Sfintii Apostoli Petru si Pavel dupa Faptele Apostolilor

Sfintii Apostoli Petru si Pavel dupa "Faptele Apostolilor"

 

Sfintii Petru si Pavel precum si pozitia fiecaruia din cei doi ravnitori Apostoli in raport cu ceilalti unsprezece, nu pot fi si nu trebuie sa fie denaturate, in perspectiva istoriei crestine a celor nouasprezece veacuri. De aceea, pentru a avea siguranta ca nu gresim, sa ne intoarcem o clipa la crestinismul originar, descris in referatul istoric contemporan primelor inceputuri ale Bisericii. In speta este vorba de cartea biblica a Noului Testament intitu­lata "Faptele Apostolilor", prima istorie a crestinismului.

 

Autorul ei, Sf. Evanghelist Luca, ucenic al Sf. Apostol Pavel, ne da informatii, uneori chiar amanuntite, despre inceputurile Bi­sericii crestine, despre prima ei organizare, despre stabilirea unor invataturi de credinta, despre activitatea Apostolilor, diaconilor preotilor si invataceilor, subliniind darurile, zelul si meritele celor mai osarduitori dintre ei.

 

Cartea "Faptele Apostolilor" fiind cronologic, primul referat istoric al Bisericii, ne obliga pe noi, crestinii drept credinciosi, s-o avem ca etalon, pentru Biserica de mai apoi, deoarece Bise­rica in mod firesc, pe parcurs, in evolutia sa comporta schimbari, nu numai in bine, ca imbunatatiri, ci si in rau, ca abateri si ra­taciri.

 

In cartea Faptele Apostolilor avem indreptar sigur si inca necontroversabil in crestinatatea de pretutindeni si de totdeauna. Deci, toata istoria bisericeasca de mai apoi, in problemele atinse de Faptele Apostolilor, numai atunci este autentic crestina si nea­batuta, cind este in acord perfect cu Faptele Apostolilor.

 

Sa-i privim deci pe cei doi Apostoli in lumina cartii Faptele Apostolilor si sa vedem in ce au excelat, in ce raport au fost unul fata de altul, in ce masura au luat parte la temeluirea si consolidarea primelor comunitati crestine care alcatuiau Biserica veche, cu un cuvinl, sa vedem cum au fost vazuti atunci.

 

Sfantul Apostol Petru

 

La inceputul cartii Faptele Apostolilor ni se arata ca Iisus, dupa inviere, S-a aratat Apostolilor in ras­timpul de patruzeci de zile, pana la Inaltarea la cer, de mai multe ori, indemnandu-i sa nu plece inca la propovaduire, ci sa ramana in Ierusalim pana ce vor fi imbracati cu putere de la Sfantul Duh. Mantuitorul S-a adresat tuturor Apostolilor deopotriva. Petru fa­cea parte dintre ei si era si el ca oricare altul, nimic mai putin, dar si nici mai mult.

 

La 1, 13 cartea Faptele Apostolilor ne arata si lista celor unsprezece Apostoli, spre a fi cunoscuti si recunoscuti acesti man­datari ai Domnului. Erau urmatorii: Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Vartolomeu, Matei, Iacob al lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda al lui Iacob. Lista este, aceeasi ca in evanghelii si aproape in aceeasi ordine (Mt. 10, 2-4; Mc. 3, 17-19; In. 1, 40-46). Lipseste Iuda Iscarioteanul care acum nu mai era Apos­tol si nici nu mai era in viata (1, 18).

 

Ni se spune ca acesti Apostoli erau toti la un loc, "intr-un cugeta intr-o unitate frateasca si egalitate deplina. Cu ei se mai aflau inca si Maica Domnului, apoi asa zisii "frati ai Domnului" si alti cativa apropiati ai lor. In total erau cam o suta si douazeci.

 

Se mentioneaza chiar in primul capitol necesitatea de a in­tregi la doisprezece numarul Apostolilor, in urma caderii lui Iuda. Initiativa o are Petru, acelasi Petru, "cel dintai", cum il numeste Sf. Evanghelist Matei in lista sa (Mt. 10, 2). Dar tocmai aici se vede foarte limpede, ca Patru era, "cel dintai" numai in lista, la numarul curent si ca nu avea nici o intaietate jurisdictionala mai mult decat oricare Apostol fata de ceilalti. Ci era "cel dintai" care se declarase pentru Iisus, cel mai batran intre ei si cel mai grabit, "cel dintai" la cuvant, si acum ca si altadata.

 

Nu Petru numeste un Apostol nou, nici chiar ceilalti Apos­toli la un loc si de sigur nici multimea. Ci "ei" - Apostolii toti si probabil toti cei ce erau impreuna cu ei, "au pus inainte" (au propus) doi barbati dintre cei cunoscuti si verificati ca vrednici de aceasta slujba. Din acesti doi, Dumnezeu a ales pe unul, prin sorti. Asa a fost ales Matia in randul celor unsprezece.

 

Nici o urma de suprematie, sau de vreun drept special la vre­unul dintre Apostoli, in primele zile ale crestinismului. E vorba de alegerea unui nou Apostol, adica de instituirea cuiva in cea mai inalta demnitate a Bisericii. E prima manifestare de aceasta na­tura in Biserica. Ea constituie un model pentru toate veacurile, cu atat mai mult, cu cat asupra ei nu exista nici o contraversa.  Este prezentat aici modul autentic evanghelic de procedura in asemenea cazuri. Orice necorespondenta de mai apoi, cu acest mod, cu aceasta sinodalitate, constituie o abatere.

 

In continuare Faptele Apostolilor ne descrie Pogorarea Sfantului Duh peste toti Apostolii deodata si deopotriva si infiintarea primei comunitati bisericesti in Ierusalim si in diferite parti ale lumii, prin cei veniti aici din toate popoarele si convertiti de Apos­toli.

 

Petru are rolul important de a explica localnicilor ce-i glosolalia. El arata ca revarsarea Sf. Duh si a darurilor Sale minunate, ca cel al vorbirii in alte limbi pe care nu le-au invatat niciodata, este o urmare a Invierii Domnului. Cuvantarea a avut un stralucit efect, soldandu-se cu botezarea a trei mii de ascultatori.

 

Cu toate ca Petru a luat si aici cel dintai cuvantul si cu tot efectul uimitor al cuvantarii lui, el a facut-o in calitate de Apostol, ca unul din cei doisprezece si nu ca unul mai mare al acestora. Caci proaspetii crestini "staruiau in invatatura Anostolilor" (2, 42), in a tuturor deopotriva si nu numai in cea a lui Petru, desi de la el o primisera. "Si tot sufletul era cuprins de teama, caci multe minuni si semne se faceau in Ierusalim de catre Apos­toli" (2, 43).

 

Se mai arata ca Petru a vindecat in Ierusalim la templu pe un olog din nastere, la cateva zile dupa cuvantarea de mai sus. E prima lui minune, dupa care vor urma si altele. Autorul cartii sfinte il prezinta in cap. 3 ca plin de zel in propovaduire.

 

Impreuna cu Ioan, Petru ajunge la inchisoare si in fata sinedriului, spre a da socoteala de vindecarea ologului, interzicandu-li-se de a mai propovadui pe Iisus. Petru raspunde cu indrazneala ca va asculta mai mult de Dumnezeu decat de sinedristi (4, 19-20). E prima ciocnire cu sinedriul, dupa care vor urma si altele.

 

Mai departe cartea sfanta ne arata cum Petru a pedepsit cu moartea pe sotii Anania si Safira pentru minciuna si inselaciune. Aceasta o face in virtutea puterii sale de Apostol fata de doi credinciosi de rand, care vreau sa introduca minciuna in cele sfinte.

 

Ceilalti Apostoli inca aveau asemenea puteri. Caci "prin mainile Apostolilor se faceau semne si minuni multe in popor" (5, 12). Se vorbeste mereu de colectivul Apostolilor. Iar cand se vorbeste numai de unul din ei, ca aici de Petru, se vorbeste in calitatea lui de Apostol in raport cu credinciosii, iar nu cu ceilalati Apostoli. In acest inteles trebuie sa luam si cuvintele ca credinciosii "sco­teau pe cei bolnavi in ulite si-i puneau pe paturi si pe nasalii, ca venind Petru, macar umbra-i sa umbreasca pe unui din ei" (5, 15).

 

Caci dupa aceasta, drept urmare, Apostolii au fost din nou arun­cati in inchisoare toti (5, 18), de unde au scapat din nou, in chip minunat, prin mijlocirea unui inger. Iar sinedriul, adunat spre a-i osandi, ii acuza pe toti Apostolii deopotriva. Cand ei primesc ingaduinta sa se apere, vorbesc "Petru si Apostolii", de sigur Petru in numele si cu autorizatia celorlati (5, 29).

 

In Biserica primara a avut loc un eveniment important: ase­zarea diaconilor. Apostolii, cum e si firesc, au avut un rol de ca­petenie in acest eveniment. Cartea Faptele Apostolilor ne spune ca "cei doisprezece au chemat multimea ucenicilor", cerandu-le sa propuna sapte barbati, pe care ei sa-i randuiasca la slujba diaconiei. Iar Apostolii "s-au rugat si si-au pus mainile peste ei" (6, 6) adica i-au hirotonit. Intre cei doisprezece era, de sigur, si Petru. El n-avea nici.o prerogativa, ori privilegiu in plus.

 

Autorul cartii Faptele Apostolilor relateaza apoi cazul con­vertirii Samariei in urma propovaduirii diaconului Filip. Conver­titilor trebuia sa li se impartaseasca si taina "punerii miinilor" (azi, a Mirului) de catre Apostoli, singurii care aveau darul si calitatea s-o impartaseasca. Apostolii au delegat dintre ei pe Pe­tru si pe Ioan. Colectivul Apostolilor avea dreptul unic de a delega, iar Apostolii singurati aveau datoria de a se supune. S-a supus si Petru, acceptand delegatia si executand-o fara cartire, impreuna si la fel cu Ioan.

 

Pe magul Simon, Apostolul Petru il dojeneste aspru pentru necuvinta de a-i fi oferit bani lui si celuilalt Apostol, ca sa-i dea puterea de a impartasi Duh Sfant prin punerea mainilor. E mai mult decat un fapt divers, dar care nu confera nici prin sine, nici prin vreo subliniere de a autorului Faptelor Apostolilor, ma­car un mic indiciu de intaietate a lui Petru fata de Ioan si fata de ceilalti Apostoli.

 

Faptul mentionat de Faptele Apostolilor ca Petru a vindecat in Lida pe ologul Enea si ca in Iope a inviat pe Tavita (9, 32-43), nu-i da vreo perogativa in fata celorlalti Apostoli, care si ei aveau acest dar, tot atat cat Petru.

 

Se remarca apoi in Faptele Apostolilor ca in Cezareia Palesti­nei, Petru a convertit la crestinism, in urma unei vedenii, pe pri­mul pagan sutasul Corneliu. E primul semn al universalismului Evangheliei, subliniindu-se ca in crestinism nu se mai face deo­sebire de nationalitate. Intors in Ierusalim, a avut de infruntat mentalitatea iudeilor care-i faceau reprosul ca s-a spurcat de con­tactul cu paganii si de mancarile acestora. Numai foarte greu i-a putut convinge ca nu el, ci ei sunt in ratacire (11, 3-18).

 

Cartea Faptele Apostolilor mentioneaza persecutia oficiala contra crestinilor (in anul 41), sub Irod Agripa, nepot al lui Irod cel mare si la fel de crud ca bunicul sau. Prima victima a fost Iacob al lui Zevedeu, dupa care urma la rand Petru, inchis acum a treia oara, legat in lanturi si pazit de soldati. Scapa insa in chip minu­nat prin mijlocirea unui inger.

 

Dupa aceasta cartea sfanta spune, ca Petru a mers "in alta parte" (11, 17). Unde? Nu se stie. Unii talcuitorii pentru a intari teza despre originea apostolica petrina a scaunului episcopesc de la Roma, sustin ca la Roma. Dovezile insa lipsesc. Dar cum el isi adreseaza prima epistola a sa "din Babilon", am putea banui ca, intr-adevar, acum a mers la Babilon. Nimic nu ne constrange sa intelegem aici, prin Babilon orasul Roma ca un Babilon simbolic, si nu Babilonul propriu zis (1 Petru 5, 13).

 

Sfantul Apostol Pavel

 

De aici incolo, cartea Faptele Apostolilor reduce simtitor informatiile despre Apostolul Petru. Datele sale biografice dupa anii 42-43, din bogate cum fusesera, ajung aproape inexistente. Cap. 15 al Faptelor Apostolilor mai face amintire de Apos­tolul Petru la sinodul apostolesc din Ierusalim, de prin anul 51, la care a participat si el, luand cuvantul. Se mai aminteste si de cuvantarea sa Petru documenteaza ca Testamentul Vechi nu mai este obligatoriu, la fel cum dovedise Pavel inca inainte de sedinta sinodului.

 

Au luat apoi cuvantul, in adunare, Pavel si Varnava, in acelasi sens cu Petru. Dupa ei, Iacob, formuleaza cele dezbatute, pe care sinodul le-a aprobat in intregime si le-a trimis in scris, in numele tuturor, la Antiohia, prin oamenii, care sa-i insoteasca pe Pavel si Varnava si sa dea marturie despre autenticitatea hotararii.

 

Astfel Pavel se intoarce de la Sinod cu triumf. De acum Pavel se desparte de Varnava si luand cu sine pe Sila, pleaca la propovaduire prin Siria si Cilicia. Iar Varnava, luand cu sine pe Marcu pleaca la Cipru.

 

Petru si Pavel au avut acum prilejul sa se reintalneasca. Sunt de perfect acord in problema dezbatuta in sinod. Ambii avusesera experienta misionara, si indrumari de sus, de la Dom­nul. Cu toate acestea, nici unul, nici altul, nu si-au impus un punct de vedere si mici ceilalti membri ai sinodului n-au cerut vreunuia din ei parerea proprie, care sa fie hotaratoare. Ci au dezbatut problema "cu multa cercetare" si toti s-au supus deo­potriva hotararii sinodului, atat Petru cat si Pavel, atat iudeo-crestinii, cat si crestinii proveniti din pagani.

 

Cu aceasta pro­blema s-a considerat rezolvata si inchisa definitiv. Iar dintre Apostoli, cel care mai apoi, daca n-a calcat-o, cel putin s-a aba­tut de la ea, a fost tocmai Petru, care pentru acest fapt a fost mustrat in public de catre Pavel, dupa cum ne relateaza acesta (Gal. 2, 11-21) si cum am vazut mai sus.

 

De acum, din nou, Apostolul Petru cade din atentia auto­rului cartii Faptele Apostolilor si intra iarasi Pavel tot mai mult. Faptul este explicabil din cele ce urmeaza in Faptele Apostolilor. Activitatea misionara prodigioasa a acestui Apostol era evidenta si o depasea pe a tuturor celorlalti. O remarcau toti, mai ales ca nu era numai ostenitoare, ci si mai ales roditoare. In aceasta consia intaietatea lui Pavel. Dar de o intiietate juridictionala nu se gaseste nici o urma, la nici unul din Apostoli.

 

Cartea Faptele Apostolilor descrie acum - dupa sinod - activitatea lui Pavel in Tesalonic si alte localitati europene, ca de pilda Atena, unde in piata si apoi in areopag, are convorbiri cu marii filosofi greci de atunci, in fata carora Pavel rosteste un cuvant, descoperindu-le pe "Dumnezeul necunoscut", caruia atenienii ii ridicasera un templu, (cap. 17).

 

Se descrie apoi activitatea lui Pavel in localitatile Corint si Efes, peste tot avand nu numai sa propovaduiasca, ci si sa in­frunte pe iudeo-crestinii care-l dusmaneau si care se tineau mereu pe urmele lui ca sa-i zadarniceasca propovaduirea, fiind nemul­tumiti de hotararea sinodului din Ierusalim, pe care Pavel o res­pecta intocmai (cap. 18).

 

O alta calatorie misionara a lui Pavel este descrisa, cu multe amanunte, prin Galatia si Frigia, cu un popas la Efes de doi ani si trei luni, impartasind sf. taina a "punerii mainilor", facand diferite minuni si propovaduind mereu (cap. 19).

 

Reintors in Macedonia, invie pe tanarul Eutihie. In drum spre Ierusalim Pavel atinge din nou Efesul, unde aduna pe toti prezbiterii si le tine o foarte duioasa cuvantare de ramas bun, presimtindu-si prinderea si inchisoarea (cap. 20) ceea ce s-a si intamplat (cap. 21).

 

In cuvantarea de desvinovatire din Ierusalim, Pavel, staruie asupra minunii de pe drumul spre Damasc. Pentru a nu fi batut fara judecata, face uz de dreptul sau de cetatean roman (cap. 22). Judecat de sinedriu este dus la Cezareea, spre a fi scapat de cei ce-l urmareau ca sa-l omoare (cap. 23). Acolo este tinut in inchi­soare doi ani de procuratorul Felix. Urmasul acestuia, Porcius Festus, voia sa-l dea in judecata sinedriului in Ierusalim. Dar Pavel, in calitate de cetatean roman, a cerut sa fie judecat de ce­zarul de la Roma.

 

 Audiat si de "regele" Irod Agripa al II-lea, care era in trecere pe acolo, cu sotia sa Berenice, este gasit nevinovat (cap. 26). Dar fiindca ceruse sa fie judecat de imparatul, l-au dus legat in lanturi la Roma, pe mare. Calatoria a fost cu peripetii, corabia suferind un naufragiu in insula Malta (cap. 27).

 

Vreme de trei luni cat a stat in Malta, a facut cateva minuni. Luand o alta corabie, care era in treacat pe acolo, Pavel ajunge la Roma. N-a fost inchis, ci lasat in gazda, pazit de un ostas. In locuinta inchiriata de el in Roma primea vizitatori si propovaduia. Aici a ramas doi ani (cap. 28).

 

Cu aceasta se sfarseste cartea Faptele Apostolilor. Despre Apostolul Pavel avem informatii din epistolele sale, ca a mai ajuns apoi si a doua oara la Roma, cand inchisoarea i-a fost grea. Iar despre Apostolul Petru atat putem sti, ca pe vremea cand Aposto­lul Pavel a fost in Roma, in prima inchisoare, el nu era aici, deoa­rece nici Pavel nu l-a cautat pe el si nici el pe Pavel, desi Faptele Apostolilor mentioneaza in cap. 28 ca toti crestinii din Roma se cautau, se vizitau si se adunau. Sunt pomenite multe nume, dar cel al lui Petru nu stim insa si despre el, din alte surse ca, mai apoi, s-a aflat si el in Roma, cu Pavel si ca amandoi au murit aici martiri, in anul 67, in inversunata persecutie de sub impara­tul Nero.

 

 

Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Concluzii

 

Din relatarile cartii Faptele Apostolilor despre cei doi Apostoli putem desprinde cateva concluzii, intre care si urma­toarele:

 

a. Amandoi Apostolii au fost plini de o sfanta ravna pentru predicarea Evangheliei la toate popoarele, dovedita in neostenita activitate, pe care prima istoriografie a Bisericii din cele dintai zile ale ei o remarca si o subliniaza.

 

b. Amandoi Apostolii au de la Domnul nu numai mandatul verbal de a-L marturisi, ci si darul si puterea de a face minuni. Faptele Apostolilor ne insira cateva din ele, legitimandu-se astfel cei doi Apostoli ca adevarati mandatari ai Domnului.

 

e. Ambii Apostoli cauta sa se mentina pe pozitia justa si co­recta a invataturii Evangheliei, ezitind a lua o atitudine ferma inainte de a avea deplina si sigura incredintare ca nu e gresita.

d. Nici unul din ei nu este prezentat mai prejos ori mai pre­sus ca celalalt. In partea intaia a cartii predomina activitatea lui Petru din primele zile ale Bisericii, in cea de a doua insa predomina a lui Pavel, infatisata cu amanunte si cu insistenta, de parca ar urmari scoaterea ei in relief spre a nu fi cumva socotita inferioara celei a lui Petru.

 

e. Raporturile dintre cei doi Apostoli sunt prezentate in Fap­tele Apostolilor mai mult indirect, prin descrierea aparte a fieca­ruia. Numai putine intalniri au avut, anume, indata dupa conver­tirea lui Saul si apoi, in Ierusalim, la sinod. Nu ni se relateaza despre colaborari directe ale lor, decat de cea de la sinod, unde ambii iau cuvantul si unde punctul de vedere infatisat de Pavel
este sustinut si de insusi Petru.

 

f.  In nici o imprejurare nu se remarca vreo intaietate a unuia fata de celalalt Dimpotriva, cand se ivesc probleme de organizare ori de credinta, asupra carora exista controverse si litigii, ele nu sunt rezolvate de unul din ei, ci de toti, incat sa nu poata incolti in inima vreunuia din ei ispita de a se socoti mai mare.

 

Parasind o clipa cuprinsul cartii Faptele Apostolilor este de mare importanta sa constatam si ce spun cei doi Apostoli unul despre celalalt, in alte carti biblice. In acest chip pricepem de ce in Faptele Apostolilor se arata numai ceea ce a fost. Astfel Petru spune despre Pavel ca e daruit de Dumnezeu cu intelepciune multa si ca scrierile lui sunt de cuprins profund, greu de inteles pentru nestiutori (2 Petru 3, 16). Iar Pavel spune despre Petru ca e din­tre cei ce sunt socotiti fruntasi intre Apostoli (Gal. 2, 9). Dar mai spune ca, uneori, s-a intamplat sa fie si "vrednic de infruntare", abatandu-se de la o tinuta corecta si hotarata, pentru care i-a facut pe fata opozitie (Gal. 2, 11). Or aceasta explica suficient de bine in ce sens putea fi Petru printre cei ce se numeau "fruntasi" intre Apostoli.

 

Este interesant de constatat si ce spune fiecare din cei doi Apostoli despre sine insusi. Nici acest lucru nu-l putem gasi in Faptele Apostolilor. Dar il gasim in celelate carti sfinte. Astfel, Petru niciodata nu se considera mai mare intre ceilalti, nici macar fata de Pavel, deoarece la mustrarea publica din partea aces­tuia, nu riposteaza nimic. Iar pe de alta parte, il caracterizeaza in termeni de o inalta apreciere, cum am vazut. Pavel la randul sau spune despre sine foarte hotarat, ca nu se simte cu nimic mai prejos nici decat cei mai de frunte dintre Apostoli (2 Cor. 11, 5 si 12, 11). Se refera la mai multi, iar nu la unul singur, fiindca nu exista intre ei un sef.

 

Am depasit cadrul fixat al acestei expuneri daca am trece si in alte carti biblice, ca sa aflam si raporturile reale si concrete dintre toti Apostolii si dintre ei si acestia doi corifei. De altfel in Faptele Apostolilor gasim in suficienta masura date utile pentru orientarea noastra. Ele constituie norme pentru vremea de mai tarziu.

 

Tot ce e in spiritul lor si in acord cu ele reprezinta un crestinism autentic, precum si tot ce nu corespunde acestor date, reprezinta abateri nejustificabile, care cu vremea se inradacineaza si alcatuiesc un paravan, menit sa ascunda si sa inlocuiasca tot ce a fost autentic.

 

In Faptele Apostolilor se oglindeste o insem­nata parte de invatatura de credinta si de viata a Bisericii din primele ei zile. De aceea cuprinsul acestei carti este pentru noi normativ, mai mult decit oricare altul, din vreo alta istoriografie a Bisericii de mai tarziu.

 

Este cazul sa mai adaugam ceva. Invatatura si viata crestina s-au cristalizat, in veacurile ce au urmat, in cult. Cantarile si im­nurile sfinte ce au rasunat in biserici, oricita poezie cuprind, nu sunt izvorate din inspiratii poetice abstracte, ci din viata traita a crestinilor. In ele s-a cristalizat invatatura de credinta si de viata a primelor veacuri si reprezinta pentru noi surse de infor­matie nealterata, alaturi de hotararile sinoadelor ecumenice si par­ticulare, de scrierile Sfintilor Parinti si de tot ce numim Sfanta Traditie.

 

Fara a ne indeparta de subiect, mentionam, ca ele nu fac altceva, decat exprima poetic ceea ce Faptele Apostolilor ne descrie istoric. Ele il numesc pe Apostolul Petru corifeu si "mai mare" si "intaistatator intre Apostoli", dar tot la fel il numesc si pe neinfricatul Pavel, cu nimic mai putin apreciat.

 

Cartile de ri­tual in special Mineiul la 29 iunie, abunda in a-i numi pe fiecare din cei doi Apostoli "intaistatatori" si "mai mari" intre Apostoli. Ba inca si mai mult. Cantarile bisericesti, care de sigur nu sunt noi, ridica la acelasi rang chiar si pe alti sfinti care n-au fost Apostoli, ci numai invatacei ai Apostolilor, numindu-i "intaista­tatori intre Apostoli". E si aceasta o dovada ca intaietatea era de ordin moral, castigata prin slujire si zel deosebit, iar nu admi­nistrativa, oficiala, primita cadou si rezervata unui singur Apostol.

 

Avem deosebita satisfactie ca, privind inapoi, Biserica noas­tra in viata si oranduirea ei, se incadreaza perfect in normele ce le avem in Faptele Apostolilor. Pe baza hotararii sinodului apostolesc la care au contribuit esential cei doi Apostoli, nu mai tinem ziua de sambata, nu mai deosebim popoarele in curate si spurcate.

 

N-avem in Biserica un dictator cu perogative speciale, cum n-a fost nici intre Apostoli vreunul din ei. La temelia conducerii Bise­ricii sta, ca si atunci, sinodalitatea. Iar pe cei doi luceferi ai Bise­ricii, care au fost Apostolii Petru si Pavel, ii vedem si azi, la noua­sprezece secole de la moartea lor martirica, in adevarata lor lu­mina, ca "mai mari ai Apostolilor" si stalpi ai Bisericii" (Svetilna din 29 iunie).

 

In intelesul de mai sus, la aceasta aniversare le aducem laude, nimic scazand din vrednicia vreunuia din ei, dar nici nimic adaugand unuia in plus, fata de celalalt.

 

Prof. Dr. Petru Deheleanu

11 Mai 2012

Vizualizari: 7684

Voteaza:

Sfintii Apostoli Petru si Pavel dupa Faptele Apostolilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.