Sfantul Ierarh Antim, ivireanul cu suflet de roman

Sfantul Ierarh Antim, ivireanul cu suflet de roman Mareste imaginea.

Considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, mitropolitul de origine georgiană s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit. Ceea ce a lăsat posterităţii, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în faţă un orator neîntrecut. Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sa, este şi ea un semn al iubirii de Dumnezeu şi al priceperii mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturiseşte dragostea pe care o nutrea faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale. Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor la 21 iunie 1992.

Mitropolitul Antim Ivireanul a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Românească. Meritele lui sunt cu atât mai mari, cu cât el n-a fost român. Începuturile vieţii lui ne sunt puţin cunoscute. Se ştie doar că era caucazian sau georgian (ivirean). Născut în anul 1650, tânărul Andrei (numele primit la botez), a căzut rob la turci. Eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a deprins de tânăr sculptura, pictura, caligrafia şi limbile greacă, arabă şi turcă. În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească, aceasta devenind a doua sa patrie. Aici a găsit un spaţiu cultural propice, unde se întâlneau şi activau, sub patronajul domnitorului brâncovean, străluciţi oameni de cultură italieni şi greci, alături de renumiţi cărturari şi ierarhi români ortodocşi. Brâncoveanu s-a înconjurat de un grup de cărturari distinşi, reputaţi în tot sud-estul continentului şi în Orientul apropiat. Între ei s-au numărat Sevastos Kiminites, fost profesor şi rector la Marea Şcoală a Patriarhiei Ecumenice, Ioan Cariofil, şi el fost profesor şi rector la aceeaşi Mare şcoală a Patriarhiei, Ion Comnen, medic şi filosof, Iacob Pylarino, medic, contele Bartolomeo Ferrati, un medic excelent practician, înveşmântat cu o eleganţă uimitoare şi îmbucurătoare pentru ochii bucureştenilor, Manu Apostol, om de afaceri preocupat să investească în tipărirea cărţilor, Ion Românul, un pseudonim sub care se ascundea secretarul italian Giovanni Candido Romano, Antonio Maria de Chiaro, agerul secretar adus după 1709 tocmai din Florenţa, medicii Evanghelista Marignazzi, un bun practician, devenit ulterior medic al ţarului, şi Mihail Schendos van der Beck, aromân în pofida numelui, preocupat de medicină şi bogăţiile Olteniei. În rândul acestora se număra şi cărturarul Antim Ivireanul.

În anul 1691, a ajuns conducătorul tipografiei din Bucureşti. În anul 1696, era egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie şi a desfăşurat o bogată activitate tipografică timp de cinci ani. Şi-a continuat lucrarea tipografică în Bucureşti, între anii 1701-1705. În anul 1705 a fost ales episcop al Râmnicului. La începutul anului 1708, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind pe credincioşii români din acest principat românesc până în anul 1716.

Predici care au îmbogăţit limba română

Una dintre preocupările de seamă ale mitropolitului Antim Ivireanul a fost zidirea sufletească a credincioşilor prin cuvânt. Vestitele lui Didahii (Învăţături) sunt foarte valoroase prin conţinutul lor. E vorba de 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericeşti, ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut şi un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, de asemenea, păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinţilor de către copii, a feţelor bisericeşti de către păstoriţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici şi sărbători, înjurăturile.

Didahiile evidenţiază şi contribuţia sa remarcabilă la limba română. Criticul literar George Călinescu, în a sa Istorie a literaturii române (Bucureşti, 1968, p. 19), notează că „Antim e un orator excelent şi un stilist desăvârşit, are darul de a izbi imaginaţia, are suavitate şi exaltare lirică“. În tratatul de Istoria literaturii române (Bucureşti, 1962, p. 419), redactat de o Comisie a Academiei Române, se arată că „niciodată până atunci nu le-a fost dat celor de faţă, domn, boieri, episcopi şi preoţi, să asculte un cuvânt mai cald, mai înălţător, mai poetic, mai elocvent, ca cel pe care georgianul Antim l-a pronunţat în româneşte. Procedeele sale stilistice, comparaţiile şi metaforele, imaginile plastice şi epitetele îl aşază printre marii scriitori ai literaturii noastre medievale“. Mihail Sadoveanu consideră limba vorbită de Antim „poate cea mai frumoasă dintre a tuturor cărturarilor epocii“.

Mişcarea intelectuală din jurul tipografiilor bisericeşti

În decursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el însuşi. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. După locul de apariţie, aceste lucrări pot fi clasificate în felul următor: 21 la Bucureşti, 15 la Snagov, 9 la Râmnic şi 18 la Târgovişte. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărţi de slujbă, cărţi biblice, cărţi de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericeşti, cărţi de învăţătură pentru preoţi, lucrări de filosofie etc. Dintre numeroasele lucrări tipărite putem menţiona: Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699), Învăţături creştineşti (1700), Floarea darurilor (1701), Noul Testament (1703), Tomul bucuriei (1705), Pilde filosofeşti (1713), Sfătuiri creştine-politice către domnitorul Ştefan Cantacuzino (1714-1716). Pentru credincioşii Patriarhiei Antiohiei a tipărit un Liturghier greco-arab (1701) şi un Ceaslov greco-arab (1702). Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit şi pe credincioşii de limbă greacă şi georgiană, Ortodoxia românească ridicându-se astfel la un prestigiu deosebit în rândul popoarelor ortodoxe (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucureşti, 1992, p. 149). Pe când coordona activitatea tipografică la Mănăstirea Snagov, a deprins cu meşteşugul tiparului şi pe o seamă de ucenici, dintre care cel mai de seamă a fost Mihail Ştefan (Iştvanovici), care mai târziu a tipărit cărţi la Alba Iulia şi chiar în ţara natală a lui Antim, adică în Iviria. În jurul tipografiilor de la Bucureşti, Snagov, Râmnic şi Târgovişte s-au grupat şi număr de corectori, gravori şi traducători care au format o adevărată „lume a cărţii“, interesată în munca filologică hrănită mai ales de confruntarea versiunilor în vederea realizării unei corecte versiuni româneşti şi deci în acurateţea termenilor, în viaţa conceptelor, formându-se astfel o adevărată mişcare intelectuală.

A fost alături şi de credincioşii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocşi la catolicism. A trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi. După anul 1701, a sprijinit pe credincioşii ortodocşi din Şcheii Braşovului prin scrisori de îmbărbătare şi hirotonind pe unii preoţi pentru biserica lor.

Românizarea slujbelor bisericeşti

Cu referire la tipărituri poate fi evidenţiat un alt mare merit al său, acela al desăvârşirii procesului de românizare a slujbelor bisericeşti. La mijlocul secolului anterior, erau tipărite în limba română rânduielile tipiconale, în ultimele două decenii ale aceluiaşi secol erau introduse lecturile biblice în limba română, dar textul liturgic al cărţilor de cult a fost tradus şi tipărit în limba română abia în timpul păstoririi lui Antim Ivireanul. În perioada episcopatului la Râmnic, a dat la lumină Liturghierul (prima ediţie în Ţara Românească) şi Evhologhionul (Molitvelnicul), în limba română, în 1706. Ajungând mitropolit, a tradus în româneşte şi a tipărit, la Târgovişte, Psaltirea (1710) Octoihul (1712), Liturghierul (1713) şi Molitvelnicul (1713), în a doua ediţie, apoi Catavasierul (1714) şi Ceaslovul (1715). Prin cărţile sale de slujbă în limba română, „datina străină a primit o lovitură de moarte“, după cuvântul lui Nicolae Iorga (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 149).

Ctitorul mănăstirii cu hramul Toturor Sfinţilor şi testamentul său

Învăţatul florentin Del Chiaro, care a trăit la curtea domnitorilor Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino, ne spune că mitropolitul Antim Ivireanul a zidit în Bucureşti „o măreaţă mănăstire cu o prea frumoasă biserică cu hramul Tuturor Sfinţilor“. Este vorba de Biserica sau Mănăstirea Antim, aşa cum au numit-o credincioşii de-a lungul timpului. În testamentul prin care rânduia administrarea bunurilor mănăstirii, mitropolitul înfăţişează cu smerenia obişnuită munca şi năzuinţele vieţii sale: „N-am lipsit până acum, după putinţa noastră, a învăţa turma cea cuvântătoare cele de folos şi mântuitoare. Aşijdereaşi spre ridicarea, adaosul şi podoaba sfintelor lăcaşuri, multă pohtă şi râvnă dumnezeiască am avut ca din ostenelile mele cele multe, din tipăritul cărţilor şi din milosteniile îndurătorilor creştini, ne-am învrednicit de am înălţat din temelie biserică frumoasă aici, în Bucureşti. Zidit-am împrejurul ei chilii destule şi alte lăcaşuri pentru odihna egumenului şi a acelora ce vor să aleagă viaţă sihăstrească în acest sfânt lăcaş“ (Istoria Bisericii Române, vol. II, Bucureşti, 1958, p. 167). Prin testamentul său, mitropolitul a rânduit şi o frumoasă operă de asistenţă socială din veniturile mănăstirii.

Ultimii ani de viaţă. Martiriul

Mitropolitul Antim şi-a sfârşit viaţa în împrejurări tragice, în toamna anului 1716, după ce a ajuns în scaunul domnesc primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Acuzat că ar fi intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului fanariot, a fost arestat şi închis în temniţa palatului. La cererea domnului, patriarhul ecumenic şi sinodul său l-au caterisit sub acuzaţia că s-a făcut vinovat faţă de Imperiul Otoman şi faţă de domn. A fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Spre a preîntâmpina vreo răzvrătire a credincioşilor, Antim a fost ridicat şi pornit în miez de noapte „cu carul“ sub paza unor turci. N-a ajuns să-şi ispăşească pedeapsa, pentru că ostaşii turci care-l duceau spre locul exilului l-au ucis, aruncându-i trupul într-un râu în apropierea Adrianopolului. În felul acesta şi-a sfârşit viaţa, muceniceşte. Sentinţa de caterisire a fost ridicată de Sinodul patriarhal condus de patriarhul ecumenic Athenagoras, abia la 8 martie 1966 (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op.cit. p. 158).

Canonizarea mitropolitului Antim Ivireanul

La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an în ziua de 27 septembrie. Este considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca episcop şi mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi. Viaţa lui a fost o întreagă jertfă de muncă şi de râvnă pentru ridicarea Bisericii şi luminarea credincioşilor. Deşi străin de neam, el a învăţat limba românească în chip desăvârşit, lăsându-ne în tălmăcirile şi prefeţele sale, în didahiile şi în sfaturile sale duhovniceşti cel mai frumos grai românesc.

„Ce voiu să zic de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac?“

▲ Fragment din Didahii (Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua Sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, Izvorâtoriului de mir, asupra cutremurului) ▲

Lumea aceasta iaste ca o mare ce să turbură, întru care niciodată n-au oamenii odihnă, nici linişte. Corăbiile între valuri sunt împărăţiile, crăiile, domniile şi oraşele, mulţimea norodului, politiile, supuşii, bogaţii şi săracii, cei mari şi cei mici, sunt cei ce călătoresc şi să află în nevoe. Vânturile céle mari ce umflă marea sunt nevoile céle ce ne supără totdeauna. Valurile ce luptă corabiia sunt nenorocirile carele să întâmplă în toate zilele.

Norii ce negresc văzduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetile ce înfricoşază toată inima vitează sunt întâmplările céle de multe féliuri, neaşteptatele pagube, înfricoşările vrăjmaşilor, supărările, necazurile ce ne vin de la cei din afară, jafurile, robiile, dările céle gréle şi nesuferite, carele le lasă Dumnezeu şi ne încungiură, pentru ca să cunoască credinţa noastră şi să ne vază răbdarea.

Acuma dară, pentru ca să mântuiască norodul de acéstia şi să lépede deasupra lor nevoia cea grea, oare care iaste, mijlocirea mântuirii? Acea mijlocire ne-o învaţă cu pilda lor norodul cel israiltenesc, când să supăra de oştile lui Hananeu, împăratul Aradului, în pustiu; ne-o învaţă Esdra, când să întorcea cu norodul lui Israil în Ierusalim, mântuit din robiia Vavilonului; ne-o învaţă nineviténii, când au scăpat de periciunea, caré de spre partea lui Dumnezeu le-au fost spus prorocul Iona. Toţi aceştea, pentru căci s-au rugat cu un glas şi cu un gând şi au cerşut de la Dumnezeu ajutoriu, s-au mântuit.

Dară ce mai cerc eu din istoriile Scripturii şi din pildele ei să învăţ în ce chip să fugim din întâmplările şi nevoile ce ne vin? Însuş Dumnezeu ne învaţă, prin rostul lui David, la Psalm 49 (zicând): „Şi mă chiamă pre mine în zioa necazului tău şi te voiu scoate şi mă vei proslăvi“. Şi la Psalm 90: „Striga-va cătră mine şi voiu asculta pre el. Cu dânsul sunt în necaz, scoate-voiu pre dânsul“. Şi iarăş prin rostul prorocului Isaiei, la 41 de capete zice: „Şi să vor bucura lipsiţii, pentru că vor cére şi eu voiu asculta, Dumnezeul lui Israil şi nu voi părăsi pre ei.“ Şi, pentru ca să ne încredinţăm mai mult cum că făgăduiala lui iaste nemincinoasă, adaoge la 11 capete ale lui Marco: Toate câte veţi cére rugându-vă, să crédeţ că veţ lua şi vor fi voao. Şi de pe aceasta putem cunoaşte cum că nu iaste alt lucru mai de folos şi mai cuviincios decât a ne ruga, împreună cu toţii, să cérem de la Dumnezeu ajutoriu şi să alergăm la milostivirea lui.

Dumnezeu iaste tată de obşte al tuturor. Pre toţ ne iubeşte ca pre nişte adevăraţi fii ai lui şi nu poate răbda milostivirea lui cea iubitoare de oameni să ne aflăm pururea în ticăloşii şi în nevoi, ce numai aşteaptă rugăciunea noastră; ia aminte să auză glasurile noastre; stă pururea cu urechile deşchise, pentru ca să ne asculte, îndată ce vom chiema numele lui cel sfânt.

Dară ce voiu să zic de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toţi pătimesc, toţi sunt în scârbe, toţi suspină supt jugul cel greu al nevoei. Dară iaste cineva să zică, împreună cu David: „Cătră Domnul, când m-am necăjit am strigat?“ Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: „Miluiaşte-mă, Doamne, şi mă ascultă?“

Noi pohtim să ne ajute Dumnezeu şi să ne facă milă făr de a-L ruga.

Dară cine iaste împăratul acela, sau cine iaste stăpânitoriul acela, carele să împarţă milă norodului său, sau să uşuréze pre supuşii lui de dările céle gréle, făr de a-l ruga şi făr de a-i dovédi nevoia lor? Sau, să zic mai bine, carele iaste tatăl acela ce dă pâine feciorilor lui, făr de a-i cére? Nu poate răbda Dumnezeu nici cu un mijloc pre acei ce sunt lipsiţi, ticăloşi, nenorociţi şi apoi să înalţă şi stau îngânfaţi întru ale sale şi nu vor să se arate cum că au trebuinţă.

Şi cine socotiţi să fie aceştea? Noi suntem, cu toţii, carii pătimim atâta scârbe nesuferite şi stăm în cumpănă să perim de nevoi, de nenorociri şi cu toate acéstia nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu ne plecăm cerbicea de trufiia cea multă ce avem, nu alergăm cu suspinuri şi cu lacrămi să cérem ajutoriu de la Dumnezeu.

pr. conf. dr. Mihai SĂSĂUJAN

Sursa: ziarullumina.ro
 

26 Septembrie 2014

Vizualizari: 2819

Voteaza:

Sfantul Ierarh Antim, ivireanul cu suflet de roman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE