Sfanta Parascheva, grabnic ajutatoare

Sfanta Parascheva, grabnic ajutatoare Mareste imaginea.

Sfânta care te scoate din morţi
Sunt profesor pensionar. Îmi amintesc de tatăl meu, care după 18 luni de spitalizare din cauza cancerului de ficat, a ajuns în moarte clinică. Familia mea a fost chemată să-l ia acasă de urgenţă, cu câteva clipe înainte de a ajunge la morgă.

În timp ce tatăl meu era plâns de familie, în salon intră bunicul meu (socrul celui aflat între viaţă şi moarte moarte) cu o bucată de vată sfinţită de la Cuvioasa Parascheva şi fără să se jeneze de prezenţa doctoriţei, îl mângâie, punând vata în buzunarul pijamalei, spunându-i că se va face bine şi că îl aşteaptă pe 8 septembrie la onomastica soacrei. Înainte de acest gest, m-a mustrat, fiindcă am cheltuit averea pe medicamente, uitând-o pe Sfânta Parascheva „care te scoate din morţi”.

Apoi bunicul ne-a certat pe toţi, nonverbal, cu degetul arătător, după care ne-a iertat cu o invitaţie pe 8 septembrie şi s-a grăbit să nu piardă trenul. Uluiţi de gesturile, cuvintele şi mai ales de credinţa bunicului, toţi au meditat la faptul că bătrânului i s-a întâmplat ceva.

Brusc, toţi s-au dezmeticit auzind o voce slabă: „Mi-e sete!”. Era tatăl meu. Doamna doctor ne-a îndemnat să-i dăm orice: „O fi ultima dorinţă… şi nu mă mai întrerupeţi”, deoarece lucra la biletul de externare.

Toţi erau speriaţi, pentru că se ştia de ultima lună de perfuzii, de abdomenul lui putred, de chipul ca de „cadavru, îmbrăcat cu o foiţă subţire de piele”. Totuşi „i-am dat să bea, apoi a cerut să mănânce, să se plimbe la aer”. După 5-6 minute, când erau în uşă, doamna doctor, care terminase biletul de externare (ultimul cuvânt fiind: agravant), a sărit speriată, întrebând: „Ce-aţi făcut?… cum l-aţi luat?… ce-a mâncat?… ce-a băut?… dar, bătrânul acela… ce-a făcut, ce i-a dat?”.

După ce află de vata sfinţită de la Cuvioasa, doamna doctor constată că „este o minune dumnezeiască” şi propuse reluarea analizelor. Apoi s-au adunat medici din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi au recunoscut minunea. „A venit acasă cu timol 2 – de nou-născut –, după care a mai trăit 22 de ani, murind spovedit, împărtăşit, cu lumânare aprinsă şi cu cei dragi în jur”.

Doamna Eugenia menţionează, în finalul acestei evocări, vorbele marelui arhimandrit Cleopa Ilie: „Ştiţi cât de mare poate fi minunea de care aţi putea avea parte?… cât de mare vă este credinţa! Spune-mi cum ai murit, ca să-ţi spun cum ai trăit”. De admirat credinţa puter¬nică, adevărată, în puterea şi dragostea lui Dumnezeu şi a sfinţilor, pe care a avut-o bunicul meu”.

Sfânta Parascheva şi pruncul muribund
“După o naştere dificilă, fiul meu s-a născut prematur (8 luni). Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, copilul s-a născut cu foarte multe probleme: hipoxie (lipsă de oxigen), detresă respiratorie (datorată dezvoltării insuficiente a plămânilor), tahicardie, suflu sistolic. Medicii erau foarte reticenţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului. Din cuvintele şi gesturile lor îmi puteam da seama că erau neputincioşi. Grăitor în acest sens este îndemnul medicului neonatolog adresat familiei mele de a se ruga pentru mine şi pentru copil; situaţia era dramatică. Familie, medici, eram cu toţii cuprinşi de disperare. Dar Dumnezeu a vrut să-şi arate din nou iubirea Sa nemărginită faţă de oameni. Mama mea care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie. S-a rugat la Cuvioasa Parascheva cu lacrimi pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la spital şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină. Acum trăieşte şi este perfect sănătos. Suntem recunoscători pentru ajutorul dat nouă de Mântuitorul Hristos, Care pururea lucrează minuni prin sfinţii Săi”.

O minune a Sfintei Parascheva – chirurgia sufletului
La 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum, o durere imensă de picior şi o inflamaţie masivă la peroneu m-au pironit la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii “Miluieşte-mă Dumnezeule” şi “Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: “mai zi-mi rugăciuni…” Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba se subţiase mult. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.

Părinţii mei au insistat să mergem la Iaşi, la Spitalul de copii, la doctorul Gabi Ionescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: “sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.

În câteva zile am fost operat. După câteva ore bune de operaţie, anesteziat total, am fost dus cu o targă la terapie intensivă. Părinţii mei, care îmbătrâniseră peste noapte de durere, când m-au văzut au încremenit. Tatăl meu a murmurat: a murit… şi a leşinat. Dar doctorul, fericit, a zis: nu e mort, norocoşilor, erau şanse de 1% să fie bine. Şi aşa a fost. Oricum ostiomielita recidivează, o să trebuiască să fie operat de multe zeci de ori…

M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: eşti o minune a lui Dumnezeu. Iar eu îi răspundeam: da, o minune şchioapă. Şi iată că merg perfect şi nicio altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu.

Fragmente din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia

 

14 Octombrie 2016

Vizualizari: 2343

Voteaza:

Sfanta Parascheva, grabnic ajutatoare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE