovada - sutele de mii de pelerini veniti sa se inchine sfintelor sale moaste de ziua ei si cinstirea de care se bucura in intreg spatiul balcanic, dar mai ales acolo unde au stat sfintele sale moaste. Si inca ceva: in chip tainic, sfanta are mult mai multi apropiati. Unii o cheama in rugaciune din departare, altii o strajuiesc zilnic, la catedrala din Iasi. Caci, iesind din aceasta viata, Sfanta Parascheva, ca si toti sfintii lui Dumnezeu, nu mai cunoaste osteneala, nici neputinta, nici departarea in timp si spatiu. Ea a dobandit aripi ingeresti, date de "Cel ce face pe slugile Sale para de foc", cum minunat spunea psalmistul David, putand sluji cu credinta tuturor celor ce o cheama in ajutor, oriunde si oricand.

Frumusetea si fecioria ei au ridicat-o acum la asemanare cu cea a ingerilor, a slujitorilor lui Dumnezeu celor fara de trup. Saracia ei din aceasta viata a fost umpluta de Duhul Sfant cu daruri mai bogate decat toate comorile pamantului, pentru ea si pentru intreg neamul omenesc. Anonimatul in care a trait si a murit s-a transformat in slava, astfel incat, de sute de ani, toti crestinii o cunosc si o slavesc. Desavarsita smerenie care i-a acoperit toata viata o atat de mare sfintenie, straluceste acum, imbracata in haina slavei dumnezeiesti si omenesti.

Nu ne ajung cuvintele sa vorbim despre Sfanta Cuvioasa Parascheva, cea asemenea cu ingerii, caci saracacioase sunt vorbele acestei lumi pentru a putea cuprinde din imparatia cerurilor ceea ce numai viata sfanta a Cuvioasei a putut sa cuprinda. Pentru ea, Dumnezeu a coborat si la noi imparatia cerurilor si de aceea, auzind minunile ei si traindu-i putin prin preajma mi-au venit in minte cuvintele proorocului Ioan: "Pocaiti-va! Imparatia cerurilor s-a apropiat de voi!" Si, vorba aceluiasi sfant, se micsoreaza Sfanta Parascheva, venind la noi, pentru ca noi sa ne facem slugi ale lui Dumnezeu.

Si nu vad cum altfel ar putea lumea de azi sa-i paseasca prin preajma decat in pocainta; pentru ca, in acest ocean de sfintenie si de smerenie, daca ne oglindim chipul, ne apare numai imaginea departarii noastre de Dumnezeu, a pacatului si nemerniciei noastre. Teologia ortodoxa recomanda trairea in preajma unui sfant drept una dintre caile de cunoastere a lui Dumnezeu. Iar lumina Duhului Sfant, care salasluieste in sfinti, ne lumineaza intunericul cel dinauntru, descoperind in noi pacatele si neoranduiala acestei vieti, apoi ne ajuta sa inaintam in virtute, sa ardem de credinta asemenea sfintilor si sa suim catre intunericul de nepatruns al dumnezeirii, definit drept teologie apofatica, incepand calatoria infinita catre asemanarea cu Dumnezeu, catre indumnezeire.

Minunile Sfintei Parascheva, asemenea luminii de la Invierea Domnului de la Sfantul Mormant, vin si astazi sa aprinda candela unor suflete, al caror necaz si credinta le stie numai Dumnezeu. Ele sunt un indemn la nadejde si rugaciune, dar si o atentionare de a pasi cu smerenie pe pamantul acesta, pe care pasesc sfintii lui Dumnezeu. Sfanta Parascheva este o faclie care arde in rugaciunea pentru lume, asteptand doar sa intindem mainile pentru a ne oferi din darurile bogate cu care a inzestrat-o Dumnezeu si sa ne aprindem sufletul de credinta si iubire, din lumina ei, care s-a facut izvor de lumina pentru intreaga lume, dar mai ales pentru cei care o cauta si i se roaga.

Din minunile contemporane ale Sfintei Parascheva

Prin comanda aceea, numai Sfanta stie cat m-a ajutat

Pentru prima data am venit acum trei ani. Este al treilea an de cand vin la Cuvioasa Parascheva.

In primul an cand am venit, toata puterea Sfintei m-a ajutat foarte mult. Eram foarte necajita si suparata. Cand am ajuns acasa, m-am culcat. Am auzit la poarta o voce de barbat. Mi-a adus o comanda cum nici n-am visat. M-a ajutat mult, enorm, in primul an.

Dar, pacatoasa de mine, nu i-am facut o coliva de multumire. Si cred ca este suparata pe mine. O rog din tot sufletul sa-i treaca supararea, pentru ca m-a ajutat foarte mult. Aveam probleme mari financiare. Aveam niste datorii groaznice, groaznice. Am o firma si prin comanda aceea, numai Sfanta stie cat m-a ajutat. Si-i multumesc din tot sufletul meu. Si toata viata am s-o chem in rugaciunile mele.

(Puia Carstoiu, 50 ani, Bals, jud. Olt)

O boala psihica nevindecata de medici

In 1996 sotul meu a fost impreuna cu copilul, Dacian Gheorghe. Era in clasa a XII-a si avand o boala psihica nevindecata de medici, am fost sfatuita sa cercetam sfintele manastiri, sa ne rugam mai mult, pentru ca pentru pacatele noastre a ajuns copilul in situatia asta.

Si deci, cu toate ca incepuse anul scolar, el nu putea sa frecventeze cursurile, pentru ca era sub medicamente si avea insomnii. Si a venit cu sotul la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva. Atunci a fost anul cel fericit, cand, alaturi de moastele Sfintei Cuvioase Maici Parascheva a fost si capul Sfantului Andrei.

Eu eram la scoala, deci nu puteam sa fiu prezenta alaturi de copil. Sunt profesoara. Dar peste vara-l insoteam la manastiri, la Sihastria, peste tot, la Dervent. Peste tot am persistat ani indelungati, pentru ca stiam ca Dumnezeu pentru pacatele noastre ne pune la incercare.

Si in acel an va spun ca a avut darul ceresc de a se inchina atat moastelor Cuvioasei Parascheva, cat si moastelor Sfantului Apostol Andrei, cel ce ne-a crestinat pe noi. Noi, de fapt, cu copilul am fost si la Dervent si la Pestera Sfantului Andrei. Si din acel moment copilul nostru nu a mai avut probleme. Si-a terminat cu bine bacalaureatul, a urmat facultatea, este profesor acum.

Eu sunt nevrednica sa-i multumesc Cuvioasei Maici si Maicii Domnului, carora ne rugam permanent, pentru darurile cu care ne-a binecuvantat, pentru ca copilul nostru este sanatos. Deci, n-a mai avut probleme niciodata si speram, ne rugam incontinuu, ca cel rau sa se departeze de noi. Pentru ca sunt convinsa ca multi copii care sufera de boli psihice numai prin rugaciune, la Sfintele Masluri, prin multa, multa rabdare, ani intregi (deci, nu a fost asa usor, ca am mers azi la o manastire si gata, s-a vindecat) mi s-a vindecat. Ani in sir. Din clasa a VII-a, pana cand a terminat liceul, va dati seama, sunt ani indelungati si nu ne-am pierdut credinta, speranta si aceasta ne-a mantuit.

Un sfat pe care vreau sa-l dau mamelor indurerate, care au asemenea probleme... Chiar daca, dintr-o greseala, si eu m-am dus la un preot cu clarviziune si am crezut ca mantuiesc copilul si am aflat de unde vine raul... Sa nu cautam sa raspundem raului cu rau. Niciodata nu m-am rugat ca raul sa se rasfranga asupra celor care ne-au facut noua rau, ci m-am rugat pentru sanatatea noastra, pentru ca sa ne izbavim de pacatele noastre, mila lui Dumnezeu sa coboare asupra noastra si sa ne mantuiasca.

Si asa am ajuns sa zicem ca suntem o familie care am pus inceput de pocainta. Nu putem sa spunem... inca suntem ispititi, inca avem multe pacate, dar incercam sa punem inceput bun. Dar avem inca multe pacate, suntem uscati sufleteste. Ne straduim, asa, ne straduim...

(Elena Feier, Ineu, jud. Arad)

Cuvioasa, tu esti vie!

(Sfanta Parascheva) mi-a spus cand a fost la despartire (de sot)... Era inalta, inalta, ca stateam la etajul VI si s-a facut atat de inalta, pana la etajul VI, blonda, era cu codite impletite, asa. Si era ca o stafie, asa.

A venit aievea si a zis:

- Alearga! Alearga dupa barbatul tau! Nu-l lasa! Nu-l lasa! Nu-l lasa sa plece!

Tot imi spunea sa nu-l las sa plece pentru ca eu nu-ntelegeam, nu-L cunosteam bine pe Dumnezeu, nu stiam ce se petrece cu mine, vedeam minuni intr-una, care se intamplau cu mine, dar inca nu-L cunosteam pe Dumnezeu. Numai ca atunci cand ma culcam, nu ma culcam pana cand nu-mi faceam semnul sfintei cruci.

[...] La fix, la ora 12, suna cineva. Intreb cine e. A zis: Marian. Cum te cheama? Nu numele mic. Spune-l pe al mare, ca sa stiu.

Baiatul s-a trezit si a zis:

- De ce ii intrebi pe prietenii mei cum ii cheama?

Si i-am dat receptorul de la interfon. Ala n-a mai raspuns. A plecat. Iar el a venit dupa mine. Simteam ca ma omoara. A vrut sa puna mana pe icoana Maicii Domnului mare si n-a putut s-o ia. S-a repezit si... pe burta, cu pumnii in stomac, a sarit cu picioarele pe mine, m-a batut, m-a chinuit... Ca al mic fugea de-acasa, ala nu l-a mai prins... Si-am zis:

- Ramai langa mama!

- Nu pot, mama, ca simt ca ma omoara.

Si dormea la un prieten. Dupa ce m-a chinuit atat de tare zice:

- E, pana nu spal cutitu-n tine nu ma las!

Si ajung la bucatarie. Ca m-a batut asa de tare... Nasul nu mai exista. Aici nu mai era nas.

La Sfantul Antonie de la Iezeru, am pus nasu' pe sfintele moaste. Si in clipa cand am pus si am zis: "Sfinte, vindeca-ma, ca eu nu pot sa citesc rugaciuni!". Ca puneam vata multa si... Si in clipa aia mi s-a lipit nasu'. Mi s-a lipit, gata...

Sunt incercata, incercata peste firea omeneasca... Poate nici nu trebuia sa spun, da' eu din dragoste v-am spus dumneavoastra. Ca astea... Il lasam pe Dumnezeu sa ne slaveasca, nu pe noi. Toate chinurile pe care eu le-am spus pe pamant, eu nu mai sunt dincolo luata-n seama. Zice ca zice: Rabda, rabda, rabda, pana la sfarsitul vietii. Asa cum eu mi-am dus crucea, du-ti-o si tu, nu?

[...] Iarasi s-a intamplat o minune cu Cuvioasa Parascheva. Era multa lume, acum vreo doi ani. Si am zis: "Cuvioasa, tare as vrea sa mai intru la tine o data. Dar nu mai pot, decat cu un demonizat". Si ma opreste staretul de aici de la manastire sa maturam prin catedrala. Matur prin catedrala si ne duce sus, la balcon.

Si acolo eu, cand o vad pe Cuvioasa, plec genunchii (unde este batuta in mozaic, in icoana) si-i multumesc ca m-a ajutat sa ajung la Sfanta. Si deodata, dupa mine, un tanar. Si zice: Sa-i multumesc si eu si sa ma ierte ca nu pot sa ma duc astazi. Dar eu intorc capul si zic:

- Da' de ce nu poti tu sa mergi astazi la Cuvioasa?

- Eu sunt bolnav.

- Ce boala ai?

- A... sunt demonizat.

- Hai cu sora, hai cu sora Maria!

L-am luat de brat, da' era mai inalt decat mine. Il cheama Modest. L-am luat de brat si am plecat cu el. (...)

L-am dus la Cuvioasa taras, pe jos. Cand am ajuns la Cuvioasa am zis: "Maica Domnului, numai Tu ma poti ajuta! Ridica-l!". Cand am zis "Ridica-l!", stiti cum?! Uite-asa-ntr-o clipa era ca plopu', sus. Si am pus mana pe spatele lui si s-a dus peste Cuvioasa Paraschiva, asa si am zis: "Multumeste!". Si a facut crucea dreapta si a multumit.

Si eu ce doream?! Va spun sincer, dorinta mea era ca eu ziceam: "Cuvioasa Parascheva, tare-mi doresc sa-ti pup diadema, coroana". Si ce credeti?! Eram mititica si nu ajungeam pe asta... Si am pus mainile si am sarit sus, pe masa. Mereu spun la toata lumea: Ce curaj! Cum de acel arhiereu care o pazea nu mi-a zis nimic? M-am ridicat, mi-am facut sfanta cruce si am zis: "Cuvioasa, iti multumesc, ca doream din suflet sa-ti pup diadema." I-am pupat-o, era noua si... asa... si... am pus mana prima data cand am venit. Era moale, moale, moale. "Cuvioasa, tu esti vie!" ii spuneam. Zic: "Tu m-ai scos din toate incurcaturile."

Si multe, si multe... Atatea bucurii duhovnicesti mi-a dat Dumnezeu, ca nu le merit. Nu le merit... Nu merit nici sa calc pamantu', nici sa ridic ochii sus, la cer, cate minuni se intampla cu noi pe pamant, sa stiti...

(Maria, Bucuresti)

Alta vindecare minunata

Cam in '94 fetita a fost in coma si era tot asa, in ajun de Cuvioasa. Si cand am ajuns la Spitalul Sfanta Maria am ajuns noaptea (m-a ajutat cineva si am ajuns cu masina) si aici facea convulsii, ca era intoxicata. Luase niste pastile, nu stiu ce-a-nghitit ea din greseala (avea cinci ani). Eu eram la cules de struguri.

Si cand am venit noi, tot timpu' ne rugam (noi suntem credinciosi). Si era ajunu' Cuvioasei, deci a doua zi era ziua Ei. Si toata noaptea... cand am ajuns, deja facea convulsii, facea spasmele alea, cum fac ei, spume la gura si-mi era frica. Si-atuncia i-a pus o perfuzie. Deja o legase, ca putea sa moara. Si-mi era frica. Si-am zis: "Doamne, de ce face asa?". Si-a zis: "Doamna, poate sa se-ntample orice". Si-atuncia s-a mai linistit. Tot ma rugam la Cuvioasa. Si am zis: "Cuvioasa, scap-o Tu, ca iti fagaduiesc ca o voi da s-ajunga maica, dac-o vrea".

Sa stiti ca toata noaptea am stat in genunchi, ca trebuia s-o pazesc, c-avea perfuzia la cap si-am pazit-o toata noaptea. Si si-a revenit. Deci, a doua zi pe la 4-5 trageau clopotele si plangeam si-am zis: "Sfanta cat e de aproape si totusi atat de departe", ca nu puteam s-ajung.

Si fetita cand si-a revenit se uita in tavan, de parca ar fi vazut ceva; avea o privire fixa. Si de-atunci, de cate ori vin in Iasi, orice treaba as avea, intai merg la Cuvioasa, ma-nchin si-mi merge foarte bine.

(Mirela Slatina, com. Popesti, jud. Iasi)

Sa se-aduca o statie de amplificare

Am fost la manastire la Cuvioasa Parascheva un grup de noua persoane... Soferul, dupa ce ne-am inchinat, a zis sa mergem la mai multe manastiri. Eram foarte interesata, ca vin din Austria.

Si ne ducem la manastirea Secu si vine un calugar foarte in varsta si ma intreaba:

- Doamna, de unde esti?

- De unde!? Din Romania!

- Nu, nu, ca este ceva...

Si se tine dupa mine, stiti cum?! Va spun, m-am spovedit. Am simtit o spovedanie si o impartasanie ce nu mi s-a-ntamplat. Si imi spune:"Ce rugaminte avem?! Am construit o manastire si am dori pentru aceasta manastire sa se-aduca o statie de amplificare. E o manastire foarte mare si nu se-aude... Vine lume multa. Ajutati-ma!". Am zis: "Parinte, eu vin din Austria, da' e scump sa cumpar o statie de amplificare". Stiti ce-mi zice? "Doamna, eu va dau binecuvantare. Cand ajungeti in Austria, scrieti-mi!". Zic: "Bine. Eu va scriu si ma interesez". Dar eu stiam ca nu am posibilitate, ca e foarte scumpa.

Ce credeti dumneavoastra? Ajung in Austria, vorbesc cu baiatul, nu se rezolva. Primesc vinerea, ca tin post, o scrisoare de la parintele. Imi zice: "Sunt atat de fericit ca mi-ati rezolvat cu statia!". Dar eu nu i-am scris ca rezolv, eu i-am scris ca incerc sa vad ce pot sa fac.

O neliniste, o suparare... Zic: "Acest calugar a inteles ca eu ii trimit si el asteapta. Ce ma fac?". Era vineri si eu eram disperata. Dau telefon la toti.

Ma rugam intr-o biserica catolica, termin rugaciunea si ii povestesc preotului tot. Zice: "Doamna Maria, stati linistita, ca la catedrala cealalta s-a montat o statie noua, moderna si toata statia e luata jos". Extraordinar! Cine era mai bucuros ca mine?

Mergem cu baiatu', luam statia. Zic: "Vreau s-o trimit de Craciun". Dupa ce-mi trimite parintele scrisoarea zice: "Suntem atat de bucurosi! Si hramul manastirii e Cuvioasa Parascheva".

(Maria, Plesa Fagaras, jud. Brasov, acum in Austria)

Singura, se ducea la Sfantu' Gheorghe inapoi...

Este un domn, il cheama Corneliu, fecior de preot, a invatat la Liceul Sadoveanu. Si in timpul ala, la Mitropolie se faceau reparatii, ca s-a daramat. Si provizoriu au dus-o pe Sfanta la Sfantu' Gheorghe, aici, in curte. Si dupa ce s-au terminat reparatiile, Corneliu, de care va spun, si cu Cotescu, baieti de preoti, credinciosi, au luat-o pe Sfanta de la Sfantu' Gheorghe, pe umar si o aduceau aicia (in catedrala - n.n.). A doua zi dimineata, singura, se ducea la Sfantu' Gheorghe inapoi. Trei zile la rand.

Pana n-au venit niste calugari credinciosi, n-a vrut sa stea. Ati inteles ca ea nu accepta pe oricine.

Tot el mi-a spus ca atunci cand era seceta mare o luau pe umeri si n-ajungeau in Piata Unirii (in centrul Iasiului - n.n.) si... ploi torentiale... El mi-a spus.

Cu copiii mei a facut minune ca i-a atras la credinta. O doamna disperata a apelat la medici, fara nici un rezultat si Sfanta Parascheva a vindecat-o de cancer.

Cea pe care o avem noi aici, Sfanta, nu valoreaza echivalentul ei cu aur sau cu briliante.

(Elena Georgica, 78 ani, economista, Iasi)

Am vazut demonizati vindecati

Cand am fost la racla, am vazut demonizati vindecati la Sfanta. Asta e ceea ce am vazut eu cu ochii mei. Si cum diavolii marturiseau pe Hristos prin demonizati.

(Parintele Isidor, Manastirea Sfanta Treime, Bals, jud. Olt)

Mi-am dat seama ca a fost o minune a Sfintei

Dadeam admiterea la facultate si era un timp foarte scurt, vreo doua saptamani, pana la examen. Si, practic, nu aveam timp sa invat toata anatomia sistemului nervos, care era foarte complicata. Si m-am dus la Sfanta si m-am rugat cu lacrimi in ochi: "Nu-mi trebuie nimic. Descult sa fiu, dar sa intru la facultate".

Si intr-adevar, am rugat-o pe Sfanta, daca-mi da ceva din sistemul nervos, sa-mi dea maduva spinarii. Si unul din subiecte, cand am intrat la examen, a fost maduva spinarii. Atunci mi-am dat seama ca a fost o minune a Sfintei Parascheva.

(anonima, Iasi)

Ce pacate l-or fi apasand...

Parintele Onufrie, fiind aici la Mitropolie, s-a dus in fata. Si tocmai o bagau in biserica pe Cuvioasa, cand un preot a zis: "Parinte, ia-o ca o scap. Si parintele cand a luat-o era usoara ca un fulg. Se gandea dansul ce pacate l-or fi apasand pe celalalt de se facuse atat de grea.

(Melania Todirica, Bacau)

A avut un cancer si a vindecat-o

Stiu o doamna care vine in fiecare an la Sfanta pentru ca a avut un cancer si a vindecat-o. Cu credinta...

Pe 4 august 1950, cand m-am nascut eu, in curtea bisericii erau foarte multi trandafiri. Si au ramas intacti. Incolo, tot a batut gheata si-aici n-a batut. Stiu asta de la parintii mei.

(Georgeta Buzdugan, Doroscani, com. Popesti, jud. Iasi)

Era... racnetul de pe lume

Am avut un baiat care, intr-o fractiune de secunda, si-a scos un ochi. Jucand fotbal, a venit cu ochiul intr-un nod de sarma si i-a smuls globul ocular. A mers la medic, l-a operat. Era... racnetul de pe lume... Cand am iesit de la spital racnea in gura mare. Am zis ca alta speranta si alta sansa n-am. Hai s-ajungem pana la Sfanta.

Si am ajuns acolo, plangand, langa racla ei si rugandu-ma, ca orice parinte, pentru copil. Si i-am spus si lui: "Pune capusorul acolo si roaga-te ca sa dea Dumnezeu sa-ti treaca, sa faca minune Sfanta".

Si... ne-am inchinat, am iesit din sfanta biserica. Si cand am iesit, pe scari, baiatul dintr-o data s-a luminat si zice: "Mama, nu ma mai doare". Si nu l-a mai durut nici in ziua de astazi.

Si fata mi-a fost bolnava de stomac si a vindecat-o. Eu sunt vaduva de 18 ani, dar... minuni mari sunt astea, cand ai atatea necazuri si treci peste ele. Le vezi. Le simti. Si o simti ca este aproape de tine. Este aproape.

(Floarea Asavoaie, Cotnari, jud. Iasi)

Nu m-am mai operat

Aveam un fibrom si trebuia sa ma operez a doua zi. Si seara am venit la Sfanta pentru prima data si a doua zi nu m-am mai operat. Si am scapat de operatie. Dar eu, pacatoasa n-am fost recunoscatoare. Si Sfanta m-a vindecat. N-am mai avut nimic pana-n ziua de astazi.

(Adela, Botosani)

Locul meu nu mai este aici la tine

Am avut o icoana acasa. Acu' sase ani de zile am luat-o, cu Cuvioasa Parascheva, da' mare, asa... Si-am visat sambata noaptea spre duminica cum parca lacrama. Si-am zis: "Da' de ce, Cuvioasa, plangi?". Zice: "Ca locul meu nu mai este aici la tine. Du-ma unde s-a facut biserica asta noua, aici, la Porcova".

Si eu acuma, ce sa fac? Zic sa vorbesc cu parintele nostru, din parohia noastra. Zice sa ma duc la protopop. Si i-am spus: "Parinte, uite, asa si-asa...". Zice: "Mergi s-o duci!". Zic: 'Parinte, eu nu pot sa merg s-o duc. V-o donez dumneavoastra s-o duceti". I-am dat si un pachet de tamaie.

Zic: "Daca ea s-o cerut acolo...". Acolo era hramul bisericii si ei n-aveau icoana. C-acu' se sfinteste. Era hramul Sfanta Cuvioasa Parascheva.

Da' parintele o zis asa: "Mata' ai visat pe Cuvioasa, da' eu am visat pe Mantuitorul Iisus Hristos. Zice, Vezi ca va veni cineva sa-ti doneze o icoana. Tot in aceeasi noapte".

Si eu am avut multe necazuri, dar Cuvioasa m-a ajutat. Am 40 de ani de cand vin la Cuvioasa.

(Paulina Ticau, com. Falciu, jud. Vaslui)

Nu, ca eu de-aicia nu plec!

Anul trecut am venit in autocar de la Galati, cu o doamna, Maria, care s-a operat la mijloc, undeva. A stat sase luni de zile in spital. Verisorul ei a operat-o, fiind medic.

Si cand s-a externat, a zis: "Eu nu vreau sa ma duceti acasa, decat daca ajung la Cuvioasa Parascheva". Si soferul care trebuia s-o ia cu masina a zis: "Ei, asta-i buna! Dupa ce ca-i tarziu, unde ne mai intindem?". "Nu, ca eu de-aicia nu plec!"

Si-atunci cand s-a dat jos din masina in fata Mitropoliei, s-a simtit mai bine si-a-nceput sa mearga. Si pentru ca era Mitropolitul Daniel la slujba, cand a ajuns in fata sfintelor moaste, fiind inconjurata de un grup, a zis ca nu a stropit-o si pe dansa cu aghiazma. Si-atunci a strigat si a zis: "Prea-Sfintia Voastra, va rog sa ma stropiti si pe mine cu sfanta aghiazma!". Si cand a plecat, a urcat singura-n masina (acolo unde e operata are o proteza de plastic) si spunea ca atunci cand a venit la control, dupa trei luni de zile, nu a recunoscut-o verisorul ei care a operat-o si tot o ocolea.

I-a zis: "Eu am crezut c-ai murit, ca n-ai mai dat nici un semn de viata. Dar ai murit si-ai inviat".

(Tincuta Mandea, Galati)

(Dr. Iuliana Bancescu, articol din volumul Crestinismul popular, intre teologie si etnologie, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007)

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10129

Voteaza:

Sfanta Cuvioasa Parascheva in cultul popular 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE