Canon de rugaciune la sarbatoarea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul

Canon de rugaciune la sarbatoarea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul Mareste imaginea.

Pe 29 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta sarbatoare este un îndemn la po¬căinţă, la schimbarea minţii, în vederea inaintării pe drumul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Tropar la Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea:
Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit.

Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce s-a arătat din pântece sterp Prooroc al Celui Ce S-a născut în chip de negrăit din pântece Fecioresc, pe Sfinţitul Înaintemergător să-l lăudăm.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce ai covârşit hotarele firii, legile dreptăţii ai păzit, amestecarea cea fărădelege ai mustrat, netemându-te de sălbăticia împăraţilor.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hrănindu-te cu laptele Legii şi aşezământul de Lege, pentru împreunarea cea după lege, pecetluindu-l ca un pecetluitor al Legii, ai stat împotriva urâtei desfrânări.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cetele îngereşti şi omeneşti te laudă pe tine neîncetat, Maică, Ceea ce nu ştii de mire, că pe Făcătorul lor, ca pe un Prunc, în braţe L-ai purtat.

Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu obrăznicie fără de ruşine, fata cea plină de beţie a zis: dă-mi capul lui Ioan pe tipsie, o, Irod.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fata a jucat şi ca o călcătoare de Lege spre plăcere făcând, a tras pe Irod spre uciderea Înaintemergătorului şi a Propovăduitorului adevărului.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, a ta ticăloşie, Irod fără de minte şi fără de lege! Cu ce îndrăzneală, fata înfierbântându-se, ai făcut nedreaptă ucidere?
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind asuprelile primejdiilor celor rele.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne; Tu şi Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu; Tu, Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă puteriiTale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neputând să rabde iuţimea mustrărilor şi nici îndrăzneala cea pentru cinstea lui Dumnezeu, cel vinovat după Lege şi amestecat ca necurăţia desfătărilor, legându-l a pus sub pază pe cel împreunat de mai înainte de sfârşit cu cetele cele de sus, ca şi cum ar fi fost fără materie.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De beţia vătămătoare de suflet şi de înfierbântarea desfrânării îmbolnăvindu-se ticălosul, dându-se spre săltările cele de jocuri de picioare, cel defăimat, ucigător de prooroc s-a făcut; căci beţia, care este mama desfrânării, a zămislit cumplita fărădelege a uciderii.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărat n-a minţit întru tine Dumnezeiescul Glas: că tu eşti mai presus de prooroci, ca cel ce te-ai învrednicit de proorocie din pântece, întru nesăvârşirea trupească fiind; şi pe Dumnezeu Cuvântul, Cel proorocit de tine, L-ai şi văzut în trup şi L-ai botezat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Lauda credincioşilor Ceea ce nu ştii de mire; tu, Folositoare, tu şi Scăparea, Zid şi Liman creştinilor, că tu duci rugăciunile la Fiul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu îndemnările maicii sale plată pentru jocul cel rău îndrăcit, a cerut fata cea prea cumplită a sălbaticei leoaice, capul Înaintemergătorului şi Propovăduitorului, pe care însăşi fiarele în pustie l-au cinstit.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, judecăţile Tale cele negrăite şi necuprinse, Iubitorule de oameni! Cum spre pierderea celui ce era din pântece vas al Duhului Sfânt şi a crescut împreună cu înţelepciune şi cu curăţie, necurata fată a jucat.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragoste şi cu voie i-a fost celui ce iubea necuvioasa însoţire, să împreuneze cu băuturile sărbătoririi zilei naşterii sale şi uciderea Proorocului şi să aducă pahar plin de sânge sfânt şi proorocesc iubitorilor de desfătări.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău câştigând, Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne. Că numai pe tine te punem înainte către Stăpânul, Milostivă Îmblânzitoare, noi, creştinii.

Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru poruncile Legii fiind în primejdii, fericite, cu mustrări ai certat pe călcătorul de Lege, că nu ai fost trestie clătinându-te de suflările vânturilor potrivnice.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sânge din tăierea capului tău curgând, s-a dus plată trudelor celor de desfrânare, pe Irod defăimând şi după sfârşit, ca pe cel ce a amestecat firea.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin pustietăţi vieţuind, ca într-o cămară luminoasă ai vieţuit; şi cu păr de cămilă fiind acoperit, ca o podoabă împărătească purtând-o, peste patimi ai împărăţit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să ne mântuim de cumplite greşeli, cu rugăciunile tale, de Dumnezeu Născătoare Fecioară şi să dobândim, Preacurată Dumnezeiască strălucirea Fiului lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat din tine în chip de negrăit.

CONDAC, glasul al 5-lea.
Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta, tinerii în cuptor, cu bucurie, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu poftă desfrânată şi cu rea beţie întrarmat fiind, lovindu-te de turnul înfrânării cel neclintit şi de cetatea curăţiei cea nebiruită, de Botezătorul lui Hristos, te-ai zdrumicat, Irod cel fărădelege.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu s-a spăimântat, nici nu s-a îngrozit Înaintemergătorul; nici nu a slăbit cea învăţată de diavolul, aducând fără de ruşine Cinstit Capul tău pe tipsie, la îndemnurile maicii sale, amăgindu-şi mintea.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o făclie ai strălucit şi mai înainte ai fost trimis ca un înger; ca un Prooroc ai propovă¬duit pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat; ca unui mucenic cu sabia capul ţi s-a tăiat, mai înainte propovăduindu-L pe El şi morţilor celor din iad.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mântuiţi fiind prin Cel Născut al tău de osânda căderii celei de demult, pe tine, Maică Fecioară, Pricina cea Arătată a mântuirii, împreună cu Fiul tău, Cel Ce S-a dat pe Sine izbăvire pentru noi, pururea te mărim.

Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a grăit: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce a mers înaintea naşterii Tale şi a Dumnezeieştii Patimi, în cele mai dedesubt, prin sabie s-a sfârşit şi s-a făcut Prooroc şi Vestitor pogorârii Tale celei de acolo, cu un glas al Cuvântului, Ioan grăind: cei morţi pe Dătătorul de viaţă, cei orbi pe Aducătorul de lumină şi cei robiţi pe Mântuitorul Hristos, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel din cea stearpă, care a mers înaintea naşterii Celei din Fecioară, acum a fost prin tăierea capului său, Mergător Înaintea Răstignirii celei de bună voie a Celui Ce a făcut toate, celor din iad grăind: cei morţi pe Dătătorul de viaţă, cei orbi pe Aducătorul de lumină şi cei robiţi pe Mântuitorul Hristos, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Capul tău tăindu-se de trup, Înaintemergătorule, sufletul cel ce stăpânea peste trupul tău, s-a despărţit de dânsul; iar Dumnezeirea nu S-a despărţit de aici de Trupul lui Emanuel şi os nu s-a zdrobit al lui Dumnezeu şi Stăpânului. Pentru aceasta, Îl Preaînălţăm pe El în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
A Domnului Născătoare Stăpână, rănile sufletului meu şi întinările, cu milostivă rugăciunea ta, Fecioară, vindecă-le şi pe mine, cel căzut, mă scoală; miluieşte-mă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că tu eşti Folositoare şi Sprijinitoarea mea, Ceea ce numai tu Singură eşti Curată şi Binecuvântată întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfricoşatu-s-a tabăra cea vicleană şi mai marele acesteia, diavolul de limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, Proorocule, care ai propovăduit pe Hristos şi prin fată desfrânată, a plecat pe Irod ca să taie capul tău. Dar noi, credincioşii, pe tine te mărim.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Valea firii celei smerite s-a înălţat şi dealul mândriei morţii s-a smerit. Că glasul celui ce strigă în pustie a strigat în locaşurile iadului celei pustii de lumină: ridicaţi porţile că Împăratul Cel Puternic va intra.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Se spăimântează patimile oamenilor şi diavolii fug cu frică de umbrirea darului cel dat ţie de la Dumnezeu. Însă de amândouă ispitele păzeşte turma ta, Înaintemergătorule al Domnului, care te slăveşte pe tine cu credinţă pururea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Încordează şi bine sporeşte şi împărăteşte, Fiule al Maicii lui Dumnezeu, supunând pe poporul ismailitenesc, care se luptă cu noi. Binecredinciosului popor biruinţă asupra celui potrivnic dăruieşte. Pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău.
Pe Înaintemergătorul lui Hristos, pe Botezătorul şi Proorocul, să-l cinstim credincioşii cu curată conştiinţă, ca pe un mărit Propovăduitor şi al pocăinţei învăţător şi ca pe un mucenic cu totul adevărat al Mântuitorului că nebunia lui Irod mustrând, capul i s-a tăiat.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif.
Acum s-a arătat nouă Botezătorul Mântuitorului şi veseleşte duhovniceşte gândurile credincioşilor, frumuseţea pustiei şi pecetea proorocilor. Pentru că s-a arătat Înaintemergător al lui Hristos şi mărturie nemincinoasă a venirii Lui. Deci, cu cântări duhovniceşti, cu un glas lui Ioan să-i grăim: Proorocule, Propovăduitor al Adevărului, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif.
Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti, de înfricoşătoarea Taină a naşterii tale. Cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om a fost ţinut şi cum a luat început Cel mai înainte de veci? Cu lapte a fost hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita Sa bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr lăudându-te, te mărim.

.

29 August 2016

Vizualizari: 398

Voteaza:

Canon de rugaciune la sarbatoarea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE