Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Ierarh Nicolae Mareste imaginea.

Trăiau în părţile Lichiei, în cetatea Patara, doi dreptcredincioşi bogaţi şi din neam bun, numiţi Teofan şi Nona. Binecuvântata pereche ducea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, cu obiceiuri bune, faceri de bine, milostenii şi rugăciuni. Şi le-a dăruit Domnul lor fiu, pe care l-au numit Nicolae, nume care se tâlcuieşte „biruitor de popor", căci adevărat biruitor al răutăţii, spre folosul poporului, îi menise lui Dumnezeu să fie.

De la naştere s-au arătat semne care mărturiseau că pruncul nu-i ca toţi ceilalţi: după naştere mama a rămas stearpă până la moarte, iar copilul nu sugea lapte miercurea şi vinerea decât o dată, seara. Şi s-a făcut precum zice psalmistul: „Ca un pom răsădit lângă izvorul apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa".

Creştea copilul cu anii, dar şi cu obiceiurile bune, iar la vremea şcolii a dobândit cu sârguinţă cunoştinţele trebuitoare unui bun slujitor al lui Hristos. Desăvârşit cu cuvântul, se străduia să aibă viaţă desăvârşită, potrivită cu vârsta şi cunoaşterea sa. Având înţelepciune adevărată şi minte curată, cugeta mereu la Dumnezeu şi pentru aceasta petrecea multe ceasuri în sfânta biserică. Rugăciunile lui iubitoare de Dumnezeu se lungeau câte o zi şi o noapte neîntrerupt. Se pregătea pe sine pentru că înţelesese cuvântul Sfintei Scripturi: „Voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu şi Du-hul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi".

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop, care, vă-zându-i bunele obiceiuri, a sfătuit pe părinţii săi să-l îndrepte spre slujirea Bisericii. La scurtă vreme a fost hirotonit preot. Ca preot, Nicolae trăia cu post şi rugăciuni şi îngrijea de turma sa. S-a întâmplat ca unchiul său, vrând să se închine la Sfintele Locuri, să plece, lăsând grijile pe care le avea în seama lui Nicolae. Tot atunci dragii săi părinţi s-au mutat la cer, lăsându-i mare avere. Mult a împărţit Nicolae la săraci, dar averea fiind mare, i-a mai rămas.

Ingrijind de turma sa, Nicolae a aflat necazul unui tată sărman, pe care grijile şi sărăcia începuseră a-l copleşi. Avea trei fete, foarte frumoase şi cuminţi. Dar ajunseseră să n-aibă ce îmbrăca şi mânca. Gânduri negre şi necurate începură a-l bântui pe sărmanul om. Incepuse a se gândi să facă din căminul său casă necurată, iar pe fete să le dea desfrâul ui. Auzind Nicolae de sărăcia omului şi dezvăluindu-i Dumnezeu gândurile necurate ale omului, care seară de seară se ruga la Dumnezeu, plângea şi îi arăta că nu mai are altă cale decât cea a păcatului, a căutat să-l ajute. Noaptea a aruncat pe fereastră în camera omului o pungă de galbeni. A ajutat în taină pe sărman din două motive: pentru că se temea de lauda oamenilor, căci lauda sminteşte, şi pentru a scuti pe acel om, odinioară bogat, de umilinţă.

Dimineaţa, sculându-se, omul a văzut pe jos o legătură. A luat-o, a desfăcut-o şi - minune mare! - în legătură a găsit o pungă cu bani. Mai întâi s-a înspăimântat, căci credea că e o nălucire. Lua câte o monedă şi o întorcea pe toate părţile. Apoi a început a se minuna şi a se veseli. Domnul îl ascultase, Domnul îl salvase pe el şi pe fiicele sale. De bucurie, lacrimi fierbinţi curgeau pe obrajii omului. A tot încercat să afle cine era binefăcătorul, dar nu a reuşit. I-a mulţumit lui Dumnezeu. Şi când fata cea mare s-a măritat, i-a făcut frumoasă zestre din acea pungă cu bani. Aflând acestea, mult s-a bucurat fericitul Nicolae.

La scurtă vreme, în puterea nopţii a aruncat în casa omului o altă pungă cu aur, pentru ca şi cea de a doua fiică să fie ferită de păcat şi să se bucure de o nuntă după obicei. Găsind punga, bătrânul a căzut cu faţa la pământ şi, cu ochii scăldaţi în lacrimi, i-a mulţumit Domnului. A făcut nuntă frumoasă şi fiicei sale mijlocii, scăpând amândoi din cursele şi încercările diavolului.

Sărmanul om era convins că Dumnezeu îi va salva şi a treia fiică, drept care nu mai dormea noaptea, pândind fereastra pentru a afla cine era necunoscutul binefăcător trimis de Dumnezeu.

Nicolae a tăcut ca şi în celelalte daţi. Sub lumina lunii a venit la casa sărmanului om şi a aruncat punga pe fereastră. Auzind zgomotul monedelor, omul a alergat degrabă afară, a ajuns din urmă pe omul ce se depărta cu paşi repezi şi l-a recunoscut pe fericitul Nicolae. Omul a căzut în genunchi şi, cuprinzându-i picioarele, i-a mulţumit fierbinte şi i-a spus:

- Vai mie! Prin tine suntem mântuiţi de la amara cădere în păcat. Am fi pierit eu, ticălosul tată, şi sărmanele mele fiice.

Nicolae l-a ridicat, l-a mângâiat cu vorbe blânde şi i-a spus multe cuvinte de folos, cerându-i să nu spună nimănui despre cele întâmplate. După o vreme, vrând cuviosul Nicolae a merge în Palestina, a urcat pe o corabie şi a plecat într-acolo. S-a pornit furtună grozavă pe când erau pe mare. Fericitul le-a spus să îndrăznească a se ruga la Dumnezeu şi împreună cu aceia s-a rugat. Toată groaza s-a prefăcut în veselie când vântul s-a potolit, norii s-au risipit şi soarele s-a arătat. Navigând liniştiţi, au ajuns în port.

A zăbovit mult la Ierusalim, pregătindu-se şi năzuind a merge în pustie. Dar un glas dumnezeiesc l-a sfătuit să meargă acasă, căci Domnul nu voia ca făclia pregătită pentru sfeşnicul mitropoliei din Lichia să se irosească în pustie. S-a întors deci părintele Nicolae şi s-a retras într-o mănăstire, sporind comoara duhovnicească. Cum stătea el într-o noapte la rugăciune, a auzit iarăşi glasul:

- Nicolae, să intri în slujba poporului, dacă Mă iubeşti cu adevărat!

- Oare ce-mi spui, glasule? Ce voieşte Domnul de la mine? s-a înspăimântat şi a cugetat Nicolae. Şi glasul i-a spus:

- Nicolae, nu aceasta este holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine. întoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine să se preamărească numele Meu!

A înţeles Nicolae că Dumnezeu voia să lase liniştea şi să meargă să slujească oamenilor. Şi, voind să se ferească de slava omenească, s-a gândit să meargă într-o cetate unde nu-l cunoştea nimeni. S-a dus deci în cetatea Mira, unde trăia ca ultimul dintre săraci, de nu avea unde să-şi pună capul.

Tocmai în acea vreme s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetăţii Mira. S-au adunat episcopii ca să aleagă bărbat vrednic pentru acel scaun. Vrând să asculte de sfatul lui Dumnezeu, au început a se ruga. Şi unuia dintre episcopii mai bătrâni, în timp ce se ruga, i s-a arătat un înger, care i-a spus:

- Mergi în zori şi stai lângă uşile bisericii. Bărbatul care va intra primul în biserică se numeşte Nicolae şi pe acela să-l puneţi arhiepiscop.

Episcopul a făcut întocmai. S-a apropiat de cel ce venise primul în zori la Utrenie şi l-a întrebat:

- Cum te cheamă, fiule?

- Nicolae mă cheamă pe mine, stăpâne, robul sfinţiei tale, a răspuns acesta cu mare blândeţe.

După nume şi după blândeţea răspunsului, episcopul a ştiut că e bărbatul voit de Dumnezeu şi i-a spus:

- Urmează-mă, fiule!

L-a dus la episcopi, care l-au primit cu cinste şi i-au dezvăluit toate. Dar Nicolae nu voia să primească cu nici un chip. Insă şi-a adus aminte că avusese un vis: Dumnezeu îi dădea o Evanghelie aurită, iar Maica Domnului, haina arhierească. A ştiut că aceasta era voia Domnului şi s-a supus.

Ca arhiereu, viaţa lui a devenit pildă bună pentru toţi, după voia Domnului. Hainele lui erau simple şi mâncarea pustnicească, era tată sărmanilor, miluitor săracilor, mângâia pe cei ce plângeau, ajuta pe năpăstuiţi, făcând mult bine. Era mereu blând şi se ferea de îngâmfare.

Dar vifor pustiitor a cuprins lumea şi oamenii şi a ajuns şi în cetatea Mirei. în vremea lui Diocleţian şi Maximian, credincioşii trebuiau ori să se lepede de Hristos, ori să moară; şi viforul a ajuns şi în cetatea Mirei. Creştinii au fost întemniţaţi şi arhiepiscopul Nicolae o dată cu dânşii. Legat laolaltă cu ceilalţi, Nicolae nu prididea să-i mângâie şi să-i întărească în iubirea şi mărturisirea lui Hristos.

Cu vrerea Domnului, împăratul Constantin a biruit pe păgâni şi a adus pacea.

Nicolae s-a întors la îndatoririle sale, iar ceilalţi creştini la grijile zilnice. Primind multe daruri de la Cel de Sus pentru viaţa lui smerită, Nicolae se lupta cu necazurile oamenilor, vindeca pe credincioşi, dar şi pe necredincioşi şi cu darul lui Dumnezeu multe temple păgâne a risipit. Dumnezeu a vrut ca prin el să ajute celor credincioşi şi pe păcătoşi să-i întoarcă la smerenie.

Astfel, odată, când era foamete mare, Nicolae s-a arătat în vis unui negustor, care ducea grâu cu corabia într-un târg, poruncindu-i să-şi aducă grâul spre vânzare în cetatea Mira. Iar negustorul s-a îndreptat spre locul unde foametea făcea prăpăd şi oamenii au cumpărat grâu, au făcut pâine şi au slăvit pe Dumnezeu. Iar corăbierul, mergând în negoţul său, povestea cele întâmplate, preamărind pe Domnul.

Altă dată, când un dregător iubitor de bani, împins de clevetitori, a băgat la închisoare trei drepţi bărbaţi, pentru a le lua averile, fericitul Nicolae i s-a arătat aceluia în vis şi i-a poruncit să-i elibereze pe cei trei nevinovaţi. Mai întâi dregătorul a crezut că Nicolae a venit noaptea în dormitorul său, apoi s-a gândit la vrăji. în cele din urmă, luminat de Dumnezeu şi prin străduinţa în rugăciune a cuviosului Nicolae, a îndreptat răul, eliberând pe cei trei bărbaţi.

Când nişte corăbieri aflaţi pe mare au fost ameninţaţi de furtună, şi-au amintit că auziseră că, de chemi ajutorul lui Nicolae în rugăciuni, el mijloceşte la Dumnezeu. Nu văzuseră niciodată pe cuviosul, dar fiind deznădăjduiţi, s-au hotărât să încerce. In timp ce se rugau, Nicolae a apărut printre ei, pe corabie, şi le-a spus:

- M-aţi chemat, am venit să vă ajut. Nu vă mai temeţi. Vântul şi marea ascultă de Domnul.

Furtuna s-a potolit, corabia a scăpat teafără şi, împinsă de vânt lin, a ajuns în cetatea Mira. Corăbierii au căutat pe Nicolae să-i mulţumească şi mare le-a fost mirarea să-l vadă întocmai aşa cum li se arătase pe puntea corăbiei. I-au cuprins picioarele şi i-au mulţumit. Cuviosul i-a ridicat şi le-a spus: „Cunoaş-teţi-vă pe voi, cunoaşteţi-vă inima, cunoaşteţi-vă gândurile şi îndreptaţi-vă spre Dumnezeu. Credinţa voastră v-a salvat!"

Multe zile i-a dat Dumnezeu iubitului său Nicolae, pentru a face nenumărate minuni. La adânci bătrâneţi, după un lung şir de fapte bune, şi-a dat obştescul sfârşit, bolind puţin cu trupul.

Din sfintele lui moaşte a izvorât mir şi multe minuni au făcut de atunci. Sfântul Ierarh Nicolae s-a mutat la Domnul pe 6 decembrie. Amin.

Ileana Vasilescu
Vietile sfintilor
povestiri pentru copii, Editura Sophia

Cumpara cartea "Vietile sfintilor, povestiri pentru copii"


.

24 Septembrie 2014

Vizualizari: 7432

Voteaza:

Sfantul Ierarh Nicolae 5.00 / 5 din 4 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Dragos CristianPostat la 2016-12-05 03:34

    Sfinte Ierarh Nicolae protectorul vietii mele , roaga-te lui Hristos pentru mine pacatosul . Amin !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE