Urmand Apostolului sau cedand pacatului?

Urmand Apostolului sau cedand pacatului? Mareste imaginea.

Cinstim azi pe Sfantul Apostol Andrei, apostolul romanilor. Crestinismul romanesc este de origine apostolica, iar statisticile arata ca mai tot romanul (98%) este crestin in Romania zilelor noastre. Pe hartie totul arata divin.

Dar in realitate.?!

In realitate, crestinii romani de astazi isi duc viata intre Cer si pamant, fiecare dupa priceperea si dragostea pe care o are. Ceea ce, in termeni practici, inseamna tot atatea situatii, cate suflete sunt. Chiar si in Biblie gasim minimum trei pozitionari sufletesti: rece, fierbinte si caldicel. Daca primele doua sunt foarte clare, a treia este problematica si, din pacate, cred, caracteristica multora. Este o zona de gri, unde lucrurile sunt in parte lamurite, in parte nu, iar indoiala, nehotararea si slabiciunile proprii devin stapani peste sufletele noastre, producand neliniste si dezamagire. Ceea ce, sa recunoastem, genereaza si starea actuala a societatii romanesti. De sus pana jos vom gasi haos, nemultumire, framantare si depresii.

Din fericire, exista solutii de redresare, doar sa dorim aplicarea lor. De pilda, mi-as dori ca toti romanii ce se simt crestini (si oricine si-ar dori) sa poata urma Sf. Apostol Andrei in barbatie, dragoste si intelepciune. Viata lui, ca si numele, sunt modele pentru fiecare dintre cei ce doresc desavarsirea, mai ales pentru cei aproape 700.000 de purtatori ai numelui (prilej cu care le uram sa-l poarte pe Sfant cu dragoste si demnitate in inimile lor, tot asa cum si el l-a purtat pe Hristos). Sa spicuim cate ceva dintre virtutile sale.

1. Preocuparea de cele spirituale. Initial, Sf. Andrei apare in Evanghelii ca ucenic al Sf. Ioan Botezatorul. Desi se ocupa cu pescuitul, Andrei era preocupat si de cele religioase. Mai concret, cum Sf. Ioan era cel care urma sa arate lumii pe Mesia, alaturarea lui Andrei pare fireasca. Si chiar asa se va si intampla: Andrei Il va gasi pe Mesia, datorita Sf. Ioan, dar si a cautarii proprii.

A doua zi iarasi statea Ioan si doi dintre ucenicii lui.Si privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu! Si cei doi ucenici l-au auzit cand a spus aceasta si au mers dupa Iisus. Iar Iisus, intorcandu-Se si vazandu-i ca merg dupa El, le-a zis: Ce cautati? Iar ei I-au zis: Rabi (care se talcuieste: Invatatorule), unde locuiesti? El le-a zis: Veniti si veti vedea. Au mers deci si au vazut unde locuia; si au ramas la El in ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auzisera de la Ioan si venisera dupa Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a gasit intai pe Simon, fratele sau, si i-a zis: am gasit pe Mesia (care se talcuieste: Hristos).

Acesta este momentul relatat in Evanghelia dupa Ioan, in care Andrei decide sa urmeze lui Hristos. De aceea, este si supranumit Cel intai chemat.

Spre deosebire de acele vremuri, astazi, preocuparea de cele spirituale este pusa la grea incercare, fie prin exacerbarea materialismului, fie printr-o spiritualitate infestata de valori indoielnice (relativism, scientism, spiritism, ocultism, laxism etc.) care nu fac decat sa ne incurce in gasirea si urmarea lui Mesia.

2. Dragostea de a impartasi celorlalti calea fericirii vesnice. Este caracteristica speciala a Apostolatului. Pe ea se bazeaza toata forta misionara a celor ce devin propovaduitori ai crestinismului. Aceasta a determinat pe toti Apostolii si misionarii crestini sa lase preocuparile lumesti si sa-si inchine toata viata pentru misiune. Este suficient sa ne uitam la drumul Apostolului Andrei prin lume si vom intelege mai bine: propovaduieste in Bitinia, Tracia, Macedonia si Scitia Minor (Dacia Pontica, Dobrogea de astazi, in cetatile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizant si Grecia, unde este martirizat, la Patras, pe o cruce in forma de X (crucea Sf Andrei). Pentru cei care se indoiesc de prezenta Apostolului prin partile Dobrogei, le recomand urmatoarele izvoare documentare

- Noul Testament – Coloseni 3, 11: Unde nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos. Mentionarea scitilor este facuta in contextul in care ei cunoscusera deja cuvantul Evangheliei.

- Scriitorii Ipolit al Romei,Origen si Eusebiu de Cezareea (in Istoria Bisericeasca) (sec IV)

- Calendarul gotic (sec IV)

- Martirologiile istorice occidentale (sec XIII-IX)

- Sinaxarul Bisericii din Constantinopol mentioneaza ca Andrei a predicat in Pont, Tracia si Scitia.

- Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Ampliat, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8)

- Calugarul Epifanie (sec 8) scrie Viata Sf. Andrei

Desigur, astazi poate ca nu mai sunt multe teritorii misionare, ca pe vremea Apostolilor, insa cu siguranta avem nevoie de o re-evanghelizare a lumii, care tinde sa devina din ce in ce mai corupta moral. Iar asta necesita multa forta misionara. Fara aceasta dragoste de misiune, raul va ajunge sa triumfe, prin nepasarea si indiferenta celor ce pot vesti binele. Vorba lui Edmund Burke: Pentru ca raul sa triumfe pe pamant, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic. Acest pericol al indiferentismului este prezent mai ales in sanul nostru, al clericilor, care avem misiunea de a propovadui cu timp si fara de timp, adica oricand si neconditionat. Altfel, vom deveni din misionari, jalnici functionari. Insa pericolul pandeste si printre laici. Degeaba fac preotii misiune, daca nimeni nu ii urmeaza. Vorbele lor devin ca ploaia pe tabla: produc doar zgomot si rugina.

3. Pastrarea comuniunii cu Dumnezeu si aproapele. Un aspect important al Apostolatului il constituie nealterarea mesajului divin. Insasi termenul de apostol inseamna trimis. Prin urmare, Apostolii n-au facut decat sa poarte mesajul lui Hristos catre intreaga lume, la care s-a adaugat si calitatea lor de Martori (adeveritori) ai Invierii. Ei nu au adaugat ceva de la ei peste invatatura Domnului, ci doar au explicat-o pe intelesul tuturor si au aplicat-o in realitatile concrete ale vietii comunitatilor pe care le intemeiau si pastoreau. In fond, acesta este rostul esential al Bisericii, sa aduca in concretul vietii harul sfintitor al Sfintei Treimi. Cata vreme Hristos este cap al Bisericii, nimeni nu poate fi stapan in ea.

Din pacate, actualmente, Biserica lui Hristos se afla in suferinta din cauza schismelor si a sectelor, rodul mandriei, intereselor omenesti sau a inventiilor teologice, infiltrate in sufletele unor clerici. Ca sa nu mai vorbesc de bisericutele din sanul bisericilor locale, care sunt rodul individualismului si al dezbinarii sociale. Este, probabil, motivul pentru care nici nu se prea reuseste reintregirea camasii lui Hristos (cum este uneori numita Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca). Doar smerenia va reusi reintregirea Bisericii, caci, cum spunea si Parintele Arsenie Papacioc, in Biserica nu este mai mare preotul, episcopul sau Patriarhul, ci smerenia este mai mare.

4. Jertfa suprema: martirajul. In afara de Sf. Ioan Evanghelistul, care a murit in exil, toti ceilalti Apostoli si-au sfarsit viata prin martiraj. Intr-un fel, este firesc. Cand marturisesti adevarul si iubirea intr-o lume stapanita de minciuna, coruptie si ura, nu faci decat sa deranjezi, iar eliminarea fizica este pretul de sange prin care cei deranjati isi cumpara si pretuiesc neputinta de a indrepta lucrurile. Pierderea vietii trupesti poate parea paguba suprema a existentei umane, dar in lumina Invierii ea pare o nimica toata, intrucat nimeni nu dispare, ci doar adoarme un timp. Asadar, ucigasii de trup nu pot ucide sufletul si nici valorile lui. Parafrazand cantarea de la Pasti: Apostolii, urmand Domnului, au calcat cu moartea pre moarte. Insusi Hristos va spune: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida.

Din pacate, astazi asistam la o rasturnare de situatie. Grija de valorile sufletesti este inlocuita cu preocupari lumesti si trupesti, iar frica de a nu muri sufleteste s-a transformat in teama de a nu muri trupeste. Fericirea sufleteasca este surpata constant de chinul cautarii imposibilului: nemurirea trupului. Iar firescul stapanirii de sine se transforma, prin trufia vietii, in dorinta de stapanire de avutii sau pana la a te crede centrul infailibil al Universului sau dumnezeul celorlalti.

Prin urmare, avem de ales (inca): ori suntem crestini cu demnitate apostolica, purtand inerentele lupte si necazuri ale desavarsirii, ori cedam si nu mai suntem deloc si nimic, parasind roadele fericirii. Caci fericirea este crestinism pur, iubire, sfintenie. In fond, cele mai bune definitii ale fericirii le gasim la Hristos.

Aceasta-i intrebarea esentiala a vietii noastre: A fi sau a nu fi sfant?
 

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 10 Decembrie 2016

30 Noiembrie 2013

Vizualizari: 1554

Voteaza:

Urmand Apostolului sau cedand pacatului? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE