Sfantul Apostol Andrei in Scitia Mica

Sfantul Apostol Andrei in Scitia Mica Mareste imaginea.

Cinstirea de care s-a bucurat Sfântul Apostol Andrei, încă de la primele zile ale propovăduirii Evangheliei în lume, s-a bazat pe mai multe temeiuri. În primul rând, el a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Era frate cu Apostolul Petru, pe care el l-a adus la Mântuitorul Hristos. În sfârşit, titlul de "protoclet" desemnează pe acela dintre Apostoli care a urmat fără şovăire pe Cel despre care marele prooroc spusese aceste cuvinte.

Mărturia veacurilor istorice arată că Apostolul Andrei a fost revendicat de credincioşii multor Biserici pe care le-a cercetat: Heracleea, Sinope, Trebizonda, Niceea, Sciţia Mică ş.a. Dar ceea ce nu au spus Origen şi Eusebiu al Cezareei ne comunică scrierile apocrife, indicându-se alte teritorii misionare ale lui: Abisinia, Georgia, Goţia ş.a. Într-una dintre ele, Omilia lui Pseudo-Atanasie, se descriu viaţa şi activităţile Sfântului Apostol Andrei şi se menţionează faptul că el a făcut misiune printre greci şi printre barbari. În rândul acestora trebuie socotiţi şi sciţii, adică locuitorii geto-daco-romani din Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).

Mai târziu, în veacul al XlV-lea, Nichifor Callist aminteşte şi el că - după misiunea din Asia Mică - el a trecut să propovăduiască Evanghelia în "pustiurile scitice". Sub denumirea aceasta trebuie să înţelegem Scythia Minor, pentru legăturile ei comerciale cu grecii din Milet încă din veacurile anterioare şi pentru condiţiile favorabile apostolatului pe care provincia le oferea atunci.

Apoi, cu precădere din veacurile XIX - XX, răstimp de romantism şi de reconstituire naţională, Protocletul a fost revendicat îndeosebi de marile popoare ortodoxe: ruşi, greci, români şi georgieni.

În această cavalcadă de vrednicii religioase şi culturale, s-a evidenţiat şi concluzia că Sfântul Andrei este de fapt Apostolul românilor. Numeroşi cercetători, clerici şi mireni, s-au străduit să demonstreze aceasta. Din categoria dintâi, amintim pe Arhiepiscopul Epifanie al Buzăului, pe preoţii profesori universitari: Nicolae Şerbănescu, Ion Rămureanu, Sabin Verzan şi Viorel Ioniţă. Din rândul mirenilor s-au remarcat dr. Ion Dinu, I. Popescu-Spineni, Dumitru Manolache ş.a.

Au fost evidenţiate astfel diversele aspecte în care activitatea Protocletului s-a manifestat la noi: colinde, steaguri cu crucea Sfântului Andrei, obiceiul ungerii uşilor cu usturoi, mersul cu capra, paza vitelor de lupi.

Literatura apocrifă, bogată şi încâlcită
Producţiile acestea se pot împărţi în două categorii: una cu caracter eretic dovedit şi alta cu fond pervertit până la urmă de o erezie sau de o legendă. Se ştie că scrierile cu cuprins curat eretic au fost distruse în mare parte. Celelalte au dăinuit în literatura populară, constituind lectura obişnuită a oamenilor simpli, naivi şi creduli.

Antichitatea creştină a condamnat în mai multe rânduri istorisirile legendare ale Apostolilor, vizându-se îndeosebi lucrările puse în circulaţie de către Lucius Carinus, un gnostic de pe la sfârşitul veacului al II-lea.

Literatura apocrifă în legătură cu Sfântul Apostol Andrei este foarte bogată şi încâlcită. Eusebiu al Cezareii aminteşte Faptele lui Andrei, scriere alcătuită în jurul anilor 260 după Hristos. Ea povesteşte călătoriile Apostolului în jurul Pontului şi până la Ahaia, unde şi-a găsit moartea prin martiraj. Lucrarea redă predicări printre canibali, minuni, îndemnuri la virginitate, imne ale Sfintei Cruci. Alte prelucrări se intitulează: Faptele lui Andrei şi Mathias la antropofagi şi, de asemenea, Faptele Apostolilor Petru şi Andrei, care expun fapte neamintite mai înainte. Andrei înviază morţii şi înalţă o capelă în aceste locuri sălbatice. Se afirmă de asemenea că chiar sfincşii de piatră din acest peisaj necreştin făceau să răsune din gurile lor de piatră cântări de slăvire a lui Hristos.

Martirul lui Matei constă tot din propovăduirea în cetatea antropofagilor. Cei care îl ascultă se civilizează în cele din urmă, după unele persecuţii dezlănţuite de către aceştia şi după ameninţările şi minunile Apostolului.

Trebuie să observăm numaidecât că mediul barbar cu fapte miraculoase şi cu practicarea canibalismului i-a speriat pe învăţaţi şi nu i-a încurajat să cerceteze mai amplu documentele acestea.

Trecem peste caracterizarea generală greco-latină, care vedea "barbarie" în tot ce provenea din afara lumii şi a civilizaţiei lor.

Cele ce se petreceau în cetatea în care predica Apostolul Andrei se întâlnesc mai "barbare" în alte locuri şi la alte date ulterioare secolului I după Hristos. Este drept că tracii aduceau jertfe de animale. Ei dădeau sclavi în schimbul sării. Alanii, cum ne informează Eusebiu, nu mâncau pâine, ci carne. Poetul Ovidiu, la Tomis, se hrănea îndeosebi cu carne. Scene de sacrificiu se practicau şi în cultul Cavalerilor danubieni, răspândiţi în secolele II - IV ale erei noastre în provinciile Dacia, Moesia, Panonia şi Dalmaţia. De aceea poetul latin exilat la Tomis a putut exprima cu atâta amărăciune: "Dacă privesc oamenii, căci abia sunt vrednici de acest nume, văd la ei mult mai cumplită sălbăticie decât la lupi".

Se mai precizează totuşi că locuitorii traco-geto-romani din provincia Moesia II nu mâncau vietăţi.

O sursă legendară asupra căreia istoricii trebuie să reflecteze mai mult
Este vorba de întrebările lui Pseudo-Chesarie ("Caesarii sapientissimi viri fratris Gregorii Theologi Dialogi quattuor", în J.- P. Migne, Patrologia graeca, vol. 38, Paris, 1862, col. 851-1190). Este o operă asupra căreia învăţaţii nu au căzut de acord în ceea ce priveşte autorul şi timpul redactării ei. Nu a fost compusă de fratele Teologului, ci poate că e opera unui eretic henoticist sau a unui origenist din veacul al VI-lea. Cercetări mai noi o atribuie Sfântului Dionisie Exiguul.

Scrierea a meritat să fie citită de Sfântul Patriarh Fotie, de vreme ce ea informează ce populaţii de pe ambele maluri ale Dunării aveau aplecări canibalice chiar prin veacul al IV-lea.

Din referinţele pe care le cuprinde Pseudo-Chesarie cu privire la seminţiile din preajma Dunării de la începutul secolului al VI-lea, cunoaştem istoria şi felul lor de trai. Într-un pasaj în care se vorbeşte de determinismul planetelor asupra oamenilor se aduc şi dovezi etnologice. După cum în Britania mai mulţi bărbaţi posedă aceeaşi femeie, tot aşa sclavinii şi "fisioniţii", numiţi şi "danubiani", sug sânii femeilor însărcinate (ibid., într. 110, col. 998).

Fragmentul citat nu numai că luminează mai multe capitole ale istoriei Sciţiei Minor, ci şi indirect uşurează înţelegerea dificultăţilor activităţii Sfântului Andrei în această regiune.

Cei vechi numeau Sciţia regiunea de la nordul Mării Negre. Din acest spaţiu au venit în Dacia şi goţii. Cât priveşte sciţii, ei s-au stabilit în Crimeea în anul 110 înainte de Hristos. De aici au năvălit în Dobrogea pe la sfârşitul secolului III î.Hr., cu obiceiurile şi mentalităţile lor.

Un trib al sciţilor se numea "androfagi". În ţara noastră acei migratori au dat numele lor Dobrogei încă din primele trei secole ale erei creştine. După reformele administrative ale lui Diocleţian (284-305), provincia a devenit despărţită şi a purtat denumirea de Moesia Secunda. Numele de scit a continuat să fie utilizat de autori bizantini pentru toate popoarele migratoare dinspre răsărit, deşi el nu mai desemna etnia de mai înainte.

Cât priveşte noţiunea de "fisioniţi", ea provine de la numele edenic, uneori acordat Dunării, pe care Pseudo-Chesarie îl pomeneşte în amintita lucrare.

În concluzie, atragem atenţia asupra acestei surse apocrife, ocolite de istorici, cel puţin de cei români. Este de aşteptat ca învăţaţii să continue cercetările în această direcţie, după o metodă interdisciplinară din care să nu lipsească etnografia.

Ele vor întări şi mai mult ipoteza propovăduirii Sfântului Andrei în Dacia Pontică, iar nu în sudul Rusiei de odinioară.

"Barbaria" care a fost adusă aici de către popoarele migratoare nu a înspăimântat pe zelosul Apostol ca să propage şi printre ei lumina Evangheliei. Această stare de lucruri nu trebuie căutată neapărat în pustiurile Africii, în care trimisul lui Hristos nu a ajuns decât prin fantezia literaţilor de salon sau a unor eretici gnostici. Chiar dacă nu a lăsat nici o scriere în canonul nou-testamentar, activitatea de creştinare de mai sus printre antropofagi aduce Protocletului o glorie nepieritoare.

Prof. Univ. Gheorghe Drăgulin
Sursa: ziarullumina.ro

29 Noiembrie 2015

Vizualizari: 541

Voteaza:

Sfantul Apostol Andrei in Scitia Mica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE