Atunci cand ne lipsesc copiii

Atunci cand ne lipsesc copiii Mareste imaginea.

"Cine nu va primi Impărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10,15). Din păcate copiii noştri rămân prea puţin timp copii; intră în lumea celor mari prea curând şi îşi scurtează timpul copilăriei tot mai mult. Tristeţea este că ei îşi pierd nevinovăţia mult prea devreme, iar părinţii se bucură ca nişte neştiutori că odraslele lor ştiu să umble cu telecomanda televizorului sau cu tastatura calculatorului. Dacă cineva observă educaţia greşită a copiilor de astăzi şi va dori să crească un copil cum trebuie, se va lovi de imposibilitatea de a-şi împlini dorinţa.

Nu poţi să impui copilului o educaţie că vin ăştia cu drepturile copilului şi te bagă la balamuc sau te lasă fără el. Nu ai voie să-i dai o palmă, să-l laşi fără televizor şi nici să-l scoţi din nebunia lumii de astăzi. Sfânta Scriptură este inspirată de la Duhul Sfânt şi, iată, ei pe faţă contrazic Duhul Sfânt, adică sunt anticrişti, pentru că contrazic cuvântul înţeleptului Solomon: „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul" (Pilde 13,24). Copiii care se vor mai naşte în această lume nebună, vor respira un aer plin de duhoarea păcatului şi vor moşteni mulţimea de vicii şi neputinţe ale părinţilor. Ne facem iluzii şi dorim o minune, însă n-o să putem creşte un copil normal în ziua de astăzi. Singura speranţă este ca la maturitate noul om să renască şi să lupte cu vechiul om din el. Unu dintre noi am cunoscut acest drum al convertirii sau 566 al renaşterii, însă nimeni nu poate garanta că copilul ce se va naşte va mai renaşte la maturitate; lucrul acesta depinde de voinţa sa personală pe care însuşi Dumnezeu o respectă.

In lume avem dintre cei care se opresc de la copii şi avem dintre cei care-şi doresc copii. Mulţi au trecut de la prima categorie la cea de-a doua, însă nu putem fi şi cu diavolul şi cu Dumnezeu. Ne facem o perioadă de cap apoi devenim serioşi; mă rog, nu toţi, însă majoritatea s-au ferit de copii. O expresie care mi se pare greşită este aceea de: copilul meu; cred că corect ar fi copilul lui Dumnezeu. Spunea cineva că la conceperea unui copil noi punem păcatul, iar Dumnezeu pune viaţa. In acelaşi timp, spunând „copilul meu", îi excludem pe ceilalţi. Ne plângem că nu avem un copil al nostru dar ceilalţi, care au rămas fără părinţi sau fără vreun ajutor, ai cui sunt? Mai ales că Hristos spune că cel ce primeşte pe unul ca acesta pe Dânsul îl primeşte.

Vrem să avem un copil după chipul şi asemănarea noastră, însă gândul acesta seamănă cu gândul lui Adam şi al Evei de a deveni dumnezei. Ei şi-au făcut iluzii, ne facem şi noi, însă ne putem trezi la realitate, când vedem cum sub acoperământul nostru am crescut un copil după chipul şi asemănarea îndărătniciei. De multe ori creştem un singur copil sau cel mult doi, cu frica de a nu trăi greu sau cu gândul înşelat că fiind doar unul sau doi le putem oferi mai multe decât dacă ar fi zece. De ce am numit acest gând înşelat? Pentru că acolo unde sunt zece copii se formează un caracter mai smerit, obişnuit să trăiască cu puţin şi disponibil să împartă cu alţii acest puţin. Mediul cu un copil sau cu doi este unul care se vrea îndestulat, însă această îndestulare formează un caracter defăimător care nu este obişnuit să-i lipsească ceva. De asemenea nici nu este obişnuit să împartă ceva pentru că în copilărie nici nu a avut cu cine să împartă.

In această rea obişnuinţă creşte un om nemilostiv, de la care vor suferi toţi cei din jur, începând cu proprii săi părinţi, care-şi dau seama prea târziu că nedreptatea de a oferi propriei odrasle multe, în timp ce alţi copii nu aveau lucrurile elementare, nu poate duce la roade bune, singura roadă fiind un monstru, care din păcate are şi chipul şi asemănarea lor. Lipsa unui copil din sângele şi carnea noastră nu este nici o tragedie ci din contra. Să nu gândim precum evreii ci să medităm la naşterea mai presus de fire a Maicii Domnului care a dorit să-şi păstreze fecioria şi şi-a păstrat-o născând în acelaşi timp. Atunci când renunţăm, atunci primim şi, iată, Maica Domnului a primit cel mai frumos dar: să nască pe Mântuitorul lumii. Să medităm la Lucrarea lui Hristos; care au fost copiii Săi? Trupeşti, niciunul; însă sufleteşti cât numărul stelelor de pe cer. Hristos a născut pe cruce, atunci când un gând spunea: în zadar te-ai trudit, ai născut vânt; apoi însă, deschizând ochii, a văzut mulţimi de oameni venind la Ierusalim spre închinare, şi a zis: dar pe aceştia cine i-a născut? Hristos este Părintele tuturor celor care se nasc în duh, aşa că nu vă zădărniciţi ca să fiţi părinte, pentru ce nu există părinte pe pământ; Părinte este doar unul în ceruri iar noi nu trebuie să fim decât nişte copii buni şi nu precum acei copii care se mai bat pentru jucării, adică pentru femei, maşini şi cravate de boss.

Soţii care nu au copii să fie ei înşişi copii, unul pentru altul, şi să se gândească că în lumea aceasta avem oameni credincioşi şi necredincioşi. Cei necredincioşi sunt nenăscuţi şi sunt aşa de mulţi .... Ei trăiesc în întuneric, de ce nu vreţi să facem puţină jertfă pentru ei? După ce am cunoscut lumina putem să o facem cunoscută şi celorlalţi, acelor copii care ne lipsesc.

Ieromonah loan Buliga
Deşertăciunile lumii - ediţie completă, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Deşertăciunile lumii - ediţie completă"


 

18 Februarie 2016

Vizualizari: 1613

Voteaza:

Atunci cand ne lipsesc copiii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE