Apoftegme ale Parintilor referitoare la lacrimi si strapungere

Apoftegme ale Parintilor referitoare la lacrimi si strapungere Mareste imaginea.

 

Apoftegme ale Parintilor referitoare la lacrimi si strapungere

Vom cita mai jos cateva cuvinte ale Sfintilor Parinti din vechime, majoritatea traitori in pustie, adunate sub forma unui florilegiu, al unui buchet de flori duhovnicesti. Toate aceste cuvinte se refera la plans, importanta si aplicatiile lui practice. Ne vor vorbi in cuvinte simple, din prisosul inimii lor.

Avva Arsenie despre lacrimi:

Se spunea ca, in tot timpul vietii sale, cand statea jos si lucra cu mainile, tinea un petic de haina in san, ca sa-si stearga lacrimile ce-i picurau din ochi. Auzind Avva Pimen ca a adormit intru Domnul, a zis plangand: Fericit esti, avva Arsenie, ca te-ai plans in lumea aceasta.

Cine nu se plange pe sine aici, va plange vesnic dincolo. Asadar, ori de bunavoie aici, ori de chinuri dincolo, nu se poate sa nu plangem.

Avva Dioscoros  despre lacrimi:

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ma framanta gandurile rele : ma tin departe de pacatele mele si ma fac sa fiu atent la neajunsurile fratelui meu. Batranul ii povesteste atunci despre Avva Dioscoros, care, odata, statea in chilie si-si plangea pacatele. In chilia de alaturi se afla un ucenic al sau, care a venit si, gasindu-l pe batran plangand, l-a intrebat: De ce plangi, parinte?. Batranul i-a raspuns: Din pricina pacatelor mele. Ucenicul i-a zis: Dar nu ai pacate, parinte. Batranul i-a raspuns: Cu adevarat, fiule, daca mi s-ar ingadui sa-mi vad pacatele, n-ar fi de ajuns inca trei sau patru, ca sa mi le planga.

Avva Ioan cel Pitic despre lacrimi:

Avva Ioan a zis: Vreau ca omul sa se impartaseasca macar putin din toate virtutile. De aceea, in fiecare zi, cand te scoli dimineata, pune un nou inceput la toate virtutile si poruncile lui Dumnezeu, cu mare rabdare, cu teama si multa rabdare, in iubirea lui Dumnezeu, cu toata ravna sufletului si a trupului, cu multa smerenie, rabdator cu framantarile inimii si cu paza sufletului, cu multe rugaciuni si rugaminti, cu suspin, cu limba curata si cu ochi feriti de lucruri urate, dispretuindu-te, fara manie, pasnic si nerasplatind raul cu rau, fara sa te uiti la greselile altora ori sa te masori pe tine insuti, tu, cel mai prejos de orice creatura; renuntand la materie si tot ce tine de carne, pe cruce, cu lupta, cu saracia duhului, cu vointa si cu asceza duhovniceasca, cu post, cu pocainta si cu plans, cu inclestare, cu discernamant, cu puritatea sufletului, cu buna socoteala, lucrand in liniste, cu privegheri de noapte, cu foame si sete, cu frig si goliciune,cu truda, inchizandu-te in mormant, ca si cumai fi murit deja, gandindu-te ca moartea ti se apropie in fiecare ora.

Avva Macarie Egipteanul despre lacrimi:

Odata, batranii de pe munte au trimis la Sketis, la Avva Macarie, cu urmatoarea rugaminte: Ca sa nu se osteneasca lumea pana la tine, te rugam sa vii tu pana la noi, fiindca vrem sa te vedem inainte ca tu sa pleci la Domnul. Cand a ajuns pe munte, toata lumea s-a adunat in jurul sau, iar batranii i-au cerut sa le spuna un cuvant fratilor. Auzind aceasta, el a zis : Sa plangem, fratilor. Sa izvorasca lacrimile din ochii nostri, inainte ca noi sa mergem acolo unde lacrimile ne vor arde trupurile. Toti au plans si au cazut cu fetele la pamant, zicand : Parinte, roaga-te pentru noi.

Avva Pimen despre lacrimi:

Mergand odata in Egipt avva Pimen a vazut o femeie care statea intr-un mormant si plangea amarnic. Zice : De-ar veni toate desfatarile lumii, tot n-ar intoarce sufletul acestei femei de la plans. La fel si calugarul, trebuie sa aiba mereu plansul cu sine.

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen : Spune-mi un cuvant. El ii zice : Parintii au pus plansul ca inceput al lucrarii noastre. Fratele intreaba din nou : Mai spune-mi un cuvant. Batranul raspunde : Lucreaza cat poti cu mainile ca sa faci milostenie din castig.

A mai zis : Plansul ajuta de doua ori : lucreaza si te pazeste.

Odata, avva Pimen s-a dus cu Avva Anub prin partile orasului Diolkos si trecand ei pe langa un mormant, vad o femeie lovindu-se cumplit si plangand amarnic. S-au oprit si s-au uitat indelung la ea. Apoi, mergand mai incolo, s-au intalnit cu cineva. Avva Pimen l-a intrebat : Ce-i cu femeia aceea, de plange atat de amarnic?. El ii zice : I-au murit barbatul, fiul si fratele. Atunci Avva Pimen ii zice Avvei Anub : Iti spun, daca un om nu-si omoara toate dorintele carnii si nu dobandeste plansul acesta, nu poate deveni calugar. Toata viata si mintea acestei femei stau in plans.

 Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac impotriva pacatelor mele? Batranul ii zice : Cine vrea sa se izbaveasca de pacate, se izbaveste prin plans, cine vrea sa dobandeasca virtuti, le dobandeste prin plans. Plansul este calea pe care ne-au lasat-o mostenire Scriptura si parintii care au zis : "Plangeti!" Nu exista alta cale in afara de aceasta".

 Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac cu aceste tulburari care nu-mi dau pace? Batranul ii zice : Pentru fiecare necaz sa plangemn in fata bunatatii lui Dumnezeu, pana cand se va milosivi de noi.

 Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac cu pacatele mele? Batranul ii zice : Plange-te pe tine insuti, caci si indepartarea pacatelor si dobandirea virtutilor se castiga prin lacrimi.

Cuvant din Proloage despre plangere (Luna februarie in 10 de zile):

Un staret oarecand, petrecea in lunca alaturi de fericitul Antonie, de cealalta parte a raului. Si odata s-a dus la Egipt pentru o trebuinta a sa, luand pe ucenicul sau, impreuna cu sine. Si ducandu-se in cetatea ce se cheama Kunt, a ramas acolo o saptamana. Si a vazut barbati si femei in toate diminetile, iesind la morminte si plangandu-si mortii, pana la al treilea ceas din zi (ora 9), ca asa era obiceiul acolo . Deci, a zis staretul catre ucenicul sau: Vezi, fiule ce fac acesti oameni? Cum se scoala atat de dimineata si merg la morminte de plang, cu atata tanguire, pe mortii lor? Sa ma crezi ca, de nu vom face si noi asa, in pierzare vom merge. Iar dupa ce s-au intors la chilia lor, indata si-au zidit, departe unul de altul morminte pentru ei, si, in toate zilele sedeau de dimineata, fiecare plangandu-si sufletul, ca pe un mort. Iar de ar fi adormit cumva, putin dimineata ucenicul, il striga pe el staretul, zicand: Frate, scoala, ca acum egiptenii plang la mormintele lor. Iar fratele, de-a pururi zicea: Parinte, impietrit imi este sufletul si nu pot sa plang. Iar staretul ii raspundea lui: Sileste-te , fiule si osteneste-te, ca-ti zic tie, daca Dumnezeu va rani odata inima spre plangere, apoi nu mai iese de la dansa durerea, ci ramane intru durere pana la moarte. Si oriunde ar merge unul ca acesta, cu dansul impreuna este, inlauntru, plangerea si durerea. Ca orice lucru ar lucra, ori ar manca ori ar bea, ori ar dormi, de-a pururea isi are sufletul lucrului sau, adica plangerea.

Intr-una din  zile, a vazut staretul pe fratele saturandu-se de bucate, ca venisera niste oaspeti la dansul si i-a zis lui in taina: Frate, au nu stii ca plangerea este ca o faclie ce lumineaza? Si de nu o vei pazi pe ea bine, apoi se va stinge si intunecata va fi. Asa si plangerea se stinge de bucatele cele multe si fuge din pricina somnului celui mult. Asemenea si clevetirea o stinge pe ea si vorba cea multa o pierde, iar odihna cea trupeasca o strica pe ea cu totul. Deci, se cade celui ce iubeste pe Hristos, din toate lucrurile sa faca o parte si pentru Hristos.

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: Cum se intelege aceasta parinte, ca Domnul zice in Evanghelie: Fericiti sunt cei ce plang ca aceia se vor mangaia, iar Sfantul Apostol Pavel porunceste la cartea sa: Bucurati-va pururea si iarasi zic bucurati-va. Deci cum si in ce chip va face omul ca sa planga si sa se bucure si cum pot sa se impace acestea si sa fie amandoua impreuna, si plangerea si bucuria?

Raspuns-a lui batranul, zicand: Plangerea este grija pentru Dumnezeu si pentru poruncile lui si ea naste o pocainta, iar pocainta naste cunostinta, postul, rugaciunea si invatatura. Iar bucuria este linistea intru Dumnezeu si blandetea. Si daca cineva arata cuvant bun si cinstit, dragoste si fata vesela catre cei ce vin la dansul si are in inima sa si pocainta, se vadeste ca, asa pot fi si pot incapea amandoua impreuna, plangerea si bucuria.

Din Patericul Egiptean despre lacrimi:

Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: Spune-mi mie, parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, maacar ca citesc vietile Sfintilor Parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima, si foarte scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns: Fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei.

Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care, dorind viata calugareasca, a mers la Muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta, nici lacrimi ca sa poata plange. Deci se intristra pe sine, zicand: Nu vrei, ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum, pana ai vreme, si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi!

Si avea el o funie tare, impletita; si luand acea funie, se dezbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi, si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi si se munceste asa. Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte, in vis, l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand: Vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos! Acesta, impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat.

Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla, si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.

 Alaturi de aceste cuvinte si invataturi referitoare la plans ale Sfintilor Parinti, merita sa fie amintite aici si cateva dintre creatiile imnografice  cuprinse in cartile de slujba ortodoxe.

Din Mineiul pe aprilie -  despre lacrimi:

"Cu bucurie vazand chipul cel prealuminos al Fecioarei si de Dumnezeu Nascatoarei, cu lacrimi ai alergat catre dansa, punand inaintea ei toate tocmelile vietii tale, preafericita". (1 aprilie, Sf. Cuv. Maria Egipteanca, la Utrenie, Cantarea a 4-a)

"Cu curgerile lacrimilor bine hranindu-te pururea, ca un pom ai inflorit din destul roadele dreptatii, intelepte. Pentru aceasta adunandu-ne impreuna, dupa cuviinta te cinstim, de minuni purtatorule Tit, frumusetea sihastrilor; ci cu rugaciunile tale pazeste-ne pe toti".(2 aprilie, Sf. Cuv. Tit, la Utrenie, Cantarea a 3-a)

"Cel ce esti ca un izvor nedesertat al pocaintei si datator mangaierii celei fara de sfarsit, si adancime umilintei, Iosif, da-ne noua lacrimile pocaintei celei dumnezeiesti, prin care plangand aici, sa dobandim mangaiere de la Dumnezeu, cerand ajutorul tau, Sfinte". (4 aprilie, Sf. Cuv. Iosif scriitorul de cantari, Condac)

"Cu picaturile lacrimilor tale ai uscat noianul patimilor, si toata puterea cea fara tarie a vrajmasului celui intelegator ai inecat-o, fericite Ioan, intarindu-te pe tine Hristos". (18 aprilie, Sf. Cuv. Ioan ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul, la Utrenie, Cantarea a 6-a)

"In cuptorul lacrimilor arzand patimile trupului, te-ai aratat cu totul curat prealuminat stralucind ca aurul cu haruri dumnezeiesti intru slava Dumnezeului nostru, parinte Teodor". (20 aprilie, Sf. Cuv Teodor Trihina, la Utrenie, Cantarea a 7-a)

"Ca finicul ai inflorit in livada curtilor Ziditorului tau, adapandu-te cu picaturile lacrimilor tale, si ai adus roade dumnezeiesti imbelsugate, ale virtutilor tale, parinte Teodor". (22 aprilie, Sf. Cuv. Teodor Sicheotul, la Utrenie, Cantarea a 6-a)

Din Acatistul Sfintei Maria Magdalena despre lacrimi:

"Cautand a te lumina cu lumina cunostintei de Dumnezeu celei adevarate, cand L-ai vazut pe Dumnezeu pe cruce rastignit, minunata Marie, lacrimand ziceai: cum Viata acum de voie moarte primeste? Noi dar, stiind slavita luminarea ta prin harul Sfantului Duh, strigam tie unele ca acestea." (Icos 6)

"Minunata femeie te-ai aratat tu, fericita Marie, cu dragostea ta catre Hristos, pe care ai vasit-o cu tanguirile cele amare, cazand catre Cel luat de pe Cruce si cu lacrimi spaland preacinstitele Lui rani. Inca si lui Iosif celui cu bun chip si lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmand, la mormantul Mantuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat, si singura plangand, si pe cea nevinovata Maica Lui, care nemangaiat plangea, ai mangaiat-o, ca sabia cea cumplita sufletul ei patrunsese. Deci noi, aceasta vrednicie a ta stiind, cu smerenie strigam tie." (Icos 7)

"Bucura-te, ca ai spalat cu lacrimi preacuratele rani ale lui Hristos; (.)

 Bucura-te, a lacrimilor de pocainta invatatoarea noastra cea buna;

Bucura-te, ca a ne spala cu lacrimi intinaciunea pacatelor ne povatuiesti;

Bucura-te, ca ne indemni ca inimile noastre cele impietrite prin aceleasi lacrimi sa le inmuiem;" (Icos 7)

Magdalena Dobra

 

.

22 Octombrie 2007

Vizualizari: 2500

Voteaza:

Apoftegme ale Parintilor referitoare la lacrimi si strapungere 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE