Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan

Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan Mareste imaginea.

Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici, Simion Stefan si Iosif al Maramuresului sunt praznuiti pe 24 aprilie. Aparatori ai Ortodoxiei in fata influentelor calvine, Sf. Ierarhi Marturisitori au intarit unitatea romanilor in jurul dreptei credinte, amandoi fiind intemnitati si torturati pentru a renunta la credinta ortodoxa. La 21 octombrie 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a canonizat pe Sf. Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici si a stabilit ziua de praznuire la 24 aprilie. Un alt roman transilvanean pomenit in calendarul ortodox pe 24 aprilie este episcopul Iosif al Maramuresului, dupa cum ca hotarat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe la 20 iunie 1992.Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Ierarh Simion Stefan, mitropolitul Transilvaniei, a avut loc pe 30 octombrie 2011.

Intre mitropolitii de vrednica pomenire ai Transilvaniei de alta data se numara la loc de cinste si Sfantul Ierarh si Marturisitor Ilie Iorest, care a pastorit la Alba Iulia intre anii 1640-1643. Venea in acest scaun dupa unii mari mitropoliti, fiind urmat apoi de si mai vrednicii ierarhi Simion Stefan (cel care va tipari prima editie integrala a Noului Testament in romaneste, in 1648) si Sfantul Sava Brancovici.

De numele mitropolitului Iorest - ca si de acela al lui Sava - se leaga actiunea energica de aparare a Ortodoxiei romanesti din Transilvania, in fata incercarilor de calvinizare si de instrainare de neam a romanilor, pornite de principii si de superintendentii calvini de atunci.

Viata Sfantului Ilie Iorest poate fi reconstituita numai pe baza catorva izvoare documentare, intr-atat de tulburata i-a fost activitatea, dupa cum informeaza sfintiromani.ro Este vorba de urmatoarele marturii: doua insemnari pe manuscrise slavone de la manastirea Putna, o scrisoare a ierarhilor moldoveni, prin care-l recomandau tarului Rusiei, si cateva stiri ale unor cronicari transilvaneni. Din scrisoarea catre tarul Mihail Feodorovici Romanov, cu data de 2 iunie 1645, aflam ca „acest arhiereu cu numele Iorest este nascut in partile tarii unguresti, dar din copilarie a fost dat la invatatura si instruit in tara noastra, a Moldovei, in manastirea Putna, si in aceeasi manastire a fost calugarit, iar dupa un timp oarecare, ridicat la treapta preotiei”. Reiese ca Iorest era un transilvanean, probabil din partile invecinate cu Moldova, sau din Maramures, asezat de tanar in ctitoria lui Stefan cel Mare, unde au vietuit, in curgerea veacurilor, atatia calugari transilvaneni. Dupa ce a invatat carte si randuielile bisericesti, a fost tuns in monahism, primind numele de Iorest, iar dupa un timp a fost hirotonit preot, adica ieromonah. Actul hirotoniei sale a putut fi savarsit, fie de mitropolitul carturar Anastasie Crimca, acela care pastorea pe atunci in scaunul de la Suceava (c. 1607-1629), fie de fostul episcop Efrem al Radautilor, retras din scaun si asezat la manastirea Moldovita, nu departe de Putna, fie de urmasul sau la Radauti, episcopul Evloghie (1623-1627). Pe ultima fila a unei Psaltiri slavone in manuscris, din veacurile XV-XVI, aflata la Putna, apare si semnatura: „ieromonah Iorest, vlet 7133 (=1625), noiembrie, 8”. Presupunem ca apartinea viitorului mitropolit. Fiind ieromonah in 1625, iar mitropolit in 1640, socotim ca s-ai nascut prin 1600, deci tocmai in zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, care infaptuise prima unire politica a celor trei tari romanesti.

In 1637, un preot, Manoil din Suceava, termina de copiat o lucrare a cunoscutului aghiograf bizantin, Simion Metafrastul (sec. X), in slavoneste, inceput, sub indrumarea mitropolitului Anastasie Crimca si continuata sub aceea a „ieromonahului Iorest, egumen”, dupa cum aflam dintr-o insemnare pe manuscrisul respectiv (azi in Biblioteca Saltacov - Scedrin din Leningrad). Probabil este viitorul mitropolit, ajuns intre timp egumen al ctitoriei si necropolei lui Stefan cel Mare; inseamna ca era un calugar cu alese preocupari carturaresti, care va fi avut si legaturi cu scoala miniaturistica de la manastirea Dragomirna, indrumata de mitropolitul Anastasie Crimca.

La 3 septembrie 1640 a trecut la cele vesnice mitropolitul Ghenadie al II-lea al Transilvaniei. Chiar a doua zi, superintendentul confesiunii calvine din Transilvania, Stefan Katona Geleji, il informa pe principele Gheorghe Rakoczy I despre decesul mitropolitului, facand recomandari si cu privire la conditiile care ar trebui impuse succesorului sau. Dintr-o scrisoare a aceluiasi superintendent catre principe, reiese ca au fost recomandati trei candidati pentru scaunul mitropolitan vacant: Meletie Macedoneanul, egumenul manastirii Govora, care tiparise acolo mai multe carti in slavoneste si in romaneste - sustinut de Matei Basarab -, protopopul din Hateg, sustinut si dorit de preoti, precum si „un moldovean”, recomandat de Vasile Lupu, care nu era altul decat ieromonahul Iorest.

Din corespondenta ulterioara a lui Geleji cu principele rezulta ca n-a gasit nici un candidat pentru ocuparea scaunului mitropolitan din Alba Iulia, care sa fie dispus „sa-si schimbe religia din temelie (in fundamentibus)”, recomandandu-i sa se lucreze progresiv si cu prudenta pentru calvinizarea romanilor. In sfarsit, printr-o alta scrisoare, cu data de 8 octombrie 1640, superintendentul isi exprima nemultumirea ca principele Gheorghe Rakoczy -, cedand staruintelor lui Vasile Lupu -, a recunoscut ca mitropolit al romanilor ortodocsi din Transilvania „un moldovean”, adica pe Ilie Iorest.

Potrivit traditiei, noul mitropolit a fost hirotonit la Targoviste, in catedrala ctitorita de Neagoe Basarab, de catre mitropolitul Teofil care pastorea atunci. Din soborul Sfintei Liturghii vor fi facut parte sufraganii sai, Ignatie Sarbul de la Ramnic si Stefan de la Buzau, ori unii arhierei greci veniti in Tara Romaneasca dupa ajutoare. Fara indoiala ca Matei Basarab va fi oferit noului ierarh felurite daruri, asa cum au primit toti ceilalti mitropoliti ai Transilvaniei. De altfel, se cunosc si alte danii ale lui Matei Basarab facute unor biserici romanesti din Transilvania, el fiind si ctitorul bisericii din Turnu Rosu, langa Sibiu.

Probabil, cu ocazia recunoasterii sale in scaun de catre principele Gheorghe Rakoczy I, i se vor fi impus unele restrictii - in vederea calvinizarii Bisericii romanesti -, asa cum s-a intamplat cu toti mitropolitii ortodocsi ai Transilvaniei, pe care el nu le-a respectat, cum vom constata in cele ce urmeaza.

Se cunosc putine lucruri din activitatea lui ca mitropolit. In 1641 a aparut la Alba Iulia Evanghelia cu invatatura, data la tipar inca din timpul inaintasului sau, Ghenadie, fiind terminata, dupa cum se preciza in prefata, in timpul lui „Iorist archimitropolit”. Cartea era o retiparire - aproape pagina cu pagina - a Evangheliei cu invatatura, tradusa din slavoneste de preotii Iane si Mihai de la biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului si tiparita de diaconul Coresi, la Brasov, in 1580-1581.

In tot cursul pastoririi, a facut vizite canonice in eparhia sa - care cuprindea intreaga Transilvania - spre a cunoaste la fata locului protopopii si preotii, bisericile si manastirile, starea religios-morala a credinciosilor, invatatura si starea materiala a clerului. De pilda, la inceputul lunii iulie 1641, era in partile Fagarasului, iar peste cateva zile era la Brasov. Potrivit vechiului obicei, va fi convocat, la Alba Iulia, o data sau de doua ori pe an, „soborul mare” al eparhiei, format din protopopi si din unii preoti, care va fi luat felurite masuri de interes general bisericesc. De asemenea a facut hirotonii de preoti pentru parohiile eparhiei sale.

Pastoria Vladicii Iorest ia Alba Iulia n-a fost de lunga durata, caci in februarie 1643 a fost inlaturat in chip brutal din scaun, prin uneltirile carmuiturilor calvini ai Transilvaniei de atunci. Cauza principala trebuie sa o cautam in aceea ca n-a indeplinit nici una din indatoririle care i-au fost impuse la numire, ci a ramas statornic in credinta ortodoxa, impreuna cu pastoritii sai. Presupunem ca se va fi impotrivit si presiunilor, exercitate asupra sa de catre superintendentul calvin, de a difuza printre preotii si credinciosii sai cunoscutul Catehism calvinesc, redactat in romaneste si tiparit in 1642, caruia ii va da Varlaam al Moldovei cunoscutul Raspuns din 1645. Vladica Iorest a fost intarit in convingerile sale ortodoxe si indrumat sa reziste in fata tuturor presiunilor nu numai de formatia sa ortodoxa dobandita la Putna, ci si de sinodul intrunit la Iasi, in septembrie-octombrie 1642, care a aprobat Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila al Kievului. Vreun calugar de la Putna va fi fost trimis la Alba-Iulia, ca sa-l informeze despre cele discutate la Iasi, de reprezentantii Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii kieviene si al Bisericii din Moldova. Este sigur ca la inlaturarea mitropolitului Iorest din scaun au stat si ratiuni de ordin politic, determinate de inasprirea relatiilor dintre Gheorghe Rakoczy si Vasile Lupu, care il recomandase la ocuparea scaunului mitropolitan.

Acuzatiile care se aduceau neinfricatului aparator al dreptei-credinte le cunoastem din scrisoarea ierarhilor moldoveni, cu data de 2 iunie 1645, prin care recomandau tarului Rusiei pe Ilie Iorest. „Pe urma - precizau ei - daca au trecut trei ani, a indemnat diavolul, care uraste cele bune, pe popa cel mare al craiului cu numele Gheorghe Ciulai, care este. in erezia luterana in care sunt si craiul si toti ungurii, si l-au defaimat pe acest Iorest, arhiereul crestinilor romani, la craiul Rakoczy Gheorghe si au adus marturii mincinoase si i-au facut mare nedreptate si i-au luat tot ce avea, l-au legat si l-au inchis in temnita noua luni si a suferit in surghiun si impreuna cu el multi preoti crestini, nu pentru alta vina decat pentru credinta crestina, voind sa-i converteasca la luteranism. Si pentru ca nu aveau ce sa-i faca, vazand ca tine tare si neclintit la credinta sa, insusi craiul Rakoczy i-a dat, - cu garantia a 24 de chezasi -, 1000 de taleri, ca sa-i restituie degraba in vistieria craiasca si l-a liberat, ca sa adune si sa plateasca pentru acei chezasi. De aici, a venit in manastirea sa, la Putna...”.

Adevaratele motive ale alungarii sale din scaun reies si din spusele traditiei, consemnate mai tarziu in opere scrise. De pilda, Samuil Micu, in lucrarea sa: Scurta cunostinta a istoriei romanilor, scria ca Ilie Iorest „au fost parat ca cum ar fi om cu viata necuviincioasa si scandalos, pentru care lucru, din po-runca lui Racoti, domnul Ardealului, la Balgrad (Alba-Iulia, n.n.) in consistoriu au fost judecat si lapadat din episcopie si dat in mani mirenesti sa se pedepseasca. Altii zic ca pentru impotrivirea pastoriceasca cu care s-au pus impotriva eresului calvinesc si nu au voit a primi impartasirea lui, la carea domnul tarii il silea, au fost lapadat din episcopie si ca sa nu vaza ca pentru credinta patimeste, i-au scornit nume rau si i-au facut para mincinoasa”. Iar Gheorghe Sincai, comentand diploma de recunoastere in scaun a lui Simion Stefan, in care Ilie Iorest era prezentat ca om cu viata imorala, scria: „Vezi cum se mestesugea calvinii sa traga la credinta si legea lor pe bietii romani din Ardeal! Drept aceia, lesne poti crede ca pe mitropolitul Balgradului Elia Iorest... nu pentru barfele ce se scriu in diplomatul acesta s-au lepadat din vladicie, ci pentru ca n-au primit Catehismul (calvinesc, n.n.)”.

Insusi istoricul unit Augustin Bunea, care prezinta tendentios chipul mitropolitului Iorest, era nevoit sa recunoasca faptul ca principele calvin Gheorghe Rakoczy I nu putea sa-l pedepseasca pentru convingerile sale religioase, adica pentru credinta sa ortodoxa, intrucat prin cunoscutele legiuiri medievale transilvanene Approbatae Constitutiones era oprita asuprirea religioasa si trecerea fortata la alta confesiune, pe cand imoralitatea putea fi pedepsita si de autoritatea civila, fie cu moartea, in cazul celor casatoriti, fie cu amenda in bani si bataie, in cazul celor necasatoriti. Deci, trebuia gasit un temei legal care sa justifice scoaterea mitropolitului din scaun. O indepartare pentru credinta sa ortodoxa ar fi provocat nemultumirea celor doi domni din Tara Romaneasca si Moldova, Matei Basarab si Vasile Lupu, cu care Gheorghe Rakoczy avea tot interesul sa pastreze relatii de buna vecinatate. Chiar si faptul ca a primit 1000 de taleri din partea lui Rakoczy - suma enorma pentru acest timp - ca sa-si rascumpere cei 24 de garanti, trebuie interpretat ca o tactica a aceluia de a fi considerat de vecinii sai ortodocsi ca un principe tolerant in probleme religioase. In afara de aceasta, din diploma de confirmare a lui Simion Stefan ca mitropolit, din 10 octombrie 1643, reiese ca Iorest a fost judecat de un „sabor mare, de toti protopopii si preotii romanesti de legile greceasca si sarbeasca (ortodoxa, n.n.)”. Desigur, carmuitorii calvini nu puteau lua singuri hotarari impotriva lui, pentru ca sa nu supere pe cei doi domnitori romani; din aceasta pricina, i-au inscenat un proces, in care au aparut ca acuzatori si judecatori proprii sai protopopi, desigur din aceia care erau interesati sub raport material in actiunea prozelitista calvina. N-ar fi exclus ca intre judecatorii lui sa fi aparut si mireni calvini, cum se va intampla peste patru decenii, in procesul inscenat mitropolitului Sava Brancovici.

Inlaturat din demnitatea arhiereasca, Iorest a fost aruncat in inchisoare, unde a patimit timp de noua luni, impreuna cu „multi preoti crestini”, intre care vor fi fost si calugari de la catedrala mitropolitana, care s-au opus actiunii de calvinizare a romanilor. Din moment ce a stat noua luni inchis, inseamna ca a fost eliberat prin noiembrie 1643. Dupa aceea a plecat la Putna, asa cum aflam din scrisoarea ierarhilor moldoveni catre tarul Rusiei. Nu mai avem alte stiri despre el pana in iunie 1645, cand a plecat in Rusia pentru a strange banii trebuitori achitarii celor 1000 de taleri. Presupunem, insa, ca va fi participat la acel sobor al ierarhilor din Moldova si Tara Romaneasca - convocat de mitropolitul Varlaam al Moldovei -, ca sa ia atitudine impotriva Catehismului cu caracter calvin, tiparit la Prisaca in 1642, si sa aprobe cunoscuta replica a mitropolitului moldovean: Raspuns impotriva Catehismului calvinesc. Pastorind aproape trei ani in Transilvania, Vladica Iorest va fi putut impartasi celor prezenti amanunte interesante nu numai asupra doctrinei calvine, ci mai ales asupra metodelor prozelitiste folosite de carmuitorii calvini din Transilvania pentru atragerea romanilor la confesiunea lor.

In iunie 1645, Mitropolitul Iorest a plecat in Rusia, pentru a strange ajutoare, asa cum facusera si alti ierarhi si calugari transilvaneni. Avea asupra lui scrisoarea de recomandare catre tarul Rusiei, Mihail Feodorovici Romanov, data in Suceava, la 2 iunie 1645. Un astfel de act primise si din partea lui Vasile Lupu. Era insotit de calugarul Gherman - desigur din manastirea Putna - si de nepotul sau, Jurca. La 28 iunie 1645 era in orasul de granita Putivlia (intre Ucraina si Rusia), iar la 24 august, la Moscova. Prezentandu-se la biroul ambasadorilor, a inmanat cele doua scrisori si a declarat ca „a fost mitropolit in Alba-Iulia si din cetatea aceasta l-au alungat ungurii, pentru credinta ortodoxa si crestineasca, si i-au facut multe necazuri. A venit pe urma in Moldova..., iar de aici a plecat sa se inchine Maiestatii Sale Tarului din Moscova”.

Primit intr-o prima audienta, el a oferit tarului particele din moastele Sfantului Dumitru din Tesalonic, primind in schimb felurite daruri si bani. Se pare ca a ramas in Moscova pana in primavara anului urmator, din moment ce in octombrie 1645 solicita sa i se dea lemne de foc, precum si permisiunea de a cerceta Lavra Sfantul Serghie, impreuna cu cei doi insotitori. Fiind om de carte, presupunem ca in acest rastimp a luat cunostinta de unele lucrari teologice scrise in slavo-rusa, a cercetat renumitele biserici ale Kremlinului si din orasul Moscova, cele din Lavra Sfantul Serghie a slujit in diferite biserici si a cunoscut vladici, preoti si calugari rusi.

Potrivit obiceiului, la plecare se va fi prezentat din nou tarului, in asa numita „audienta de adio”. Am putea presupune ca la reintoarcere va fi cercetat si Kievul, unde pastorea mitropolitul de neam roman, Petru Movila (1633-1646). Reintors in Moldova, desigur va fi trimis cei 1000 de taleri in vistieria principelui Transilvaniei.

Si-a petrecut restul vietii in manastirea sa de metanie, la Putna, unde s-a ocupat in continuare cu studiul, cu savarsirea de slujbe si poate cu copierea de manuscrise. A murit la adanci batraneti, dupa cum aflarii dintr-o insemnare slavona scrisa pe un Minei manuscris pe ianuarie, de la Putna: „Ca sa se stie cand a murit Vladica Iorist, in anul 7186 (= 1678), luna martie 12”. Inseamna ca el isi doarme somnul de veci alaturi de marele ctitor al manastirii si aparator al crestinatatii, Stefan cel Mare. Probabil ca a fost ingropat in afara bisericii, pe latura de sud, unde s-au descoperit mai multe morminte arhieresti.

Din putinele izvoare documentare care s-au pastrat, reiese ca Mitropolitul Iorest a fost un stralucit promotor al unitatii romanesti, caci, transilvanean fiind, a intretinut stranse legaturi cu Moldova, mai ales cu manastirea Putna, unde a fost calugarit si a trait cea mai mare parte a vietii, dar si cu Tara Romaneasca, unde a fost hirotonit arhiereu. Dar mai presus de toate, a fost un neobosit aparator al Ortodoxiei in Transilvania, suferind, pentru credinta sa dreptmaritoare, noua luni de inchisoare si scoaterea silnica din scaunul mitropolitan. Prin staruinta in „legea stramoseasca”, el a oferit preotilor si credinciosilor sai o pilda vrednica de urmat, contribuind la intarirea Ortodoxiei si la stavilirea actiunii de dezbinare sufleteasca a romanilor ortodocsi, patronata de calvini. Daca la acestea adaugam si alesele sale preocupari carturaresti, ca si contributia sa la intarirea legaturilor cu Rusia si cu Biserica Ortodoxa din aceasta tara, vom avea o imagine si mai deplina a ierarhului insufletit de dragoste fata de Hristos, de pamantul stramosesc si de neamul sau, care a fost Iorest, Mitropolitul Transilvaniei.

Tinand seama de viata sa curata, de nazuinta dupa dulceata contemplatiei, dar mai ales de statornicia sa in credinta pravoslavnica si de suferintele indurate pentru apararea ei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 28 februarie 1950, a hotarat, - pe baza unui referat prezentat de mitropolitul de atunci al Transilvaniei, Nicolae Balan -, ca acest vrednic ierarh sa fie cinstit de Biserica noastra ca sfant marturisitor al dreptei-credinte. S-a randuit ca el sa fie praznuit la 24 aprilie, o data cu Sfantul Sava Brancovici, urmas al sau, dupa cateva decenii, care de asemenea a fost intemnitat si inlaturat din scaun pentru ravna sa intru apararea credintei ortodoxe. Canonizarea lor solemna s-a facut in catedrala „Reintregirii” din Alba Iulia, in cadrul unor slujbe savarsite de un ales sobor de ierarhi, preoti si diaconi, in ziua de 21 octombrie 1955.

S-a alcatuit tot atunci slujba si sinaxarul celor doi Sfinti Marturisitori, iar ma tarziu, slujba Acatistului, care se savarsesc mereu, mai ales in catedrala episcopala din Alba-Iulia, deci acolo unde au pastorit ei cu trei veacuri si mai bine in urma. In numeroase biserici s-a zugravit chipul Vladicai Iorest, unii din cei care imbraca haina monahala isi iau in calugarie numele sau, iar bunii crestini se straduiesc sa-i urmeze viata de munca, de rugaciune, de sfintenie si de ravna fata de credinta stramoseasca.

Viata Sfantului Ierarh Sava Brancovici

Biserica Ortodoxa Romana din Transilvania de altadata si-a desfasurat activitatea in imprejurari deosebit de vitrege, determinate de asupririle nationale, sociale si religioase la care era supus poporul nostru. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa a avut un rol covarsitor in istoria lui, fiind - pe atunci - singura institutie in jurul careia se desfasura intreaga viata nationala culturala si religioasa a romanilor. Mitropolia Ortodoxa de aici a avut ierarhi de seama, care si-au stabilit succesiv resedinta la manastirea Ramet, la Hunedoara, la Feleac langa Cluj, la manastirea de la Geoagiu si, in cele din urma, la Alba-Iulia sau Balgrad, cum se numea pe atunci. O data cu pastrarea constiintei de unitate nationala romaneasca, acestia si-au inchinat viata trairii credintei stramosesti si apararii ei fata de incercarile prozelitiste ale catolicilor, pana pe la mijlocul secolului al XVI-lea, apoi ale calvinilor, pana la sfarsitul veacului urmator. Prin atragerea romanilor la aceste doua confesiuni - mai ales la cea calvina - nu se urmarea altceva decat instrainarea acestora de propriul lor neam, contopirea lor in randul paturii conducatoare maghiare. Rezistand la incercarile prozelitiste ale principilor calvini din Alba-Iulia, - Gabriel Bethlen, Gheorghe Rakoczy I, Gheorghe Rakoczy II si mai ales Mihail Apaffi, toti din secolul al XVII-lea, - Biserica Ortodoxa Romana, cu ierarhii si preotii ei, a izbutit sa-si mentina pastoritii in dreapta-credinta, inlaturand prin aceasta, si primejdia instrainarii lor ca neam.

Intre vladicii care s-au ridicat cu darzenie impotriva incercarilor de calvinizare a credinciosilor, trebuie asezat la loc de cinste si mitropolitul Sava Brancovici. Spre deosebire de alti ierarhi anteriori, viata lui este cunoscuta destul de amanuntit din Cronica sarbeasca scrisa de fratele sau Gheorghe. Din acest document se poate afla ca viitorul mitropolit facea parte dintr-o veche familie sarbeasca, se pare originara din partile Hertegovinei, din localitatea Korenici. Pe la sfarsitul veacului al XVI-lea, aceasta familiei s-a refugiat in partile Aradului, din pricina expansiunilor otomane. Traind atata vreme printre romani, familia Brancovici s-a romanizat, fapt desprins si din semnatura mitropolitului, care apare uneori sub forma „Brancoveanu”. Din aceasta familie au facut parte mai multi episcopi, care i-au servit de model in apararea Ortodoxiei.

Viitorul mitropolit al Ardealului s-a nascut in jurul anului 1620, in Ineu, primind la botez numele Simeon. A invatat carte in casa parinteasca, apoi a calatorit prin Ungaria, prin Serbia si Bulgaria si, in cele din urma, s-a indreptat spre manastirea Comana, la sud de Bucuresti, unde se gasea vladica Longhin, unchiul sau. Desigur, acolo si-a completat si invatatura. Afland de moartea tatalui, a doi frati si a unei surori, s-a reintors acasa, apoi s-a casatorit si a avut copii, dar acestia au murit de mici.

Intre timp, a murit Gheorghe Brancovici, protopopul Ineului, o alta rudenie. Credinciosii de acolo au rugat atunci pe tanarul Simeon sa-si inchine viata Slujirii lui Dumnezeu ca preot-protopop. Raspunzand staruintelor acestora, a plecat la vladica Longhin, iar de acolo s-au indreptat impreuna spre Targoviste, ca sa-i ceara mitropolitului Stefan al Ungrovlahiei sa-l hirotoneasca preot. Dupa un nou popas la Comana, preotul Simeon se reintoarce la turma sa duhovniceasca din Ineu. Dar abia ajuns intre ai sai, afla ca sotia ii murise cu putine zile inainte de hirotonie, iar batrana sa mama se calugarise. A pastorit mai multi ani ca preot-protopop in Ineu, ingrijindu-se nu numai de viata duhovniceasca a pastoritilor, ci si de apararea lor in fata cotropitorilor turci. De multe ori, caci ei isi intinsesera stapanirea pana in apropierea Ineului, pe care principele Gheorghe Rakoczy l-a transformat intr-o puternica fortareata (in 1552, Banatul si o parte din Crisana au devenit "pasalac", cu centrul la Timisoara).

Dar in vara anului 1656 se petrece o noua schimbare in viata tanarului preot-protopop din Ineu. Murind atunci mitropolitul Simion Stefan al Transilvaniei, soborul de preoti si mireni ortodocsi la Alba-Iulia in vederea alegerii unui nou titular al scaunului mitropolitan a gasit vrednic pentru aceasta inalta slujire tocmai pe protopopul vaduv Simeon Brancovici din Ineul Aradului. Potrivit vechiului obicei, acesta as plecat in Tara Romaneasca, unde a fost calugarit, sub numele de Sava, in catedrala mitropolitana din Targoviste, la praznicul Inaltarii Sfintei Cruci. Erau de fata: mitropolitul Stefan al Ungrovlahiei, unchiul sau, Longhin, si alti arhierei straini aflati atunci in capitala. Trecut prin treptele ierarhice si monahale, in ziua de 16 septembrie 1656 a fost hirotonit arhiereu in aceeasi catedrala, incarcat cu daruri, oferite de domnitorul Constantin Serban-Basarab, s-a reintors la turma sa duhovniceasca, fiind primit cu mare cinste in resedinta sa din Alba-Iulia.

Desi indelungata, activitatea lui ca mitropolit a fost mult tulburata de actiunea prozelitista pe care incercau sa o desfasoare printre romanii ortodocsi conducatorii confesiunii calvine maghiare, sprijiniti de insisi principii Transilvaniei, dar si de razboaiele si de schimbarile din primii ani ai pastoriei sale.

Pe plan politic, intre anii 1657-1662, in Transilvania au avut loc permanente framantari de ordin intern, determinate de luptele pentru putere intre diferiti pretendenti la conducerea principatului, unii sprijiniti de turci, altii de Dieta Transilvaniei. Framantarile interne au avut insa si alte consecinte si anume mai multe incursiuni ale fortelor otomane in tara, in vederea impunerile pe tron a favoritului lor. In astfel de imprejurari, era firesc sa ne asteptam si la o serie de neajunsuri pentru mitropolit inevitabile in cazul unor schimbari dese de carmuituri politici. Sprijinind tendinta antiotomana a principelui Gheorghe Rakoczy II, contracandidatul sau, Acatiu Barcsay, a inla¬turat pe Sava din scaun, in iulie 1660, inlocuindu-l cu un cleric rus, Ghenadie, originar din Putivlia, fost preot in Alba-Iulia. Acestuia i s-au impus 13 restrictii, care urmareau facilitarea actiunii prozelite calvine; a murit insa la Sibiu in vara aceluiasi an. Abia noul principe, Mihail Apaffi, numit de turci, - un calvin convins - a acordat lui Sava o noua diploma de confirmare in scaunul mitropolitan, cu data de 23 aprilie 1662. De-acum inainte, pastorirea lui s-a desfasurat fara intrerupere, pana in 1680, desi cu multe neajunsuri, pricinuite de refuzul sau de a colabora cu principele si ceilalti conducatori ai confesiunii calvine.

Cu toate ca era intr-o situatie grea, mitropolitul Sava a obtinut totusi din partea lui Apaffi permisiunea de a face o calatorie in Rusia, dupa ajutoare, asa cum facusera cu cateva decenii in urma, unchiul sau, Longhin, si mitropolitul Ilie Iorest.

Calatoria este descrisa, pe larg in Cronica fratelui sau, care-l insotea, dar poate fi reconstituita si din alte izvoare. A plecat din Alba-Iulia la inceputul anului 1668, trecand prin Iasi, prin Cracovia, unde; a fost primit de regele Jan Kazimierz al Poloniei, ajungand la Moscova la sfarsitul lunii mai. Aici a fost primit intr-o prima audienta de tarul Rusiei, Alexei Mihailovici Romanov, care-l primise si pe Ilie Iorest, si de la care dobandise mai multe obiecte de cult si o suma insemnata de bani. In ziua urmatoare, a depus la biroul ambasadorilor din Moscova un memoriu, care era un adevarat program de lupta anti-otomana, subliniind faptul ca sarbii, bulgarii si romanii "sunt in mare lipsa, necaz si stramtorare", dar „cu oaste gata”. Mitropolitul Sava a „ramas in aceasta capitala pana spre sfarsitul lunii august. In ziua de Sfintii Apostoli Petru si Pavel slujise in biserica Uspenia din Kremlin, alaturi de Patriarhii Paisie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei, acela al Moscovei si de alti ierarhi, rusi sau straini, prezenti la lucrarile unui sinod convocat aici in 1666, pentru judecarea fostului Patriarh Nicon. Tot acum a avut prilejul sa viziteze marile monumente de arta, manastirile si bisericile din Moscova si din imprejurimi, a cunoscut ierarhi, stareti, calugari si preoti rusi. La 2 august 1668 a fost primit intr-o noua audienta de catre tar, care i-a acordat un ajutor banesc substantial pentru Biserica sa; la sfarsitul aceleiasi luni a dobandit si un hrisov, prin care i se asigur privilegiul - nu numai lui ci urmasilor sai in scaun - sa mearga in Rusia dupa milostenie, la fiecare sapte ani. Inainte de sarbatorile Craciunului din 1668 va fi ajuns la resedinta sa din Alba-Iulia.

Dupa intoarcerea din aceasta calatorie, pentru mitropolitul Sava a inceput o perioada de asupriri din partea principelui Mihail Apaffi si a conducatorilor confesiunii calvine, constienti ca prin astfel de legaturi i-a crescut hotararea de a rezista fata de noile incercari de calvinizare a Bisericii Ortodoxe. Se adauga la aceasta si teama lui Apaffi - om de incredere al turcilor - ca Sava urmarise si interese de natura politica. O prima masura s-a luat la 20 februarie 1669, cand principele, instigat de superintendentul calvin Petru Kovasznai din Alba-Iulia, a dat un decret prin care s-au impus o serie de indatoriri si restrictii, urmarindu-se calvinizarea Bisericii romanesti. Intre altele, mitropolitul era subordonat superintendentului calvin, atat in hirotonirea preotilor si a protopopilor precum si in destituirea celor nevredri sau reprimirea celor ce fagaduiesc indreptarea vietii, in vizitarea canonica a bisericilor, in revizuirea cauzelor grele bisericesti si convocarea si conducerea sinodului general romanesc...

La inceputul anului 1670, Vladica Sava a facut o calatorie in Tara Romaneasca. Cu acest prilej Antonie Voda din Popesti, impreuna cu mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, cu sufraganii acestuia de la Ramnic si de la Buzau, cu boierii din divan, au acordat o danie anuala de 6000 de bani mitropoliei Transilvaniei. Se continua astfel ajutorarea pe care o dadusera si inaintasii sai, Matei Basarab si Constantin Serban, stiind ca aceasta era „ca o corabie ce se leagana in mijlocul valurilor marii, lipsita de cele din urma mijloace, stand in mijlocul a tot soiul de eretici de felurite credinte si fiind hulita de ei din toate partile in deosebite chipuri". In 1672 Vladica Sava sfintea manastirea Moisei din Maramures, poate renovata atunci, iar peste doi ani, biserica din Vladeni, langa Brasov.

In anul 1657, „avand grija de lucrurile bisericesti si multe lipse a preotilor, a bisericilor si a crestinilor”, a adunat in sobor pe toti "juratii scaunului si protopopi”, in manastirea-resedinta din Alba-Iulia. Cei prezenti - sub conducerea mitropolitului - au luat o serie de hotarari, care au ajuns pana la noi sub forma a doua „asezaminte sobornicesti”. Dupa cuprinsul lor, aceste hotarari pot fi impartite in patru grupe. Cele mai insemnate priveau romanizarea slujbelor bisericesti. Chiar in fruntea hotararilor sobornicesti se afla dispozitia: „Cuvantul lui Dumnezeu sa se vesteasca in limba noastra rumaneste crestinilor in biserica si unde va trebui si va fi lipsa”. In continuare, apareau sub o alta forma, masuri precise impotriva preotilor care vor sluji tot in slavoneste. Trebuie subliniat aici ca mitropolitul Sava a fost primul ierarh despre care stim ca a dat dispozitii, in scris privind savarsirea slujbelor in romaneste. Retinem apoi ca tot acum s-a hotarat ca „vestirea” sau „predicarea” cuvantului lui Dumnezeu sa se faca nu numai in biserica, ci „unde va trebui si va fi lipsa”, iar cartile romanesti sa se ci¬teasca aici, dar „si intr-alte locuri unde va fi lipsa”. Se va fi gandit desigur la cununii, inmormantari s.a. In a doua lista apare si indatorirea preotilor pentru catehizarea copiilor in biserica, masura care de asemenea se precizeaza acum, pentru prima oara, in scris. A doua grupa de hotarari privea disciplina clerului, prevazandu-se pedepse pentru cei care nesocoteau canoanele si randuielile traditionale ortodoxe. Alte dispozitii urmareau inlaturarea superstitiilor, indeosebi a celor legate de cultul mortilor, mult raspandite in veacul al XVII-lea. In sfarsit, alta grupa cuprindea masurile care priveau intarirea vietii religios-morale a pastoritilor sai. In acest scop, ei erau indatorati sa cerceteze biserica in Duminici si sarbatori, sa invete Tatal nostru, Crezul si Cele 10 porunci, se impartaseasca de patru ori pe an, sa respecte pe preoti, sa-si trimita copiii la biserica s.a. Din lectura acestor hotarari adoptate la soborul din 1675, reiese limpede ca mitropolitul Sava era preocupat de ridicarea vietii moral-duhovnicesti a pastoritilor sai, dar mai ales de inlocuirea limbii slavone in cult cu cea romaneasca, lucru pe care-l realiza si marele sau contemporan, mitropolitul Dosoftei al Moldovei.

In anii urmatori, datorita intelepciunii mitropolitului, s-au obtinut din partea lui Mihail Apaffi cateva diplome deosebii de favorabile clerului ortodox. Una dintre ele ii recunostea toate drepturile si atributiile sale arhieresti, pe langa unele inlesniri administrative.

Dar toata aceasta frumoasa lucrare nationala, bisericeasca si misionar-sociala s-a incheiat in anul 1680, datorita intrigilor noului superintendent, Mihail Tóföi, fost predicator la curtea lui Apaffi, un calvin convins, dar om cult, cu studii in Anglia si in Germania. Se adauga si faptul ca tocmai atunci se descoperise un complot indreptat impotriva lui Apaffi, condus de un magmat ardelean emigrat la Constantinopol, care incercase sa inlature domnia tiranica a principelui. Printre aderentii acestuia se numara si Gheorghe Brancovici, lucru pe care-l recunoaste el insusi in Cronica sa. N-ar exclus ca la miscarea anti-apafiana sa fi aderat si mitropolitul Sava, fapt care i-a agravat si mai mult situatia. Numai asa ne putem explica masurile grabnice de cercetare si judecare a cazului sau.

Din dispozitia principelui s-a constituit un „scaun de judecata” la Alba-Iulia. Printre membrii lui se numarau cativa protopopi romani filocalvini, ca Ioan Zoba din Vint, "impreuna cu alti barbati mireni si din tagma bisericeasca stiutori de legi", - mai ales maghiari calvini - in total 101 persoane; prim-acuzator era superintendentul Mihail Tóföi, reprezentat prin Stefan Palos. In aceeasi zi s-a semnat sentinta destituire a mitropolitului - redactata in limba maghiara - din care se constata ca era acuzat de o viata imorala, ca a neglijat manastirea din Alba-Iulia si tipografia. Pe baza acestor invinuiri neintemeiate, s-a hotarat ca Sava Brancovici „cel pana acum vladica al romanilor, sa se inlature si din dregatoria episcopeasca si din cea preoteasca, pe temeiul canoanelor 80 si 81 ale bisericii calvine din Ardeal si canonul 75 al legii romanesti si ca persoana infama, sa se dea in mana magistratului din afara al Mariei Sale Craiului, sa faca cu el dupa Aprobatae constitutiones,, partea I, titlul I, art. 3; insa facandu-se acestea, sa fie dator a da seama de averile manastirii Balgradului". Deci un mitropolit ortodox roman era judecat dupa "canoanele" confesiunii calvine maghiare!

In aceeasi zi, Apaffi a cerut Sfatului orasenesc din Sibiu sa sigileze de indata bunurile avute de cei doi frati Brancovici in casa in care locuiau cu chirie, atunci cand treburile ii duceau in acest oras. Peste cateva zile, au fost trimisi doi oameni de incredere sa execute dispozitia. Pe langa vesminte si vase liturgice, obiecte de argintarie, stofe si sabii, s-au mai gasit trei traiste cu carti romanesti, apoi „o lada mare pestrita” in care erau 14 saci cu carti; tot acolo s-a descoperit „tipografia, impreuna cu toate instrumentele si cu literele romanesti”; intr-un alt sac "carti romanesti, maghiare si latine, 66 la numar, si un ziar cusut in piele” (probabil jurnalul sau personal). In acest inventar impresioneaza numarul mare de carti, mai ales romanesti, dar si maghiare si latinesti. Alte carti existau la mitropolie, dupa cum aflam din asa numitul "zaconic" sau „cartea legilor”, un fel de statut de organizare a Bisericii noas¬tre din Transilvania, din anul 1680.

Dupa judecata, mitropolitul Sava a fost inchis, lucru pe care-l marturisea Apaffi insusi in scrisoarea adresata, sibienilor in ziua judecatii. Iar fratele sau, Gheorghe, scria ca „fiind suferind de boala podagrei, luandu-l cu nemiloasa grozavie din patul de boala, il asezara pe un cal si il dusera cu asa batjocura in pretoriul ighemonului, „unde fu inchis in temnita. Pentru ca dupa legea lor sa poata rapi toate averile lui, inchisera in aceeasi temnita cu mitropolitul si pe unicul frate bun al sau, pe Gheorghe Brancovici”. Cronicarul contemporan maghiar, Mihail Cserei, scria ca protopopul filocalvin Ioan Zoba a fost „mituit cu daruri” de principe, ca sa-l invinuiasca pe Sava de imoralitate. Tot el relata ca Apaff si oamenii lui „au pradat intreaga averea” mitropolitului si ca l-au silit sa plateasca 3000 de taleri, pentru procurarea carora a trimis pe fratele sau, Gheorghe, in Tara Romaneasca. Acelasi Cserei afirma ca, dupa ce a fost arestat, vladica - desi batran si bolnav - a fost scos din inchisoare numai in camasa si batut cu biciul „pana ce s-au rupt si au cazut camasa... si carnea de pe dansul!”. Cronicarul sas, Andrei Gunesch, pe atunci pastor in Petresti (judetul Alba), relata si el ca, fiind intemnitat, i s-au aplicat „lovituri enorme”, incit „dupa putin timp si-a dat nefericitul suflet”. Mai tarziu, Petru Maior scria ca "in castelul e la Blaj al principelui Apaffi, din a carui porunca laudatul Sava fu batut de moarte, dupa aceia in besearica cea de la Vint inaintea a tot norodul fu in chip de despreotire desfacut de vestmintele ceale arhieresti, dupa aceaia din nou bagat in temnita si de acolo scos in toata vinerea, fu batut cu toiege pana la moarte”.

La scurt timp dupa judecarea si intemnitarea lui Sava, s-au facut mai multe incercari pentru eliberarea lui. Fratele sau, Gheorghe, a solicitat sprijinul domnitorului Serban Cantacuzino al Tarii Romanesti si al lui Constantin Brancoveanul; viitorul domn. Din ratiuni de ordin politic, Mihail Apaffi a eliberat pe mitropolit din inchisoare, la o data pe care nu o cunoastem.

Batran si bolnav, acesta a trecut la cele vesnice prin aprilie 1683. La 1 mai din acel an, fratele sau daruia o Evanghelie (tiparita la Bucuresti, 1682) bisericii din Vestem, langa Sibiu, spre pomenirea la Sfanta Liturghie a „raposatului Sava, mitropolitul Ardealului”.

Din cele prezentate aci, reiese ca acest ierarh a fost o personalitate de seama a vietii bisericesti a romanilor transilvaneni. Pastorind aproape un sfert de veac in imprejurari foarte vitrege, a izbuit totusi sa-si apere clerul si credinciosii in fata oricaror incercari de instrainare de credinta stramoseasca si de neamul din care faceau parte. Pentru stradaniile depuse de el in acest scop, dar mai ales pentru suferintele pe care le-a indurat spre sfarsitul vietii, cu demnitate si rabdare crestineasca, fost considerat de urmasi ca un „mucenic” al legii stramosesti. De acest lucru ne incredinteaza Samuil Micu, care scria; „Tot norodul si clerul romanesc ca un lucru adevarat tine, cum de la cei batrani au luat (subl. n.s.), ca Sava acesta toate intamplarile acestea le-a patit pentru credinta, ca s-a impotrivit eresului calvinesc si l-a lepadat si n-a vrut a se uni cu acela”.

Primul carturar care a ridicat problema canonizarii lui a fost August Treboniu Laurian, inca din 1850, cand scria: „Sava fu unul din mitropolitii cei rari si care merita a fi numarat intre sfinti”. Iar dupa un sfert de veac, profesorul Ioan Al. Lapedatu, din Brasov, propunea: „Spre a-i dovedi toata recunostinta, s-ar cuveni ca noi sa semam pe acest mare barbat ca pe un sfant al neamului nostru; sa-i dam onoruri de sfant, caci a murit pentru Biserica fi natiune”. Canonizarea lui s-a facut insa abia in zilele noastre. Tinand seama de statornicia sa in dreapta-credinta si de patimirea indurata pentru apararea ei, Sfantul Sinod al Bisericii stramosesti, in sedinta din 28 februarie 1850 - pe baza unui referat prezentat de mitropolitul Nicolae Balan - a hotarat ca ravnitorul vladica Sava, ca si inaintasul sau in scaun, Ilie Iorest sa fie cinstiti ca sfinti marturisitori, in fiecare an, in ziua de 24 aprilie. Canonizarea lor solemna s-a facut in catedrala din Alba-Iulia, in ziua de 21 octombrie 1955. Dupa aceasta data, s-a intocmit slujba care sa fie introdusa in Minei in ziua respectiva, precum si Acatistul lor, s-au ridicat biserici care au ca ocrotitori fie pe unu din ei, fie pe amandoi, iar chipul lor s-a zugravit in numeroase biserici, mai ales din Transilvania.

Cunoscand toate aceste fapte din viata Sfantului Ierarh si Marturisitor Sava, mitropolitul Transilvaniei, sa-i urmam pilda de traire in credinta noastra strabuna si sa-l rugam sa mijloceasca indurarea Parintelui ceresc asupra noastra asupra binecuvantatei tari in care a pastorit el insusi.

Viata Sfantului Ierarh Simion Stefan

Sfantul Ierarh Simion Stefan (sau Simeon Stefan) a fost mitropolit al Transilvaniei intre anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit carturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducator si editor al „Noului Testament de la Balgrad” (1648).

A fost unul dintre cei mai mari parinti duhovnicesti romani ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxa Romana l-a proslavit ca sfant (canonizat) la 21 iulie 2011. Praznuirea lui se face pe data de 24 aprilie.

Simion Stefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaste anul exact al nasterii sale.

A studiat la o scoala manastireasca din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei in acea perioada). A devenit apoi ieromonah in manastirea ortodoxa din Alba Iulia.

In 1643 a fost ales „arhiepiscop si mitropolit al scaunului Balgradului si a Vadului si a Maramurasului si a toata tara Ardealului”. I-a urmat in scaunul mitropolitan Sfantului Ierarh Ilie Iorest, inlaturat din scaun si intemnitat pentru apararea ortodoxiei in fata calvinilor.

In acele timpuri Biserica Ortodoxa din Transilvania era prigonita, romanii fiind exclusi din viata politica a principatului. Fiind prigoniti atat din motive etnice, cat si confesionale, romanii erau supusi unui prozelitism calvin din ce in ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Stefan este extraordinara sa lucrare misionara, de infruntare a calvinizarii fortate a romanilor din Transilvania. Printre altele, el accepta in cult numai limba romana.

Cand a devenit mitropolit, Simion Stefan a primit jurisdictia asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra carora el nu mai pastra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate in mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de catre calvinul Geleji Katona Istvan.

Prin presiuni politice calvinii au incercat sa-i impuna noului mitropolit un numar de 15 obligatii calvine, dintre care cele mai importante erau: predica sa fie rostita numai din Sfanta Scriptura, invatamantul teologic sa fie facut dupa catehismul calvin, Sfintele Taine sa se reduca doar la paine si vin, cultul icoanelor sa fie inlaturat. In aceste conditii vitrege, mitropolitul Simion Stefan a reusit, din mila lui Dumnezeu, sa pastreze neintinata dreapta credinta ortodoxa, precum si cultura romaneasca nationala.

In anul 1648 Simion Stefan a tiparit la Alba Iulia traducerea in limba romana a Noului Testament, iar in 1651 Psaltirea.

Pe langa valoarea culturala si nationala a editarii in limba romana a acestor scrieri, mai de pret este reusita mitropolitului de a pastra neatinsa dreapta credinta. Promovand cultura nationala, mitropolitul Simion Stefan a urmarit mai ales pastrarea nealterata a invataturii crestine, mostenita de la inaintasul sau, Sf. ierarh martir Ilie Iorest.

Simion Stefan a murit in anul 1656.

Sursa: basilica.ro

24 Aprilie 2014

Vizualizari: 976

Voteaza:

Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE