Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Mareste imaginea.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este praznuit pe 26 octombrie.

Omilie la cel între sfinţi Mare Mucenic Dimitrie, Mare făcător de minuni şi Izvorâtor de mir

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps.

138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşi <virtuţile> tuturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi.

2. Aşadar, noi care nu plinim nici măcar una, nu spun cununa sau lanţul virtuţilor, ci spun nici una măcar din şiragul lor, ce laudă vom aduce, şi cu ce frumuseţe a cuvântului vom împodobi pe cel care, pe durata unei vieţi scurte, în chip dumnezeiesc, a împletit cununa tuturor <virtuţilor> dumnezeieşti care pentru toţi <ceilalţi> rămân îndeobşte neapropiate şi de neatins? Dar dorul ne stârneşte să vorbim, după putinţă, prilejul îşi caută cuvânt cu priinţă, iar folosul, obligându-ne, nu ne îngăduie să nu ne minunăm prin cuvânt de măreţia care este mai presus de cuvânt a mucenicului. Căci a râvnit să se arate de la început până la sfârşit <statornic> în cele fără de schimbare făgăduite de la Dumnezeu, mai presus de cuvânt şi printr-o petrecere corespunzătoare atât cât poate firea cuprinde, adică să fie biruitor întru toate.

3. Şi întru toate era astfel, încă din copilărie, precum un stâlp de susţinere neclătit a toată bunătatea, columnă însufleţită şi de la sine tinzând spre toată virtutea, altar şi colonadă a harurilor dumnezeieşti şi omeneşti, carte însufleţită şi grăitoare a isprăvilor spre slava şi călăuzirea către Cel Preabun, veselitoare şi străină unire a tuturor bunătăţilor, iubire de obşte şi de obştesc folos a tot binele şi, ca să vorbesc prin cuvintele Scripturii, precum finicul acela care înfloreşte (Ps. 91:12) fiind drept, şi „măslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Ps. 51:8) şi precum pomul „de la izvoarele apelor” răsădit de Duhul Sfânt (Ps. 1:13) pe lângă faptul că, potrivit psalmistului, „rodul său va da la vremea sa”, dar el în toată vremea a avut şi are atât vremea înfloririi, cât şi vremea rodirii. Şi aşa cum frunzişul copacului aceluia nu va cădea, precum este scris (Ps. 1:3), la fel, odată cu frunzişul acestuia, şi floarea, şi rodul lui se vor da fără încetare celor ce se apropie de el.

4. Şi pentru a săvârşi toată lauda, după cuvântul lui Solomon, în puţină vreme plinind mult, Sfântul Dimitrie este toiagul lui Aaron, vlăstar preaales care a înflorit evlavia, floarea cea preaiubită, rodul cel râvnit şi asemenea lui Dumnezeu, sau mai curând lui Hristos, Arhiereul Cel veşnic, mlădiţă şi toiag dumnezeiesc sau, dacă vrei, vlăstar pururea înverzit, după chipul lui Dumnezeu, sfântul Dimitrie al căruia chip, după asemănarea lui Hristos, a fost numai Aaron. Acesta era un chip al lui Hristos, iar Sf. Dimitrie, plinind toate ale Stăpânului, era un chip al toiagului celui bun al lui Hristos, acea mlădiţă care odrăslea şi înflorea şi aducea roade şi în chip dumnezeiesc se desăvârşea. Dar Sfântul Dimitrie este diferit şi de acea mlădiţă [Aaron], pe cât diferă un chip cu mult mai frumos faţă de unul doar frumos, sau o parte mică faţă de întreg, Sfântul Dimitrie lăsând în urmă, întrecându-le pe toate cele frumoase, prin nobleţea şi măreţia purtărilor, a faptelor şi minunilor. Căci neschimbat şi necontenit se dăruieşte celor care vin la el, izvorârea aceea a harurilor, părând că se aseamănă unui pom purtător de lumină, împărţind nestăpânit roadele sale ca nişte raze şi dăruind celor ce se apropie, până la îndestulare, desăvârşite şi dumnezeieşti daruri, el însuşi fiind plin pururea de unele ca acestea, precum un soare pururea izvorând razele sale sau precum un izvor veşnic curgător al harurilor sau o mare de minuni neîmpuţinată sau un adânc negrăit al bunătăţilor celor văzute şi celor nevăzute.

5. Iar dacă ar încerca cineva să alcătuiască un mare elogiu cuiva pentru lucruri exterioare şi ar zice că <provine din Tessalonic> care este ca un corifeu al întregii Thessalii, numele <oraşului> fiind de la aceste lucruri, având numele stăpânirii, la care ar adăuga încă şi renumele strămoşilor şi faima părinţilor, atunci, deşi o mare cinstire ar izvorî din belşug din unele ca acestea, pentru Sfântul Dimitrie însă acestea îi vor fi de prisos. Căci pentru alţii, unele ca acestea sunt spre mare laudă. Dar pentru sfântul Dimitrie cum ar putea veni vreo înfrumuseţare de la nişte lucruri ca acestea, când el însuşi a înfrumuseţat întreaga ţară, ba încă şi lumea cea de sus? Dar care este înfrumuseţarea de la el? Credinţa cea nestrămutată, harul cel fără de sfârşit izvorâtor, dumnezeiasca neîmpuţinată bogăţie a virtuţilor dumnezeieşti care acum sunt strânse în vistieria cerească la care sunt adăugate şi comorile celor mai mari bunătăţi de acolo. Sau mai curând, ajungând de la pământ la cer, pe când era încă în viaţă şi om fiind, Sfântul Dimitrie a fost spre mare adăugire şi sporire frumuseţilor celor veşnice, el însuşi frumuseţe a toată lumea şi mai presus de lume.

6. Pe acesta David mai înainte văzându-l, l-a fericit şi l-a cântat, zicând, „fericit bărbatul care n-a mers în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a umblat” (Ps. 1:3). Căci nici cu mintea nu a primit vreodată ceva din cele necucernice, nici cu fapta nu a umblat în chip neplăcut lui Dumnezeu, ci păzind întru sine neîntinat dumnezeiescul har de la botezul nostru întru Hristos, a avut voinţa în acord cu legea Domnului, ca o carte a lui Dumnezeu şi scrisă de Dumnezeu, fiind ca un pergament sau ca o tăbliţă de ceară sau ca o tablă scrisă de degetul lui Dumnezeu şi deschisă tuturor spre folosul obştesc. Căci după Isaia „mai înainte de a şti să arunce răul, va alege binele” (Is.7:15) şi pe când era încă în floarea vârstei a îmbrăţişat frumuseţea fecioriei. Şi era întreg dăruit plinirii acesteia, şi făcea toate astfel ca să fie feciorelnic şi la trup, şi la suflet şi să aibă prin aceasta petrecerea în ceruri şi să ajungă la cei fără trupuri egalându-i, în trup fiind. Şi pentru aceasta a avut pe celelalte virtuţi împreună-luptând cu el şi mai înaintea altora având osteneala înţelepciunii, pentru ca, fiind desăvârşit în înţelepciune şi în curăţie, să poarte la puţinii ani ai tinereţii mult lăudata cărunteţe. Căci „Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată.” (Înţel. 4:9)

7. Aşadar era un tânăr blând, plăcut la chip, nu numai la omul cel din afară ce se prezintă simţurilor, dar mai ales la omul cel dinlăuntru, cel nevăzut pe care îl vede numai Hristos, Cel ce caută la inima omului, Care într-atât a preţuit cugetul lui [cel lăuntric] şi tăinuita frumuseţe, încât a binevoit să se sălăşluiască în el şi să îl desăvârşească în duhul şi de la acela pe toate să le aducă la desăvârşire în chip dumnezeiesc. Căci pe David l-a aflat bărbat înaintea Sa ( Ps. 88:20, LXX), iar pe Dimitrie care încă nu a ajuns la vârsta bărbăţiei, fiind încă tânăr, l-a aflat după inima sa. Iar în faptă, nu a aflat nici o pricină de ruşine, de vreme ce a plinit toate poruncile Lui. L-a aflat vas ales, după cuvântul lui Pavel, ca să se preamărească numele Lui în faţa neamurilor şi împăraţilor <pământului> (Fapte. 9:15). L-a aflat „oglindă fără pată” (Înţel. 7:26) primind în sine şi reflectând în afară negrăita frumuseţe cea sălăşluită mai presus de ceruri. Iar eu încă aud în chip tainic şi cuvântul acela că despre el este grăit: „Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea” (Is. 42:1). Şi îi va preschimba şi zidi drepţi din nedrepţi, ca să fie el însuşi ca şi „gura mea” (Ier. 15:19), iar pe ceilalţi îi va ruşina şi îi va lepăda şi îi va arăta ca fiind gata pentru pierzanie (Rom. 9:22). Şi chiar dacă acestea au fost scrise cu privire la Hristos, şi noi vom fi învredniciţi de ele împreună cu toţi cei care au trăit prin El şi după El, păzind cu amănunţime <poruncile> Lui.
8. Aşadar a fost şi învăţător şi Apostol, înţeleptul şi feciorelnicul şi cuviosul şi, ca să spunem aşa, pe de-a-ntregul frumos şi cu totul fără de prihană şi cu firea şi cu osteneala străluminat de har. Şi Sfântul Dimitrie atunci după cum s-a spus despre Iov că „nu era altul ca el pe pământ” (Iov. 1:8; 2:3), adică întru toate cele dumnezeieşti nimeni nu era asemenea lui Iov, în care <se înţelege> că „nimeni nu era asemenea lui între oameni.”

9. Căci şi Iov mai întâi a fost cu totul nehulitor, drept, evlavios, precum s-a arătat şi sfântul Dimitrie mai apoi. Însă acela de mai înainte lauda fecioriei nu a avut-o, iar cununa fecioriei care este îmbunătăţirea firii l-a arătat pe sfântul Dimitrie asemenea îngerilor din jurul lui Dumnezeu. Căci acela din vechime, Iov, a avut trupul acoperit de răni grele care să stea împotriva răutăţii din vechime, iar acesta până la sânge şi până la moarte a stat împotriva răutăţii luptând <ca un atlet> (Iov. 2:8-13).

10. Dar mărturia lui Iov n-a fost nicidecum pentru cuvintele învăţăturii pe care Sfântul Dimitrie, unind-o cu harul Duhului Sfânt, a avut-o drept armă de apărare şi scut nebiruit şi unealtă de zidire, plug şi hârleţ pentru arătură sau, dacă vreţi, şi condei de scris, undiţă de pescuit sau orice altceva de acest soi; acum însă, lucrând via Domnului şi aruncând pe pământ seminţele cele cereşti sau scriind cuvintele vieţii veşnice, „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor” (2 Cor. 3:3) mai precis, acele inimi vrednice de o astfel de înscriere. Iar în năvodul cuvântului a cuprins Tessalonicul, întreaga Attica şi Ahaia, sau mai curând, atât cât poate cuprinde acum, şi până unde poate ajunge prin izvorârile de mir şi prin mulţimea minunilor, anume întru toată cuprinderea cea fără cuprins a îmbelşugării harului. Căci şi atunci Sfântul Dimitrie era o minune a lumii prin cuvintele cele dumnezeieşti, fiind, după spusa sfântului Pavel, „miros de bună mireasmă al lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier; unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă” (II Cor. 2:15). Nu vorbesc aici despre buna mireasmă cea fără de schimbare, ci e de ajuns să <vorbesc> despre mirurile şi despre minunile dăruite de la Dumnezeu care izvorăsc de la racla Marelui Mucenic. Căci ce sunt cele prezente, oricât ar fi de mari şi de minunate, faţă de cele din ceruri dăruite lui de la Dumnezeu, care sunt departe de privirea noastră? Şi cu ce slavă preamărită, cum ar spune Sfântul Apostol Pavel nu se va slăvi ceea ce este slăvit? (II Cor. 3:10) Strălucită dovadă sunt acestea pentru toţi că acela încă din timpul vieţii lui pământeşti, a fost miros de bună mireasmă a lui Hristos şi înmiresmarea Vieţii pentru cei mai dinainte aleşi să asculte.

11. Acum prin urmare, ca să are sufletele oamenilor sau să le învieze pe acestea, după făgăduinţa lui Hristos către Sfântul Petru, a avut şi el ca instrument pentru arătura sa şi ca uşă a mântuirii, Cuvântul lui Dumnezeu. (Lc. 5:10). Şi construind lui Dumnezeu altar din pietre vii şi cu adevărat de mult preţ (I Petru, 2:6. I Cor. 3:12), a avut Cuvântul drept unealtă de lucru potrivită. Şi ori de câte ori pornea război împotriva vrăjmaşilor lui Hristos sau şi mai mult decât atât, împotriva celor care duceau războaie văzute împotriva lui Dumnezeu, iscate de puteri nevăzute, întru toate îl urma îndeaproape Cuvântul însuşi al Duhului Sfânt şi acesta îl conducea, acesta îl purta, îl întărea şi îl învăţa, pregătindu-l pentru ceea ce era de folos. Şi este aidoma cu ce s-a scris şi despre cel întâi luptător dintre mucenici, Ştefan, că nimeni nu a putut să stea împotriva înţelepciunii lui şi nici a Duhului cu care el grăia”(Fapte. 6:10).

12. Iar eu cuget că veşmântul ostăşesc şi inelul de pe deget şi efodul purtat pe umăr pe care şi l-a prins mucenicul când a primit dregătoria de la Împăratul din vremea sa, acestea toate sunt simboluri ale vredniciei şi darului preaînalt al învăţăturii celei de taină, dăruite mucenicului de la Cel cu adevărat Împărat. Pentru această pricină <se şi spune> că harul dumnezeiesc a lucrat prin ele nu puţine minuni mai apoi. Căci trebuia cu orice preţ să-l înşele în chip înţelept pe înşelătorul cel de la început, ca nu cumva să gătească moarte mai înainte de vreme mucenicului şi ca nu cumva rodul grânarului veşnic, fiind astfel doborât, să fie tras la moarte şi căzând cu trupul la pământ, să nu mai aducă rod mult, din pricina unei morţi fără de vreme. Dar pentru a pentru a face să înceteze harul acestor semne, ucigaşul cel adevărat nicidecum nu a putut răbda până ce nu a dezlănţuit împotriva celui ce se împotrivea înşelării pe slujitorii înşelării. Aceştia, punând mâna pe el, l-au adus înaintea Împăratului înşelării (căci aceasta era Maximian) pe Dimitrie cel ce a nimicit înşelăciunea. Și astfel, în arena martiriului, a fost dezbrăcat Sfântul Dimitrie, cel încă din copilărie plin de negrăite haruri şi întru toate înţelept, drept şi cuvios, apostol şi fecior preacurat şi, ca să nu vorbesc prea mult, într-un cuvânt, ucenic iubit al lui Hristos, prietenul Lui cel mai apropiat, slujitor al Lui şi casnic, mai mult decât toţi care din veac au venit la Dumnezeu, iubindu-L cu cugetul, cuvântul şi fapta.

13. Ştiu bine că însetaţi să aflaţi cum şi unde a fost prins cel căutat de slujbaşii împăratului. Există şi azi în biserica Născătoarei de Dumnezeu un adăpost sub pământ care se numeşte până astăzi Refugiul. Şi este un obicei vechi ca, an de an, începutul prăznuirii Marelui Mucenic Dimitrie să se săvârşească acolo; şi de acolo trecând în stradă cu cântări în procesiune, <mulţimea> se îndreaptă către Biserica sfântului cu cântări şi acolo, <la sfintele lui moaşte>, săvârşesc şi duc la bun sfârşit sărbătoarea. Aşadar sub stăpânitorii necredinţei, fiindcă încă nu venise ceasul pentru cele ale credinţei, sfântul martir, adăpostindu-se în catacombele acelea, împărtăşea celor care veneau cu el acolo învăţătura cea cerească şi cei de la necredinţă, ca dintr-o mare învolburată de valuri, aflau scăpare la el, la limanul cel cu adevărat lin al credinţei, şi împreună cu ei, neînfricat, săvârşea şi ţinea slujba creştinilor şi astfel a fost pentru acea vreme Marele Mucenic Dimitrie, adăpostul, refugiul şi scăparea pentru toţi credincioşii cei aleşi şi plini de evlavie. Iar locul acela de aici îşi trage numele de Refugiu.

14. Aceasta aflând-o cei pe care Maximian îi rânduise spre vânarea celor adunaţi întru evlavie, ştiind că acolo mucenicul învăţa poporul şi, mâniindu-se şi mai mult încă văzând că mulţimea adunată asculta cuvintele lui Dimitrie, ca fiind înseşi cuvintele lui Dumnezeu, îl prind ca pe un hulitor, împrăştie mulţimea şi cu puterea stăpânirii o scot în stradă. Și l-au adus înaintea lui Maximian care stătea pe locul acesta unde suntem noi acum şi aştepta cu mare bucurie uciderea de oameni a lui Lie. Iar acesta fiind cu nerăbdare a plini bucuria împăratului, a poruncit ca aici să fie închis sfântul, adică pe locul unde a şi fost săvârşit martiriul. Iar aceasta şi noi o închipuim în fiecare an neabătut în acelaşi fel, acolo săvârşind începutul procesiunii, iar aici săvârşirea ei. Fiindcă şi Mucenicul astfel a fost tras la ucidere atunci pentru Hristos, fiind chemat la prăznicul şi la jertfa cea mare.

15. Iar intenţia diavolului celui începător al răutăţii era să-l scoată pe Sfântul Dimitrie dintre cei vii cât mai repede, căci nu îl răbda pe el pe pământ să fie văzut de oameni vorbindu-le lor despre Dumnezeu şi să fie ascultat întru totul. Dar Dumnezeu a vrut să rânduiască astfel, ca să fie şi profet cel care peste puţină vreme avea să fie pentru toţi ceilalţi Mare Mucenic. Şi nu numai că a avut sălăşluit în el însuşi harul muceniciei, dar le-a dăruit şi altora să aibă martirul de la o astfel de înaltă şi mai presus de fire unire cu el, fiind ca un izvor mai presus de fire al harului. Şi ce trebuie să spunem ca să nu zăbovim prea mult? Căutaţi la viclenia tiranului şi cercetaţi întemniţarea lui Dimitrie, şi pe Nestor împotriva lor şi profeţia <de la înger> cu privire la marea lui mucenicie, precum şi propria lui profeţie despre victoria <lui Nestor> împotriva lui Lie şi martiriul lui.

16. Însă cum a văzut şarpele cel începător al răutăţii amânarea tiranului, nu a suferit încă să-l mai vadă mai mult pe pământ pe marele Dimitrie <chiar> mai înainte de săvârşirea martiriului său. Şi aducând un scorpion, i l-a strecurat mucenicului însă nu spre a-l înşela sau ispiti, precum a înşelat oarecând prin şarpe primul cuplu al protopărinţilor noştri, ci pe acesta, <pe sfântul Dimitrie>, l-a ispitit cu acest fel de moarte. Căci ştia din cercare că sfântul Dimitrie nu se lasă înşelat, având cuget nobil şi fiind în chip cuvenit încercat în discernerea binelui de rău. Aşadar, nu ca să-l înşele a strecurat scorpionul înăuntru, ci ca să-l rănească mortal şi să-l dea unei morţi grabnice, ca să aibă şi el odihnă din partea unui aşa de mare vrăjmaş al său, aşa de slăvit în tăria virtuţii. Însă iuţimii aceluia şi ostenelii lui a pus capăt şi hotar, însuşi harul cel sălăşluit în sfântul Dimitrie şi puterea chemării <numelui lui Hristos> şi pecetea dumnezeiască şi numai cu mâna a omorât unealta morţii. Şi aşa l-a ruşinat pe cel care a strecurat <scorpionul> slăbind puterea aceluia. Se arată de aici, că, dacă nu ar fi voit a veni singur de bunăvoie la patimă, nici nu ar fi pătimit deloc, fiind păzit şi întărit de puterea lui Hristos. Însă el, voind <a pătimi>, a fost dat spre a fi întemniţat şi predat în mâinile călăilor şi a pătimit de la lucrătorii răutăţilor cele rele, urmând astfel pe Cel Care a pătimit pentru noi.

17. Pentru aceasta, când au venit suliţaşii trimişi de tiran puşi să-l ucidă, cu armele gata pregătite, reunindu-se la vremea stabilită, sfântul a primit cu bucurie rana mortală, sau mai curând rănile provocate la toate mădularele, în piept, la oase şi în carne, precum şi la fiecare dintre coaste, primind, pe de o parte, rănile cele din afară, prin străpungerile suliţelor, dar şi dinlăuntru. Şi astfel s-a îndoit sau mai bine zis s-a înmiit patima coastei celei mântuitoare, împlinind în turpul său, după cuvântul sfântului Apostol Pavel, „lipsurile necazurilor lui Hristos” (Col. 1:24). Astfel a iubit pătimirea până la moarte şi aşa a iubit a-şi vărsa sângele pentru slava lui Hristos de mai multe ori şi fără de odihnă, astfel încât să poată, prisosind dincolo de măsura cunoscută şi covârşind atâta măsură a dragostei, să primească în însuşi trupul său izvor de miruri. Pentru ca prin această vărsare de sânge, în veacul următor, în locul sângelui, să verse mir din trupul său, spre slava lui Hristos, pe Care Sfântul Dimitrie atât prin viaţa lui, cât şi prin moarte, şi după moarte nu numai că L-a preamărit, ci Îl preamăreşte neîncetat, şi de către Care a fost preamărit şi pe pământ, şi în cer, şi se preamăreşte şi se va preamări veşnic în chip dumnezeiesc.

18. Îmi vine acum să spun despre el cele ce şi dumnezeiescul Pavel a grăit cu privire la Hristos, fiindcă împreună cu El stă sfântul Dimitrie pentru dragostea noastră, „fiindcă Hristos încă fiind noi necredincioşi, la timpul hotărât, a murit pentru cei necredincioşi“ (Rom. 5:6), vreau să spun, prin harul şi prin imitarea Stăpânului. Şi însuşi oraşul întreg s-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea sfântului. Căci unde mai era o necredinţă mai deplină şi mai de necrezut decât cea în care erau părinţii noştri? Unde este frica ce vine din dreapta credinţă şi unde sunt acum ascunderile în catacombe cele din toată inima pentru ea? Unde sunt cei care au fost predaţi sălbăticiei fiarelor prin ura cea nebunească împotriva celor binecredincioşi? Toate înfricoşatele chinuri s-au dezlegat, toate au devenit mai bune după ce sfântul Dimitrie şi-a primejduit viaţa pentru dreapta credinţă. Căci acum biserici măreţe şi preafrumoase, la a căror singură vedere toţi se întorc la credinţă, stau astăzi deasupraCatacombelor acelora,iar împăraţii - înfrumuseţaţi mai curând prin evlavie, decât prin împărăţie -, stau alăturea cu noi şi aplaudă, lăudând faptele cele bune ale mucenicului. Şi astfel întregul oraş îşi vesteşte cu tărie evlavia, lăudându-se cu martiriul Marelui Mucenic Dimitrie. Dragostea lui se revarsă nu numai peste inimile noastre, ci şi peste tot trupul prin mirurile a căror putere iradiază din trupul lui. Şi oare nu buna mireasmă a mirurilor răspândită pretutindeni în oraş, risipind necredinţa, nu ea a arătat oraşul cetate a lui Dumnezeu sau mai curând un alt Rai, dacă nu chiar şi mai mult decât un Rai, fiind udată şi adăpată, nu de ape, ci de râuri de miruri? Aceste miruri, întru care şi de la care se află pururi harul Duhului Sfânt al tămăduirilor, energiile puterilor, astfel încât putem spune despre Sfântul Dimitrie ceea ce s-a scris în Cântarea Cântărilor despre sufletul cel nuntit cu Dumnezeu întru nestricăciune „mirosul îmbrăcămintei tale este mir mai presus de toate mirurile” (Cânt. 4:10).

19. Iar veşmântul, îl vei socoti trupul sufletului celui mucenicesc ai cărui obraji iarăşi se zice în Cântarea Cântărilor „sunt ca vase de miruri”, iar degetele „la fel cu crinii roşii, în mir mirositor sunt scăldate” (Cânt. 5:13) Atunci cu cât mai mult coasta cea însuliţată care a fost căscată ca o gură de mulţime de suliţe nu cuprinde înlăuntrul ei miruri de bună mireasmă, şi precum crinii roşii nu lasă numai să picure mir, ci se face izvor veşnic şi neferecat de miresme? Astfel încât este pentru noi nu precum spune psalmistul „râul lui Dumnezeu care s-a umplut de ape” (Ps. 64:10), ci matca lui Dumnezeu, aceasta este trupul mucenicesc care este umplut de miruri şi de minuni şi de vindecări şi ceea ce este încă şi mai de minunare decât acestea e faptul că, oricât ar curge din izvoare, acestea nu ajung niciodată să o umple. Şi precum pare, acelea sunt cuvintele pe care le grăieşte sufletul cel mucenicesc şi dumnezeiesc, răspândindu-le din trup, sufletul cel nuntit cu Dumnezeu adică, în acele Cântări: „Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi.” (Cânt. 4:16).

20. Şi astfel, la suflarea vântului inteligibil de primăvară s-a izgonit şi risipit iarna necredinţei care bântuia cetatea în vremea aceea, aducându-ne înapoi căldura cea inteligibilă a dreptei credinţe pe care a adus-o suflarea vântului aceluia care a scos în larg, precum cârmaciul la pupă, pe cei aleşi să plutească spre răsăritul soarelui Dreptăţii. Iar în grădina virtuţilor şi a harurilor a dat trupul cel mucenicesc, ca să izvorască miruri şi tămăduiri, unele ca acestea fiind închipuite de pârâurile-izvoare care s-au format din străpungerile trupului cu suliţe. Căci gurile lupilor în mijlocul cărora, după cuvântul Evangheliei, Domnul l-a trimis pe propriul lui ucenic Dimitrie, (Mt. 10:16, Lc. 10:3) au căscat, cu muşcăturile lor, izvoare, iar în turma lui Hristos făcând mare şi multă bucurie, adunând fapte bune, încă şi pe mulţi dintre lupii lor, şi puţin câte puţin pe toţi, i-a preschimbat în mieluşei. Şi în acest chip porţile iadului (care sunt gurile tiranilor care au dat poruncile aducătoare de moarte) nu numai că nu au putut birui Biserica lui Hristos, (Mt. 16:18) care a stat înaintea muşcăturilor, nu numai că nu i-au ruşinat, ci i-au adus pe cei ce au pătimit la slavă, atât pe pământ, cât şi la slava cerească şi veşnică.

21. Voiţi fiecare dintre voi să aflaţi ce înseamnă porunca vestită azi în Evanghelia Domnului către cei trimişi de El în mijlocul lupilor, „fiţi înţelepţi ca şerpii, şi curaţi ca porumbeii?” (Mt. 10:16) Şarpele este foarte prudent pentru sine însuşi, dar ucigător pentru alţii, gata de apărare, dar şi de atac, având agerime şi putere; în vreme ce porumbelul este fără de răutate şi neprevăzător.Aşadar, se dă îndemn slujitorilor Domnului, nici să fie răufăcători precum şerpii şi nici fără de pază precum porumbeii, ci împreunând prudenţa necontenită cu nerăutatea, să fie pururi gata în apărarea slujirii, a drepteicredinţe şi a virtuţii, iar faţă de cei care sunt nepăsători faţă de unele ca acestea să se arate fără de răutate, încât să se şi roage pentru ei. Astfel numai se vor face tămăduire spre viaţă şi pentru cei care sunt omorâţi de şarpele cel înţelegător. Căci precum medicii prind şerpii şi extrag veninul şi apoi amestecându-l în alimente, vindecă prin el muşcăturile de şarpe la fel cel ce, în vreme de ispită, amestecă înţelepciunea şi prevederea şarpelui cu nerăutatea porumbelului, nu numai că se face pe sine imun la orice vătămare de la şarpe, adică din înşelarea diavolului, ci şi pe cei muşcaţi de el, adică pe cei înşelaţi, îi tămăduieşte, oprind lucrarea veninului şarpelui, care este păcatul şi necredinţa.

22. La fel este şi mucenicul nostru acesta, Marele Mucenic Dimitrie. Căci el săvârşind drumul şi păzind credinţa şi fiind gata pentru apărarea dreptei credinţe, până la sânge, într-atât s-a ferit să se împotrivească hulitorilor încât s-a şi rugat pentru ei către Domnul atât pentru cei care stăruiau în răutate, cât şi pentru cei care s-au schimbat, astfel încât să nu rămână nici o urmă, în această cetate, a necredinţei aceleia, ci prin purtările lui de grijă de multe feluri şi binefacerile de multe chipuri şi prin mijlocirile cele fără încetare către Dumnezeu, să întemeieze şi să păstreze cetatea împreună în unire, în care şi de la care dumnezeiescul martir a răbdat moarte năprasnică.

23. Această unire şi noi mai curând o arătăm, decât o dăm în schimb ( căci cine dintre noi ar putea da ceva în schimb?) atunci când înmulţim lauda noastră către el, cerându-i să fim învredniciţi prin rugăciunile lui către Dumnezeu, prin slava lui cea scrisă în ceruri, pe care fie să ne învrednicim noi toţi a o dobândi, cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia născut, Domnul nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Grigorie Palama

Omilii, vol. III, Ed. Anastasia, București, 2007

.

20 Octombrie 2014

Vizualizari: 2906

Voteaza:

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE