Sectantii sunt si schismatici si eretici, in acelasi timp, pentru ca s-au abatut de la disciplina, cat si de la invatatura de credinta a Bisericii lui Hristos. Au existat secte si in vechime si in Evul Mediu, dar cele mai multe dintre ele au disparut. De la ivirea protestantismului insa numarul sectelor a crescut considerabil si sporeste pe zi ce trece. Cauza de capetenie a ivirii sectelor trebuie cautata in protestantism. Reformatorii Luther, Calvin, Zwingli si urmasii lor au tagaduit Sfanta Traditie, ca izvor de relevatie si norma de credinta, recunoscand acest indoit rol numai Sfintei Scripturi, inteleasa de fiecare dupa capul sau. Cu acestea s-au distrus fraul care strunea ratiunea si n-o lasa sa se abata de pe fagasul pe care mersese cugetarea crestina timp de cincisprezece veacuri in interpretarea Sfintei Scripturi si s-a lasat libertatea completa de-a rataci.

Reformatorii au nesocotit si desfiintat autoritatea bisericeasca si ierarhia si cu aceasta institutia concreta, organul care pastra ordine si disciplina in sanul Bisericii. Emancipati de aceasta autoritate, protestantii au cazut in rataciri, unele, mai mari decat altele atat pe taram dogmatic cat si pe cel al vietii practice, bisericesti si s-au impartit in nenumarate secte.

Sectele iesite din protestantism au in cea mai parte un caracter rationalist, adica ce se deosebesc intre ele prin felul cum inteleg si aplica in viata Sfanta Scriptura, explicata in toata libertatea. Afara de sectele rationaliste exista si sectele mistice, care pretind ca interpretarea ce dau Sfintei Scripturi si tot ce cred si fac ele se intemeiaza pe inspiratia directa a Sfantului Duh. Unele dintre ele invata ca aceasta inspiratie a primit o numai intemeietorul sectei sau si unii din conducatorii ei, altele sustin ca toti membrii sectei sunt inspirati. Si aceste secte isi au originea tot in protestantism, pentru ca punctul lor de plecare este nesocotirea autoritatii si invataturii Bisericii, care stabileste si criteriile dupa care se cunoaste adevarata inspiratie si interpretare a Sfintei Scripturi, precum si principiile si normele adevaratei vieti crestine.

Daca sunt in fine si secte, care par ca n-au nici o legatura de cauzalitate cu protestantismul cum sunt de exemplu, sectele rusesti, cunoscute sub numele generic de "rascol", este de ajuns sa observam ca ele au luat nastere dupa ivirea protestantismului si ca profeseaza idei protestante. Asa ca influenta protestantismului a fost hotaratoare pentru nasterea si dezvoltarea lor. Insusi misticismul sectelor din aceasta categorie este tot de nuanta protestanta.

Protestantismul a inlesnit formarea sectelor si prin alte idei si alte practici ale sale. Astfel, ei au inlocuit autoritatea bisericeasca cu cea laica, autoritatea papei si a episcopilor cu cea a imparatilor si principilor. La baza dreptului lor de sefi supremi ai Bisericii, suveranii s-au amestecat si in treburile bisericesti, pe care desigur ca nu le puteau intelege asa de bine, ca papa si ca episcopii, si astfel au lasat deplina libertate formarii de secte sau chiar le au dat prilej, direct sau indirect de a se forma.

Principiul democrat al suveranitatii poporului pe care l-a opus mai tarziu protestantismul, absolutismul monarhilor, a favorizat de asemenea formarea de secte, pentru ca daca poporul este suveran in materie de politica, s-a dedus ca e suveran si in materie religioasa si ca, deci poate adopta si profesa, dupa plac, orice aberatie. Acelasi efect l-a avut in sfarsit si ideea de individualitate si de personalitate, pusa in circulatie de reforma si de renastere. Daca individul este totul, el are dreptul si in materie de religie sa creada ce va voi, si cum va voi. Toate aceste cauze ale sectelor sunt de ordine generala si mai mult teoretica. Ele au influentat numai indirect si mai departe la formarea sectelor.

Ce a determinat aparitia sectelor?

In primul rand, ambitia intemeietorilor de secte. Clerici vanitosi, care n-au ajuns la demnitatile pe care le-au ravnit in sanul Bisericii din care faceau parte, clerici care au fost depistati pentru abateri dogmatice sau canonice, laici cu mai multe sau mai putine cunostinte teologice si cu zel pentru cele sfinte, dar plini de mandrie si dornici de a si vedea numele trecut in posteritate, maniaci religiosi, etc., sunt cei care au nascocit si intemeiat sectele, spre a si satisface ambitia lor bolnava.

In al doilea rand, relele ce dainuiesc in sanul Bisericii. Asprimea autoritatilor bisericesti superioare, care se observa de exemplu in Biserica Romano Catolica fata de clerul de rand, sau dimpotriva prea marea indulgenta care domneste in cele bisericesti la protestantii vechi si in parte si in bisericile noastre ortodoxe nationale; amestecul prea mare al statului in problemele bisericesti si urmarile laicismului, neindeplinirea constiincioasa a indatoririlor preotesti, viata nu intotdeauna model a clerului si orice fel de abuzuri savarsite in numele bisericii, etc., scandalizeaza pe unii crestini cu o sensibilitate delicata sau sunt luate ca pretext de speculantii de cele sfinte, pentru a si motiva iesirea din Biserica si trecerea la o secta existenta sau infiintarea unei secte noi.

Apoi, nestiinta maselor in materie de religie. Sectantii se recruteaza, in genere din numarul cel mare al celor aproape total lipsiti de cunostinte religioase sau, in tot cazul, cu prea putine. Saracia de idei a sectelor este mai accesibila mintilor slabe si mai atragatoare decat bogatia de invataturi si practici a bisericilor cu trecut istoric, iar avantajele morale si materiale, prezentate cu dibacie de propagandistii sectari, ametesc usor pe cei simpli si ii fac sa cada in cursa intinsa. Acesta este cazul in special la noi, romanii, si in toate tarile ortodoxe. Sectantii de rand sunt, in general, persoane fara o experienta religioasa, usor de manipulat si fanatici religiosi. Fara sa si dea seama de ceea ce cred si fac ei sunt convinsi ca merg pe calea ce a dreapta, ca numai ei sunt in posesia adevarului religios si se silesc sa indeplineasca constiincios si punctual ceea ce le spun conducatorii lor.

Ne rugam la Bunul Dumnezeu ca toti oamenii sa vina la credinta cea adevarata unde se pastreaza nealterata si vie credinta cea intru Hristos Domnul. Asadar, veniti si gustati din parfumul si mireasma credintei crestine originale ale primelor patru veacuri de crestinism autentic, ortodoxia.

Doamne ajuta!

Stefan Popa

.

• Secta tremuratorilor judeca Ortodoxia?
  Publicat in : Secte si culte
• Bolile religiei
  Publicat in : Secte si culte