Caile pocaintei

Caile pocaintei Mareste imaginea.

Dumnezeu ne-a dăruit multe moduri de pocăinţă ca să ne mântuim. Noi trebuie să realizăm care mod se potriveşte cel mai mult temperamentului şi însuşirilor noastre.
Prima cale a pocăinţei este osândirea de sine, mărturisirea păcatelor noastre. Te-ai osân-dit pe tine? Ţi-ai mărturisit păcatul? Dumnezeu te va izbăvi de păcat! Ţi-ai spovedit cu simţire păcatul? Ţi s-a şters păcatul!

A doua cale a pocăinţei este plângerea şi lacrimile pentru păcatele noastre. Tânguieşte-te, şi astfel o să-ţi ştergi păcatul! Dumnezeu caută o pricină ca să-ţi dăruiască comoara mântuirii, Suspină nu pentru că ai păcătuit, ci pentru că L-ai întristat pe Dumnezeu tău!

A treia cale a pocăinţei este smerenia. Prin smerenie vindecăm sufletul nostru de relele păcatului. Smereşte-te, şi ai dezlegat astfel legătura păcatelor tale! Cugetul smerit poate să-l înalţe pe om din abisul păcatelor. Cel care se pocăieşte, se vede pe sine mai jos decât toţi. Nu judecă pe nimeni, ci îi socoteşte pe toţi sfinţi.

A patra cale a pocăinţei este milostenia. Nu există păcat pe care milostenia să nu poată să-l curăţească. Orice păcat este mai prejos decât ea. Milostenia este împărăteasa virtuţilor, ea îi înalţă pe oameni în absidele cerurilor. Cei pe care i-ai miluit vor da răspuns de apărare pentru tine înaintea Dreptului Judecător. Milostenia este izbăvitoarea sufletelor!

A cincea cale a pocăinţei este rugăciunea. Să te rogi continuu, şi să nu oboseşti niciodată! Atunci Dumnezeu nu-Şi va întoarce faţa de la stăruinţa ta, ci îţi va ierta păcatele. Rugăciunea este mijlocitoarea între Dumnezeu şi oameni, doctorul patimilor, cea care deschide porţile Raiului.

Prin mărturisirea păcatului primim lesne iertarea.

Ai păcătuit? Mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu: „Am păcătuit!". De câtă osteneală este nevoie ca să spui lucrul acesta? Sfânta Scriptură te îndeamnă: „Spune tu mai întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptăţeşti!". Când îţi mărturiseşti păcatul, acesta dispare.

Dumnezeu doreşte prin mărturisirea păcatelor să ne dăm seama de greşelile noastre. Oare Dumnezeu cere de la noi ceva greu şi care nu poate fi împlinit? Doar zdrobirea inimii, evlavia gândului, mărturisirea greşelii şi dăruirea faţă de El cu zel şi râvnă. Şi atunci ne iartă şi ne arată drepţi!

Izbăvirea Prorocului David a venit ca urmare a mărturisirii păcatelor lui. Condiţia curăţirii lui a fost Spovedania cu zdrobire de inimă. S-a osândit pe sine, şi de îndată s-a curăţit.

Pocăinţa este conştiinţa înaltă a păcătoşeniei. Osândirea de sine şi conştientizarea păcatului sunt trăsăturile celor care se roagă cu zdrobire de inimă. Aceştia dobândesc îndreptăţirea după Dumnezeu, iertarea şi mântuirea lor.

* Să ne cercetăm mai întâi conştiinţa, şi după aceea să ne spovedim de păcatele noastre, ca să primim iertare. Medicamentul cel mai puternic împotriva răutăţii este mărturisirea greşelii. Să nu aşteptăm să fim mustraţi de alţii, ci noi înşine să devenim proprii noştri acuzatori.

* Eşti vârstnic şi ai ajuns aproape de moarte? Să nu deznădăjduieşti pentru mântuirea ta! Există multe moduri şi căi de mântuire: recunoaşterea păcatelor, neţinerea de minte a răului pe care ţi l-au făcut vrăjmaşii, înfrânarea de la mânie, iertarea păcatelor celor asemenea robi cu tine, rugăciunea fierbinte, milostenia, cugetul smerit.

* Cel care se gândeşte mereu la păcatele sale şi are continuu în faţa ochilor Judecata de Apoi, şi se pocăieşte, şi plânge fierbinte, acesta depăşeşte şi biruieşte toate patimile.

* Intinarea păcatului o alungăm din suflet prin milostenie, curăţie, înfrânare, rugăciune, evlavie, şi prin celelalte fapte ale pocăinţei.

* Pocăinţa înseamnă zdrobire lăuntrică şi Spovedanie.

* Trebuie să ne neliniştim când păcătuim şi nu suntem pedepsiţi.

* Trebuie să urâm din toată inima noastră păcatul şi să ne întoarcem faţa de la el. Când în inimă lăstăresc poftele cele rele, suntem datori să le războim cu armele duhovniceşti ale rugăciunii, postirii şi Spovedaniei. Când însă poftele există, înseamnă că nu ne-am eliberat în întregime şi suntem în primejdie să păcătuim.

* Dumnezeu ne iartă păcatele prin gândurile de smerenie.

* Nu există păcate pentru care să nu putem să primim iertarea prin pocăinţă. Şi nu există patimi şi obiceiuri rele din legăturile cărora să nu putem să ne izbăvim prin harul Domnului. Aminteşte-ţi de tâlharul de pe cruce, de vameşi şi de desfrânate!

* Dacă vă întristaţi şi vă îndureraţi pentru propriile voastre păcate, sau pentru păcatele străine, sunteţi vrednici de nenumărate laude.

* Dacă te îndurerezi pentru păcatele străine, ai inima iubitoare, precum cel care zice: „Cine este slab, şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte, şi eu să nu ard?" (II Corinteni 11, 29)

* Când te îndurerezi pentru propriile păcate, ai stins şi pedeapsa, şi prin tristeţea aceasta dobândeşti mai multă siguranţă pentru cele viitoare.

* Păcatul care naşte tristeţea pierde păcatul.

* Apostolul Petru şi Apostolul Pavel au fost iertaţi de Dumnezeu deoarece s-au pocăit sincer.

* Dacă ai păcate, ele sunt şterse cu uşurinţă de părerea de rău.

* Orice Spovedanie smereşte sufletul. Folosul Spovedaniei este îndoit: mulţumirea sufletească,, iertarea păcatelor noastre şi ştergerea lor.

* Spovedeşte-te lui Dumnezeu continuu, arată-I rănile tale, şi cere de la El medicamentele, şi Domnul te va milui.

* Dacă îţi mărturiseşti păcatele şi ceri de la Domnul să te ierte, vei izbândi.

* Nu vom fi pedepsiţi pentru că am păcătuit, ci pentru că nu ne pocăim.

* Când Dumnezeu vede că ne întristăm pentru păcatele noastre, că suntem mâhniţi şi cu inima zdrobită, ne va scăpa de pedeapsă. Să luăm aminte, însă, că tristeţea exagerată este drăcească.

* Dacă ne întristăm şi ne mâhnim pentru greşelile noastre, micşorăm păcatul şi îl ştergem. pe acesta.

* Dacă te întristezi pentru păcat, şi pe acesta îl vei şterge, şi de bucurie mare te vei desfăta.

* Dacă te întristezi pentru păcatele pe care le-au făcut fraţii tăi, vei avea mare răsplată. Faptul acesta ne aduce cinste mare.

* Avem încredinţarea Domnului nostru, Care zice: „Nu vreau moartea păcătosului.

* In ziua în care se va întoarce lângă Mine, voi şterge degrabă şi pentru totdeauna păcatele lui!".

* Dumnezeu, ca să ne mântuiască, ne cere să spunem doar: „Da, vreau să fiu mântuit de Tine, Hristoase, doresc să mă mântuieşti!".

* Să nu te înfricoşezi când vei vedea neputinţele şi greşelile înlăuntrul tău, să nu spui că nu mai este nimic de făcut şi să laşi strădania. Dumnezeu ne va ajuta! Trebuie doar să dorim să ne mântuim, şi El ne va mântui.

* Şi cel mai mare păcătos în ultimul ceas al vieţii lui poate să se pocăiască, să ceară mila lui Dumnezeu şi să se mântuiască.

* Tâlharul s-a pocăit şi s-a mântuit în ultimul moment. A zis: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta", şi a moştenit prin cuvintele pe care le-a grăit, Raiul.

* Dacă ne cercetăm pe noi înşine şi ne pocăim pentru păcatele noastre, nu vom fi osândiţi.

Stareţul Gavriil Aghioritul

Spitalul duhovnicesc, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Spitalul duhovnicesc"

29 Februarie 2016

Vizualizari: 958

Voteaza:

Caile pocaintei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

pocainta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE