Sarbatoarea Sfantului Grigorie Teologul

Sarbatoarea Sfantului Grigorie Teologul Mareste imaginea.

Frati crestini, dupa cum stiti prea bine, auzind si de la strana si de la altar, incepand din seara aceasta si maine ii praznuim pe Sfantul Grigorie Teologul, sau Cuvantatorul de Dumnezeu, unul dintre cei Trei Mari Ierarhi pe care-i praznuim la 30 ianuarie.

As vrea sa va retin atentia putin asupra acestei mari personalitati din epoca de aur a Bisericii crestine universale. Distinct de cei Trei Ierarhi, praznuim pe Sfantul Vasile cel Mare la 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie astazi, dupa calendar mergand, si pe Sfantul Ioan Gura de Aur la 27 ale lunii.

Din scrierile celor care s-au ocupat de aproape de viata lor si de felul de a gandi si de a vorbi, am aflat ca Sfantul Vasile reprezinta vointa, o vointa de fier: trebuia sa implineasca ceea ce stia ca era nevoie pentru Biserica lui Hristos in vremea aceea si a fost un mare gospodar, un mare administrator al Bisericii din veacul al IV-lea. Sfantul Grigorie este simtamantul delicat, inima sensibila, buna, simtitoare la tot ce era frumos si sfant, la care se adauga mintea lui duhovniceasca de mare adancime. De aceea a fost numit si Teologul, Cuvantatorul de Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur este cel care rosteste, de aceea ii spune Gura de Aur, pentru ca avea un grai si un cuvant si o logica in ceea ce spunea, o putere de a evoca, incat a fost neintrecut pana acum si pana la sfarsitul lumii; cel mai mare orator al lumii, acest Sfant Ioan, cu graiul sfant. Deci Sfantul Vasile vointa, Sfantul Grigorie, simtirea aleasa si sfanta si Sfantul Ioan Gura de Aur – graiul care exprima aceste virtuti.

Despre Sfantul Grigorie, putine lucruri. S-a nascut in Nazianz, de fapt intr-un orasel langa Nazianz, in Asia Mica (Turcia de astazi), numit Arianz. Tatal sau era episcop si se numea Grigorie; mama sa, Nona, o crestina model, pentru veacul acela si pentru totdeauna. A avut inca un frate si o sora, fratele se chema Chesarie, iar sora Gorgonia. O familie de crestini cum rar se intampla in vremea aceea, cand lumea era in pragul dintre paganism si crestinism. Libanius, un mare orator [de atunci] din Constantinopol, laudand mamele crestine, spunea: “ce admirabile mame au crestinii!” – pentru ca lor, in majoritate, [li] se datora aceasta sfintenie a vietii, geniile care s-au nascut in acest veac, supranumit “de aur” al Bisericii crestine. Educatia pe care le-au dat-o aceste mame sfinte, le-a fost de mare sprijin si ajutor in viata lor de tineri si, mai tarziu, de oameni ai lui Dumnezeu. In aceasta familie apare Sfantul Grigorie, cel mai mic dintre toti. Mama sa avea doua virtuti remarcabile: era milostiva si rugatoare. Se ruga foarte mult si ajuta foarte mult. Erau niste oameni bogati, faceau parte din marea societate din vremea aceea, dar au stiut sa foloseasca bunurile acestea pamantesti pentru dobandirea celor ceresti.

Ca de obicei, in vremea aceea – era veacul al IV-lea, pe la inceputurile lui – tinerii urmareau sa se instruiasca, sa invete. Sfantul Grigorie, ca si Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur si ceilalti sfinti ierarhi aveau niste familii bogate [care] tineau sa-si invete copiii la scoli vestite in vremea aceea. Prima scoala a Sfantului Grigorie a fost in familie: mama l-a indrumat si l-a educat, apoi tatal sau care era inca magistrat chiar acolo, in Nazianz. Dupa ce a terminat aceste cursuri elementare, pleaca de acolo la Cezareea Capadochiei, un centru aproape de Nazianz, cu o scoala mai deosebita, mai de seama, un fel de liceu, cum am spune noi astazi. A epuizat tot ce putea sa invete acolo. A plecat, dupa aceea, in Cezareea Palestinei, care era capitala politica a Palestinei pe atunci. Acolo erau profesori vestiti si a avut sa invete lucruri de mare pret. De acolo a plecat in Alexandria Egiptului, unde era o scoala vestita inca din timpul lui Origen si Clement Alexandrinul, cu multe adancimi duhovnicesti. A terminat si aceasta scoala si a plecat mai departe, la Atena. Pe drum, pe drumul fara pulbere, adica pe apa, o mare furtuna s-a starnit si toti erau ingroziti ca vor pieri in valuri. Sfantul Grigorie era si el printre ei, era tanar. Mergea la studii la Atena si se ruga cu toata fiinta lui, fagaduind ca, daca va scapa cu viata, isi va darui toata energia lui in slujba lui Dumnezeu si pentru mantuirea sufletului sau. Si Dumnezeu i-a ajutat, poate si pentru rugaciunile lui, incat au ajuns sanatosi la Atena.

Inca inainte de ajunge aici, la Cezareea Capadochiei l-a cunoscut pe Sfantul Vasile cel Mare, era atunci elev acolo. S-a injghebat o mica prietenie intre ei si la Atena a avut ocazia sa-l intalneasca din nou pe Sfantul Vasile, care venise si el pe alta cale la Atena, la acel izvor de cultura, de frumusete literare, la Atena “cea de aur”, cum ii spuneau atunci poetii. Era un oras vestit prin cultura si prin arta, mai ales prin frumusetea sa, grecii fiind niste oameni, mai ales atunci, de foarte mare bun gust. Tot ce faceau era foarte frumos. Aici, la Atena, s-a intalnit cu Sfantul Vasile cel Mare si aici s-a intarit foarte mult prietenia dintre acesti doi tineri studenti crestini. Nu erau inca crestinati, nu erau botezati, ca asa era obiceiul in veacul al IV-lea, sa-i boteze mai tarziu; era perioada catehumenatului, o anumita pregatire in doctrina crestina, la adanc.

Si aici, tinerii acestia doi cunosteau doua drumuri: unul care ducea la universitate si altul care mergea la biserica. Dar erau o exceptie intre toti acesti studenti de la Atena. Ceilalti erau preocupati de patimi trupesti; erau bogatasi printre ei, aveau bani, placerile nu mai erau in nici un fel cenzurate, pentru ca nu aveau constiinta crestina si atunci isi petreceau vremea in fel de fel de dezmaturi. Se uitau curiosi la acesti doi tineri straini de Grecia, care venisera din Asia Mica (Turcia de astazi), cat de luminosi erau, mai ales ca erau foarte vrednici la invatatura. Veneau la ei, la Vasile si la Grigorie, sa-i ajute sa descifreze texte vechi din scriitorii antici, din greceste si din latineste. Cresteau in virtute, cresteau in stiinta si-si sfinteau viata in acel focar de imoralitate, care era pe vremea aceea Atena.

Sfantul Vasile a plecat inapoi in Cezareea lui, iar Sfantul Griorie a ramas mai departe sa-si continue studiile. A facut studii de literatura, de retorica si de poezie. Acestea erau obiectele cele mai cautate ale acelor vremuri. Si a ajuns cu adevarat si un mare poet. Era o bogatie de sentimente in el… a invatat “frumusetea vorbelor”, cum spune in troparul lui la strana, incat tot ce spunea el, asa cum spunea oarecand Virgiliu, orice incerca sa spuna era vers, poate cu rima, poate fara rima.

De la Sfantul Grigorie de Nazianz ne-a ramas o autobiografie, scrisa intr-o mare smerenie, dar cuprinsa in versuri, tradusa si in romaneste de parintele Ioan Coman.

Imagini, frumuseti, indemnuri morale, indemnuri catre o viata sfanta intalnim aproape la fiecare vers. In aceasta autobiografie a sa ne spune, intre altele, ca a avut un vis in tineretea lui, mai mult vedenie decat vis, si acolo i-au aparut doua femei foarte frumoase, imbracate in alb. “Mi se parea ca vad doua femei de o rara frumusete, care reprezentau, una curatia si alta cumpatarea. Ele ma mangaiau ca pe un copil si ma invitau sa le urmez: “Vino cu noi” ziceau ele, “si noi te vom inalta pana la lumina Sfintei Treimi cea nemuritoare””. Aceasta a fost vedenia lui, era un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru acest tanar care toata viata a slujit cu toata fiinta lui Sfintei Treimi, Dumnezeului Celui nevazut si Atotputernic.

Dupa studiile pe care le-a facut la Atena s-a intors la Nazianz, insa nu s-a multumit cu mediul de acolo. Tatal sau era episcop, dar atunci erau in mare fierbere arienii. Insusi Constantiu, fiul lui Constantin cel Mare, era arian convins. Si arienii isi bateau joc de credinta ortodoxa si de ortodocsi; fiinte orgolioase, tagaduind dumnezeirea Mantuitorului Hristos. Pentru arieni, Iisus Hristos Mantuitorul era o mare personalitate, o personalitate deosebita – asa cum spune si Renan in Viata lui Iisus, asa erau si arienii – nu recunosteau in Iisus pe Dumnezeul Cel Atotputernic, Unul din Sfanta Treime. De aceea erau si mandri. Si au atras si pe imparat de partea lor, erau atotputernici. Adeseori luau cu furie bisericile ortodoxe, transformandu-le in biserici ariene.

Sfantul Grigorie, scarbit de aceasta obraznicie ariana, comunica cu Sfantul Vasile cel Mare care era plecat deja de la Atena la Cezareea Capadochiei. In tinerete, Sfantul Vasile cel Mare nu a ramas retor in Cezareea, unde tatal sau era tot retor, ci a plecat pe malul Marii Negre, in sudul ei, pe firul unui rau ce se varsa in mare. Aici Sfantul Vasile cel Marc isi facuse un bordei si ii scria lui Grigorie. El stia cata ravna are Grigorie pentru viata singuratica si i-a scris sa vina si el acolo, sa-l insoteasca, sa lucreze impreuna. Si Sfantul Grigorie care cauta cu adevarat linistea, s-a dus si l-a intalnit pe Sfantul Vasile acolo, pe tanarul Vasile. Acesti doi oameni foarte talentati, care aveau bogatii in familiile lor, traiau intr-o mare simplitate, intr-o mare saracie. Munceau carand cu roaba pamant sau bolovani ca sa construiasca niste locuinte pentru calugarii pe care i-au adunat mai tarziu in jurul lor. Ziua munceau, iar noaptea se rugau si scriau. De atunci avem noi in literatura crestina Filocalia, o Filocalie din literatura mai veche. Au cules acesti doi tineri savanti texte, cele mai frumoase texte ale sfintilor Parinti Clement Alexandrinul, Atanasie cel Mare, […] si altii si le-au grupat intr-un volum numit Filocalia, adica “iubire de frumos”. Deci traiau in simplitate, in rugaciune, in post si in munca, munca manuala si munca intelectuala.

Pe Sfantul Grigorie il chema inapoi tatal sau care era episcop. Avea varsta de 80 de ani si-l chema sa-l ajute in conducerea eparhiei, mai ales ca navalisera in eparhia lui acesti arieni de care v-am vorbit. Sfantul Vasile face o calatorie in acest timp in Siria si in Egipt, vizitand manastirile de acolo. Dupa aceea, Sfantul Vasile scrie Regulile mari si Regulile mici pentru viata calugareasca.

Sfantul Grigorie s-a intors inapoi la tatal sau si l-a ajutat in conducerea eparhiei sale. Apoi a mers la Constantinopol, chemat de fratele sau Chesarie, care terminase studiile la Alexndria Egiptului si venise in capitala imperiului. Si acolo Sfantul Grigorie, vazand ce ravagii fac arienii, a transformat casa unde era familia lui, Chesarie si alte rudenii, in biserica, numita biserica Anastasia. Anastasia, in limba greaca, insemneaza inviere. Acolo Sfantul Grigorie a inceput sa tina o serie de cuvantari, cuvantari pentru dreapta credinta, impotriva arienilor care invatau gresit, stramb despre Hristos si despre tainele credintei crestine. Castiga foarte multi aderenti, arienii se intorceau la credinta ortodoxa. Si de aceea era asa de hulit Sfantul Grigorie, incat cand venea sa predice la aceasta bisericuta, aruncau cu pietre in el si-l huleau, strigau fel de fel de batjocuri acestui mare sfant al Bisericii. El nu se uita la rautatile lor si spunea mai departe, isi depana sirul cuvantarilor sale. Avem aceste cuvantari si in limba romana: Cele cinci cuvantari teologice ale Sfantului Grigorie. Despre Sfanta Treime nu s-a mai scris vreodata alta carte mai adanca si mai adevarata, decat aceasta carte.

In aceasta vreme, pe scaunul patriarhal din Constantinopol era Meletie, care a fost patriarh la Antiohia si fusese mutat la Constantinopol, insa era batran acest parinte patriarh. Si l-a asociat pe Sfantul Grigorie la scaunul patriarhal din Constantinopol. Atunci a avut loc sinodul al III-lea ecumenic, la 381. Sedinta a condus-o Sfantul Grigorie, insa la sinodul acesta s-au ridicat episcopii egipteni, mai ales – care aveau o opinie separata – si chiar cei din Asia si din Siria, spunand ca Sfantul Grigorie nu este indreptatit sa ocupe acest scaun patriarhal, din cauza unor canoane care se opuneau numirii. Atunci Sfantul Grigorie, dupa ce s-a terminat sedinta sinodala, le-a tinut un cuvant si le-a spus: “Daca eu sunt sminteala pentru voi, daca din pricina mea va tulburati, faceti cu mine asa cum a facut Dumnezeu cu profetul Iona, aruncati-ma in mare. Eu ma retrag, pentru pacea voastra, a Bisericii”.

S-a retras cu adevarat din scaunul patriarhal si a tinut o cuvantare foarte frumoasa atunci. Lumea care era acolo si care-l cunostea, ierarhi si clerici inferiori, plangeau toti pentru parasirea scaunului patriarhal de catre Sfantul Grigorie. Sfantul Grigorie a mai spus, intre altele, in cuvantarea sa: “Cand am venit in Constantinopol, toti aproape erau arieni, acum cand plec aproape toti sunt ortodocsi” – in urma celor cinci cuvantari de care v-am amintit. Iar ortodocsii se rugau plangand si spuneau: “Parinte Grigorie, cu sfintia ta pleaca Sfanta Treime de la noi”. Sfantul Grigorie plangea si el de duiosia lor, dar si-a urmat totusi hotararea. S-a retras pentru ca nu i-a placut trufia ariana, luxul lor. (…) Si s-a retras Sfantul Grigorie; a tinut un cuvant acolo si in acest cuvant si-a motivat plecarea din Scaunul patriarhal.

S-a retras la Arianz, un orasel langa Nazianz, cam in centrul Turciei de astazi. Si acolo are durerea sa ia parte la inmormantarea tatalui sau, Grigorie. Curand moare si mama sa, Sfanta Nona. Peste putina vreme moare Chesarie, fratele sau, care era medic foarte bun, primul medic la curtea lui Constantiu din Constantinopol, primul medic al Palatului. Moare si Gorgonia, sora lor. Sfantul Grigorie tine pentru tiecare cate un cuvant care se pastreaza, cuvinte funebre care sunt de o mare frumusete si de o mare revelatie. Se deschid niste zari dincolo de moarte, prin spusele acestui mare teolog crestin, Sfantul Grigorie.

Dupa moartea lor, Sfantul Grigorie isi risipeste o parte din avere, dand-o la saraci. Era multa saracie. Si el se retrage intr-o singuratate la Arianz si duce o viata de mare saracie. Am sa va citesc cateva lucruri pe care le spune chiar el: “Tot ce am, dau Celui de la Care am primit. Numai pe Dansul il am”.

Tot ce a avut, avere materiala, a dat-o, a impartit-o. “Mi-am jertfit averea, gloria, sanatatea, limba si talentul. Tot ce am, de la El este”.

Si spune autorul Vietii lui: “Mort lumii, tuturor placerilor vietii, nu mai iubea decat cele dumnezeiesti. Manca paine cu sare si bea apa. Hainele sale erau groase si pamantul ii servea drept pat. Ziua muncea din greu, iar noaptea se ruga, priveghea si scria. Elocventa profana, pe care o studiase asa de mult, o considera netrebnica, ca si averile. Cartile clasice le lasa sa le manance moliile si praful. Onorurile erau numai niste visuri desarte a caror iluzie amageste pe oameni. Nimic nu era in stare sa-l lipeasca de lumea aceasta, dar aceasta nu-l oprea a chivernisi casa parintelui sau. Rabdarea sa fusese incercata prin diferite boale. Era plesuv si slab de post si cu cearcane la ochi din cauza lacrimilor. Plangea foarte mult pentru pacatele lui si ale altora”.

Cu el, frati crestini, se implineste un cuvant al Mantuitorului din Evanghelie, in care spune asa: “Bobul de grau, daca nu putrezeste, nu se naste viata din el”. Era ca un bob de grau acest Grigorie, semanat de Dumnezeu in pamantul lumii acesteia, asa cum suntem fiecare din noi: cu cat slabeste trupul, cu cat renuntam la bucuriile vietii, cu atat se dezvolta in noi niste energii dumnezeiesti. Facem loc lui Dumnezeu in noi. Un om despatimit, un om de rugaciune, un om de post, un om care se ocupa cu ganduri inalte, cum era Sfantul Grigorie, se adauga inauntru si creste ca un urias inaintea lui Dumnezeu. Asa era acest Grigorie.

Catre sfarsitul vietii si-a marit aceste suferinte ale lui de bunavoie. Cum spune el insusi: “Traiesc intre stanci si animale salbatice, nu vad focul niciodata si n-am incaltaminte. Ma imbrac cu o singura haina. Ma culc pe paie si ma acopar cu un sac. Perna mea este totdeauna uda de lacrimi”.

Acest mare teolog al sfintei noastre Biserici asa si-a dus viata pana in clipa cand l-a chemat Dumnezeu dincolo. Si va inchipuiti un asemenea om, cu asemenea cunostinte uriase, cu asemenea inaltime de duh, traieste numai 60 de ani, ca sa ramana nemuritor pentru totdeauna, pana la sfarsitul lumii. A murit acolo, la Arianz, intre stanci. De acolo sfantul sau trup a fost adus la Constantinopol mai tarziu, prin secolul al X-lea, la 950. […].

Frati crestini, va spuneam ca Sfantul Grigorie a scris mult, insa pentru incheiere am sa va citesc un raspuns la o scrisoare a unei [pe atunci] doamne din inalta societate din Constantinopol, [sfanta diaconita] numita Olimpiada – “Poem-indemn catre Olimpiada”.

Din acest raspuns va citesc cateva randuri, cu acest gand, ca poate vor fi de folos pentru fiecare din dumneavoastra, mai ales pentru mame, pentru femei in general. Pe aceasta sfanta Olimpiada – era o femeie nobila, aristocrata, insa de mare sfintenie, casatorita, cu familie – o sfatuieste sa cinsteasca mai intai pe Dumnezeu, sa-si respecte barbatul, sa-l asculte si sa nu-l supere. Sa cedeze la manie, adica atunci cand il vede manios, sa nu-l intarate, sa rabde, sa-l astepte sa se potoleasca, sa-l ajute si sa-l mangaie in necazuri. Sa vorbeasca cu blandete si cu bunatate. Se roaga apoi ca Olimpiada sa aiba multi copii. Motivul: pentru ca sa aiba mai multe suflete care sa cante lauda lui Dumnezeu. Si cand ne gandim la crimele pe care le fac mamele, multe mame de astazi, care nu stiu ce ucid! Ucid niste fiinte fara aparare, ucid poate niste genii, niste poeti sau niste sfinti. Ucid ca sa traiasca ele bine si abia se imbolnavesc si ele, si partea ultima a vietii este amara si seaca si searbada. Au trait degeaba. Sfantul Grigorie le indeamna pe mame, prin aceasta Olimpiada, sa aiba copii, ca sa aduca laude lui Dumnezeu cu totii.

Fiecare lucrare trebuie s-o inceapa si s-o sfarseasca pentru Dumnezeu, cu o scurta rugaciune, cerand ajutorul Sau.

“Tot ce avem si suntem datoram lui Dumnezeu”, spunea Sfantul Grigorie catre Olimpiada. “El primeste si rasplateste faptele noastre, oricat de mici ar fi ele, numai sa porneasca din inima curata. Nu respinge o inima care in saracia ei da tot ce are, rascumparand de aceea stapanirea Domnului Sau”.

Acestea sunt sfaturile Sfantului Grigorie catre o mama, el care nu a fost casatorit, insa stia ce insemneaza acest rod, a naste oameni de mare folos pentru lume, pentru societate.

Frati crestini, viata Sfantului Grigorie de Nazianz poate sa ne fie de folos si noua care o auzim aici, ceva spicuiri din viata lui ne pot folosi pentru a nu ne trufi cu ceea ce avem, ca averile pe care le avem, daca le avem, zboara. Maririle care sunt, daca sunt, se risipesc si ele. Toata aceasta aglomeratie de materie de care ne inconjuram si ne ingrasam e spre pierderea noastra. “Bobul de grau, daca nu putrezeste, nu aduce rod“ pentru el, pentru fiecare din noi. Adica trebuie sa renuntam de bunavoie la anumite lucruri, pentru ca acumularile de bunuri sunt, adeseori, de prisos. Stau, le mananca moliile sau sobolanii si noi, din cauza lor, pentru ca nu le folosim cum trebuie, pierdem esentialul – pentru ca toti traim pentru lumina, pentru vesnicie. E bine sa traim in lumina, nu in intuneric, asa cum ne tarasc grijile si faptele noastre de fiecare zi. Macar aceste ganduri sa ne ramana de folos, citind sau gandind la Sfantul Grigorie Teologul, marele sarbatorit de astazi si de maine. Amin!

Parintele Sofian Boghiu

Parintele SOFIAN, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Parintele SOFIAN"

26 Ianuarie 2016

Vizualizari: 230

Voteaza:

Sarbatoarea Sfantului Grigorie Teologul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE