Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva este sarbatorit pe 2 iunie. Traversezi orasul cu trepidatia lui moderna, punctata ici-colo de piatete, de ziduri medievale, de case vechi, de gradini umbroase. Bulevardele cu cate doua benzi taie cartierele de blocuri noi, de dupa care se iteste trecutul glorios. Turle, clopotnite, ziduri vechi razbat  pana pe trotuarele de asfalt, sau isi intrezaresc timid siluetele de dupa cuburile de beton armat. Te afli  in Suceava, simbol al Bucovinei, oras doldora de istorie si credinta. Daca apuci la un moment dat printre doua blocuri de 4 etaje, pe o straduta linistita, iti rasare in fata ochilor una dintre cele mai impresionante privelisi: manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. La inceput nu realizezi daca nu cumva restul orasului a crescut pe langa aceasta super-nova a monumentalitatii noastre crestine; sau, daca nu cumva esti pe punctul de a pasi intr-un veritabil tunel al timpurilor eterne. Piatra  induhovnicita, clopote si rugaciune, fresca si iarba, moaste si tamaie. O colonie cereasca de ingeri in trup - obstea calugareasca - tine cadenta liturgica. Oamenii vin aici in numar mare, gusta din dulceata harului si se intorc intariti la  treburile lor. Calugarii vegheaza si pentru ei. Moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava lucreaza pentru ei. Vrednicia chivernisitoare a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, care are sediul administrativ in incinta, vegheaza la buna intocmire a resurselor patrimoniale si trebuintelor filantropice. Nivele de slujiri, trepte de competenta si o singura certitudine: nimeni, dar absolut nimeni nu pleaca de aici nemangaiat, nefolosit ori parasit in nevoile lui sufletesti.

 

Ziduri voievodale

Biserica, asa cum ni se arata astazi, a fost inceputa de fiul Voievodului Stefan cel Mare si Sfant, in 1514. Harul ctitoricesc si simtul artistic al parintelui s-a transmis genetic si asupra lui Bogdan, care in 1522 ispraveste lucrarea. Lacasul a fost sfintit de Mitropolitul Teoctist al Moldovei, atribuindu-i-se totodata calitatea de catedrala mitropolitana. In 1589 Voievodul Petru Schiopul ridica turnul-clopotnita de la intrare caruia, in 1910 i se mai aduga 2 niveluri. Acoperisul, mai putin obisnuit, are o poveste interesanta. Initial, biserica a fost invelita cu tabla de plumb, dar Despot Voda o despoaie la 1563 pentru a face gloante. Istoria nu consemneaza la ce au folosit acele gloante, dar indreptarea situatiei o va face de-abia la 1589 Petru Schiopul, care o inveleste grijuliu in dranita. Vine anul 1796 cand, din purtarea de grija a Mitropolitului Iacob Putneanul biserica intra in reparatii, iar invelitoarea de lemn este schimbata. Ingrijorat de soarta monumentului, Mitropolitul Veniamin Costachi (in 1829) ii schimba din nou acoperisul. Tot el ii pune lespezi de piatra si ii adauga pridvorul de la intrare. Acoperamantul bisericii nu isi epuizeaza aici odiseea, ea continuand intre anii 1904-1910 cand egumenul Ghedeon Balmos ii incredinteaza arhitectului K.A. Romsdorfer sarcina de a finaliza lucrarea intr-un mod original: cu tigla smaltuita. In fine, chipul innoit al lavrei se definitiveaza intre anii 1976-1991, cand se restaureaza si casele arhieresti si se pune pardoseala in toata biserica. Recent, s-a reconstruit paraclisul datand din vremea lui Anastasie Crimca, frumos pictat, unde se tin slujbele regulat. Manastirea este depozitara fondului de carte romaneasca veche din judetul Suceava.


Pictura bisericii mari dateaza din 1534, sub domnia lui Petru Rares, de catre iconari necunoscuti. Pe latura sudica se mai pot vedea tablourile votive ale marilor domnitori ai Moldovei: Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare precum si ale familiei Movilestilor.

 

Sfantului Ioan cel Nou - Negustorul mucenic

Odorul cel mai de pret al manastirii este racla cu moastele Sfantului Ioan cel Nou, sfant grabnic ajutator, generos si puternic lucrator. Spre milele lui dau navala zilnic grijile si necazurile oamenilor. Alaturi de Cuvioasa Parascheva, acest stalp al nadejdii vegheaza cu tarie asupra Moldovei inca din anul 1402, cand Alexandru cel Bun i-a adus in tara moastele, punandu-i-le intr-o racla argintata faurita de mesteri suceveni, in 1410. Dar cine a fost acest martir al credintei noastre ortodoxe, de data relativ recenta? A fost un administrator cinstit al averii unor negustori bogati, in interesele carora colinda lumea europeana a veacului al 14 lea. Nu era de neam mare, nu era bogat, dar il purta pe Hristos in inima lui ca nimeni altul. Calatorea cu El, si de aici i s-a si tras sfarsitul vietii pamantesti, dar si inceputul vesniciei ceresti. Astfel, porni peste Marea Neagra, din Trapezunda bizantina spre Cetatea Alba, la Gurile Nistrului. Calatorea pe corabia unui strain, catolic fervent dar si lacom din fire. Cu acesta a purtat Ioan discutii aprinse despre credinta, dovedindu-l de fiecare data. La sfarsitul calatoriei, capitanul se hotarase deja: Ioan trebuia pierdut cu orice pret; nu numai ca aparator al dreptei credinte, dar si ca administrator al incarcaturii pretioase, care astfel i-ar fi revenit lui, proprietarul corabiei. Ajunsi la Cetatea Alba (Acherman), catolicul a dat fuga imediat la Seicul (de origine persana) care conducea orasul, fiind la randu-i un inchinator al cultului focului si al planetelor. Catolicul l-a mintit, spunandu-i ca la bordul corabiei sale este un tanar care vrea cu tot dinadinsul sa treaca la cultul Seicului, si ca ar fi potrivit daca acesta l-ar chema la curte sa-l initieze in religia lui. Bucuros, stapanul cetatii l-a chemat cu mare fast pe Ioan, care de indata ce a auzit cuvintele de bun venit ale Seicului, s-a mirat foarte. Apoi l-a linistit pe idolatru, aratandu-i ca Hristos este singurul Dumnezeu, fiind lumina din lumina, de El atarnand toate luminile ceresti. Seicul, aprinzandu-se de manie in fata intregii curti, l-a somat pe Ioan sa treca la adorarea zeitatilor pagane. Ioan a refuzat cu seninatate, dar si cu hotarare. Atunci au inceput caznele. Batai cu vergile, schingiuri cumplite, intestinele revarsate pe-afara, ingrozind intrega asezare. La sfarsit, mucenicul a fost tarat prin cetate de coada unui cal, transformandu-l intr-un morman de carne vie. In mijlocul acestui spectacol, un colonist evreu a pus mana pe sabia celui care mana calul si, dintr-o lovitura, a retezat capul sfantului.


Ramas in mijlocul drumului, trupul descapatanat a stat pana seara, cand a fost invaluit intr-un stalp de foc. Mucenicul cel tanar s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele, asezandu-le langa altarul bisericii sale. Acolo au stat vreme de 70 de ani, facand nenumarate minuni, pana cand au fost aduse la Suceava de catre Alexandru cel Bun. De atunci, pe la racla sfantului marturisitor au trecut sute de generatii de crestini -  fiecare cu necazurile sau cu bucuriile lui. Pe toti i-a mangaiat Sfantul Ioan cel Nou, caci de nu ar fi fost asa, cultul lui s-ar fi stins si lumea nu l-ar mai cautat...

 

„Chilia iti va spune ce sa faci“

Egumenul manastirii este parintele Vartolomeu, subtiratic la trup dar vanjos in credinta. Faptura lui aduna in sine trasaturile monahului moldovean: deschis fata de lume dar inchis patimilor, sfatos si retinut totodata, ospitalier dar nedezlipit de la rugaciune. L-am iscodit „oleaca“ despre principalele dificultati ale traiului calugaresc in mijlocul unui mare oras. Iata ce ne-a spus: „Chilia este totul pentru un calugar. De altfel, spun si Sfintii Parinti: „Inchide-te in chilie si ea te invata ce sa faci!“ Aceasta manastire este una misionara, de aceea noi, traitorii de aici, nu ne putem zavori in chilie zi si noapte. Oamenii vin la noi cu tot felul de trebuinte, pe ei cine sa-i ajute?“ Intrebat fiind despre felul ispitelor care apar intr-un loc ca acesta, parintele Vartolomeu ne-a marturisit: „Ispitele in oras sunt cu totul altfel decat intr-o manastire izolata. Noi tinem cont de faptul ca Sfantul Ioan Botezatorul a plecat departe de lume nu ca sa se salbaticeasca el, ci ca sa domesticeasca pustia. Sfantul Antonie, marele pusnic al Egiptului, apare intr-o icoana rastignit de ispite. De aici intelegem un lucru foarte important: viata de calugar este o viata de mucenic.“


Am parasit manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava cu incredintarea ca taria pietrei celei vechi, ca energia duhovniceasca a moastelor si ca rugaciunea obstii de acolo fac posibila minunea cotidiana, si ca spatiul acela nu este un tunel al timpurilor - fie ele si eterne -, ci mai degraba un salas ocrotit al Duhului.


                                                                                                 Razvan BUCUROIU
                                                                                        Lumea credintei, anul I, nr. 4

11 Mai 2012

Vizualizari: 5609

Voteaza:

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE