Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi

Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi Mareste imaginea.

Sfintii Trei Ierarhi sunt pomii cei mai roditori ai crestinismului practic, cu fructe de dreptate, pace, iubire pentru aproapele. Iata de ce se numesc luceferii crestinatatii permanent aprinsi in candelele adevaratei credinte crestine. Ei sunt coloana nesfarsita a tezaurului teologiei, pe care s-a gravat viata lor in Hristos si sacrificiul neprecupetit pentru salvarea omului din ghearele nedreptatii.



„Toata firea omeneasca au covirsit-o cei trei cu darurile lor cele multe si mari . ” (Icosul zilei)

Creatorul a facut pe om din pamint, dar in partea spirituala i-a plantat toate predispozitiile, fiind creat dupa „chipul lui Dumnezeu" (Facere I, 27). Pentru faptul ca acest chip a fost cautat de diavol, Mantuitorul Hristos imbraca firea noastra pentru a ne readuce la sanul Tatalui ca fii ai harului si adevarului. La inceput lumea nu a putut intelege pe Mintuitorul (Ioan I, 1-8), dar ucenicii, martorii oculari ai cerescului Invatator - au propovaduit Sfanta Evanghelie la toata faptura, conform indemnului Sau (Matei XXVIII, 19-20). Unii de alte convingeri religioase si filozofice au acceptat pe Hristos ca pe un reformator religios sau ca pe un mare intelept al Orientului. Altii, inclinati spre speculatie si adepti ai unor mari cugetatori ca Platon, Aristotel au cautat sa puna in corespondenta Revelatia sau sa caute identitati in invatatura Evangheliei. Asa se prezenta lumea crestina si necrestina in secolul al IV-lea cand au aparut in Biserica trei luceferi ai dreptei credinte: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur.

Fiecare dintre acesti trei sfinti ierarhi este sarbatorit de Biserica noastra dreptmaritoare, la nastere si la trecerea catre Domnul, iar la 30 ianuarie - Praznicul Sfintilor Trei Ierarhi a fost fixat in secolul al Xl-lea pentru a raspunde evlaviei si deosebitei cinstiri ce li se aducea din partea tuturor credinciosilor.

Sfantul Vasile cel Mare s-a nascut la 330 in orasul Cezareea Capadociei dintr-o familie culta si numeroasa (10 frati). Tatal sau era retor in oras. Mama sa se numea Emilia, o femeie cu un fond sufletesc bun, plamadit intr-o arzatoare credinta. Parintii sai erau printre cei mai bogati ai locului.

Dupa o educatie serioasa in familie, copilul Vasile termina scoala in cetatea Cezareea apoi urmeaza la Constantinopol si isi desavirseste studiile retorice si filozofice la Atena. Aici leaga o prietenie trainica si sincera cu Grigorie de Nazianz. Vasile, un student sarguincios inclinat spre oratorie, dar si spre stiintele exacte, frecventeaza cursurile, pe langa cele de drept si pe cele de matematici, astronomie si medicinei.

Iata-l pe tanarul Vasile, cu un fizic firav, cu ochii patrunzatori si permanent calculat, predand arta vorbirii; iar in timpul liber se ocupa cu muzica, istoria, literatura si artele.

Primise botezul, dar timpul chemarii la apostolat nu sosise. Pe alta cale, nobila sa mama si mai ales sora lui Macrina cautau sa-l convinga, cu viata lor sfanta in Hristos, ca sa puna toata capacitatea lui intelectuala si morala in nesfirsita dragoste a crestinismului. Era la rascruce. Epoca sclavagista ajunsese apogeu, iar tanarul profesor paraseste catedra de retorica, imparte averea sa celor lipsiti; dragostea sa pentru Domnul Iisus creste mereu prin faptele milei crestine. Era intr-o permanenta tulburare sufleteasca. In aceasta stare pleaca sa viziteze Egiptul, Mesopotamia, Siria cu monumentele lor si Palestina cu mormintul lui Hristos. Aici ii este dat sa vada monahi cu fete supte de asceza, dar bogati in traire spirituala, oameni modesti, dar care impresioneaza prin viata lor si conving prin trairea si pregatirea lor.

Golul din suflet se completeaza. Se hotaraste sa introduca in locul de nastere monahismul, dandu-i regulile necesare, valabile pana astazi. Este hirotonit diacon, preot si episcop (370). Incepe o vie activitate impotriva ereziilor (Eunomiu - Arie), aparand invatatura crestina. In acest scop alcatuieste Liturghia (care-i poarta numele). Practic, salveaza de la foamete cu propria avere, populatia orasului. Din veniturile sale construieste spitale (Vasiliadele), pentru intaia oara in istorie; el saruta ranile bolnavilor pentru a le mentine moralul.

Construieste case pentru reeducarea fetelor, azile pentru batrani, elibereaza sclavii. Figura sa impunatoare, prestanta sa stiintifica, autoritatea sa morala si mai ales energia sa i-au adus faima, fiind numit, inca din viata, cel Mare. Purta corespondenta si ajuta pe toti studentii si elevii silitori, tinea legatura cu fostii sai profesori si educatori, purtandu-le pretioasa recunostinta.

Trimite in misiune la stramosii nostri incercati dascali crestini, iubind pe sciti si goti, considerindu-i „fulgerele danubiene”. Imparatul Valens (364-378) a dorit sa-l inlature din scaun, dar si-a dat seama ca personalitatea sa intruneste toate cerintele unei mari figuri istorice.

A fost prieten cu Teotim de Tomis si ruda cu Iuliu Soranus mai marele cetatii Tomis. Este purtatorul de grija al Sf. Sava de la Buzau (+ 372).

Munca permanenta a Sfantului in toate ramurile de activitate, „noaptea scria si citea, ziua propovaduia si traia Sfanta Evanghelie”, a inceput a epuiza fortele fizice parasind lumea aceasta de tinar. Avea numai 49 de ani, incununati de cinste, demnitate si slava nepieritoare. Ultimele cuvinte ale sale au fost: „in adevar am trait, in sinceritate am umblat, din convingere am vorbit, din dragoste pentru Hristos si semenul Lui, omul, inchid ochii in liniste si pace, numai Tu stii, Doamne, unde mergesufletul meu.”

La mormant a fost condus de toti aceia carora le-a facut bine si i-a invatat adevarata credinta, dar era insotit si de mozaici si de filozofi vechi, oameni de stiinta si de arta ai timpului. Langa trupul sau neinsufletit statea indoliat si cu lacrimi scanteietoare cel mai devotat prieten al sau, Sfantul Grigorie de Nazianz, care ii tine o cuvintare de adio impresionanta. De atunci si pina astazi, adevaratii crestini il cinstesc in rugaciune si prin viata lor.

Sfantul Grigore de Nazianz, al doilea sarbatorit de astazi, se naste la 330. In familie are o copilarie fericita si o educatie superioara mai ales din partea mamei, Nona. Dupa ce invata cu parintii si apoi la scoala, merge spre desavirsirea studiilor la Cezareea Capadociei. Avea un temperament melancolic, o gandire spontana si ascutita, dar si un fin talent poetic. Urmeaza scoli superioare la Cezareea Palestinei, la Alexandria Egiptului si Atena „cea de aur", cum o numeste el, unde are ca profesori pe Himeriu si Proheresiu. Ramane incantat de comorile de cultura ale lumii, vizintandu-Ie si comparandu-le riguros.

Revine in familie. Isi da seama ca invatatura crestina nu-i o speculatie a mintii omului, ci este viata insasi la gradul cel mai inalt, asa cum cere Evanghelia mantuirii, pentru ca Domnul Iisus a venit „ca omul sa aiba viata si mai mult chiar . ” (Ioan X, 10). Plecand de la cultura omenirii, studiind si invatatura crestina si convingandu-se, primeste botezul. Este hirotonit diacon, preot si apoi episcop de Sazima, impotriva vointei lui. Ajunge apoi pe scaunul patriarhal al Constantinopolului, unde incepe munca de explicare a invataturii crestine, reusind sa statorniceasca in suflete credinta cea adevarata.

Este recunoscut prin acele cinci cuvantari despre Sfanta Treime, care i-au si adus titlul de Teologul, sau cuvantatorul de Dumnezeu. Gandirea sa teologica a fixat Marturisirea de credinta - partea a II- a la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381).

Si el, ca si Sfantul Vasile, trimite misionari la stramosii nostri pentru a face fata popoarelor migratoare care treceau prin foc si sabie teritoriile cucerite.

In luptele interne, Sfantul Grigorie se izoleaza, retragindu-se in localitatea de nastere, cedand scaunul episcopal fara nici o rezerva, in sufletul sau clocotea arta poeziei si a dragostei pentru Hristos. Ne-au ramas de la Sfantul Grigorie peste 18.000 de versuri, in care cugetarea sa nu-i o filozofie abstracta, ci framantarea profunda a mintii si inimii sale. Tratatul sau Despre preotie este icoana sufletului sau si conceptia sa despre slujirea la altar.

Preotului i se cere chemare de sus, o pregatire morala si duhovniceasca deasupra oricarei critici, stralucind ca model pentru toti cei care privesc la preoti, apoi, o aleasa pregatire umanista si teologica, pentru ca el spre deosebire de toate preocuparile si fata de toti oamenii - sfatuieste spre bine si dezleaga greselile credinciosilor de diferite varste, cu diferite grade de cultura, de diverse temperamente.

Din viata, Sfantul era numit mintea desavarsita cu ajutorul Sfintei Evanghelii, sufletul cu chemarea lui Pavel si inima calda a apostolului iubirii si sabia arhanghelului impotriva ereticilor si falsificatorilor credintei.

Sfantul Grigorie Teologul moare la varsta de 60 de ani, incheindu-si viata in plina activitate poetica. Lasa, prin testament, toata averea sa spre folosul credinciosilor. Asa a plecat din aceasta lume profundul ganditor al teologiei rasaritene.

Funia de aur a teologiei Scolii Capadociene se impleteste trainic cu Sfantul Ioan Gura de Aur, cel mai stralucit vorbitor al Bisericii, dar si cel mai sever biciuitor al falsului credincios.

Sfantul Ioan Gura de Aur se naste la 13 noiembrie 354, dintr-o familie foarte bogata. Tatal sau era dregator militar si om de incredere al curtii imperiale. Mama sa Antuza ramane vaduva la virsta de 20 de ani, crescand pe fiul ei, Ioan, in cea mai mare curatenie sufleteasca. Dupa pierderea sotului ei, Antuza se purta numai indoliata si cu ochii plini de lacrimi. Tanarul ei fiu, la inceput, nu-i intelegea durerea, si ca orice tanar n-a dat importanta Evangheliei. Educatia clasica (filozofia si oratoria) a primit-o de la vestitul profesor Libaniu si filozoful Andragatiu.

De pe bancile universitare, indrageste oratoria si logica. Demostene si Socrate, Platon si Aristotel erau preferatii lui. Incepe sa profeseze oratoria, vorbind admirabil. Profesorul Libaniu doreste sa-i lase locul lui, dar el refuza. O situatie neprevazuta il orienteaza altfel: cugeta zile intregi asupra filozofiei faptei: crestinismul. Pentru el, Hristos devine centrul preocuparilor, sfintii sunt exemple de urmat, Apostolii mari traitori, care au schimbat fata lumii vechi, crestinii niste oameni deosebiti. El se boteaza in anul 372 la staruinta mamei sale, Antuza; astfel Ioan, prin botez, ridica piatra neagra de pe inima propriei sale mame.

In floarea varstei este chemat spre preotie, dar fuge scriind cel mai cutremurator tratat despre misiunea sfanta. La doi ani dupa botez isi pierde mama. El vede in aceasta o chemare catre cele sfinte. Paraseste Antiohia si face asceza in pesterile muntilor, insusindu-si invatatura crestina, traind sfaturile Evangheliei si delectindu-si ochii cu frumusetile naturii. Fiind de o energie rar intalnita si avind o fire vioaie nu se multumea cu vuietul muntilor si fosnetul padurilor, cu sopotul dulce al izvoarelor in care soarele isi scalda razele, ci dorea sa vada pe insusi Hristos realizat in credincios, pentru care s-a si intrupat.

Inflacaratul Ioan trece prin treptele ierarhiei pina la scaunul Constantinopolului, unde la anul 397 ajunge arhiepiscop. Incepe o activitate predicatoriala unica in istoria crestinismului. Combate luxul si lacomia, bogatia si desfraul, intrind in conflict cu imparateasa Eudoxia. Trimite misionari in partile pamantului nostru stramosesc. Din Scitia Minor (Dobrogea) vine la Constantinopol Ioan Casian, pe care Sfantul Ioan il hirotoneste diacon (404). Dupa aceasta, Ioan Casian este trimis la Roma, ca misionar, unde infiinteaza in Marsilia primele comunitati monahale, fapt care bucura mult pe traitorul monah Gura de Aur, ajuns arhiepiscop.

Din cauza lingusirilor de la curtea imperiala, Sfantul Ioan Gura de Aur este inlaturat. Printre cei care-si ridica glasul impotriva acestei nelegiuiri se afla si Teotim I de Tomis, prieten cu Sfantul Ioan, care il mustra pe Epifaniu, considerindu-l Iuda. Constantinopolul era in fierbere, toti asteptau deznodamantul fatal, dar de frica unei rascoale populare, conducerea imperiului recheama in scaunul patriarhal pe Ioan. Aceasta a fost prima victorie a credinciosilor asupra raufacatorilor marelui ierarh. Sfantul Ioan alcatuieste Liturghia care-i poarta numele si rugaciuni mistuitoare mai ales la primirea Sfintei impartasanii.

Dusmanii tes noi intrigi. Ioan este dus in exil la Cucuz, in Armenia Mica. Pe drum a fost supus, din porunca matroanelor, la un tratament inuman. Gama suferintelor ne este cunoscuta din scrisorile sale. Pentru a-i pierde ochii, era tinut cu vederea in razele arzatoare ale soarelui marin. Gol si cu capul descoperit capata insolatie si e cuprins de friguri. Este apoi lasat sa fie jefuit si batut de tilhari. Soldatii il bruscheaza, cade in genunchi si este lovit fara mila.

Suferind de foame si de sete, abia-si duce zilele. Organismul nu mai rezista. Cere permisiunea sa mearga la o capela, este chemat preotul cu Sfanta Impartasanie. Dupa primirea Sfantului Trup si Dumnezeiescului Sange ridica fruntea spre cer rostind: „Mor in liniste pentru credinta in Hristos, pentru cinste si dreptate. Slava lui Dumnezeu pentru toate”. Asa s-au scurs zilele celui mai mare vorbitor crestin si ierarh de o modestie uimitoare (14 septembrie 407).

Dupa 30 de ani (438), imparatul Teodosie aduce ramasitele pamantesti ale Sfantului (27 ianuarie), depunandu-le in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, fiind inconjurate de rugaciunile calde si sincere ale acelora carora le fusese conducator sufletesc.

Pe pamintul nostru strabun, acesti trei ierarhi au fost cinstiti inca de la inceput. Asa cum am aratat, ierarhii si clericii tinuturilor dobrogene le-au luat apararea si i-au cinstit ca mari aparatori ai dreptei credinte. Intaistatatorul scaunului mitropolitan al Tarii Romanesti se pomeneste inca de la obtinerea autonomiei (1885) ca loctiitorul Cezareei Capadociei. Ce cinste mai mare pentru credinciosii, ierarhii și clericii ortodocsi romani ar fi decat aceasta, ca mostenesc titulatura scaunului, unde acum saisprezece secole era Sfantul Vasile cel Mare.

Sfintii Trei Ierarhi
sunt cei mai mari talcuitori ai cuvintelor Sfintelor Scripturi. Ei au lasat o uriasa opera de elita a literaturii patristice. Ei sunt dascalii teologilor, florile gandirii crestine din veacul de aur al Bisericii, biciuitorii societatii sclavagiste, intemeietorii pedagogiei crestine si filocaliei.

Sfintii Trei Ierarhi
sunt pomii cei mai roditori ai crestinismului practic, cu fructe de dreptate, pace, iubire pentru aproapele. Iata de ce se numesc luceferii crestinatatii permanent aprinsi in candelele adevaratei credinte crestine. Ei sint coloana nesfarsita a tezaurului teologiei, pe care s-a gravat viata lor in Hristos si sacrificiul neprecupetit pentru salvarea omului din ghearele nedreptatii. Oranduirea de atunci incuraja imbogatirea unora prin munca bruta a sclavilor. Pentru aceasta Sfintii Trei Ierarhi sunt comparati cu biciul cel intreit- impletit al lui Dumnezeu impotriva exploatarii.

Cultura lor aleasa si multilaterala este indemn pentru cercetare. Viata desavarsita a lor este exemplu viu si usor de urmat.

Asadar, o Parinti de trei ori fericiti, nu incetati a va ruga pururea lui Hristos si Maicii Sale, pentru cei ce savarsesc cu credinta si cu dragoste, cu evlavie și sinceritate a voastra pomenire. Rugam-va de scoateti pe cei rai din indoieli, și ne scapati pe toti de chinurile iadului, ca la Judecata de apoi sa auzim cu bucurie glasul Domnului nostru Iisus Hristos! „Veniti binecuvintatii Tatalui Meu de mosteniti imparatia gatita voua inca de la intemeierea lumii . ” (Matei XXV. 34). Amin!

Diac. P. I. David

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1887

Voteaza:

Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE