Darurile Sfantului Nicolae si varstele duhovnicesti ale omului

Darurile Sfantului Nicolae si varstele duhovnicesti ale omului Mareste imaginea.

Sfântul Nicolae, prăznuit în ziua de 6 decembrie, este cea mai expresivă icoană a bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni. Deloc întâmplător, dintre toate faptele sale de milostenie, cea mai cunoscută şi cea mai zugrăvită, de altfel, în bisericile ortodoxe este aceea în care acest mare sfânt al creştinătăţii vine în ajutorul unui bărbat şi a celor trei fete ale sale. Acest tată, disperat de atâta sărăcie, se gândea să-şi dea cele trei fecioare ale sale pentru a se prostitua.

Incercând o tâlcuire, vom sesiza cum întreaga întâmplare este şi o expresivă parabolă a vieţii omeneşti, de la căderea în cele mai de jos, până la ridicarea spre cele cereşti. Citim în viaţa celui ce a fost arhiepiscop în Mira Lichiei: „Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviţi şi bogaţi, care mai pe urmă a rămas sărac şi neslăvit, căci viaţa veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte şi cugetă să-şi dea fetele sale spre desfrânare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos şi să câştige pentru el şi fetele sale îmbrăcăminte şi hrană”. Aici avem imaginea omului aflat odinioară în rai şi care s-a rupt de Dumnezeu, fiind golit de slavă dumnezeiască şi căzut în cele mai de jos ale păcatului. Cele trei fete ale sale pot fi înţelese ca simboluri ale celor trei facultăţi ale sufletului – minte (raţiune), simţire şi voinţă – sau trei puteri ale sufletului – puterea înţelegătoare, puterea poftitoare şi puterea irascibilă.

Sfântul Nicolae decide să-l ajute pe acest om, aflat în cumplită primejdie, cu „o legătură mare de galbeni". Hotărăşte să o facă în taină, din "două pricini: întâi ca să scape de slava omenească, (...) şi, al doilea, ca şi pe bărbatul acela, care odinioară era bogat, iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l ruşineze”. Aici avem imaginea lui Dumnezeu care se apleacă asupra noastră, a celor săraci de virtuţi, cu harul său – simbolizat de bănuţii de aur – şi care ne ajută în ascuns, din dragoste curată, evitând să ne îndatoreze pe faţă. Doar cei receptivi, cei care sunt oneşti pot recunoaşte pe Dumnezeu în ajutorul pe care-l primesc în viaţa lor, iar nu o serie fericită de conjuncturi sau noroc chior!

Dimineaţa, bărbatul găseşte „legătura mare de galbeni” aruncată de Sfântul Nicolae pe fereastra casei, la miez de noapte şi, după ce se încredinţează că nu e vreo păcăleală, de bucurie începe a plânge cu „lacrimi fierbinţi”, socotind că aceasta este purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cu acei bani, acel tată reuşeşte să mărite pe fata cea mai mare. Tot aşa şi omul păcătos, primind harul lui Dumnezeu, îşi „vine în sine” şi îşi poate întoarce mintea, până atunci întunecată de păcat (aflată în noapte!), la Dumnezeu. Acesta este primul stadiu al tămăduirii celei duhovniceşti a omului, numit şi stadiul curăţiei sau despătimirii. Prima pungă de galbeni este, teologic, simbolul harului „bogăţiei nedrepte” (Luca 16, 9 şi 11) – adică acel har care cercetează pe tot omul dispus să se întoarcă la Dumnezeu şi care vine fără ca el să apuce a lucra ceva din virtuţi.

Vine şi a doua pungă de galbeni, aruncată de Sfântul Nicolae tot noaptea, pe fereastra casei în care locuia bărbatul cu celelalte două fete. De data aceasta omul, găsind banii, „căzând cu faţa la pământ, cu lacrimi fierbinţi mulţumea, zicând: «Dumnezeule, voitorul milei şi chivernisitorul mântuirii noastre, care mai întâi m-ai răscumpărat cu Sângele Tău şi acum casa mea şi pe fiicele mele izbăvindu-ne prin aur din cursa celui rău, însuţi arată-mi pe cel ce slujeşte voii Tale celei milostive şi bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni»”. Şi a cununat şi pe fiica mijlocie, înzestrându-o cu averea primită. Aici e icoana omului care ajunge pe cea de a doua treaptă a mântuirii, cea a luminării, când primeşte darul de a înţelege rostul lucrurilor şi capătă mare imbold spre a se apropia de Dumnezeu. Aflat pe această treaptă, omul îşi întăreşte voinţa doar spre împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi capătă trezvia, precum bărbatul din istorisirea noastră, care „nu dormea noaptea străjuind, ca să poată simţi pe făcătorul de bine şi să se învrednicească a vedea de unde îi aduce aurul acela”.

Sfântul Nicolae vine pentru a treia oară şi aruncă pe fereastră şi a treia pungă de galbeni. „Tatăl fecioarelor, găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cât putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungându-l şi cunoscându-l cine este – căci sfântul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună şi pentru neamul lui cel luminat –, a căzut la picioarele lui, sărutându-le şi numindu-l izbăvitor, ajutător şi mântuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă”. Continuând tâlcuirea noastră, vedem în această a treia pungă de aur harul îndumnezeitor, când omul ajunge, urmând lui Hristos (alergând, chiar!), să „vadă pe Dumnezeu precum este”.

Iată cum o simplă faptă de milostenie, o întâmplare reală din viaţa unui sfânt poate deveni o icoană a mântuirii noastre şi prilej de reflecţie duhovnicească. Mai ales la limita de jos a sărăciei spirituale sau materiale, în pragul deznădejdii fiind, când noaptea-i întunecă mintea, fiecare om primeşte punga cea de aur, adică harul lui Dumnezeu, care-l cercetează cu nesfârşita, discreta şi delicata Sa dragoste. E vremea să credem în acest dar, căci e anotimpul mântuirii!

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

 

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

07 Decembrie 2015

Vizualizari: 4198

Voteaza:

Darurile Sfantului Nicolae si varstele duhovnicesti ale omului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE