Binecuvantati si nu blestemati

Binecuvantati si nu blestemati Mareste imaginea.

Iubiţi creştini,
Apostolul Pavel, gura lui Hristos, ne-a lăsat o mare poruncă înţeleaptă şi mântuitoare binecuvântaţi şi nu blestemaţi (Romani 12, 14). Adică, din gura noastră să nu iasă cuvinte amare, blesteme, jigniri care-l rănesc pe aproapele, pe fratele nostru, ci numai cuvinte de binecuvântare.

Aşa cum ştim, blestemul este un cuvânt foarte greu şi numai când îl aude cineva se tulbură. De obicei, îl auzim rostit de către părinţi faţă de copii lor şi, în special, de către mame. în mânia lor, în enervarea cruntă, ele pronunţă foarte uşor blestemul sub diferite forme, lucru care le învinovăţeşte foarte mult înaintea lui Dumnezeu.

Desigur, şi din partea copiilor există vinovăţie, adică neascultare, nesupunere, lipsă de respect, purtare urâtă, dar aceasta nu-i îndreptăţeşte pe părinţi să-şi blesteme copiii.

Din experienţa vieţii, vedem că de multe ori blestemele părinţilor, şi ale mamelor în special, s-au concretizat în dreptul copilului, căruia i se întâmplă ceva rău. Aceasta înseamnă că, de obicei, mânia este pe bună dreptate, pentru că niciodată o mamă nu se va porni împotriva fiului ei, dacă acesta n-a săvârşit ceva ruşinos. In loc însă să se mânie, să blesteme, să-l trimită pe fiul ei acolo unde nu are îndreptăţire, să rostească cuvinte dure şi nevrednice de o mamă creştină, ar trebui să îngenuncheze mereu şi să se roage în toată vremea lui Dumnezeu, cu lacrimi, ca să-i dăruiască fiului ei pricepere, luminare, respect şi ascultare. Cine o îndreptăţeşte pe o mamă să-l trimită pe copilul ei la diavolul? Vrăjmaşul poate, la un moment dat, să facă ascultare de cuvântul mamei, să vină într-adevăr la fiul ei şi să-l îndrăcească. Când copiii sunt trimişi la diavolul, la vreme de mânie şi furie, este foarte firesc ca el să-i întărâte pe copii să devină şi mai răi. Acest lucru o enervează pe mamă mai mult şi, astfel, lucrurile se ţin lanţ, având drept urmare vinovăţia mamei înaintea lui Dumnezeu prin blestemele ei şi înrăutăţirea stării copiilor, din cauza răului adus de anatemă. Mamele, în special, trebuie să înţeleagă că această obişnuinţă este foarte rea şi că trebuie să aplice cealaltă metodă, pe care am pomenit-o mai sus. Astfel, vor împlini cu dreptate datoria lor de mame creştine faţă de fiii dăruiţi lor de Dumnezeu.

Aplicând această metodă, copiii trebuie povăţuiţi cu iubire, învăţaţi să se roage şi îndemnaţi să meargă la biserică, să înveţe purtarea cea bună prin exemplul personal. Astfel, cu mai puţină osteneală, copiii vor găsi drumul cel drept al mântuirii şi aceasta îi va ajuta în viaţă ca să devină oameni folositori lor înşişi şi semenilor, prin îmbunătăţirea stării lor duhovniceşti. Avem multe exemple când blestemul unei mame s-a împlinit şi a făcut mult rău copilului. Vă voi povesti ceva referitor la aceasta. Odată, Dumnezeu mi-a îndrumat paşii pe o insulă a Greciei pentru Sfânta Spovedanie.

Intr-un sat, am întâlnit o mamă şi pe nora ei tânără, care amândouă erau îmbrăcate în negru şi pe dinăuntru şi pe din afară, adică şi la suflet şi la îmbrăcăminte. Ţineau doliu pentru că fusese ucis fiul mamei şi bărbatul nurorii ei tinere. Ce se întâmplase însă? Mama aceasta, când fiul ei era mic şi nu asculta, luând pe furiş arma unchiului lui şi mergea la vânat, îi spunea continuu: „Fiule, nu te mai duce la vânătoare, pentru că ştii că unchiul tău nu te lasă, să nu păţeşti ceva rău!" şi multe altele. Copilul, însă, nu asculta, lua puşca pe furiş, pleca şi uita să se mai întoarcă. într-o zi, cuprinsă de teamă, mama i-a zis: „Fiule, dacă nu mă asculţi şi mă necăjeşti mereu, de puşcă să mori". Şi cuvântul care i-a ieşit din gură s-a împlinit. Anii au trecut, fiul ei s-a căsătorit şi, într-o zi, a plecat la vânătoare şi nu s-a mai întors. Mama, având mustrări de conştiinţă şi aducându-şi aminte de ceea ce spusese, lucru care o chinuia, a plecat după-amiaza înfricoşată, a alergat prin munţi, dar unde să-l găsească? S-a întors, că se înnoptase, şi în zori a plecat din nou în munţi. Căutându-l, a întâlnit câinele lui care a dus-o la copilul ei mort. Din ceea ce s-a constatat, aceasta a vrut să se urce pe o stâncă şi acolo i s-a întors ţeava, din greşeală a apăsat pe trăgaci şi s-a sinucis. Mama şi nora s-au îmbrăcat în negru împreună cu rudele şi, aşa cum se ţine la sate, din ignoranţă şi înşelăciune diavolească, dacă moare cineva năpraznic, timp de şase luni sau un an, sigur nu ştiu, credeau că nu trebuie să meargă la biserică. Aceasta este lucrătura diavolului, ca omul îndoliat să fie lipsit de mângâierea lui Dumnezeu. Demonul îi închide pe oameni în casă, îi izolează acolo, le urzeşte mii de gânduri şi la sfârşit, de multe ori, aceştia se sinucid.

Concluzia este că, atunci când blestemul acesta greu a fost spus fiului la o vârstă mică, a găsit aplicare, s-a concretizat când acesta s-a mărit. Aşa se întâmplă şi în multe alte situaţii. De aceea, trebuie să luăm bine seama la ceea ce spunem, pentru că de multe ori, cuvântul greu nu se pune în aplicare atunci când se rosteşte, ci el se seamănă şi poate să răsară la timpul hotărât de Dumnezeu. Blestemul este un păcat foarte greu ce poate provoca rău nu numai celui care i se adresează, ci de multe ori şi celor care-l rostesc. Vedem aceasta din următoarea întâmplare: Un episcop cu diaconul Iui mergeau să slujească într-un sat. Pe drum au întâlnit un om sărac ce stătea pe margine. Episcopul l-a salutat:

- Bună ziua, omule al lui Dumnezeu. Săracul n-a răspuns. Episcopul i-a zis din nou:

- Bună ziua, omule al lui Dumnezeu.

Acela n-a răspuns nici acum. Dacă a văzut că nu-i răspunde nici a treia oară, acesta şi-a pierdut răbdarea şi i-a zis:

- Să fii blestemat!

Poate că prin această lipsă de bunăvoinţa a săracului, el s-a simţit umilit. Şi-au continuat drumul şi au mers să slujească. După Sfânta Liturghie, episcopul nu s-a simţit bine şi i-a zis diaconului:

- Diacone, nu mă simt bine şi cred că mi se trage din momentul în care am spus acel cuvânt greu săracului.

Diaconul i-a zis:

- Stăpâne, îmi îngăduiţi să vă spun ceva?

- Da, fiule, să aud.

- Când l-aţi blestemat pe sărac, am văzut că a ieşit din gura sfinţiei voastre un corb care s-a îndreptat către sărac, dar după aceea s-a întors şi a intrat în sfinţia voastră.

- Oh, l-am blestemat pe nedrept! Cine ştie ce era cu acel sărac. Deci să mergem repede la el.

Au plecat degrabă, au ajuns la locul unde-l întâlniseră şi au priceput că omul este surd şi, de aceea, nu auzise salutarea episcopului.

„Blestemul care iese şi nu găseşte loc potrivit se întoarce la cel care l-a trimis." Când blestemul este nedrept, răul se întoarce la cel care l-a rostit.

De aceea, trebuie întotdeauna să binecuvântăm, adică de pe buzele noastre să nu iasă decât cuvinte frumoase şi, astfel, nu vom mai cădea în acest mare păcat al blestemului.

Cel mai bun mod pentru a opri acest păcat atât de obişnuit şi care împovărează în special pe mame este rugăciunea. Desigur, şi dacă-l rostesc din cauza copiilor care o aduc în această stare, Dumnezeu este atât de milostiv şi de îndurător, că iartă toate când omul se pocăieşte şi se întoarce.

Bunul Dumnezeu să arunce mila şi lumina peste noi toţi, ca să fie pocaim şi să ne bucurăm în împărăţia Lui. Amin.

Avva Efrem Filotheitul
Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita


Cumpara cartea "Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul"


 

.

08 Mai 2015

Vizualizari: 876

Voteaza:

Binecuvantati si nu blestemati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE