Sfantul Apostol Petru

Sfantul Apostol Petru Mareste imaginea.

Dar mai târziu vei veni!

“- Doamne, i-a zis Petru, unde Te duci?

Iisus i-a răspuns:

– Tu nu poţi veni acum după Mine unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni!

Cine a venit o dată la Hristos, cine s-a alipit de El cu toată inima sa, cine şi-a legat soarta şi viaţa lui de soarta şi viaţa lui Hristos pe pământ, acela nu are altă dorinţă şi altă teamă decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată. Pentru un astfel de suflet Hristos este totul. Hristos este casa lui, familia lui, Hristos este lumina lui, pâinea lui, este sănătatea şi viaţa lui. Fără Hristos el nu are ce face cu toate acestea. Nimic din toate acestea nu-l pot înlocui pe Iisus în inima şi viaţa lui, dar Iisus le poate înlocui pe toate.

Alipit de Hristos cu o cerească putere şi iubire, Sfântul Apostol Petru mai mult presimţea decât înţelegea ceea ce se petrecea în acea seară, în care se sfârşeau atât de multe şi începeau altele şi mai multe. Căci dragostea adevărată presimte totdeauna mult mai mult decât este în stare să priceapă. Presimte mai ales apropierea primejdiei şi nu se teme de nimic altceva decât de o eventuală despărţire de acela care este de neînlocuit. In inima Sfântului Apostol nu era atunci nici un simţământ mai puternic decât grija de a nu-L pierde pe Hristos, căci tot timpul a trăit şi a suferit, a plâns şi a umblat plin de grijă alături de Invăţătorul său Hristos. Numai o singură dată i s-a întunecat această lumină, o singură ispită l-a putut abate de la ea pentru o clipă zdrobitoare pentru inima sa, şi anume vorba sa, dar nu şi duhul său, ca să se împlinească ceea ce fusese spus. Dar câte lacrimi amare şi fierbinţi nu s-au vărsat peste clipa aceasta îngrozitoare, acoperind-o şi arzând-o pentru totdeauna! (Mat. 27, 75)

Unde sunt însă astăzi ucenicii binecuvântaţi care să strige: “Eu îmi voi da viaţa pentru Tine”? (Ioan 13, 37). Sau să zică împreună cu Apostolul Pavel: “Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos: necazul sau strâmtorarea, prigoana sau foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? Nimic nu va putea să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru!” (Rom. 8, 35; 39). Unde sunt ucenicii care să poată spune: “Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie!” (Marcu 10, 28)?…

De ce nu pot acum?

– Doamne, i-a zis Petru, de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine!

Este uimitor cum câteodată noi înşine ne profeţim viitorul! Este ca şi cum dorinţa pe care o exprimăm la un moment dat, sau legământul pe care-l facem, sau temerea pe care o mărturisim ar avea darul să schimbe dintr-o dată cursul vieţii noastre într-un anumit loc şi să facă să se împlinească aievea ceea ce am spus în clipa când am grăit.

In clipa acestei solemne declaraţii, Sfântul Apostol Petru era într-adevăr hotărât să-şi dea viaţa pentru Domnul, spre a rămâne şi în moarte nedespărţit de Hristos, aşa cum fusese în viaţă.

– De ce nu pot acum? întreabă el. Socotelile mele sunt făcute, inima mea este hotărâtă, căile mele sunt limpezite! Nu mai am nimic de aranjat cu lumea, cu familia, cu viaţa, cu nimeni! Eu sunt gata acum!

Cât de mare este un astfel de suflet, care în clipa marii încercări nu mai are nimic de aranjat, nu mai are nimic care să-l reţină, nu mai are nimic de târguit! Cât de mult îl va fi bucurat pe Domnul să vadă astfel de inimi! Cât de mult l-a iubit Domnul pe Sfântul Apostol Petru, tocmai pentru că avea un astfel de suflet! Chiar din prima clipă a întâlnirii cu Domnul, Petru fusese gata. Şi nimic nu mai schimba nici acum hotărârea şi legământul de atunci.

Câţi au mai fost sau mai sunt acum aşa?

Iată măsura cu care să ne măsurăm chiar în clipa asta şi noi: eu, şi tu, şi el, şi ea şi toţi! Am putea noi acum sau n-am putea niciodată? Dacă nu putem acum, de ce nu putem acum? Eu sunt gata! Sfântul Pavel spune: “Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor pentru numele Domnului Iisus! (Fapte 21, 13). Şi chiar dacă ar trebui să fiu torturat, ca o jertfă peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur!” (Filip 2, 17). Dacă nouă ne pare rău că nu am putea acum, ce ne-ar mai putea îndoi inima şi lega hotărârea ca să n-o putem face? Ce piedică este astăzi care mâine să nu fie?

O, frate, cine nu-i gata acum, cine nu-i gata în momentul când este nevoie, acela nu va fi gata niciodată! Cine nu vine când este chemat, acela nu va veni niciodată.
Hristos cere de la tine acum, nu mai târziu. El aşteaptă să vii astăzi, nu mâine; mâine vor fi chemaţi alţii. Fiecăruia Dumnezeu îi cere o singură dată. Atunci este vremea lui. Cine L-a respins şi nu L-a ascultat atunci, rar Ii va mai putea auzi vreodată glasul după aceea.

Nu sunteţi încă gata? Vă mai uitaţi înapoi? Mai aveţi morţi de îngropat? Mai aveţi un cuib dulce de care să vă pară rău? Rămâneţi! Nu veniţi! Mâine şi aşa vi le va arde focul – şi s-ar putea cu voi cu tot!

Priviţi măcar de departe la cele scrise în Evanghelia de la Luca! (13, 28) Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi proorocii în Impărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.

Doamne, dacă este ceasul supremei hotărâri, iată şi eu sunt gata! Strigă-mă şi cheamă-mă! Sunt gata chiar acum! Socotelile mele sunt făcute: nu mai doresc nimic şi nu mai regret nimic! N-am nici o părticică din inima mea legată de nimic pe pământ. Bagajul îmi este făcut. Am aşa de puţin de luat cu mine! Tot ce am avut mai de preţ mi-am trimis înainte, iar ce am avut mai greu am aruncat în urmă. Nu doresc decât să nu mă mai despart niciodată de Tine, Iisuse, dulcele meu Mântuitor şi marele meu Dumnezeu.

Iţi vei da viaţa!

Doamne Iisuse Hristoase, stau ruşinat înaintea Ta şi nu mai pot scoate nici un cuvânt, decât de pocăinţă şi de rugăciune!

A fost şi în viaţa mea o vreme când Ţi-am făcut lăudăroase şi uşuratice făgăduinţe. Poate că în adâncul inimii mele eram însufleţit atunci de o sinceră dragoste pentru Tine, dar măsura cumpătată pe care trebuia să o am în tot ce am spus, adesea m-a lipsit de multe cuvinte ce le-am grăit cu gura mea.

Eram tânăr, Doamne, iar jertfele, catacombele şi moartea pe care mă lăudam atunci că voi fi gata să le îndur pentru cuvântul Tău mi se păreau doar nişte declaraţii înflăcărate şi frumoase, care vor rămâne subiecte de cântări şi de predici pe totdeauna. Dar când, mai târziu, a venit vremea să-mi ceri în parte dovada trăită a acelor legăminte şi adeverirea cu fapte a acelor pretenţioase şi grăbite făgăduinţe de iubire şi ascultare pe care Ţi le făcusem, abia atunci mi-am dat seama ce angajament serios îmi luasem faţă de Tine, Doamne, şi ce preţ se cerea ca să-mi respect legământul pe care îl făcusem.

Doamne, astăzi îmi dau seama că şi eu mi-am profeţit atunci o mare parte din viitorul meu, că în dragostea şi înţelepciunea Ta ai îngăduit să mi se împlinească ceea ce doream şi ceea ce mi-am prezis în frumosul avânt tineresc.

Dar când privesc înapoi, la toată slăbiciunea şi teama şi amărăciunea cu care am mers pe drumurile acelea, mă cuprinde un adânc simţământ de ruşine şi nu îndrăznesc să vin înaintea Ta cu nimic, decât cu rugăciune de iertare şi cu lacrimi de pocăinţă.

Oricâte momente înălţătoare am avut pe acest drum, oricât de mari biruinţe şi binecuvântări am cules, oricât de curajos am străbătut uneori prin întunericul acestor încercări, totuşi nimic nu mi-a rămas mai puternic în minte ca simţământul că n-am fost întotdeauna şi întru totul hotărât să-mi dau viaţa pentru Tine. Că au fost uneori momente de slăbiciune în care m-am lăsat doborât de întristare şi n-am putut străbate cântând văile reci şi adânci ale umbrei morţii (Ps. 23).

Astăzi, Doamne Iisuse, inima mea este plină de sfială şi de teamă, stând înaintea Ta. Sunt în viaţa mea nespus de multe momente în care aş fi gata să-mi dau viaţa pentru Tine, fără nici un regret şi fără nici o dorinţă pământească. Dar sunt şi clipe în care ceva mi se pare că mă înfioară încă şi mă reţine… Acest fel de clipe aş dori să nu mai fie niciodată, Doamne, în inima şi în viaţa mea! Nici să nu mai fie vreodată măcar o umbră de îndoială privind viitorul lucrării Tale, în care am cunoscut haruri atât de mari, suflete atât de îngereşti şi minuni atât de puternice.

Şi privind cu o veşnică încredere la toate acestea, neclătinat şi neînvins să-Ţi pot da viaţa mea în orice clipă, fără laude şi fără îndoieli, spre slava numelui Tău, marele meu Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, căci a Ta, Doamne, este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Preotul Constantin Sarbu
Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu

 

29 Iunie 2016

Vizualizari: 348

Voteaza:

Sfantul Apostol Petru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE