Crucea in Vechiul Testament

Vechiul Testament cuprinde numeroase preinchipuiri ale Sfintei Cruci care ne descopera atat puterea ei divina, cat si importanta actului de insemnare a credinciosilor crestini cu acest semn sfant.

Sfanta Cruce este preinchipuita pentru intaia data, in Vechiul Testament, de "pomul vietii", care a rasarit din pamant, din porunca lui Dumnezeu, in mijlocul raiului pamantesc, alaturi de "pomul cunostiintei binelui si raului" (cf. Facere 2, 9).

Moise a trecut poporul Israel prin Marea Rosie in mod minunat, prin puterea divina a crucii, si l-a scapat de robia politica egipteana, conducandu-l la libertate. El a ridicat toiagul, si a intins mana sa, drept inainte, peste mare, a despartit apele marii, in doua, si evreii au trecut marea ca pe uscat.

De asemenea, binecuvantarea patriarhala, pe care a dat-o Iacov, cu mainile, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim si Manase, binecuvantare data cu mainile incrucisate, a preinchipuit sfanta cruce, cu peste 1500 de ani inainte de Hristos. "Israel (Iacov), inadins, si-a incrucisat mainile si i-a binecuvantat.