Stalpnicii - Viata pe stalp

Stalpnicii - Viata pe stalp Mareste imaginea.


Stalpnicii - Viata pe stalp

Privind la spectacolul pe care il ofera stalpnicii de la o distanta de un mileniu si jumatate, ne putem inchipui ca dedicandu-se unei asemenea nevointe aspre pe stalp, ei s-au autocondamnat la un suicid lent. Statisticile pe care documentele le permit a fi intocmite sunt insa de natura sa distruga aceasta impresie.

Acestea ne demonstreaza faptul ca stalpnicii au fost foarte longevivi. Simeon cel Batran a stat pe coloana 37de ani si a murit la o varsta de peste 70 de ani . Omonimul sau (Simeon cel Tanar) a trait 75 de ani dintre care 69 pe coloana. Daniel a ajuns la varsta de 84 de ani si a vietuit mai mult de 33 de ani pe stalp. Alypie a atins varsta de 99 de ani si a fost depasit de Sfantul Luca care se pare a trait 101 ani.

In cazul acestor vulturi ai pustiei, nu a existat o uniformitate sau o regula a vietii pe stalp dupa care aceasta sa se organizeze. Stalpnicul se bucura de o mare libertate in a dispune dupa bunul plac de timpul si de asceza sa. Circumstantele exterioare, clima, epoca, conditiile sociale au modificat in genere viata stalpnicilor si au influentat ocupatiile lor.

Duritatea climatului facea conditiile deosebit de grele pentru vietuitorii stalpului, gerurile iernii alternand cu canicula verii. Era firesc ca unele preocupari ale stalpnicilor sa fie si de ordin meteorologic.

Sf. Simeon cel Batran era expus pe coloana sa tuturor intemperiilor anotimpurilor, nea vand alt acoperis decat cerul. El isi proteja capul cu un capison tuguiat care facea parte in acea epoca din vestimentatia monahala. Pentru acesta conditiile vitrege nu erau o noutate, deoarece in viata sa de cioban le mai intalnise, pe cand pastea turmele tatalui sau pe Muntii Taurus. Este recunoscuta violentavanturilor ce vin iarna dinspre Muntii Taurus si temperatura caniculara, ca plumbul topit, ce se face simtita vara. Nimic insa nu-i putea dezlipi pe acesti martiri ai credintei de stalpii lor: nici gerul, nici ninsoarea, nici ploaia, nici tunetele, nici caldura soarelui.

Viata sub cerul liber era la acea vreme chiar una dintre penitentele favorite ale unor asceti sirieni contemporani stalpnicilor. Acestia se numeau stationari. Fondatorul acestui mod de viata este Sf. Maron, ascet care traia pe muntele Qal at Kalota, la 10 km de coloana Sf. Simeon cel Batran, in linie dreapta. El se priva in cea mai mare parte a vietii de toate lucrurile, expunandu-se piua si noaptea vicisitudinilor anotimpurilor.

Ucenicul acestuia, Iacov, l-a intrecut insa pe invatatorul sau "fiindca acela avea ca ingradire capistea (templul) ratacirii de demult si isi facuse cort din piei, incat scapa de bantuirile ploii si zapezii; iar el, spunand ramas bun la toate acestea, cort si coliba si ingradire, ca acoperis avea cerul, primind toate bantuirile cele potrivnice ale vazduhului: si era uneori potopit de cate o ploaie navalnica, alteori ingheta de ger si ninsoare, alteori era ars si parjolit de razele soarelui si toate le rabda cu barbatie".

Stalpnicii isi luasera si ei masuri de protectie impotriva intemperiilor, amplasandu-si cate o chilie stramta pe platforma coloanei.

Aceasta viata sub cerul liber nu era lipsita de riscuri, stalpnicii suferind nu o data de degeraturi iarna, de arsuri vara, unii gasindu-si sfarsitul in cutremure de pamant sau trazniti de fulgere.

Este necesar sa analizam putin viata cotidiana a stalpnicilor pentru ane forma o imagine unitara cu privire la acestia.

Stalpnicii - Viata de rugaciune

Prin excelenta viata unui stalpnic era o viata de rugaciune. Existenta sa era o insiruire de acte identice, intrerupte doar de vizita pelerinilor sau a simplilor vizitatori. Zilele se succedau si se desfasurau in acelasi fel pe coloana. De altfel micimea locuintei nu oferea posibilitatea unor actiuni si situatii diversificate. Stalpnicul avea trei alternative: sa ramana in picioare, in genunchi sau culcat. Prima si cea mai de seama ocupatie pentru stalpnic era rugaciunea. Rugaciunea era dupa cum se stie opera principala a calugarilor. Practica generala a pustnicilor sirieni in materie de rugaciune era aceeasi. Ziua era impartita in patru parti (rastimpuri), fiecare dintre acestea incheindu-se cu rugaciunile Ceasurilor trei, sase, noua si ale Vecerniei. Ei se rugau la miezul noptii, se odihneau apoi, trezindu-se inainte de rasaritul soarelui pentru rugaciunea de dimineata.

Sf. Scriptura constituia hrana spirituala a ascetilor rasariteni iar rugaciunile liturgice zilnice alcatuiau programul de rugaciune. Recitarea intregii psaltiri in fiecare zi era o practica constanta printre acestia. Sf. Simeon ce Tanar isi petrecea noaptea recitand psalmi, uneori cincizeci, alteori optzeci, sau chiar intreaga psaltire. Sf. Luca isi petrecea noptile in acelasi fel. Stalpnicii recitau cel mai adesea psaltirea pe de rost, lampa fiind un lux pentru astfel de asceti.

Biograful Sf. Simeon cel Tanar consemneaza programul de rugaciune al acestuia: "El se ruga intreaga zi pana la ceasul al 9-lea, urma oficiul tamaierii insotit de o alta rugaciune, apoi la apusul soarelui incepea alta rugaciune care se prelungea toata noaptea pana in zori (...) Dupa care dormea putin, strictul necesar pentru trupul sau".

Simeon cel Batran "noaptea intreaga si ziua pana la ceasul al 9-lea petrecea in rugaciune. Iar dupa ceasul al 9-lea le da celor de fata dumnezeiasca invatatura, dupa care, primind cererile fiecaruia si facand oarecare tamaduiri, dezleaga neintelegerile cele anevoie de dezlegat. Venind apusul soarelui incepe iarasi insa impreuna-vorbirea cu Dumnezeu".

Ascetii isi inmulteau si isi diversificau nevointele cu diferite ocazii. Despre Sf. Simeon cel Batran, Teodoret spune: "cand sunt praznice obstesti mai vadeste si un alt fel de barbatie: caci de cand apune soarele si pana cand rasare iarasi, sta cu mainile intinse catre cer, fara a se lasa nici momit de somn, nici biruit de osteneala".

Rugaciunea particulara era imbinata cu cultul public al bisericii, stalpnicii participand activ la viata sacramentala. Sfintele Taine se oficiau adesea in fata stalpului, stalpnicul primind Sf. Euharistie in potirul pe care il cobora cu franghia in cosul de provizii. Intalnim foarte

des chiar un preot inaltandu-se pe scara si oferindu-le stalpnicilor nehirotoniti Sf. Taine. Pavel din Latro a invitat in grota sa un preot si cativa asistenti si in acest sanctuar improvizat s-a oficiat slujba.

Adesea stalpnicul primea el insusi preotia si putea sa savarseasca cu mainile sale Sfanta Jertfa pe stalp, sau putea sa o ofere din mainile sale. Asfel Sf. Daniel, Sf. Luca, Sf. Lazar, Sf. Simeon cel Tanar au fost preoti. Il vedem pe cel din urma oficiind liturghia in memoria mamei sale si pe ucenici urcand in mod succesiv pana la el pentru a primi Sf. Impartasanie.

Daca in ceea ce-l priveste pe Sf. Simeon cel Tanar hirotonia nu a reprezentat o exceptie de la regula, episcopul Dionisie al Seleuciei urcand la el si hirotonindu-l pe stalp , in cazul Sf. Daniel, hirotonia a fost atipica, el fiind hirotonit de la distanta, sezand pe stalp iar arhiepiscopul Ghenadie aflandu-se la baza stalpului.

Ar fi nedrept sa ne imaginam ca stalpnicii erau absorbiti in rugaciune neintrerupta. Ei isi dedicau o parte a noptii repaosului fizic de care nici un om nu se poate dispensa, in afara cazurilor cand erau bolnavi, durata de somn depindea de gradul de mortificare la care ajunsese fiecare. Se odihneau sprijinindu-se de balustrada sau culcandu-se pe platforma, daca dimensiunea acesteia le permitea. Dormitul in picioare reprezenta o exceptie de la regula.

Obiceiul in Orient recomanda tuturor monahilor sa nu doarma complet intinsi ci cu spatele sprijinit de zid. Ei nu isi schimbau vestimentatia pentru somn si nici nu isi dadeau jos centurile. Viata Sf. Lazar Galisiotul mentioneaza un accesoriu interesant: un scaun pe care sfantul il folosea pentru odihna pe timpul noptii.

Stalpnicii stateau in picioare pe tot parcursul zilei. Sf. Simeon cel Batran, de exemplu, a stat intr-un singur picior timp de un an fara a pasi. Sederea in picioare, imobilitatea timp de ore in sir in aceeasi pozitie, fara sa vorbeasca sau sa-si ridice ochii, erau exercitii spirituale curente la ascetii sirieni.

Intre nevointele imbinate cu rugaciunea se aflau si inchinaciunile. Prosternarile sau metaniile faceau parte din pravila zilnica a monahilor. Martor al acestor acte ascetice, Teodoret spunea despre Sf. Simeon cel Batran ca: "sta in picioare vreme indelungata, dupa care face multe metanii si aduce inchinaciune lui Dumnezeu. Multi dintre cei de fata ii numara metaniile. O data, unul dintre cei ce ma insoteau a numarat o mie doua sute patruzeci si patru de metanii, dupa care le-a pierdut sirul si s-a lasat pagubas. Facand plecaciune, Simeon se apropie mereu cu fruntea de degetele picioarelor: ca primind stomacul mancare doar o data pe saptamana, si aceea putina, ingaduie spatelui sa se indoaie lesne".

Pustnici sirieni excelau in acest fel de nevointe. Un calugar ce batea metanii frecvent a sfarsit prin a sapa mai mult de patru degete in scandura pe care isi sprijinea genunchii si coatele.

Stalpnicii - Apostolatul

Urcandu-se pe stalp, stalpnicul nu spunea adio vietii. Viata pe care avea sa o imbratiseze nu era incompatibila cu lucrarea de apostolat. Acesta avea ucenici, indruma duhovniceste, adresa cuvinte, sfaturi si consilia pelerinii sau vizitatorii. Sf. Simeon cel Batran nu neglija deloc viata si misiunea Bisericii aratandu-se chiar foarte preocupat: "astfel petrecand si pe acestea toate savarsindu-le, nici a se ingriji de Bisericile Sfintilor nu se leneveste, ba luptandu-se cu paganatatea elinilor, ba surpand indrazneala iudeilor, altadata imprastiind taberele ereticilor; si uneori scrie imparatului despre aceste lucruri, alteori desteapta pe capetenii spre Dumnezeiasca ravna, alteori staruie pe langa insisi pastorii Bisericilor, indemnandu-i sa aiba grija de turma".

Acelasi lucru il facea si Sf. Daniel, coborand chiar de pe stalp pentru a se deplasa in Constantinopol si a interveni in disputele hristologice, cauzate de Basilisc, fratele imparatesei:

"Si s-a intamplat ca in timp ce Daniel se ruga in timpul; noptii si in timp ce se lumina de ziua - era o zi de miercuri - a auzit o voce care i-a zis deslusit: "coboara cu parintii si nu ezita" (...) Prin urmare, ascultator sfatului Domnului, si-a trezit slujitorii. Iar ei au pus o scara si s-au urcat si au inlaturat barele de fier din jurul ei. Si Daniel a coborat cu greutate din pricina durerilor de picioare pe care le suferea, si in acelasi ceas de noapte i-a luat pe cuviosii arhimandriti cu el si au calatorit pe apa pana in cetate si au intrat in biserica inainte ca ziua sa fi inceput". Stalpul era adesea asaltat de multimi: bolnavi, credinciosi, necrediciosi, curiosi sau rau intentionati. Dificultatea stalpnicilor de a se face auziti de catre multime depindea foarte mult de inaltimea coloanei si de plamanii acestora. Marea coloana a Sf. Simeon cel Batran avea intre 16 si 18 m iar biografii sai au avut grija sa noteze ca el era obligat sa tipe, nu numai pentru a acoperi galagia care se pornea uneori, dar si pentru a ura bun venit celor care isi asteptau randul sa urce.

La stalpul sfantului veneau oameni din toate zonele lumii "si astfel, venind toti din toate partile drumul se facuse aidoma unui rau si putea fi vazuta luand fiinta in acel loc o mare de oameni, unde se varsau raurile de rugatori venite de pretutindeni: ca nu curg intr-acolo doar cei din partile noastre, ci si ismaeliti, si persi, si armeni, si iviri, si amoriti, si dintre cei ce locuiesc mai inlauntru decat acestia. Vin multi si de la marginile apusene ale imparatiei, spanioli, si bretoni si gali si italieni".

Un stalpnic instalat langa Beirut in secolul VI avea chiar un auditoriu select: studentii Universitatii de Drept din Beirut. In zilele de vacanta acestia mergeau in excursie la coloana, asistand la spectacolul inedit oferit de stalpnic, iar ascetul ii sfatuia si ii catehiza pe viitorii juristi.

De pe inaltimea coloanelor, stalpnicii practicau toate virtutile milei crestine compatibile cu modul lor de viata. Unui sarac care i-a cerut pomana, Sf. Simeon cel Tanar i-a oferit singurul bun ce-1 poseda, propria haina. Sf. Alipie a procedat identic cand pe parcursul unei ierni deosebit de friguroase i-a daruit unui sarac tunica sa. El oferea saracilor si banii necesari intretinerii lui si comunitatii din jurul stalpului.

Stalpnicii - Timpul liber

Stalpnicii nu-si petreceau toata viata numai in rugaciune si in lucrarea de apostolat. Ei aveau uneori chiar diverse preocupari. Este cunoscut faptul ca multi dintre ei intretineau corespondenta. Pe numele Sf. Simeon cel Batran au fost puse cateva scrisori catre imparatul Leon, catre staretul Iacob de la Kaphra Rehima si catre Ioan I arhiepiscopul Antiohiei, toate avand tendinta de a respingi Sinodul de la Calcedon. Este indoielnic ca acestea sa fi apartinut lui deoarece acesta nu stia carte, fapt certificat de biografiile sale. Se poate presupune ca din inaltimea stalpului dicta continutul scrisorilor prin care coresponda, ele nefiind in mod obligatoriu autografe. Este si cazul tipiconului Sf. Lazar Galisiotul pus la indemana ucenicilor sai, acesta continand sfaturi si reguli privitoare la desfasurarea vietii monahale.

In afara corespondentei, Sfantului Simeon cel Tanar i se atribuie si cateva compozitii imnografice, mai precis trei tropare compuse de acesta cu ocazia unui cutremur de pamant. Una din aceste cantari se gaseste in Minei sub numele sau la data de 26 Octombrie. In acea zi grecii comemoreaza marele cutremur de pamant din 740. In viata Sf. Daniel vedem cum un bolnav este vindecat prin asezarea scrisorii sfantului asupra lui. Despre Sf. Luca se mentioneaza in mod expres ca scria cu mana sa patriarhului Teofilact. Nu mai putin lamurit, biograful Sf. Lazar ne instiinteaza ca un calugar rautacios a trimis lui Constantin Monomahul o falsa scrisoare, pe care era plastografiata semnatura sfantului.

Stalpnicii se ocupau si cu studiul Scripturilor sau a istoriei. Stalpnicul Yohannan din Athareb este autorul unei Cronografii. Intre 726 si 737 el a scris o scrisoare de 8 pagini lui Daniel, preot al tribului arab Tawayo, care se asezase la vest de Eufrat si in care comenta versetul biblic de la Fac. 49, 10: "Sceptru nu va lipsi din Iuda".

A intretinut corespondenta si cu Iacob de Edessa (640-708), care i-a adresat 16 scrisori pentru a-i explica cateva pasaje neclare pe care stalpnicul le-a intalnit in studiile sale de exegeza biblica, liturgica si patristica. George, episcopul Arabilor ii scria in 714 o scrisoare in care ii raspundea la opt intrebari cu referire la cronologie si astronomie. Stalpnicului Iosua de langa Amida ii este atribuita o Cronica in care este mentionat razboiul din anul 515 dintre persi, bizantini si arabi.

Langa Ierusalim vietuia in sec. XI un stalpnic care se indeletnicea cu copierea manuscriselor liturgice. Intr-una din scrisorile adresate stalpnicului Teodul Hionitul, Sf. Teodor Studitul respingea imaginile pe care acesta le pictase ca fiind iieconforme cu traditia bisericii. Se pare ca acesta isi folosea gusturile artistice reprezentand ingeri batrani, intinsi (rastigniti) pe cruce.

Ne gasim asadar in fata unui stalpnic pictor nonconformist care isi petrecea timpul cu pensula in mana.

Asist. Univ. Drd. Protos. Maxim Vlad

Sursa: Privelistea lumii. Stalpnicii in spiritualitatea monahala, Editura Sophia

Cumpara cartea "Privelistea lumii. Stalpnicii in spiritualitatea monahala"

11 Decembrie 2015

Vizualizari: 8060

Voteaza:

Stalpnicii - Viata pe stalp 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE