Sfantul Ioan Casian si pelerinajul sau la Betleem

Sfantul Ioan Casian si pelerinajul sau la Betleem Mareste imaginea.


Sfantul Ioan Casian si pelerinajul sau la Betleem (382-385)

 

Pelerinajele antice la Locurile Sfinte din Orient au cunoscut o amploare deosebita incepand cu sec. al IV-lea, momentul in care crestinismul a fost receptat ca religie permisa in teritoriul Imperiului Roman. Tentatiei initiale de a calatori spre zona geografica unde insusi Fiul lui Dumnezeu a petrecut pe pamant i s-a adaugat imediat o noua motivatie: aprofundarea relatiei cu Dumnezeu in interiorul comunitatilor monahale. Betleemul, locul Nasterii Domnului, nu putea fi exclus din itinerariul initiatic al oricarui pelerin in Orient, ba mai mult, cronologia operei mantuitoare il impunea ca punct de plecare intr-o asemenea calatorie spirituala. Sf. Ioan Casian, plecat din Scythia Minor, a intreprins un amplu pelerinaj in Palestina si Egipt, continuat ulterior cu vizitarea Constantinopolului si a Romei, stabilindu-se in cele din urma la Marsilia, unde a intemeiat doua comunitati monahale. Prima etapa a formarii sale duhovnicesti este legata de perioada anilor petrecuti in lavra betleemitica din campul pastorilor, unde a descoperit asceza severa a monahismului palestinian.

 

Urmasii lui Hristos, crestinii, inca din primele secole au simtit nevoia unei apropieri fata de locurile teofaniilor divine, atat cele amintite in cartile Vechiului Testament, cat mai ales fata de zona geografica in care Dumnezeu cel intrupat a petrecut intre oameni, la care face trimitere Legamantul cel Nou. Aceste spatii sacre, detasate de toate celelalte prin dimensiunea lor eshatologica, prilejuiau celor care reuseau sa depaseasca dificultatile unei calatorii in Orient pregustarea imparatiei viitoare inca de pe pamant, intalnirea cu vesnicia, comuniunea cu Dumnezeu intr-un spatiu atemporal. Pe de alta parte, interesul fata de Locurile Sfinte ale Orientului, in disonanta cu decadenta treptata a Occidentului, a fost intarit, inainte dar mai ales dupa declararea crestinismului drept religio licita in timpului imparatului Constantin cel Mare (306-337), prin actiunea de ridicare a unor basilici impunatoare, in relatie cu fiecare loc important mentionat in scrierile nou-testamentare. In acelasi sens, multi dintre cei care doreau sa primeasca Botezul crestin isi indreptau pasii  spre   marile   centre   ecleziastice   orientale   (Alexandria,   Antiohia   si Ierusalim),  unde  fusese  introdusa inca din sec.  al  III-lea institutia  catehumenatului. Nu in ultimul rand, aparitia monahismului in Egipt, Siria si Palestina a atras atentia crestinilor ravnitori spre o viata dedicata exclusiv lui Dumnezeu.

 

Pe de o parte, succinta argumentare a atractiei spirituale pe care aceste spatii sacre o provocau in sufletele crestinilor din Antichitate, iar pe de alta parte, evidenta crestinismului din teritoriile actuale ale Romaniei, ne indreptatesc ipotetic sa gandim posibilitatea ca si un reprezentant al zonei carpato-danubiano-pontice sa fi intreprins o astfel de peregrinatio antica. Referindu-ne la crestinismul de la Gurile Dunarii, trebuie sa subliniem realitatea unei misiuni apostolice in zona, care a impus o ierarhie eccleziastica, continuata pana in sec. al VI-lea. Mai mult decat atat, intensitatea vietii crestine de aici este intarita de numarul mare al celor care au fost martirizati pentru credinta lor in Hristos, precum si de dimensiunea monahala, preluata timpuriu prin intermediul unor crestini din Orient, refugiati sau exilati in aceste teritorii.

 

In sec. al IV-lea, relatia dintre zona Gurilor Dunarii si Locurile Sfinte este evidentiata de pelerinajul si ucenicia duhovniceasca in comunitatile monahale din Palestina si Egipt a Sf. Ioan Casian, parintele monahismului occidental de tip cenobitic. Factorul determinant pentru reusita transplantarii traditiei  monastice  rasaritene in Apus a fost bilingvismul sau, fiind latin nativ, dar utilizand limba greaca in perioada indelungata petrecuta la Betleem, in Egipt si la Constantinopol.

 

Sf. Ioan Casian si atractia Orientului

 

Informatiile cu privire la originea dunareana a Sf. Ioan Casian isi afla suportul principal intr-o afirmatie a lui Ghenadie de Marsilia, care ii localizeaza patria in teritoriul Scythiei Minor. Plecand de la aceasta marturie literara incontestabila, majoritatea cercetatorilor au indicat Casianum (in Nord-Vestul provinciei, parte a teritoriului rural al cetatii Histria, pe Valea Casimcei), drept sat natal al Sf. Ioan Casian, de unde ulterior si-a luat si cognomenul. In aceeasi directie, amintim ca, in zona limitrofa, au fost descoperite doua inscriptii in limba greaca, care se refera la demarcatia teritoriilor ce apartineau acestui sat. De asemenea, data nasterii nu poate fi stabilita cu exactitate, insa se presupune a fi undeva in jurul anului 360.

 

In aceasta perioada, Scythia Minor oferea posibilitatea unei educatii corespunzatoare in centrele urbane din Histria, Tomis sau Callatis. Aici este de presupus ca atat Ioan Casian, cat si prietenul sau apropiat, Gherman, au luat contact cu programa didactica universala a timpului, care cuprindea notiuni generale de citire, scriere, gramatica, matematica, muzica, retorica si literatura. Fara o relevanta pentru mantuirea sufletului, informatiile acumulate in primii ani de scoala - cu referire la studiul asupra operelor clasicilor latini Virgiliu, Horatiu, Cicero, Persiu si Sallustiu - ii reveneau constant in memorie:

 

"Fiindca la acea robie generala a sufletului, de care sunt bantuiti din afara toti cei slabi, se adauga o piedica speciala in calea mantuirii, si anume cea adusa, dupa parerea mea, intr-o oarecare masura, de cunoasterea literaturii, in care atat m-a framantat staruinta profesorilor si citirea fara incetare. In mintea mea, ca si cum ar fi infectata de acele opere poetice, chiar in timpul rugaciunii [re]vin acele povestiri si istorisiri despre razboaie, cu care am fost hranit din primii ani de scoala".

 

Acest context bilingv al Scyhiei Minor (in interiorul provinciei fiind utilizata preponderent limba latina, iar in cetatile pontice limba greaca) i-a oferit solutia surmontarii barierei lingvistice a oricarui calator occidental in Orient.

 

Primele principii ale vietii in Hristos le-a cunoscut in propria familie, caci la un moment dat marturiseste ca "pricina cea mai mare a dorintelor noastre [de revenire in spatiul natal] era aceea ca ne aducem aminte de cata evlavie si pietate era plina inima parintilor nostri". De asemenea, conform propriilor rememorari, inca din aceasta perioada a vietii a avut ocazia sa cunoasca viata monahala: "din copilarie m-am aflat printre calugari, si, dupa ce m-am rupt de atatia ani de obstea si pilda vietii lor, cu greu as putea sa imi amintesc acum in intregime cate am incercat sa savarsesc sub imboldul indemnurilor lor zilnice sau al pildelor lor, cate am invatat sau am vazut cu ochii mei". Ipoteza sugerata de Sf. Ioan Casian cu privire la un monahism de tip cenobitic in perimetrul Scythiei Minor in a doua jumatate a sec. al IV-lea nu trebuie privita cu suspiciune, caci este cunoscut episodul exilarii monahului Audius si a adeptilor lui de catre imparatul Constantius al II-lea (337-361) in aceasta zona.

 

Astfel, beneficiind de o educatie bivalenta (profana in scoala si crestina in familie si obstea monahala), tanarul Ioan a ales sa aprofundeze calea vietuirii in Hristos. Itinerariul calatoriei sale duhovnicesti, in care a fost insotit de prietenul Gherman, dar si de o sora a sa, a cuprins cele mai importante centre ale crestinismului din bazinul mediteraneean: plecand din provincia danubiano-pontica a trecut prin Betleemul Palestinei, prin Sketis, Kellia si pustiul Nitriei in Egipt, dupa care si-a continuat periplul la Constantinopol si Roma, in final stabilindu-se in Gallia, la Marsilia, unde a infiintat doua manastiri (una de monahi, iar cealalta de maici), pe care le-a organizat potrivit modelului oriental.

 

Traditia crestina despre pestera Nasterii din Betleeem (sec. II-III)

 

Dintre toate aceste spatii sacre vizitate de Sf. Ioan Casian, ne-am oprit asupra Betleemului, orasul natal al regelui pamantesc David si al imparatului ceresc Hristos, conform cuvintelor proorocului: "Iar tu, Betleeme, casa Efratei, mic esti a fi intre miile lui Iuda; dar din tine Cineva imi va iesi in Israel sa-i fie lui Carmuitor; insa, iesirile lui erau dintru inceput, din zilele veacului" (Mi 5, 1).

 

Inca din primele secole, crestinii si-au indreptat atentia spre locul descris succint de catre Sfintii Apostoli Matei (2, 1) si Luca (2, 7) in relatie cu Nasterea Mantuitorului. Astfel, s-a format o traditie timpurie, consemnata ulterior in mai multe surse literare. In ordine cronologica, prima dintre acestea este Protoevanghelia lui Iacob, redactata de un crestin elenist din Egipt la mijlocul sec. al II-lea: "Pana la urma au gasit o pestera. Iosif intra, o lasa pe Maria in grija fiilor sai, iar el pleaca sa caute o moasa evreica prin tinutul Betleemului". In jurul anului 160, Sf. Iustin Martirul si Filosoful, in lucrarea apologetica Dialog cu iudeul Trifon, a mentionat pentru prima data in literatura crestina traditia Nasterii in pestera din apropierea Betleemului:

"Deoarece Iosif nu avea unde sa poposeasca in satul acela, a poposit intr-o pestera din apropierea satului. Si atunci, pe cand ei se aflau acolo, Maria a nascut pe Hristos si L-a asezat in iesle, unde L-au aflat magii, care venisera din Arabia".

La un secol distanta, alexandrinul Origen in celebra sa lucrare de teologie fundamentala Contra lui Celsus, afirma:

"Ca Iisus S-a nascut sigur in Betleem, potrivit acestei proorocii a lui Miheia si consemnarii scrise in Evanghelii de ucenicii lui Iisus, ne putem convinge si din alte dovezi, aratand, precum bine cunoastem, potrivit istoriei evanghelice asupra Nasterii, pestera din Betleem, unde S-a nascut, iar in pestera ieslea in care a fost infasat in scutece. Iar aceasta marturie este cunoscuta in tot tinutul din jur, chiar si printre cei de alta credinta, intrucat, intr-adevar, in aceasta pestera S-a nascut Iisus, pe care crestinii il adora si-L preamaresc".

 

In sfarsit, Sf. Chiril al Ierusalimului, in Cateheza a XII-a, rostita in jurul anului 347, referindu-se la perioada anterioara ridicarii basilicii constantiniene, descrie locul Nasterii astfel: "Nu cu multi ani inainte locul acela era impadurit", afirmatie intarita ulterior de Fer. Ieronim in Epistola LVIII adresata prezbiterului Paulinus, in anul 395:

 

"Din vremea lui Hadrian pana la domnia lui Constantin, timp de aproximativ o suta optzeci de ani, pe locul invierii era adorata statuia lui Zeus, iar pe stanca in care fusese infipta Crucea, o statuie de marmura a zeitei Venus, asezata aici de pagani: sa li se fixeze pedeapsa persecutorilor, fiindca au vrut sa ne ia credinta in Cruce si in inviere, daca au putut ei profana Locurile Sfinte cu statuile idolilor! Pe Betleemul acum al nostru, cel mai maret loc al lumii, despre care Psalmistul canta: Adevarul din pamant a rasarit [Ps. 84, 12], il umbrea dumbrava lui Thamuz, adica a lui Adonis, iar in pestera in care odinioara a plans Pruncul Hristos, era plans iubitul Venerei".

 

Basilica Nasterii Domnului in sec. al IV-lea

 

Aceasta imagine rece a Locurilor Sfinte s-a schimbat radical odata cu adoptarea unei noi politici religioase favorabile crestinilor in timpul imparatului Constantin cel Mare. In anul 326, in timpul pelerinajului mamei basileului, Elena, in Palestina a fost descoperita Sf. Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul, moment ce a focalizat atentia familiei imperiale spre ridicarea unui complex basilical, care sa marcheze locurile unde Fiul lui Dumnezeu S-a nascut, a patimit si S-a inaltat la Tatal. De altfel, aceasta actiune este elogiata de scriitorul bisericesc Eusebius de Cezareea, in Cuvantarea tinuta cu prilejul sarbatoririi a treizeci de ani de domnie ai imparatului Constantin, in anul 336:

 

"Tot acolo [in Palestina] a mai luat el seama la trei locuri, unde se  aflau tot atatea tainice pesteri venerate de toti, pe care le-a daruit, de asemenea, cu constructii bogate. In pestera primei teofanii [Nasterea Domnului] imparatul a adus cuvenitele dovezi de pretuire; dincolo -anume acolo unde la final s-a petrecut inaltarea la cer [Muntele Maslinilor] - [a ridicat] o zidire chiar pe inaltime, spre aducere-aminte; iar in centrul intregii scene pe care s-a dat lupta mantuirii noastre a slavit mantuitoarea biruinta [asupra mortii]".

 

In ordine cronologica, prima atestare a basilicii ridicate deasupra pesterii Nasterii din Betleem a fost furnizata de Itinerarium-ul redactat de pelerinul anonim din Bordeaux, in anul 333, care afirma ca: "Unde a fost nascut Domnul Iisus Hristos, acolo a fost construita o basilica din ordinul lui Constantin". Dupa moartea imparatului-ctitor (337), acelasi episcop semiarian Eusebiu de Cezareea, in lucrarea Viata lui Constantin, precizeaza:

 

"Iata de ce a si impodobit cuvioasa imparateasa [Elena, locul] in care a adus Nascatoarea de Dumnezeu Pruncul pe lume, cu constructii vrednice de toata uimirea, imbogatind Sfanta Grota in tot chipul. Putin mai tarziu si imparatul [Constantin] i-a aratat cuvenita cinstire, inzestrandu-o imparateste cu darurile sale si adaugand ravnei maicii sale [o multime de] vase de argint si de aur, si tesaturi in toate culorile".

In ceea ce priveste interiorul basilicii, o frumoasa descriere se pastreaza in Itinerarium-ul pelerinei spaniole Egeria, care a vizitat Locurile Sfinte in anii 383-384, referindu-se la sarbatoarea Epifaniei (6 ian.):

"Cat de impodobite sunt in acea zi bisericile, atat a Invierii, cat si a Crucii, precum si cea din Betleem, este de prisos sa va mai descriu. Nu vezi aici nimic altceva decat aur, pietre scumpe si matase; caci si perdelele, daca te uiti, sunt tot de matase aurita; si draperiile, daca le vezi, sunt, de asemenea, in intregime, din matase aurita. Obiectele de cult de tot felul, cu care se slujeste in acea zi, sunt din aur inscrustate cu pietre scumpe. In ce priveste numarul si greutatea facliilor de ceara, ale candelabrelor, ale candelelor, ale feluritelor obiecte de cult, cum ar putea fi calculate sau descrise? Ce sa mai zic de podoaba locasurilor pe care Constantin, sub indrumarea maicii sale si pe masura posibilitatilor pe care le-a avut ca imparat, le-a impodobit cu aur, mozaic, marmura pretioasa, atat la biserica mare [Martyrion], cat si la Anastasis [biserica Invierii] sau [biserica] Crucii, ori la celelalte locasuri sfinte din Ierusalim?".

 

Marturiile arheologice au venit in completarea acestei descrieri a interiorului fastuos al basilicii constantiniene: marmura si mozaicul au fost utilizate ca materiale de lucru atat pentru placarea pavimentului, cat si a peretilor laterali.

Singura informatie literara cu privire la arhitectura initiala a basilicii Nasterii Domnului, in care Altarul era vizibil crestinilor rugatori, ne este oferita de Fer. Ieronim in Epistola CXLVII, adresata diaconului Sabinianus:

"Intreaga Biserica il proslavea pe Hristos Domnul la vremea privegherilor [de noapte] si intr-un singur suflet canta spre lauda lui Dumnezeu in feluritele graiuri ale neamurilor. Dar tu, odinioara iesle a Domnului intre alte salasuri, lasai acum pe Altar scrisori de dragoste, pe care mai apoi cea demna de plans, ca si cum va fi venerata in genunchi, sa le gaseasca si sa le citeasca; si stateai in continuare in corul celor ce psalmodiaza si vorbeai, miscand cu nerusinare capul".

 

De la ignoranta palestiniana spre intelepciunea egipteana

 

Aceaste descrieri, desi disparate si secventiale, ne-au ingaduit sa patrundem in atmosfera cu care luau contact pelerinii crestini din sec. al IV-lea, precum Sf. Ioan Casian si cei doi insotitori ai sai, care au marcat Betleemul pe harta imaginara a calatoriei lor duhovnicesti. La sfarsitul sec. al IV-lea, viata acestei mici asezari, situata in proximitatea Ierusalimului, era eminamente agricola, pastoritul fiind ocupatia principala a locuitorilor ei. Basilica impozanta ridicata de imparatul Constantin cel Mare in anul 330 deasupra pesterii Nasterii domina casutele saracacioase ale populatiei autohtone. Insa, referindu-ne la mobilul calatoriei pelerinilor scythani amintiti, acestia au venit in Orient pentru a cunoaste monahismul autentic. Perioada pe care au petrecut-o aici se circumscrie intre anul 380 (terminus post quem), si, respectiv, anul 385 (terminus ante quem), deoarece ei se pare ca nu au cunoscut celebra manastire intemeiata aici de catre Fer. Ieronim, in anul 386. Astfel, majoritatea cercetatorilor au imbratisat ipoteza conform careia contactul cu Betleemul a avut loc intre anii 382-385.

 

Prezentarea comunitatii monahale de tip cenobitic in care Sf. Ioan Casian si Gherman au intrat odata ajunsi in cetatea Nasterii Domnului, este prezentata nu tocmai in cei mai elogiosi termeni, comparativ cu ceea ce a descoperit ulterior in Egipt. Astfel, "unii [calugari] mai nepasatori, folosindu-se fara masura de aceasta ingaduinta [perioada de timp dintre rugaciunea de noapte si cea de dimineata] isi prelungeau mai mult acest ragaz de somn. Nicio adunare nu ii obliga sa iasa din chiliile lor, sau sa se ridice din pat mai devreme de ora trei, si chiar in timpul zilei, cand s-ar fi cuvenit sa se ocupe de unele indeletniciri, erau toropiti de prea mult somn in paguba muncii".

 

Tocmai pentru a combate aceasta cutuma, a fost introdusa, "pentru prima data in timpul nostru si in manastirea noastra", o noua slujba de dimineata, care: "este oficiata in mod obisnuit, dupa un scurt ragaz de timp de la terminarea psalmilor si rugaciunilor de noapte, incheindu-se apoi si ea prin privegheri zilnice".

 

Pe de alta parte, in ceea ce priveste regula postului, aceasta era pastrata cu sfintenie, fara nicio acomodare in cazul ospitalitatii, pe care trebuiau sa o arate tuturor celor care ii vizitau:

 

"Din dorinta de a cunoaste invataturile batranilor, am pornit din partile Siriei spre Egipt, unde ne miram noi ca eram primiti cu atata bucurie, incat nicio randuiala de postire nu mai era respectata pana la ora stabilita pentru masa, asa cum ne deprinseseram la manastirile din Palestina".

 

Locul exact al acestei comunitati monahale in care au intrat cei doi este dificil de stabilit. Reperele sunt mult prea generale pentru a fi posibila o localizare exacta. Sf. Ioan Casian o descrie drept "manastirea noastra, unde Domnul nostru Iisus Hristos S-a nascut din Fecioara", adaugand ca "nu era departe de pestera in care a binevoit Domnul a se naste din Fecioara". Este foarte posibil ca manastirea aceasta sa fie cea ridicata in campul pastorilor, pe locul in care ingerii s-au aratat acestora vestindu-le Nasterea lui Mesia. Aici, la putin timp dupa trecerea Sf. Ioan Casian in Egipt a petrecut un an si Paladius, conform propriei marturii: "Am convietuit cu el [Posidonius] un an in Betleem, cand se afla dincolo de Poimeniu". De asemenea, aceasta manastire este amintita si de Epifanie Monahul: "La Rasarit de Betleem se afla manastirea numita Poimnion, unde s-a aratat ingerul pastorilor si le-a zis: Nu petreceti noaptea [langa turme] pe camp, ci bucurati-va cantand". Lipsa oricarei referinte a Sf. Ioan Casian cu privire la celebra lavra intemeiata in perimetrul Betleemului de Fer. Ieronim, ale carui lucrari ii erau cunoscute si pe care chiar le recomanda, intaresc ipoteza vietuirii celor doi novici scythani intr-o comunitate monahala diferita.

 

Pasul decisiv spre traditia egipteana a monahismului antic a fost realizat in urma contactului cu avva Pinufius, batranul egumen al chinoviei Panephysis-ului (in Delta Nilului), care se retrasese in Palestina pentru a se feri de presiunea recunoasterii universale de care se bucura in comunitatea proprie. Relatia duhovniceasca nascuta in urma vietuirii in aceeasi chilie - conform practicii pahomiene de grupare a novicilor in acelasi spatiu - a fost brusc intrerupta, caci "nu tarziu niste frati veniti din Egipt pentru rugaciune la Locurile Sfinte, recunoscandu-l, l-au chemat inapoi, in manastirea sa, cu foarte staruitoare rugaminti". Descoperirea unor noi dimensiuni spirituale ale monahismului in discutiile cu avva Pinufius le-a suscitat celor doi scythani dorinta curata de cunoastere nemediata a regulilor vietuitorilor din pustiul egiptean. Astfel, in anul 385, au primit ingaduinta comunitatii din Betleem in vederea unei calatorii initiatice in lavrele din Sketis si Nitria/Kellia. Ultima mentiune cronologica a Betleemului in lucrarile Sf. Ioan Casian, se refera la episodul revenirii celor doi monahi in cetatea Nasterii Domnului dupa o perioada de sapte ani (392), pentru a primi binecuvantarea egumenului comunitatii in care descoperisera viata dedicata exclusiv lui Dumnezeu: "desi de aici incolo nu ne-am mai gandit prea mult la legamantul nostru de manastire, totusi l-am indeplinit dupa o trecere de sapte ani.Astfel, am alergat la manastirea noastra, ducand cu noi increderea ca vom dobandi ingaduinta de a ne intoarce in pustiu".

 

Hotararea fusese luata: dintre cele doua tipologii ale monahismului oriental ei optasera pentru cea egipteana.

 

Un scurt excurs in opera Sf. Ioan Casian descopera argumentele sale in favoarea regulilor monastice din Delta Nilului. Astfel, modelul palestinian de la sfarsitul sec. al IV-lea accentua totala transcendenta a lui Dumnezeu, derivand de aici un ascetism sever, insotit de izolare fizica. De cealalta parte, modelul egiptean vorbea despre imanenta lui Dumnezeu, fiind concentrat pe virtutea iertarii si pe discernamantul egumenilor varstnici. Comunitatea din Betleem in care cei doi scythani au intrat in viata monahala nu le-a insuflat dragostea de aproapele si metoda rugaciunii neincetata, dimensiuni spirituale pe care le-au descoperit abia in pustiul egiptean. In acest sens, putem vorbi despre un pas decisiv in urcusul duhovnicesc al Sf. Ioan Casian, depasind ignoranta perioadei palestiniene - care poate fi asociata cu prima treapta a pocaintei pentru iertarea pacatelor - si atingand intelepciunea perioadei egiptene -focalizata pe treapta superioara a improprierii virtutilor.

 

Astfel, chiar daca monahismul palestinian este prezentat in lucrarile Sf. Ioan Casian intr-o perspectiva nu intotdeauna ideala, perioada petrecuta in Betleem a fost una potrivita si necesara pentru cresterea sa duhovniceasca, contribuind indirect la atitudinea echilibrata demonstrata ulterior in spatiul occidental.

 

Aceasta scurta incursiune in epoca pelerinajelor antice, urmand pasii acestui celebru reprezentant al crestinismului dunarean de la confluenta sec. IV-V, ne-a prilejuit contactul cu un ethos autentic, impulsionat numai de dorinta unei desavarsiri, nu personala, ci altruista. Factorul catalizator care i-a imbarbatat pe toti cei ce se aratau dispusi sa infrunte numeroase dificultati pentru a ajunge la Locurile Sfinte, era nazuinta interna spre descoperirea de sine, desprinderea de elementul cotidian si patrunderea inca din aceasta viata intr-o dimensiune eshatologica. In mod cert, aceste idealuri crestine erau mai usor de implinit in granitele unui locus sanctus, numit astfel pentru teofania sau teofaniile care il diferentiaza radical fata de toate celelalte spatii.

 

Ionut Alexandru Tudorie

11 Mai 2012

Vizualizari: 3363

Voteaza:

Sfantul Ioan Casian si pelerinajul sau la Betleem 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE