Cand ar trebui sa ne rugam?

Cand ar trebui sa ne rugam? Mareste imaginea.

Când şi cât timp ar trebui să ne rugăm? Apostolul Pavel spune: „Rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Sfântul Grigorie Teologul scrie: „Aminteşte-ţi de Dumnezeu mai des decât respiri". Ideal, întreaga viaţa a creştinului ar trebui să fie îmbibată de rugăciune.

Multe necazuri, mâhniri şi încercări se abat asupra oamenilor fiindcă uită de Dumnezeu. Sunt şi infractori ce cred în Dumnezeu, dar în clipa în care săvârşesc fărădelegea ei nu se gândesc la Dumnezeu. Este greu să ne închipuim un astfel de om care ar săvârşi o crimă sau o tâlhărie în timp ce cugetă la Dumnezeul Atotvăzător, de la faţa Căruia nu este tăinuit nici un rău. Iar omul săvârşeşte tot păcatul chiar în acele clipe când nu-şi aminteşte de Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor nu se pot ruga în cursul zilei, de aceea trebuie să afli un timp, oricât de scurt, când sa-ţi aminteşti de Dumnezeu.

Dimineaţa te trezeşti cu gânduri despre ce trebuie făcut în ziua aceea. înainte de a începe să lucrezi şi a te adânci cu totul în inevitabila forfotă a zilei, dedică măcar câteva minute lui Dumnezeu. Stai înaintea lui Dumnezeu şi spune: „Doamne, Tu mi-ai dat această zi. Ajută-mă să o petrec fără de păcat, fără de pată. Apără-mă de tot răul şi necazul". Şi cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra zilei care începe.

De la un capăt la celălalt al zilei, străduieşte-te să-ţi aminteşti de Dumnezeu mai frecvent. Dacă nu te simţi bine, îndreaptă-te spre El în rugăciune: „Doamne, nu mă simt bine. Ajută-mă!" Dacă te simţi bine, spune-I lui Dumnezeu: „Doamne, slavă Ţie! Iţi mulţumesc pentru această bucurie." Dacă eşti îngrijorat în privinţa cuiva, spune-I lui Dumnezeu: „Doamne, îmi fac griji pentru el. Sunt îngrijorat în privinţa lui. Ajută-l!" Şi aşa mai departe de-a lungul întregii zile: pune în rugăciune tot ce ţi se întâmpla.

Când ziua e pe sfârşite şi te pregăteşti să te culci, cugetă la ce ai făcut în timpul zilei, mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune care s-au petrecut şi fă pocăinţă pentru toate acele fapte netrebnice şi păcate pe care le-ai săvârşit în timpul zilei. Cere-I lui Dumnezeu ajutor şi binecuvântare pentru a trece cu bine noaptea. Dacă înveţi să te rogi astfel în timpul zilei, vei observa curând că viaţa ta a devenit mult mai receptivă.

Oamenii îşi justifică adesea reţinerea de a se ruga invocând faptul că sunt prea ocupaţi şi covârşiţi de cele pe care trebuie să le facă. Da, mulţi dintre noi trăim într-un ritm diferit de cel al oamenilor din vechime. Uneori avem de făcut foarte multe lucruri în timpul zilei. Dar în viaţă întotdeauna există anumite clipe de răgaz. De exemplu, e posibil să fim nevoiţi să aşteptăm timp de trei, cinci minute autobuzul; dacă luăm trenul, poate şi mai mult. Măcar aceste pauze să le folosim pentru rugăciune; cel puţin să nu fie clipe irosite.

Ilarion Alfeyev

Rugaciunea, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Rugaciunea -  intalnire cu Dumnezeul cel viu"

 

12 Mai 2016

Vizualizari: 930

Voteaza:

Cand ar trebui sa ne rugam? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE