Arhimandritul Sofronie - Despre rugaciune


Despre rugaciune - Arhimandritul Sofronie - Manastirea Lainici, 1998

 

 

Rugaciunea lui lisus. Rugaciunea neincetata

  

Sfantul Apostol Pavel spunea contemporanilor sai ca, pe langa alte fapte bune pe care trebuie sa le savarseasca crestinul in viata sa pamanteasca, rugaciunea nu trebuie sa-i lipseasca. Si-acest sfat ni-l da zicand: Rugati-va neincetat! Dupa cum stim, Dumnezeu este Duh si este prezenta. Eu sunt Cel ce sunt!, spune Dumnezeu proorocului Moise in fata Rugului aprins din Sinai. Nu este bucurie mai mare, decat comuniunea noastra cu Dumnezeu prin rugaciune.

     

SofronieCe este rugaciunea? Stim cu totii, in Filocalia (Culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi), aflam ca rugaciunea inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, este Minte, este intelepciune. Deci, tot cu aceasta latura a vietii noastre comunicam cu Dumnezeu prin rugaciune.

 

Rugaciunea trebuie facuta cu staruinta. Sa nu ne descurajam cand ni se intampla ca rugaciunea sa fie neascultata, ci sa staruim.

 

Ne putem intreba: cand ne implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre? Si raspunsul este in mai multe chipuri: cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si de viata fara prihana. Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale rugaciunii.

 

Ce trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre? Pentru ce oamenii cer lucruri netrebnice?

 

Sa-I cerem sanatate trupeasca si sufleteasca. Sa-I cerem luminarea mintii si intelepciune, pentru a nu gresi calea catre El. Sa-I cerem bunatate sufleteasca si smerenia inimii, caci spune Domnul: invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Sa-I cerem dreapta socoteala in tot ce facem, avand convingerea ca atunci cand vom muri, vom da seama inaintea judecatii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trait viata pe pamant. Sa-I cerem ravna pentru citirea Sfintelor Scripturi, intelegerea lor si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sa-I cerem harul Duhului Sfant si mantuirea sufletelor noastre.

 

Sa-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El si cele pe care El ni le poate da; numai El ni le poate da. Sa-I cerem ajutor ca, in toata viata noastra, sa cautam mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga noua. Asta sa-I cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre.

 

Care sunt foloasele rugaciunii?

 

Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice ai cere, numai sa fie vrednice de Dumnezeu rugaciunile noastre. Trebuie, insa, ca rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, cu staruinta si cu smerenie, insusi Mantuitorul Hristos ne fagaduieste acest lucru, cand zice: Toate cate veti cere intru rugaciune, crezand, veti lua. Si iarasi: Cereti si se va da voua. Cine se roaga din toata inima, adancind cuvintele rugaciunii, pe langa implinirea cererii sale, va dobandi si o pace launtrica pe care nu i-o poate da lumea, acea pace fagaduita de Iisus Hristos Mantuitorul, cand a spus: Pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu (Ioan 14, 27). Si simtim atunci o siguranta ca nu suntem singuri pe lume, numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul parintilor nostri, Care ne ocroteste si ne apara in viata noastra pamanteana.

 

Iar pentru ca nu stim daca toate rugaciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine sa incheiem rugaciunea noastra cu aceste cuvinte: Doamne, Care stii toate, ajuta-ne ca rugaciunea pe care o fac inaintea Ta, sa se implineasca dupa voia Ta cea sfanta! Doamne, faca-se voia Ta in viata mea!

 

.Pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita Rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!. Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand - si in viata moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune indelunga -, in camera noastra, in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra, si in scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care e prezent in viata noastra intotdeauna, ne asculta aceasta rugaciune, inchinata numelui Lui plin de putere.

 

Rugaciunea lui Iisus, de chemare a numelui Domnului, se cere a fi rostita neincetat, ziua si noaptea si in orice loc si in orice lucrare ne-am afla.

 

Aceasta rugaciune cere sa fie rostita des, ca sa se poata infige in inima noastra, in centrul fiintei noastre.

 

Scopul ultim al acestei sfinte rugaciuni este de a cobori mintea in inima, de a unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti, mintea si inima. De a realiza un acord desavarsit intre inima si minte. Caci, de obicei, omul gandeste ceva, dar simte altceva. Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie, caci aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu si harul Sau din noi insine, stradania noastra sincera si statornica de chemare deasa a numelui Domnului este de mare folos.

 

Astfel prin ea, prin aceasta rugaciune slabanoaga, asa cum ni se pare ca este ea, dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata. Simtim ajutorul Lui real in viata noastra, in rabdarea ispitelor si a necazurilor. Simtim ca ne intareste in credinta, ca ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele, ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa cugetam la Sfintele Scripturi. Ne ajuta sa intelegem ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si mai frumoase decat bucuriile pamantesti. Ne ajuta si ne intareste sa implinim cu fapta voia lui Dumnezeu in viata noastra.

 

Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in legatura cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin, inca fiind in aceasta viata, din bucuriile si starea fericita de dincolo, pe cat ne este cu putinta noua, oamenilor.

 

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal, de unire a mintii cu inima, de fapt unirea noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima ziua si noaptea, dupa cuvantul din Cantarea cantarilor, care spune: Eu dorm, dar inima mea vegheaza. Bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti. Dragostea lui Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevarat mare, cu greu de talmacit in  cuvinte omenesti!

 

Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune: «"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Amin.

  

(Ne vorbeste Parintele Safian vol. l, Editura Episcopiei Romanului, 1997, Editie ingrijita de Arhim. Ioanichie Balan.)

  

Rugaciunea are darul de a ne pune in situatia sa ne intalnim cu noi insine si de fapt are rostul mai ales sa ne intalnim cu Dumnezeu. Dar locul in care ne intalnim cu Dumnezeu este locul in care ne intalnim cu noi insine. Si cata vreme nu sunt scoase din noi rautatile, atata vreme nu ne putem intalni cu Dumnezeu. Pentru ca daca-L cautam pe Dumnezeu unde sunt rautatile noastre nu-L gasim pe Dumnezeu, ci gasim rautatile noastre. Dupa ce ne imbunatatim ne intalnim cu bunul Dumnezeu.

 

Uneori ma gandesc ca daca ar fi sa am posibilitatea sa ma intalnesc cu Domnul Hristos fata catre fata si sa am siguranta ca este chiar El Acela, n-as avea sa-I spun altceva decat ceea ce ii spun in rugaciune, cand zic: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul». Si daca totusi L-as ruga si ceva special pentru mine, L-as ruga sa-mi dea mai multa putere sa fac voia Lui si sa-L slujesc cu gand de preamarire.

 

(Arhimandritul Teofil Paraian, Pentru cealalta vreme a vietii noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001.)

 

Formula completa a Rugaciunii lui Iisus suna astfel: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul, si aceasta e formula recomandata, in prima jumatate a rugaciunii il marturisim pe Hristos ca Dumnezeu intrupat pentru mantuirea noastra, in cea de-a doua jumatate, afirmam starea noastra cazuta, pacatosenia si mantuirea noastra. Impletirea dintre marturisirea dogmatica si cainta face continutul rugaciunii inca si mai cuprinzator.

 
(Arhimandritul Sofronie, Rugaciunea - experienta vietii vesnice, Editura Deisis, Sibiu, 1998.)

 
De ce Dumnezeu, iubirea desavarsita, a binevoit ca drumul spre El sa aiba si momente infricosatoare? Noi ne rugam ca El sa ne descopere taina cararilor mantuirii. Mintea noastra se ilumineaza treptat si inima aduna putere sa urmeze lui Hristos si, prin neinsemnatele noastre suferinte, sa ne impartasim cu suferintele Lui. Este nevoie ca noi sa incercam si durere si teama pentru a ni se deschide profunzimile existentei, pentru a deveni capabili de iubirea fagaduita, in afara suferintelor omul devine un lenes duhovnicesc, un semiadormit, strain de iubirea lui Hristos. Avand cunostinta despre acestea, atunci cand inima noastra se aseamana unui vulcan inactiv, trebuie sa o incalzim chemand Numele lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui Viu, miluieste-ma!». Si flacara iubirii Dumnezeiesti cu adevarat se va atinge de inima.

 

A dobandi rugaciunea Numelui lui Iisus inseamna sa dobandesti vesnicia, in cele mai grele clipe ale descompunerii organismului nostru fizic, rugaciunea «Iisuse Hristoase» devine vesmant pentru suflet; cand activitatea creierului inceteaza si toate celelalte rugaciuni devin imposibile pentru memorie si pronuntare, atunci lumina vederii de Dumnezeu izvorata din Numele lui Iisus devine organica duhului nostru. Dupa ce am vazut sfarsitul parintilor nostri adormiti in rugaciune, nadejdea noastra ramane puternic incredintata ca pacea cereasca, ce covarseste toata mintea, ne va imbratisa pentru vecie. «Iisuse, mantuieste-ma. Iisuse Hristoase, miluieste, mantuieste. Iisuse, mantuieste-ma. Iisuse, Dumnezeul meu.»

 

Cand ne rugam intr-un loc linistit si singuratic, atunci nu arareori tot felul de ganduri nefolositoare se aduna in jurul mintii, imprastiindu-i atentia de la inima. Rugaciunea pare neroditoare pentru ca mintea nu participa la chemarea Numelui lui Iisus si numai buzele repeta cuvintele in mod mecanic. Cand insa rugaciunea se termina, de obicei gandurile se indeparteaza, lasandu-ne in pace. In acest fenomen de golire exista un sens: prin chemarea Numelui lui Dumnezeu noi punem in miscare ceea ce este tainic, ce se ascunde inlauntrul nostru; rugaciunea se aseamana snopului de raze de lumina aruncat intr-un loc intunecos al vietii noastre interioare si ne dezvaluie ce patimi sau afectiuni se cuibaresc inlauntrul nostru. In astfel de situatii trebuie sa rostim cu tarie Numele Sfant, pentru ca simtamantul de pocainta sa creasca in j suflet.

 

"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul." 

 

La inceput noi obisnuim mintea sa stea cu atentie la rugaciune, asa cum ne invata Parintii, adica sa rostim cu atentie Numele lui Iisus Hristos si celelalte cuvinte ale rugaciunii. Chemarea atenta a Numelui lui Dumnezeu si silinta zilnica de a trai in duhul poruncilor Evangheliei duce la unirea fireasca a mintii si inimii intr-o unica lucrare.

 

Pentru ca lucrarea rugaciunii sa duca la acele rezultate despre care vorbesc cu caldura Parintii si invatatorii nostri este necesar sa le urmam invatatura, Prima conditie - credinta in Hristos ca Dumnezeu Mantuitor; a doua - constiinta ca suntem pierduti prin pacatele noastre. Aceasta constiinta poate atinge o asemenea profunzime, incat omul se simte mai pacatos decat altii, nu in virtutea unor acte pacatoase exterioare, ci ca pe o vedere a indepartarii sale de Dumnezeu, ca pe un potential purtator al raului. Cu cat ne smerim mai mult intru pocainta, cu atat mai repede rugaciunea noastra il dobandeste pe Dumnezeu. Cand pierdem insa smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Actiunea in noi a mandriei, judecarea fratilor, vrajmasia fata de aproapele ne arunca departe de Dumnezeu. La Dumnezeu trebuie sa venim ca ultimii pacatosi si sa ne osandim sincer si intru toate. Nu trebuie sa ne imaginam nimic, nu trebuie sa cautam nimic in afara de iertare si miluire. Aceasta trebuie sa fie starea noastra permanenta. Noi ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa nu mahnim Duhul Sfant cu patimile noastre marsave, sa nu pricinuim nici un rau aproapelui nostru. Noi ne rugam sa dobandim adevaratul sens al poruncilor lui Hristos si sa traim in acord cu ele. Noi il chemam:

 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si lumea Ta. Si Dumnezeu ne aude si mantuirea vine la noi. Si cel care va chema numele Domnului se va mantui. (Ioil 2,32)"

 
(Arhimandritul Sofronie, Despre rugaciune, Manastirea Lainici, 1998.)

 

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7090

Voteaza:

Arhimandritul Sofronie - Despre rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE