Animalele mostenesc viata vesnica?

Animalele mostenesc viata vesnica? Mareste imaginea.

Duhul omenesc este suflare a Duhului lui Dumnezeu si pentru aceasta este nemuritor, asemenea duhurilor ingeresti netrupesti. Iar acestea sunt multimi nenumara­te - dupa cum marturiseste Sfanta Scriptura - si nenu­marate sunt treptele inaintarii lor, ale desavarsirii lor.

In randul fiintelor pamantesti, omul este cea dintai si singura fiinta duhovniceasca si au fost oameni care, fiind foarte inaintati pe treptele duhovnicesti, aproape ca au dobandit in timpul vietii slobozirea duhului de trup. Acesti oameni ingeresti se ridicau in vazduh in timpul rugaciunii si dovedeau o mare stapanire a duhului asupra trupului (stalpnicii, postitorii), aflandu-se pe o treapta de trecere de la duhul legat de suflet si de trup (om) catre duhul netrupesc (inger).

Intreaga lume a fiintelor vii si chiar intreaga natura dezvaluie marea legitate a desavarsirii progresive si nesfarsite a formelor si e cu neputinta sa admitem ca desavarsirea suprema atinsa in lumea pamanteasca -duhovnicia omului - nu ar avea o dezvoltare continua dincolo de hotarele lumii pamantesti. Este cu neputinta sa admitem ca miliardele de lumi stelare au fost doar grandioase mase de materie moarta, pentru ca lumea fiintelor vii sa se sfarseasca cu omul, aceasta treapta dintai a dezvoltarii duhovnicesti. Ce ne impiedica sa presupunem ca corpurile ceresti slujesc drept locasuri de vietuire a nenumarate fiinte rationale, a unor forme de intelectualitate superioare?

Acestei presupuneri i se reproseaza de obicei ca nu este posibila nici o viata organica in acele conditii fizice care exista pe stele si pe planete (cu exceptia poate a planetei Marte). Dar oare duhurile netrupesti au nevoie de anumite conditii fizice de viata asemenea fiintelor organice? Si in sfarsit, oare nu pot exista forme de trup cu desavarsire altele decat cele pamantesti, adaptate la conditiile fizice diferite de cele de pe pamant? Iar masa arzanda a stelelor gigante poate fi populata de serafimi inflacarati si heruvimi ("Cel Ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile tale para de foc" - Psalm 103,5).

Daca este atat de evidenta legea dezvoltarii si a desavarsirii in natura pamanteasca, atunci nu avem nici un temei sa admitem ca ea nu se mai aplica dincolo de limitele acestei planete, ca duhul aratat pentru intaia data in om, insa manifestat si in cele mai simple fapturi in forme incipiente, nu are dezvoltare continua in univers.

Lumea isi are inceputul in dragostea lui Dumnezeu, iar daca oamenilor le-a fost data legea: "Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel Ceresc desavarsit este" (Matei 5,48), atunci desigur ca trebuie sa existe si putinta implinirii acestei porunci, posibilitatea de­savarsirii nemarginite a duhului. Iar pentru aceasta este nevoie de existenta nemuritoare a duhului si de o infinitate de forme ale desavarsirii lui. Nu se poate ca legea desavarsirii nemarginite a duhului care tinde catre desavarsirea lui Dumnezeu sa fi fost data doar oamenilor si nu intregii fapturi, intregii lumi a fiintelor duhovnicesti, caci acestea sunt zidite in felurite trepte de desavarsire, depasind cu mult mica desavarsire a duhului omenesc.

Daca materia si energia sunt desavarsite (adica de nedistrus) in formele lor fizice, atunci bineinteles ca trebuie sa se supuna acestei legi si energia duhovni­ceasca, sau altfel spus, duhul omului si a tot ce este viu. Astfel, nemurirea devine un postulat obligatoriu al mintii noastre.

Domnul Iisus Hristos a marturisit limpede nemurirea omului: "Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac" (Ioan 11,26). "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel Ce M-a trimis are viata vesnica" (Ioan 5,24).

Iar despre faptul ca omul este doar o prima treapta a duhovniciei vorbeste foarte lamurit Apostolul Iacov: "Dupa voia Sa ne-a nascut prin cuvantul adevarului, ca sa fim incepatura fapturilor Lui" (Iacov 1, 18); de asemenea, Sfantul Pavel spune: "Noi insine avand parga Duhului..." (Romani 8,23). Pentru noi, crestinii, nu mai este nevoie de alte dovezi ale nemuririi.

Iar pentru cei necredinciosi este folositor sa amintim cuvintele profundului cugetator Immanuel Kant, citate in capitolul anterior. El credea in lumea si in existenta fiintelor nemateriale, prin urmare si ale fiintelor nemuritoare, intre care isi socotea si propriul sau suflet. Charles Richet, la sfarsitul cartii sale, in ca­re a adunat o multime de fapte vadit metapsihice, studiaza posibilele explicatii pentru acestea si ajunge la concluzia ca lucrul cel mai probabil este ca trebuie sa luam in considerare existenta si a altor fiinte rationale, in afara omului, fiinte care ne inconjoara si pot sa intervina in viata si in dezvoltarea noastra, cu toate ca ele sunt straine conditiilor mecanice, fizice, anatomice si chimice ale existentei.

De ce sa nu recunoastem existenta unor fiinte rationale puternice, care apartin unei lumi inaccesibile simturilor noastre? Cu ce drept noi, cu simturile noastre limitate, cu ratiunea noastra nedesavarsita, cu dezvoltarea noastra stiintifica - care abia de numara trei veacuri -, indraznim sa afirmam ca in nemarginirea cosmosului omul este singura fiinta rationala si ca orice entitate ganditoare are nevoie intotdeauna de celule nervoase irigate de sange?

Existenta fiintelor rationale, altele decat omul, care au un cu totul alt tip de organizare decat cel omenesc, nu doar ca este cu putinta, ci este foarte probabila. Putem chiar afirma ca este adevarata. Este absurd sa credem ca ratiunea umana este unica in lume si ca orice putere rationala este obligatoriu sa fie organizata dupa tipologia omului si a animalelor si sa aiba creierul drept organ al gandirii.

Daca este sa admitem ca in univers, in timp si in spatiu - carora li se supune psihologia noastra ru­dimentara - exista puteri inzestrate cu ratiune, care uneori intervin in viata noastra, atunci vom obtine o ipoteza pentru explicarea tuturor faptelor expuse in aceasta carte.

Asadar, a recunoaste existenta fiintelor mistice care nu au forma materiala - a ingerilor si a demonilor, care intervin uneori in viata noastra, in faptele noastre si care pot prin cai absolut necunoscute noua si dupa voia lor sa preschimbe materia noastra, sa orienteze unele ganduri ale noastre, sa participe la desfasurarea vietii noastre -, a recunoaste existenta fiintelor care isi pot insusi forma materiala si psihologica a oamenilor morti, ca astfel sa comunice cu noi, pentru ca altfel noi nici nu am fi stiut de ele - acesta este cel mai simplu mod de a intelege si de a explica majoritatea fenomenelor metapsihice.

Iata concluzia unui savant care s-a obisnuit cu gandirea pozitiva, dobandita ca urmare a unui studiu obiectiv a unei multimi de fapte metapsihice, pe care le-a adunat cu multa osardie de-a lungul vietii sale.

La aceeasi concluzie au ajuns si alti mari savanti ai metapsihologiei ca Mayer si Oii vier Lodge.

Esenta unei astfel de concluzii poate fi redusa la aceea ca duhul omenesc comunica cu lumea transcen­dentala, vesnica, traieste in ea si el insusi apartine vesniciei. Pentru necredinciosi, principalul obstacol in recunoasterea nemuririi sufletului il constituie viziunea dualista asupra sufletului si a trupului, intelegerea sufletului ca o esenta aparte, legata de trup doar in timpul vietii sale.

Aceasta viziune noi o consideram necredinta si nu aflam in Sfanta Scriptura nici un fel de piedici in a intelege raportul dintre suflet si trup din perspectiva monismului. Am vorbit deja despre legatura implicita dintre duh si forma si despre aceea ca duhul formeaza trupul inca din starea embrionara a dezvoltarii lui. Toate celulele trupului poseda energia duhului, caci ele sunt vii, iar viata este de la Duhul.

Intre toate functiile trupului si activitatea psihica-inteleasa astfel precum o explica fiziologii - exista desigur o legatura cauzala reciproca.

Insa aceasta se refera doar la acea parte din fiinta noastra intreita pe care am putea-o numi sufletul animal inferior; este acea parte a esentei noastre duhovnicesti care e cuprinsa de constiinta noastra, sufletul fenomenal, daca ne-am putea exprima astfel. Duhul insa depaseste limitele creierului in toate dimensiunile (Bergson), duhul este cumulul sufletului nostru si al partilor lui care se afla in afara limitelor constiintei noastre.

Intre trup si duh exista o legatura si o conlucrare permanenta. Tot ceea ce se petrecere in sufletul omului pe parcursul vietii sale are importanta [insemnatate] si este necesar doar pentru ca intreaga viata a trupului si a sufletului, toate gandurile, trairile, actele de vointa, ce-si au inceputul in perceptiile senzoriale, sunt in cel mai strans mod legate de viata duhului. in duh se intiparesc, pe el il modeleaza [formeaza], in el se pastreaza toate actele sufletului si ale trupului. Sub actiunea lor formatoare se dezvolta viata duhului si orientarea lui spre bine sau spre rau.

Viata creierului si a inimii si functionarea integra, minunat coordonata, a tuturor organelor corpului, sunt de trebuinta doar ca suport pentru formarea duhului si inceteaza atunci cand aceasta formare este finalizata ori cand orientarea duhului este suficient de clara. Viata trupului si a sufletului o putem compara cu viata cea plina de frumusete si de taina a strugurelui. Daca inceteaza de a mai fi hranit de seva vitei, de catre roua care umezeste puful fin de pe boabele mustoase, raman numai ofi-lituri, condamnate la putrezire; insa viata strugurilor vitei de vie se continua in vinul obtinut dintru acestia.

"Omul cel dintai este din pamant, pamantesc; omul cel de al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; si cum este cel ceresc, asa sunt si cei ceresti. Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, sa purtam si chipul celui ceresc" (1 Corinteni 15,47-49).

In timpul vietii noastre, trupul nostru este pamantesc, sufletesc, asemenea lui Adam, iar dupa inviere va deveni altul, duhovnicesc, asemenea trupului ceresc al Celui de al doilea Adam - Iisus Hristos, trup pe care l-a avut dupa slavita Sa inviere.

Noi nu cunoastem toate insusirile trupului inviat al Domnului Iisus Hristos. Stim numai ca el trecea prin usile incuiate si putea sa se faca dintr-o data nevazut (Luca 24, 36; Ioan 20,19). El nu a fost recunoscut de indata de catre Apostoli si mironosite. Cu acest trup slavit, Domnul S-a inaltat la Ceruri, iar trupul Sau era un trup adevarat, pe care l-au putut vedea Apostolii si pentru care erau posibile functiile obisnuite ale trupului omenesc (Luca 24,42-43). Asemenea acestui trup al lui Hristos vor fi si trupurile noastre dupa invierea cea intru viata de veci.

Insa oare numai oamenii vor mosteni nemurirea? Marele cuvant: "Iata, noi le fac pe toate" (Apocalipsa 21, 5) se refera, desigur, nu doar la om, ci la intreaga creatie, cuprinde toata faptura. Am spus deja ca duhul animalelor - fie si in forma incipienta - este duh de viata si nu poate fi muritor, caci si el este de la Duhul Sfant. Si la animale duhul este unit cu trupul ca si la oameni si de aceea avem tot temeiul sa ne asteptam ca si trupurile lor sa existe in noua zidire, in noua lume, dupa pieirea celei de acum.

Despre aceasta vorbeste si Apostolul Pavel in capitolul 8 al Epistolei catre Romani: "Pentru ca faptura asteapta cu nerabdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o - cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum" (8,19-20).

Toata faptura ar fi trait in lumina si in bucurie, de nu ar fi schimbat caderea lui Adam intreaga devenire a lumii, insa in amarnica soarta a vietii care a luat inceput din voia pacatoasa a lui Adam, caruia Dumnezeu i-a supus faptura, aceasta a cazut in stricaciune, in neoranduiala si in suferinta. Si pentru faptura este nadejde ca in ziua proslavirii dreptilor - rascumparati de Hristos din robia stricaciunii - va fi izbavita si ea de suferinta si de stricaciune, adica se va face nestricacioasa.

In noul Ierusalim, in noua lume, isi vor afla loc si animalele; acolo nu va fi nimic necurat, iar noua zidire va dobandi indreptarea si sfintirea cea de demult, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: "Si a vazut Dumnezeu toate cate facuse si iata erau bune foarte" (Facere 1, 31).

Desigur, pentru fapturi, nemurirea nu va avea aceeasi insemnatate ca si pentru om. Duhul lor primitiv nu poate sa sporeasca la nesfarsit si sa se desavarseasca moral. Pentru fapturile inferioare, viata vesnica va fi numai bucurie linistita in desfatarea noii straluciri a naturii si in partasie cu omul, care nu le va mai chinui si distruge. Omul va trai desavarsit si armonios in lumea nou zidita si intreaga faptura isi va afla loc intru aceasta. Amin! Amin!

Sfantul Luca al Crimeei

(Extras din cartea Puterea inimii, Editura Sophia)

Cumpara cartea "Puterea inimii"

02 Septembrie 2015

Vizualizari: 3867

Voteaza:

Animalele mostenesc viata vesnica? 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • nord ortodoxPostat la 2014-05-15 17:27

    Numai omul e înzestrat cu minte, cuvânt şi duh dătător de viaţă care dă viaţă trupului cu care este unit. Animalele, necugetătoare, dar simţitoare, au un spirit vital care nu poate exista în sine, deoarece ele nu sunt înzestrate cu minte şi cuvânt. Îngerii şi arhanghelii au minte şi cuvânt – sunt deci fiinţe noetice şi inteligente – dar nu au duh dătător de viaţă, întrucât nu au un trup care să primească viaţă de la duh. Prin urmare, „numai omul a fost făcut după Chipul Cel în trei ipostasuri” (Sfântul Grigorie Palama), întrucât numai el e înzestrat cu minte, cuvânt şi duh dătător de viaţă care dă viaţă trupului cu care este unit.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE