Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe Mareste imaginea.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sarbatorit pe 23 aprilie. Astăzi Biserica prăznuieşte praznic mucenicesc. De încercăm să vorbim despre Sfântul prăznuit, mai degrabă îi micşorăm măreţia.

Acest Sfânt este slava Mucenicilor, lauda Sfinţilor, cinstea cerului şi a Bisericii biruitoare. Este prea marele Gheorghie. Nu există gură de creştin, de la vârsta cea pruncească până la ultima bătaie a inimii aflate pe moarte, care să nu cheme preadulcele-i nume. Nu există ţară creştină unde să nu existe fie şi ruine de biserică zidită întru pomenirea sa.

Acest luminător ascunde o mare taină, care nu a fost cercetată îndeajuns, după cuviinţă. Care este pricina acestei atât de mari dragoste a poporului faţă de el? Dar şi dragostea lui faţă de popor este atât de mare, încât ne împiedică să îl uităm, ci neîncetat ne îmboldeşte să îl chemăm în rugăciuni. În trei din patru familii creştine va exista neîndoielnic cineva cu numele Gheorghe. De ce? Pentru că nu există familie în care să nu se fi făcut arătată dragostea acestui Sfânt ajutând şi întărind. Acest erou a izbutit să-şi întregească însuşirea de creştin nu doar prin mărturisirea credinţei, ci şi prin martiriu. Şi continuă să o facă şi după martiriul său.

A cuprins în îmbrăţişarea sa Biserica, pe credincioşii tuturor veacurilor din cele patru colţuri ale lumii. Şi acolo unde nu există încă Ortodoxia, unde stăpâneşte negura idolatriei, până şi acolo ajunge nechemat de nimeni şi face prezentă dragostea sa. Pe bună dreptate a fost numit de Biserică „câştigătorul cununii”, „purtătorul de biruinţă” şi „marele mucenic”. Toţi mucenicii sunt mari, pentru că toţi şi-au jertfit viaţa şi au făcut arătată dragostea desăvârşită faţă de Hristosul nostru. Dar numirile de „purtător de biruinţă” şi „mare mucenic” nu ţin atât de bărbăţia dovedită în timpul chinurilor, ci, după părerea mea, de deplinătatea dragostei lui vădită nu doar în răstimpul cât a trăit, ci şi după aceea, până la sfârşitul veacurilor, aşa încât să preîntâmpine orice tulburare a durerii şi să sprijine pe oricine cheamă numele său.

Pentru noi, monahii, Sfântul Gheorghe este hrănitor de fii şi mare apărător. În cântarea a 9-a a Canonului Sfântului se spune: „Şi tu, muntele cel mai ales sfânt, săltează. Dănţuieşte acum şi te bucură luminat că ai aflat prea puternic păzitor de multe, pre marele Gheorghie”. După Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu vine acest păzitor al acestui sfânt loc şi al monahilor lui. Patru mănăstiri aghiorite şi destule chilii şi colibe sunt închinate sfântului său nume.

În sinaxarul lui este pomenit şi tatăl său, Gherondie, care era creştin şi şi-a sfârşit şi el viaţa ca martir. Şi Gheorghie, la rândul lui, de mic copil s-a făcut creştin. La vârsta de 22 de ani a cumpărat demnitatea de comis. Când a mers să îşi ia titlul ca să fie avansat, a văzut că superiorii lui pregăteau ordinul de prigoană împotriva creştinilor. A întrebat de ce poruncesc cu atâta neruşinare şi viclenie distrugerea creştinilor fără ca aceştia să le fi greşit cu ceva. Atunci, în faţa mai-marilor lui şi-a dat jos centura, a aruncat-o înaintea lor lui şi le-a strigat: „Sunt creştin. Nu mă voi supune ordinului vostru”.

Din acea clipă a început martiriul său. Şi acest mare mucenic, deşi tânăr cu vârsta, a suferit răbdător toate ocările şi necinstirile fără împotrivire. Cu nerăutate şi afecţiune de părinte faţă de fiii săi a răbdat acele cumplite chinuri din partea călăilor săi şi a făcut minuni, ca să îi facă să creadă –, deşi ştia că nu vor crede –, ci ca să nu se necinstească cumva puterea harului. Săvârşind minunea, spunea: „Eu voi face minunea, dar voi tot nu veţi crede”. Şi a înviat un mort care murise în urmă cu trei ani.

Şi ceea ce ne uimeşte cu adevărat este lipsa lui de răutate, deşi putea să îi mustre cu asprime. Ar fi putut să se poarte cu ei neînduplecat, dar el le vorbea cu multă simpatie.

Noi, ca monahi, luăm pildă de la bărbăţia lui sufletească şi de la lepădarea sa de sine, pentru că ne întărim şi în propriul nostru martiriu al conştiinţei. Mucenicilor li se spunea: „Fie vă lepădaţi şi vă scăpaţi vieţile, fie mărturisiţi şi veţi muri”. Şi nu se lepădau şi primeau moartea. Noi acum nu ne mai confruntăm cu această situaţie. Există însă războiul tainic, nevăzut al tiranului înţelegător, care în continuu ne ispiteşte. Este ca şi cum ne-ar spune: „Fie te vei închina idolului celui cu multe chipuri al păcatului, fie voi aduce peste tine ispite, boli şi tulburare”. Şi noi răspundem cu glas mare: „Domnului Dumnezeului meu mă voi închina şi Lui Unuia îi voi sluji. Nici zeilor tăi nu mă voi închina, nici icoana ta nu voi săruta”. Cu adevărat primim mult curaj de la acest mucenic mare ca un uriaş. Suntem de acelaşi cuget cu el. Pentru dragostea lui Hristos nimic nu a pus la socoteală, nu doar că nu s-a gândit la averea lui, la ranguri, la titluri, la bogăţia care se deschideau înaintea lui, dar nu s-a gândit nici măcar la propria lui viaţă, pe care a jertfit-o.

Şi noi, în zilele grele prin care trecem, credem că Însuşi Dumnezeu, Care era atunci, este şi acum, cu aceeaşi afecţiune părintească şi împreună-pătimire întărind micimea noastră. Şi noi cu aceeaşi dispoziţie sufletească preferăm dragostea Hristosului nostru, credinţa şi supunerea faţă de El, înaintea tuturor celorlalte. De dragul Lui şi noi, cu săracele noastre puteri am trecut peste râul năvalnic al confuziei şi deşertăciunii lumeşti. Am părăsit familiile noastre şi însăşi firea şi ne aflăm autoexilaţi în acest loc, având aceeaşi aşteptare plină de nerăbdare: ca fugind de pretextele feluritelor pricini, departe de scandaluri şi sminteli, în cadrele libertăţii pe care o avem prin harul Hristosului nostru, să arătăm în fapt că pe Hristos Îl iubim cu adevărat, iar pe diavol şi păcatul îl detestăm, aşa după cum se cuvine.

Uneori nu izbutim, fie din lipsă de cercare, fie din neştiinţă, din neputinţă, dar niciodată nu abandonăm intenţia noastră. Neîncetat şi noi mărturisim că „Domnului Dumnezeului nostru ne închinăm şi Lui Unuia îi slujim” şi pentru dragostea Lui „pe toate le socotim nefolositoare”, primind curaj şi de la ceata mucenicilor, care au păşit pe acest drum şi ne-au lăsat moştenire scumpă. Credem cu tărie că neîndoielnic va rămâne cu noi dumnezeiescul har şi vom reuşi şi noi în ţelul nostru. În acest fel atingem două mari bunuri.

Mai întâi mântuirea noastră şi în al doilea rând alcătuim un sprijin pentru fraţii noştri în Hristos, care rămân în societate şi ridică jugul dur şi greu al vieţii în lume şi se luptă cu atâtea împotriviri şi greutăţi, cu atâtea necazuri, ca să poată şi ei să rămână tari şi să nu se lepede, ci să mărturisească pe Hristos la măsura puterilor lor. Lumină pentru noi sunt îngerii, iar lumină pentru creştinii din lume sunt monahii, pentru că azi nu îi mai pot găsi pe Marele Antonie, pe Paisie, pe Pahomie; aceştia au plecat din viaţa aceasta. Astăzi, răspunderea acestora o avem noi, smeriţii, purtând aceleaşi steaguri, aceleaşi linii, aceeaşi predanie, continuând acelaşi drum.

Noi toţi, cu dreaptă hotărâre, să cădem înaintea dragostei Sfântului Gheorghie, pentru că aceste ţeluri se cuvine să punem înaintea prea-puternicei lui mijlociri, ca să întărească nevoinţa noastră. “Fericit cel ce are cunoscuţi în Sion şi casnici în Ierusalim”. Iată şi noi, avem cunoscut şi casnic pe Sfântul Gheorghie, pe care cu puţine cuvinte l-am lăudat, ca să îi dăm pricină şi pretext să plinească dragostea sa cea vrednică de Dumnezeu şi să ne dăruiască cerul. Amin.

Părintele Iosif Vatopedinul

.

21 Aprilie 2015

Vizualizari: 2062

Voteaza:

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE