Taierea imprejur a inimii

Taierea imprejur a inimii Mareste imaginea.

În Deuteronom 10:16 israeliţii sunt îndemnaţi să-şi circumcidă inima: "Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice". Cu siguranţă nu la vreo operaţie medicală se referă pasajul (circumciderea inimii nu este desigur by-pass!), ci la o metaforă inedită şi extrem de sugestivă. Dar care era semnificaţia circumciderii inimii?

La origine, practica circumciderii era atestată în Orientul Apropiat în două forme: una egipteană, parţială, practicată de preoţii egipteni şi alta siro-palestiniană, în care prepuţul era îndepărtat în totalitate, documentată încă din mileniul al III-lea î.Hr. (descoperirea reprezentării unor războinici circumcişi din Siria).

Ritual arhaic

Se pune problema semnificaţiei arhaice a acestui rit, pe care cultura modernă l-ar putea vedea ca macabru. Interesant că în Levitic 19:23-25 originalul ebraic atribuie netăierea-împrejur pomilor roditori în primii ani până când roadele lor sunt oferite sanctuarului: "Când veţi intra în pământul, pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l va da, şi veţi sădi orice pom roditor, să curăţiţi necurăţenia lui şlit. să socotiţi netăiat împrejurţ: trei ani să socotiţi roadele lui ca necurate şi să nu le mâncaţi. / Iar în anul al patrulea toate roadele lui să fie afierosite Domnului, întru lauda Lui. / Şi în anul al cincilea să mâncaţi din roadele lui şi să vă adunaţi toate roadele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". Aceasta înseamnă că în primii trei ani pomul era socotit "netăiat împrejur", în anul al patrulea roadele erau "jertfite", adică pomul era "tăiat împrejur", permiţând consumul obişnuit abia din anul al cincilea.

Se observă că tăierea împrejur este asociată jertfei sau afierosirii. Mecanismul arhaic al circumciderii ar putea fi acela că, prin acest ritual, omul oferă o jertfă din sine, din propria carne. În societăţile antice sângele constituie un tabu, iar vărsarea sa însemna o ofrandă deosebit de puternică adusă divinităţii. Circumciderea echivala cu o ofrandă adusă divinităţii din organul procreator masculin mai înainte ca acesta să-şi îndeplinească funcţia de asigurare a urmaşilor sau, altfel spus, circumciderea înseamnă o jertfă de pârgă (primele roade) din propriii descendenţi.

Faptul că circumciderea constituie un ritual de trecere de la adolescenţă la stadiul de adult este arătat de contextele matrimoniale în care apare. În Facere 34, israeliţii le cer sichemiţilor să se circumcidă pentru a putea fi în legătură matrimonială cu ei - "Nu putem să facem aceasta: să dăm pe sora noastră după un om netăiat împrejur, că aceasta ar fi o ruşine pentru noi. / Numai aşa ne învoim cu voi şi ne aşezăm la voi, dacă veţi face şi voi ca noi, tăindu-vă împrejur toţi cei de parte bărbătească. / Atunci vom da după voi fetele noastre, iar noi vom lua fetele voastre şi vom locui la un loc cu voi şi vom alcătui un popor" (vv. 14-16).

Ritualul avea şi un rol apotropaic (de protecţie faţă de duhurile rele). În Ieşire 4:24-26, în aşa-numitul episod al "soţului sângeros" (bloody husband), se relatează că la un popas de noapte, îngerul lui Iahve (v. 24) sau chiar Iahve (Domnul) (v. 26) a încercat să-l ucidă pe Moise sau pe fiul lui Moise (Gherşom). Soţia lui Moise, Sefora, îl taie însă împrejur pe băiat, atinge cu sânge picioarele lui Moise spunându-i acestuia "soţ al sângelui", încât pericolul morţii trece. Pericopa aceasta, dificil de interpretat, poate fi însă mai bine înţeleasă dacă o privim prin prisma plăgii a zecea, care se va abate asupra Egiptului: moartea întâi-născuţilor. Pentru că îngerul lui Iahve sau Iahve îi va ucide pe întâi-născuţii egipteni, care nu erau de altfel tăiaţi împrejur, şi îi va cruţa pe cei israeliţi, atunci pericopa din Ieşire 4:24-26 doreşte de fapt să-l pregătească deja pe Gherşom, fiul lui Moise, să poată fi protejat în vederea plăgii respective. Acesta trebuie deci să intre în Egipt tăiat împrejur, pentru a rămâne în viaţă.

Circumciderea ca simbol etnic

În perioada monarhică (sec. IX-IV î.Hr.), israeliţii nu se deosebeau de vecinii lor în ceea ce priveşte circumciderea. După Ieremia 9:25-26 (textul masoretic, nu Septuaginta a cărei versiune o păstrează Biblia sinodală), următoarele popoare practicau circumciderea: egiptenii, edomiţii, amoiţii, moabiţii, locuitorii deşertului. Singurii care au făcut excepţie erau filistenii; aceste populaţii care apar în sec. XII î.Hr. în Palestina (fâşia Gaza) şi Siria (în 2003 în Aleppo s-a descoperit o inscripţie luwiană care îl menţionează pe Taita rege al Palistin în valea Amuq) erau indo-europeni (deci nu semiţi), fiind înrudiţi cu grecii, şi nu practicau circumciderea. De altfel, după 1 Regi 18:27, David ucide 200 de filisteni, le taie prepuţurile şi i le prezintă regelui Saul ca faptă eroică pe baza căreia va primi mâna fiicei lui Saul, Micol. Alte timpuri, alte obiceiuri şi în ce priveşte preţul pentru mâna unei prinţese!

În perioada exilică şi post-exilică (după 586 î.Hr.) circumciderea devine un simbol naţional al israeliţilor pentru că babilonienii, cei care îi cuceriseră şi în mijlocul cărora trăiau ca deportaţi, nu o practicau. Din această perioadă datează textele care vorbesc despre circumcidere în termeni profund religioşi.

De exemplu, Facere 17, un text de provenienţă preoţească (mijlocul sec. VI î.Hr., face parte din aşa-numita redactare sacerdotală a Pentateuhului), fixează începutul practicii circumciderii ca ritual religios în timpul patriarhului Avraam. Dumnezeu îi promite lui Avraam (tocmai i se schimbă numele din Avram) un legământ veşnic (v. 7), iar semnul legământului este tocmai circumciderea (v. 9-11).

Alături de sabat, circumciderea devine semn al comunităţii ebraice. Poate că aşa se explică şi de ce ritualul se petrece în a opta zi de la naştere pentru "tot pruncul de parte bărbătească" (v. 12): sabatul reprezenta a 7-a zi, iar circumciderea îi urma imediat, fiind reprezentată de aceea de ziua a 8-a. Circumciderea devine semn al comunităţii şi pentru că nerespectarea ei atrăgea după sine excomunicarea: "sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu" (v. 14).

Circumciderea duhovnicească

Tot în această perioadă târzie se vorbeşte şi de un sens spiritual al circumciderii: circumciderea inimii, în textul nostru sau în Deuteronom 30:6: "Va tăia Domnul împrejur inima ta şi inima urmaşilor tăi, ca să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti". Ideea se mai regăseşte şi la profetul Ieremia: "Bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul şi lepădaţi învârtoşarea inimii voastre" (Ieremia 4:4).

Se observă că circumciderea inimii, ca ofrandă adusă divinităţii, îi deschide acesteia posibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu. Ca şi circumciderea cărnii care aducea o jertfă din sine a omului pentru a dobândi urmaşi (binecuvântarea supremă), circumciderea inimii însemna iniţierea acesteia pentru funcţia supremă: iubirea Creatorului.

Alte texte vor vorbi şi de circumciderea altor organe-simbol. Ieşire 6:12.30 aminteşte de circumciderea buzelor (iniţierea funcţiei specifice profetului de a vorbi în numele lui Dumnezeu), iar Ieremia 6:10, de circumciderea urechilor (pentru a putea auzi şi a pune în practică mesajul divin).

Circumciderea şi Botezul

În Noul Testament, circumciderea este evaluată într-un mod special. Unele grupări creştine iudaizante considerau că ea trebuie practicată în continuare în cadrul Bisericii, fiind un legământ veşnic încheiat de Dumnezeu cu Avraam.

Sf. Apostol Pavel arată însă că circumciderea nu poate fi condiţie necesară pentru mântuire, pentru că Avraam a primit făgăduinţele când nu era circumcis (Romani 4:9-12). Cel care împlineşte cuvintele lui Dumnezeu îşi transformă netăierea împrejur în tăiere împrejur (Romani 2:28-29). Sf. Pavel valorifică circumciderea spirituală (a inimii), care face inutilă circumciderea trupească (cf. şi Galateni 6:15).

În urma sinodului de la Ierusalim, Biserica primară hotărăşte patru reguli pe care convertiţii proveniţi dintre păgâni trebuie să le respecte (Faptele Apostolilor 15:19-20), printre acestea neaflându-se circumciderea.

Dar circumciderea ca semn (ebr. âot) al apartenenţei la poporul lui Dumnezeu s-a păstrat în creştinism prin Taina Sfântului Botez, prin care cel botezat se dovedeşte a fi "iudeu întru ascuns", iar tăierea împrejur este "în duh" (Romani 2:29).

lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ
Sursa: ziarullumina.ro

.

31 Decembrie 2014

Vizualizari: 777

Voteaza:

Taierea imprejur a inimii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE