Minunile Ocrotitorului Ostirii

Minunile Ocrotitorului Ostirii Mareste imaginea.

In partile Siriei era o cetate care se numea Ramel, in care se zidea o biserica de piatra, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Si nu era in acel loc de piatra de un anume fel, din care s-ar fi putut face stalpi mari, spre intarirea zidirii, ci, din alte parti indepartate, se aduceau pe mare, niste stalpi de aceea. Deci, multi din cetatenii cei iubitori de Dumnezeu, s-au dus in diferite locuri ca sa cumpere stalpi de piatra pentru Biserica ce se zidea.



S-a dus si o femeie dreptcredincioasa, vaduva, care avea osardie si credinta catre Sfantul Mare Mucenic, voind ca din saracia sa, sa cumpere Sfantului un stalp. Si cumparand un stalp ales dintr-un loc, l-a dus la malul marii, unde un barbat bogat, tot din cetatea Ramel, cumparand cativa stalpi, ii punea in corabie. Si a rugat femeia mult pe omul acela, ca sa ia si stalpul ei in corabie, impreuna cu ceilalti si sa-l duca la Biserica Mucenicului. Iar el nu a ascultat rugamintea si nu i-a luat stalpul ei, ci punand in corabie numai stalpii sai a plecat. Atunci femeia aceea, aruncandu-se la pamant, plangea cu jale si chema in ajutor pe Sfantul Gheorghe, sa randuiasca, precum stie el, ca si stalpul ei sa fie dus la Ramel, la biserica Lui.

Astfel, femeia, mahnindu-se si plangand, a adormit si i s-a aratat in vis Sfantul Gheorghe in chip de voievod calare, care, ridicand-o de la pamant, i-a zis: "Spune-mi, de ce te mahnesti, o femeie ?". Iar ea i-a spus pricina jalei sale. Si-a vazut pe Sfant descalecand de pe cal, si zicand catre dansa: "Unde voiesti sa-ti pui stalpul ?", iar ea a spus: "In partea dreapta a bisericii". Si indata Sfantul a scris cu degetul sau pe stalp astfel: "Stalpul acesta al vaduvei sa se puna in partea dreapta a Bisericii, dupa cel dintai stalp, acesta sa fie al doilea". Aceasta scriind a zis catre femeie: "Ajuta-mi tu singura". Si, apucand ei stalpul, piatra s-a usurat si au putut amandoi sa-l arunce in mare. Si femeia desteptandu-se din vis, n-a mai gasit stalpul in locul acela, dar, punandu-si nadejdea spre Dumnezeu si spre Sfantul Gheorghe, robul lui, a pornit pe cale spre casa. Deci, mai inainte de venirea femeii acasa, cum si a corabiei, adica indata dupa acel vis, chiar a doua zi, s-a gasit stalpul ei la malul marii, la Ramel.

Si, dupa ce a sosit barbatul acela, care isi aducea stalpii in corabie si a iesit la mal, a vazut stalpul vaduvei si scrierea de pe el, care se inchipuise pe piatra de catre degetul Sfantului, ca si cum literele ar fi fost insemnate in lut. Atunci s-a minunat mult si cunoscand minunea ce se facuse de catre Sfantul Gheorghe si pricepand greseala sa, se caia ca trecuse cu vederea rugamintea vaduvei si cerea iertare de la Sfantul, prin multe rugaciuni, ceea ce a si dobandit de la el, aratandu-i-se in vis. Deci, stalpul acela al vaduvei s-a asezat in acel loc, intru care s-a poruncit spre pomenirea femeii si spre aratarea minunii facute de Sfantul Gheorghe, dar, mai ales spre slava Izvorului Minunilor, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Dupa multi ani de la aceasta minune, sarazinii, luand Siria sub stapanirea lor, s-a petrecut in cetatea Ramel, in mai sus-pomenita Biserica a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, o intamplare ca aceasta:

A intrat un sarazin vestit, impreuna cu alti sarazini, in Biserica, pe vremea citirii pravilei, si vazand icoana Sfantului Gheorghe si pe preot stand inaintea icoanei si inchinandu-se si savarsind in taina rugaciuni, a spus catre prietenii sai, in limba lor: "Vede-ti voi, pe acest nebun, ce face? Se roaga la o scandura. Aduceti-mi un arc si o sageata sa o sagetez scandura aceea". Si indata i-au adus un arc, pe care el stand in spatele tuturor, l-a incordat si aruncat o sageata asupra icoanei Mucenicului, iar sageata n-a zburat spre icoana, ci in sus, si cazand din inaltime, a lovit pe sarazinul acela in mana si i-a ranit-o. Deci, a iesit indata afara si s-a dus acasa, durandu-l mana si curgandu-i mult sange.

Apoi, mana s-a umflat si el striga suspinand, fiind cuprins de dureri de moarte. Si avea in casa lui niste slujnice de credinta crestineasca, pe care le-a chemat si le-a spus: "Am fost in Biserica Sfantului Gheorghe si am vrut sa sagetez icoana lui, dar m-am sagetat pe mine, ca intorcandu-se sageata, mi-a ranit mana si iata, mor de durere". Iar ele i-au spus: "Oare ti se pare ca bine ai facut, indraznind sa sagetezi chipul Sfantului Gheorghe ?". Zis-a sarazinul: "Au, doar, are putere chipul acela, sa ma faca pe mine bolnav, precum sunt eu acum ?" si slujnicele au raspuns: "Noi suntem nestiutoare si nu putem sa-ti raspundem, dar cheama un preot si acela iti va spune cele ce ne intrebi pe noi. Acesta a ascultat sfatul slujnicelor sale si a chemat pe preot si i-a zis: "Vreau sa stiu ce putere are scandura sau icoana careia te inchini tu ?". Preotul i-a raspuns: "Eu nu ma inchinam scandurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, ma rugam celui inchipuit pe scandura, Sfantul Gheorghe, ca sa fie mijlocitor pentru mine catre Dumnezeu". Zis-a barbatul acela: "Cine este Gheorghe, daca nu este Dumnezeu al vostru ?". Preotul a raspuns: "Sfantul Gheorghe nu este Dumnezeu ci sluga lui Dumnezeu si a Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a facut pamantean asemenea noua. El multe munci a rabdat, de la paganii cei ce-l sileau sa se lepede de Hristos, dar el pe toate rabdandu-le si savarsindu-si marturisirea numelui lui Hristos, a luat de la Dumnezeu, ca sa faca semne si minuni; iar noi, iubindu-l pe el cinstim icoana aceluia si ca si cum am privi spre el, ne inchinam, il imbratisam si-l sarutam in acelasi fel, cum si tu faci, dupa moartea parintilor tai, ca avand imbracamintea lor inaintea ta, lacrimezi si o saruti, ca si cum i-ar avea pe aceia inaintea ochilor tai.

Deci, asa si noi socotim icoanele sfintilor, nu ca pe niste Dumnezei - sa nu ne fie noua aceasta - ci, ca pe niste inchipuiri ale slugilor lui Dumnezeu, care prin icoanele lor, fac minuni, precum s-a intamplat cu tine, cel ce ai indraznit a sageta icoana Sfantului Mucenic, ca sa sti puterea lui si sa fie spre invatatura si altora".

Acestea auzindu-le, sarazinul a spus: "Ce voi face ? Vezi mana mea sangerand, cu multa durere si patima de moarte ma apropii". Raspuns-a preotul "De voiesti sa fi viu si intreg, porunceste sa aduca la tine chipul Sfantului Mucenic si pune-l pe patul tau, apoi, o candela plina de untdelemn arzand sa fie inaintea lui aprinsa toata noaptea iar, a doua zi, luand untdelemnul din candela sa ungi mana ta cea bolnava si, atunci, sa crezi ca te vei tamadui, si-ti va fi tie asa". Iar sarazinul indata a rugat pe preot sa aduca icoana Sfantului Gheorghe, pe care a primit-o cu bucurie, a facut toate asa precum a invatat de la preot. Si, dupa ce a doua zi si-a uns mana cu untdelemn din candela, indata i-a incetat durerea si i s-a tamaduit mana.

De o minune ca aceasta mirandu-se si veselindu-se, barbarul acesta a intrebat pe preot daca are ceva scris in cartile sale despre Sfantul Gheorghe. Iar preotul aducand viata si patimirea Mucenicului, i-a citit o, iar el, cu luare aminte ascultand, tinea in mana icoana Mucenicului, graind catre Sfantul inchipuit pe icoana, ca si catre cineva viu, spunandu-i printre lacrimi: "O sfinte Gheorghe, tu tanar ai fost, insa cu minte, iar eu batran, dar nebun. Tu de tanar esti prieten al lui Dumnezeu, iar eu am imbatranit si sunt lipsit de Dumnezeu. Roaga, pentru mine, pe Dumnezeul tau, ca si eu sa fiu robul sau". Dupa aceea cazand la picioarele preotului, il ruga ca sa-l invredniceasca de Sfantul Botez. Iar preotul nu voia, ca se temea de sarazin. Insa, vazand credinta si rugamintea lui staruitoare, l-a botezat noaptea, in taina, de frica sarazinilor. A doua zi, sarazinul cel nou botezat a iesit din casa si, stand in mijlocul cetatii, in privirea tuturor cu multa indrazneala si cu mare glas a inceput a propovadui pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, si blestema credinta sarazinilor. Si indata s-au adunat in jurul sau o multime de sarazini, care umplandu-se de manie si de iutime, au pornit asupra lui ca niste fiare salbatice si cu sabiile l-au taiat bucati. Si asa, in scurt timp, si-a savarsit nevointa cea buna a marturisirii si a luat cununa muceniciei, ajutandu-i rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Tot astfel se vorbeste si despre aceasta minune a Sfantului Gheorghe, in care un tanar, era ranit de un sarpe veninos. Ca, un oarecare dintre monahii cei placuti lui Dumnezeu, anume Ava Gheorghe, avea de ajutator pe Sfantul cel de un nume cu dansul, pe Sfantul Gheorghe. Si el ne-a povestit asa: "Ducandu-ma eu, zicea, pe calea cea spre munte, si avand in mana o cruce, m-a intampinat pe mine un monah batran, care, luand de la mine crucea si mergand putin, s-a abatut din cale pe o carare, iar eu mergeam in urma lui. Si, iata o turma de oi, iar tanarul cel ce era pastor zacea, fiind pe moarte de muscatura unui sarpe. Si era un izvor aproape, si mi-a spus mie staretul: "Scoate apa si sa udam crucea".

Aceasta facand-o si deschizand gura tanarului i-au turnat acea apa ce era varsata pe cruce. Si i-a spus staretului: "In numele Prea Sfintei Treimi, sa te vindece pe tine robul lui Dumnezeu, Sfantul Gheorghe". Si intorcandu-se tanarul a lepadat dinlauntrul sau niste venin rau purtator de moarte si s-a sculat. Si i-a spus staretul: "Spune-mi mie, cum te-ai jurat ieri catre acea vaduva saraca, pe a carei oaie, data in paza ta, ai vandut-o cu trei arginti si tu i-ai spus ei, ca, pe acea oaie a mancat-o lupul ?". Si a spus tanarul: "Adevarat parinte, asa este. Dar tu cum de cunosti acestea ?". Si i-a spus staretul: "Sezand eu in chilia mea a venit la mine un barbat pe cal alb si mi-a spus mie: Sofronie, scoala-te si du-te degraba la izvorul cel ce este la dreapta ta, spre miazazi, unde vei afla un tanar muscat de sarpe. Si vei intalni acolo un monah purtand in mana o cruce sapata in lemn. Si luand crucea aceea, sa torni pe ea apa, sa dai tanarului celui muscat de sarpe sa bea din apa aceea, spunandu-i asa: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, te vindeca pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe. Si sa-i zici lui sa nu se mai jure, pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfintilor lui, nici sa faca strambatate cuiva. Si sa dea oaia vaduvei celei sarace, ca sa nu-i fie lui ceva mai rau".

Iar dupa ce a auzit acestea de la batran, tanarul a cazut la picioarele lui, zicandu-i: "Iarta-ma pe mine, parinte, ca asa este. Ca am vandut oaia femeii aceleia, cu trei arginti si ieri am amagit-o pe ea, zicandu-i ca lupul a mancat oaia. Si mi-a zis mie femeia aceea, oare adevarul este acesta, sau minciuna ? Si i-am spus ei, asa este, ma jur pe Dumnezeul cel adevarat. Si mi-a zis mie femeia: tu ma sti pe mine ca sunt saraca dar cum voiesti, asa fa. Si va cauta la tine Dumnezeu si Sfantul Gheorghe. Ca am fagaduit oaia aceea la praznicul Sfantului Gheorghe sa o dau pentru saraci". Deci, a spus tanarul: "Fiindca m-am inselat si am gresit, te rog, pentru iubirea lui Dumnezeu, parinte, mijloceste pentru mine la Dumnezeu si la Sfantul Gheorghe ca sa mi se ierte mie pacatul acesta. Si acum, voi da femeii aceleia trei berbeci pentru ziua Sfantului Gheorghe, si toata viata mea, la praznicul Sfantului, voi da zeciuiala la saraci din turma pe care o pasc". Si asa tanarul cel ce s-a tamaduit cerand rugaciune si iertare de la fericitul staret Sofronie s-a dus la lucrul sau, multumind lui Dumnezeu si placutului sau Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Se mai spune ca la Paflagonia, este o Biserica vestita a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe careia cei de acolo ii spun Fratrinom. Deci, aceasta Biserica vestita a Sfantului, din vremea aceea, a fost mica si invechita, iar acum sta sa cada si nu era cine sa zideasca alta noua, sau pe cea veche sa o innoiasca din lipsa locuitorilor. Si asa Biserica aceea, s-a pustiit si s-a intamplat intr-insa o minune ca aceasta:

Niste copii, adunandu-se acolo, se jucau; si era intre dansii un copil totdeauna biruit si ocarat de toti ceilalti. Dar copilul acela suparandu-se de ocarile cele multe, si-a intors ochii spre Biserica Sfantul Gheorghe si a spus: "Sfinte Gheorghe, ajuta-mi sa biruiesc si eu, si-ti voi aduce in Biserica o placinta". Si indata copilul acela a biruit pe ceilalti copii in jocurile lor copilaresti, si inca, nu numai o data, ci de doua si de mai multe ori, a facut aceasta, mai mult decat ceilalti. Deci, ducandu-se la maica sa, i-a spus ca a fagaduit Sfantului sa daruiasca o placinta si o cerea de la dansa, ca sa-si implineasca fagaduinta sa catre Sfantul Gheorghe. Iar maica sa, iubitoare de fiu si, mai ales, iubind pe Mucenic, a facut degraba, dupa rugamintea copilului, si i-a dat placinta buna si calda. Iar el, ducandu-se la Biserica, a pus-o inaintea altarului si, inchinandu-se, s-a dus. La vremea aceea, trecand pe acolo patru negustori au intrat in Biserica ca sa se inchine Sfantului si au aflat placinta buna, ca era calda si cu aburi bine mirositoare. Si au zis negustorii in sinea lor: "De aceasta nu are trebuinta Sfantul; s-o mancam noi, si in locul ei sa punem tamaie". Iar, dupa ce au mancat placinta si voiau sa iasa din Biserica, nu nimereau usile Bisericii, pentru ca usile li se pareau lor a fi ca zidul si nu puteau sa iasa.

Deci, au pus cate un ban de argint si n-au iesit, apoi au pus toti un galben si s-au rugat Sfantului sa-i lase sa iasa si n-au putut, fiind cuprinsi de orbire. Atunci au pus toti cei patru cate un galben fiecare, si s-au rugat cu caldura si asa, li s-a aratat lor iesirea, ca au gasit usile Bisericii deschise si au iesit din aceasta. Acesti galbeni si bani de argint au fost inceputul adunarii banilor, ca sa se innoiasca Biserica aceea. Ca a strabatut stirea despre acea minune si multi oameni dreptcredinciosi dand de la ei mult aur si argint, au zidit o Biserica noua si mare de piatra, au infrumusetat-o cu toate podoabele si au indestulat-o cu lucrurile cele de trebuinta. Si se savarsesc in acea Biserica semne si minuni prea slavite intru marirea lui Hristos Dumnezeu si intru lauda Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul Marelui Mucenic. Aceasta minune pe multe icoane din vechime a fost zugravita de cei vrednici de credinta, zugravi ai pamantului Palestinei si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata locul acestei minuni, ce s-a facut asa:

Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si de multe ori poporul inarmandu-se pentru uciderea lui, era ucis si gonit ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti se inchinau la idoli.

Deci, intr-una din zile, adunandu-se oamenii acelei cetati au mers la imparatul lor si i-au zis: "Ce sa facem, ca pierim de balaurul acesta ?". Iar el le-a raspuns: "Ceea ce-mi vor descoperi zeii, aceea va voi spune". Si, prin descoperirea diavolilor care locuiau in idoli, pierzatori de sufletele omenesti, un sfat ca acesta le-a aratat: ca de vor voi sa piara toti, sa dea in fiecare zi, la rand si cu sorti, fiecare pe copiii lor, fecior sau fata, spre mancare acelui balaur. Si a spus: "Daca va veni randul pana la mine, apoi si eu, desi am numai o fiica, si pe aceasta o voi da". Si oamenii au primit acel sfat imparatesc, dar, mai ales diavolesc. Si, astfel, legiuind, faceau dupa sfatul si randuiala aceasta: isi dadeau toti cetatenii, mari si mici, pe copiii lor balaurului in fiecare zi spre mancare, punand pe malul acelui iezer pe fii si fiicele lor, cate unul, infrumusetandu-i cu buna podoaba desi le era jale si plangeau mult pentru ei, iar balaurul acela, iesind ii apuca si-i manca. Iar, daca le-a venit randul la toti oamenii cetatii aceleia, au mers la insusi imparatul si i-au spus: "Iata imparate, noi toti dupa sfatul si hotararea ta, am dat pe copiii nostri balaurului, dar acum s-a sfarsit randul; deci, acum ce ne mai poruncesti sa facem ?". Raspuns-a imparatul: "Voi da si eu pe fiica mea, macar ca numai pe ea o am, iar dupa aceea, ce ne vor descoperi, iarasi zeii, eu va voi spune".

Deci, imparatul chemand pe fiica sa, i-a poruncit sa se impodobeasca cu buna cuviinta si a plans mult cu toata casa sa, neputand sa strice randuiala aceea. Iar el cu ai sai, privind din inaltimea palatului cu ochii plini de lacrimi o petreceau. Si, fecioara fiind pusa pe malul iezerului, la locul cel obisnuit, sta acolo tanguindu-se si asteptand sa iasa balaurul si sa o manance. Insa, din purtarea sa de grija, a lui Dumnezeu, care voia sa izbaveasca cetatea aceea de pierzania trupeasca si sufleteasca a venit acolo Sfantul Mucenic, ostasul Imparatului Ceresc si, vazand pe acea fecioara stand pe mal si mult plangand, a intrebat-o pe ea de ce sta acolo si plange asa ? Iar ea i-a raspuns: "Bunule voinic, degraba fugi de aici cu calul tau, ca sa nu mori impreuna cu mine". Iar Mucenicul a grait catre dansa: "Nu te teme, fecioara, ci spune-mi ce astepti ? Nu ma voi duce pana ce nu-mi vei spune adevarul. Pentru ce zabovesti aici si plangi ? Si pe cine astepti ?". Deci, i-a spus fecioara, toate, pe rand, despre balaur si despre ea. Si a spus catre dansa Mucenicul: "Nu te teme, fecioara, ca eu, intru numele Domnului meu, Dumnezeu celui viu si adevarat, te voi izbavi pe tine de la balaur". Iar ea i-a raspuns: "Bunule voinic, nu dori sa pieri cu mine, ci fugi si te izbaveste de moartea cea amara, ca nici pe mine nu ma vei izbavi de inghitirea balaurului, dar si tu vei pieri".

Acestea graindu-le fecioara, catre Mucenic, acel balaur infricosator s-a aratat iesind din iezer, si se apropia de obisnuita lui mancare. Pe acesta vazandu-l, fecioara a racnit cu mare glas strigand: "Fugi omule, iata balaurul vine !". Iar Sfantul Gheorghe s-a insemnat cu chipul crucii si a chemat pe Domnul, spunand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Si s-a repezit cu sulita asupra balaurului. Deci, invartind sulita l-a lovit pe acela in gatlej si, ranindu-l l-a culcat la pamant, iar calul calca balaurul in picioare. Dupa aceea, Sfantul a poruncit fecioarei sa lege pe balaur cu braul si ca un caine sa-l duca in cetate. Iar poporul privind, a inceput a fugi de frica. Iar Sfantul a spus lor: "Nu va temeti, ci nadajduiti si credeti in Domnul Iisus Hristos, ca El m-a trimis la voi sa va izbavesc de balaur".

Si a ucis Sfantul pe balaurul acela cu sabia, in mijlocul cetatii. Apoi, scotandu-l din cetate, l-a ars in foc. Atunci imparatul cetatii si tot poporul au crezut in Hristos si au primit Sfantul Botez. Si erau cei botezati ca la douazeci si cinci de mii afara de batrani si copii. Si s-a zidit in acel loc o Biserica mare si frumoasa, cu hramul Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si in cinstea Sfantului purtator de biruinta - Gheorghe, care, precum a izbavit pe fecioara de balaurul cel vazut, asa pazeste fara prihana Biserica lui Hristos, si pe tot sufletul credincios, cu ajutorul sau, Dumnezeului nostru caruia ii aducem slava si marirea in vecii vecilor! Amin.

Sfinte Mare Mucenic Gheorghe, roaga-te pentru noi pacatosii!

Doamne ajuta!

Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

23 Aprilie 2015

Vizualizari: 3016

Voteaza:

Minunile Ocrotitorului Ostirii 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE