Despre adevarata libertate si despre fals numita libertate

Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu il voiesc, pe acela il savarsesc (Rom. 7:19)

In om, ca intr-o fiinta duhovniceasca, se arata doua vointe sub aceeasi forma, ca descriere launtrica a unicei persoane a celui ce voieste bucurarea de un anumit lucru, dar care, desi sunt nediferentiate din punctul de vedere al formei, se deosebesc totusi mult intre ele printr-o distinctie de natura a ipostazelor lor, de la care isi primesc inceputul sau temeiul. Fiindca duhul doreste cele ale duhului, iar trupul pe cele ale trupului. De aceea una exprima cugetul duhului, iar cealalta vadeste cugetul trupului. Antiteza cugetelor naste o opozitie reciproca si un conflict puternic, in care fiecare dintre cele doua cauta sa domine si sa isi impuna puterea asupra celeilalte.

In aceasta lupta, omul launtric doreste biruinta duhului, fiindca prin fire se ataseaza cugetului duhului si intrucat cugetul duhului este viata si pace. Omul exterior insa, superficial, do-reste biruinta cugetului trupesc, care este moarte. De aceea si Sfantul Apostol Pavel zice: Cugetul trupului este moarte, iar cugetul duhului este viata si pace. Fiindca trup si duh se lupta unul cu altul. De aceea si Sfantul Pavel zice: Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului. Iar cugetul trupului este vrajmasie fata de Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu, fiindca nici nu poate. Iar cugetul duhului este dupa Dumnezeu pentru sfinti.

Cu privire la coexistenta celor doua cugete si atasamentul firesc al omului pentru cugetul duhovnicesc, iata ce spune Sfantul Apostol Pavel: Caci dupa omul cel launtric ma bucur de legea lui Dumnezeu. Dar vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob legii pacatului, care este in madularele mele. Prin fire deci, omul primeste legea lui Dumnezeu, fiindca se bucura potrivit legii dupa omul launtric, ca de propria lege, ca de legea proprie cugetului lui. Dar vointa cea care ilustreaza cugetul duhovnicesc este adevarata vointa a omului, ca una care este in acord cu legea cugetului sau si totodata de aceeasi forma cu legea lui Dumnezeu intru care se bucura omul launtric. Pentru aceasta si Sfantul Ioan Damaschin zice: „Binele este prin fire iubit si dorit, spre care se tinde in mod natural pururi. Iar raul este tendinta impotriva firii, atunci cand noi tindem spre altceva ravnit impotriva firii".

Dar, desi adevarata vointa este vointa duhului, adica dorinta binelui, ravnit prin fire, de multe ori, nu poate totusi sa se impuna in fata vointei contrare, a trupului, la care face referire cuvantul Sfantului Apostol Pavel, legea trupului, cea din madularele trupului nostru, adica cea supusa legii pacatului. Din pricina acestei inrauriri a legii trupului zice Apostolul: Caci a voi se afla in mine, dar a face binele nu aflu. Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu il voiesc, pe acela il savarsesc. Fiindca omul launtric voieste si doreste binele ca pe ceva propriu ravnit, ca pe ceva de aceeasi fire cu sine, ca propria lege; dar legea trupului, legea pacatului, lupta impotriva energiilor adevaratei noastre firi si impiedica binele sa se manifeste si ne indeamna pe noi la savarsirea raului. Pentru aceasta iarasi zice Apostolul: „Dar acum nu eu fac acestea, ci pacatul care locuieste in mine". Incat, intr-adevar, binele este legea de aceeasi fire cu omul si adevarata vointa a omului, iar raul este o lege de alta natura, este ceva necreat si contrar adevaratei vointe a omului. De aici rezulta ca atunci cand omul lucreaza binele, il lucreaza liber si in acord cu vointa omului launtric si este cu adevarat liber. Iar cand lucreaza raul, il lucreaza neliber, fiindca este supus legii pacatului, si este prin urmare neliber si rob pacatului. Potrivit acestora, liber este cel ce face binele, iar rob cel ce face raul. Iar adevarata libertate este covarsirea in noi a cugetului duhului, care lucreaza binele, iar falsa libertate este instapanirea cugetului trupului, care lucreaza cele rele.

Deosebirea caracterelor fals numitei libertati este pe atat de necesara, pe cat este de importanta diferenta dintre ele, fiindca diferenta caracterului atrage dupa sine si diferenta starilor morale, si diferenta moravurilor si a modurilor si a vietuirii si a faptelor si energiilor si, in general, toate sunt formate potrivit cu caracterul fiecareia, chiar si vederile, conceptiile, dorintele, vointele si simtirile. Iar faptele omului cu adevarat libere, conforme cu caracterele adevaratei libertati, sunt libere si independente si bune, iar cele conforme cu caracterul falsei libertati sunt fapte nelibere, robite si rele. Dar, fiindca faptele bune sunt in acord cu legea dumnezeiasca, cu vointa lui Dumnezeu, si cele rele lupta impotriva Lui, urmeaza ca cei cu adevarat liberi, cei care lucreaza binele, se apropie de Dumnezeu, Care este cel mai inalt bine, cel mai dorit, prin fericire si multumire, iar cei fals liberi, cei care lucreaza cele rele, sunt lipsiti de Dumnezeu, de cel mai inalt bine, de Cel cu adevarat ravnit, de fericire si de multumire si sfarsesc nenorociti si vrednici de mila si asemenea railor demoni. Dar fiindca lumina, si viata, si adevarul sunt Dumnezeu, urmeaza ca aceia care se afla departe de Dumnezeu sunt in intuneric, in moarte si in minciuna, adica in puterea diavolului, tata al intunericului, al mortii si al minciunii. De aici rezulta ca aceia cu adevarat liberi se afla in imparatia lui Dumnezeu, iar cei fals liberi, in imparatia diavolului. Iar faptele cele libere duc la indumnezeire, cele nelibere la abrutizare. Si aceasta o cauta demonii, nepu-tand suferi slava omului. Asadar una duce la cea mai inalta vedere a slavei si la cinste, iar cealalta injoseste pe om la cea mai mare necinste si lipsa de slava. Una duce la viata vesnica, cealalta, la moartea cea vesnica.

Una duce la lumina vesnica a adevarului, iar cealalta, la intunericul cel vesnic al minciunii. Asadar este necesara deosebirea lor si distantarea uneia de cealalta, fiindca identificarea si amestecarea unor vointe atat de neasemanatoare este foarte periculoasa, intr-atat, sau mai degraba intrucat falsa voie libera poate sa insele si sa rataceasca pe multi cautatori superficiali; si sa duca la pierzanie, convingandu-i de multe ori pe acestia sa primeasca indemnurile si poftele ei, care decurg din feluritele ei patimi si dorinte, ca si cand ar fi indemnurile vointei lor celei cu adevarat libere si ca si cum ar fi expresii ale omului launtric, adica ale firii duhovnicesti.

Astfel de inselari ale oamenilor din pricina atasamentului lor fata de materie si a slabirii puterilor lor sufletesti sau din pricina pacatului sunt foarte dese, fiindca acest atasament ii face pe oameni mai usor de convins pentru indemnurile falsei lor vointe si mai usor de prins in capcana, iar slabirea puterilor lor sufletesti ii face nevrednici de a recunoaste cu precizie adevaratul caracter al lucrurilor si insemnatatea lor, ca sa iubeasca cu toata simtirea binele si pentru lucrarea lui sa jertfeasca totul si sa voiasca sa devina urmatori ai glasului adevaratei vointe, impotrivindu-se la tot ceea ce nu este sfatuit de aceasta si sa traiasca intocmai ca o fiinta cu adevarat libera si independenta.

Caracterul adevaratei libertati, al vointei noastre celei cu adevarat libere, este iubirea binelui, a frumosului, a adevarului si staruinta in dragostea lor. Dragostea pentru bine este ilustrarea omului launtric, a omului duhovnicesc, si exteriorizarea simtirii care il umple pe el. Dragostea aceasta se naste din identificarea sfatuirilor inimii cu legea dumnezeiasca inscrisa in inima lui. Aceasta o dezvaluie si Sfanta Scriptura cand zice ca legea dumnezeiasca a fost scrisa in inima omului, fiindca Dumnezeu a plasmuit inima omului ca temei al iubirii fata de bine. De aceea si iubeste prin fire, inseteaza si cauta binele. Si cum ar fi cu putinta sa fie altfel, cat timp prima intiparire pe care a primit-o in inima a fost vederea binelui? Da, si este cu neputinta sa fie altfel, fiindca binele a lasat in inima cele dintai intipariri care se imprima acolo cel mai adanc si de aceea sunt vesnice. Pentru dragostea, pentru insetarea si pentru cautarea legii dumnezeiesti, Sfantul Apostol Pavel numeste legea cea inscrisa in inima legea mintii lui si o identifica pe aceasta cu insasi legea lui Dumnezeu.

Aceasta cunoastere a caracterului adevaratei noastre vointe ne face pe noi vrednici sa pazim neabatut libertatea noastra morala si sa traim cu adevarat liberi, fiindca numai acela care este cu adevarat liber moral este cu adevarat liber. Si este moralmente liber acela care face toate potrivit cu sugestiile vointei lui celei cu adevarat libere.
Potrivit cu aceasta, libertatea morala este a face si a cauta totdeauna binele, fiindca acesta este lucrul cel mai ravnit, cel mai dorit si mai cautat de catre omul launtric, vointa lui adevarata, care este expresia legii morale celei inscrise in inimile noastre.

Libertatea morala este adevarata libertate, fiindca este neclatita si neatarnata. Cel cu adevarat liber cugeta, voieste si actioneaza in mod liber. Caracterul libertatii morale este independenta morala, bunatatea, curatia, cuviosia, vointa libera. Cel li-ber moral este impodobit cu toate virtutile. Dreapta credinta, dreptatea, adevarul si constiinta incununeaza fruntea lui cu cununi impletite, cu floarea cea nevestejita. Traind pe pamant intruchipeaza icoana dumnezeiescului lui Creator, a carei frumusete o poarta inti-parita inlauntrul lui. Caile lui sunt drepte, petrecerea lui e in cer si, cand se inalta, devine netrupesc si suitor la cer si acolo, unit cu corul ingerilor, II lauda pe Dumnezeu, Facatorul si Ziditorul lui.

Caracterul falsei libertati este iubirea legii pacatului, dependenta morala, subjugarea morala, rautatea, boala, orbirea, mandria, nerusinarea, frica, indrazneala, nebarbatia, cele de jos, umilinta, necuviosia, nedreptatea, minciuna, lipsa de constiinta si toate celelalte rele care il spurca pe om si il reduc la nimic.

Cel ce nu este liber din punct de vedere moral intineaza chipul lui Dumnezeu si omul, in cinste fiind, se aseamana dobitoacelor celor fara de minte, este lipsit de cinste, este umilit si se nimiceste. Cel liber moral este cu adevarat liber, fiindca, daca libertatea morala este vointa noastra libera cu adevarat, si vointa noastra libera este libertatea, atunci numai cel moral liber este cu adevarat liber.

Cel ce este neliber moral este neliber si in fapta. Caci, daca dependenta morala este robie morala, si robia morala este starea de nelibertate, urmeaza ca cel ce este neliber moral este si in fapta neliber si rob legii pacatului, neputand sa fie atras spre ceva bun, fiind sfatuit de vointa lui.

Din pricina acestei robii, zice si Sfantul Apostol Pavel: Au nu stiti ca sunteti robi acelui caruia va supuneti?, iar Sfantul loan Gura de Aur zice: „Faptul de a cadea si de a ceda patimilor este cea mai de pe urma robie, iar acela [care cedeaza] ignora faptul ca numai libertatea le poate stapani pe acestea".

O, ce mare diferenta este intre ele! Ce mare este frumusetea libertatii adevarate! Si ce mare este rusinea celei false! La ce inaltime se ridica una si la ce josnicie coboara alta! Cate bunatati daruieste una si cate rele atrage dupa sine din nou cealalta! Ce slava are una, si ce necinste si ce nevrednicie are cealalta! Cat de mult una seamana cu Dumnezeu si cat de mult cealalta strica frumusetea arhetipala a chipului dumnezeiesc! Cat de mult una apropie de Dumnezeu si cat de mult cealalta ne indeparteaza de El!

Pentru aceasta, asadar, oricine voieste sa se pastreze pe sine liber, sa-si cerceteze bine faptele sugerate de vointele lui, sa cerceteze adanc imboldurile, sa afle impulsurile care il misca, sa isi fixeze atentia asupra caracterului lor, sa intrebe pe omul launtric, sa-si intrebe sufletul si constiinta si, daca omul launtric se invoieste, atunci vointa este libera, iar daca nu se pleaca, atunci vointa este roaba patimilor. In noi se afla asadar fie libertatea, fie robia, focul si apa, viata si moartea. Dar, cu privire la dependenta vointei noastre libere si cu privire la robirea ei, zice Sfantul Grigorie Teologul: „Stiind ca a voi si a alerga este in noi insine. Si prin faptul de a voi, si prin faptul de a alerga II atragem pe Dumnezeu spre ajutorul nostru. Dar atragandu-L pe El, suntem chemati la savarsirea faptelor. Sa ne ridicam, fratilor, si sa aratam intreaga osteneala pentru mantuirea sufletului nostru, pentru ca, trudindu-ne aici pentru scurta vreme, sa ne bucuram de bunatatile cele vesnice!"

Sfantul Nectarie din Eghina

Articol preluat din volumul "Despre ingrijirea sufletului", Ed. Sophia

.

• Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
  Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei
• Libertatea in Biserica
  Publicat in : Editoriale
• Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Libertatea omului
  Publicat in : Morala