Ce este plictiseala?

Ce este plictiseala? Mareste imaginea.

Titlul iniţial al acestei cărţi era Slujbele bisericeşti sunt plictisitoare.

Ai putea reacţiona la acest titlu, spunând: „Normal că sunt plictisitoare. In sfârşit, ţi-ai dat şi tu seama...". Dacă şi preoţii recunosc că slujbele bisericeşti sunt plictisitoare, ce vrei mai mult? Putem sta cu toţii acasă şi să dormim duminica până târziu. Sau poate gândeşti că este lipsit de evlavie să spui: „Slujbele bisericeşti sunt plictisitoare". Poate spui: „Nu ţi se cuvine să vorbeşti astfel despre Sfânta Liturghie. Dacă preotul spune că mersul la biserică este plictisitor, atunci n-ar trebui să fie preot". Ţie nu ţi se pare că slujbele bisericeşti sunt uneori plictisitoare şi singura ta durere e că nu sunt mai lungi.

Sau poate că, mai probabil, te afli la mijloc. Da, mersul la biserică ţi se pare uneori plictisitor. Dar este şi ceva bun în a participa la slujbă şi, astfel, a spune că „slujbele bisericeşti sunt plictisitoare" te face să te simţi niţel inconfortabil. Probabil că vei merge tot restul vieţii la biserică; cel puţin nu ai un motiv pentru care să nu o faci. Prin urmare, dacă recunoşti că te plictiseşti, nu te-ai mâhni de unul singur? Biserica nu se va schimba, prin urmare chiar ne ajută să recunoaştem că uneori ne străduim din greu să stăm la toată slujba? In anumite zile de sărbătoare sau duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte, într-o predică pe care nu o poţi înţelege sau când corul ori cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină - ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.

Scopul meu este să te invit să participi deplin la cultul Bisericii Ortodoxe. Poate că mergi la biserică în fiecare duminică, sau ocazional, sau poate deloc. Nu contează, fiindcă cu toţii trebuie să răspundem la invitaţia de a cunoaşte deplinătatea, frumuseţea, sfinţenia cultului ortodox. Dacă nu răspunzi, poţi participa cu întreruperi la Sfânta Liturghie tot restul vieţii tale, dar vor fi clipe, poate numeroase - în timpul fiecărei Liturghii la care vei participa - în care te vei simţi plictisit.

Nu, Biserica nu se va schimba. Intrebarea mea este următoarea: Cum te poţi tu schimba, cum mă pot eu schimba pentru ca fiecare clipă din Sfânta Liturghie -si fiecare clipă de rugăciune, de Sfântă Taină, din Vecernie sau Utrenie - să ne înalţe în împărăţia cerurilor, precum s-a întâmplat cu Profetul Isaia când a avut această vedenie:

In anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!" (îs. 6,1-3).

Nu ne vom folosi imaginaţia şi nu ne vom stârni emoţiile pentru a face cu putinţă o astfel de trăire. Nu, ne-ar duce pe un drum închis. Mulţi au încercat aceste metode şi mulţi încă le încearcă. Ele sunt istovitoare şi fără nici un rost. Dar ce alte opţiuni avem? Cum poate omul participa la cultul Bisericii într-o modalitate duhovnicească, plină de semnificaţie, matură?

Să începem prin a defini cuvântul „plictiseală".

Imaginează-ţi că ai o mie de dolari în mână şi vezi cum deodată se prefac în scrum sub ochii tăi. Fa tot ce poţi ca să împiedici aceasta, dar bancnotele continuă să se fărâme până ce nu mai rămâne nici una. Iată o descriere a plictiselii. Ai ceva - în acest caz timpul, nu banii - pe care vrei să-i cheltuieşti pe lucruri care îţi plac sau de care ai nevoie. Dar timpul se preface în nimic sub ochii tăi şi, indiferent ce-ai face, nu poţi împiedica aceasta. Aşadar, iată o definiţie a plictiselii: este sentimentul pe care-l trăieşti când timpul tău se preface în nimic şi nu poţi opri acest lucru.

Un aspect din definiţia mea este deosebit de important pentru discuţia noastră: plictiseala este un sentiment. Este afectivă. Plictiseala nu este reprezentată de mia de dolari care se prefac în scrum. Plictiseala este mânia şi neajutorarea, şi frustrarea, şi tristeţea pe care le simţi în timp ce acei bani dispar de sub ochii tăi. Este un sentiment groaznic. Dar este un sentiment. Plictiseala nu descrie cum te simţi atunci când eşti închis; ea descrie sentimentul pe care-l experiezi atunci când ţi se pare că eşti închis. Plictiseala nu este timp irosit; ea este sentimentul pe care-l ai atunci când decizi că timpul îţi este risipit.

Dar există lucruri care sunt plictisitoare în sine? Nu cred. De exemplu, mie mi se par plictisitoare cursele de maşini NASCAR. Dar cunosc oameni care sunt pasionaţi de ele, care muncesc toată săptămâna pentru ca să stea apoi în weekend liniştiţi şi să privească acele curse. Ei vorbesc despre ele, caută să afle informaţii despre ele şi fac pronosticuri în privinţa lor... pur şi simplu le iubesc. Eu nu pot. Nu le înţeleg. Pe de altă parte, mie-mi place jocul de hochei. îmi place să privesc cum joacă echipa mea favorită din NHL. Şi ştii ce? Am prieteni apropiaţi care au încercat să urmărească meciuri de hochei împreună cu mine, dar au ajuns la concluzia că acest sport este îngrozitor de plictisitor.

Aşadar, spune-mi: sunt cursele NASCAR plictisitoare? Este hocheiul plictisitor? Sau fotbalul, sau alpinismul, sau arta culinară, sau privitul la televizor, sau mersul la cumpărături ori la concerte? Pentru unii oameni, da, unul sau mai multe exemple dintre cele de mai sus pot fi plictisitoare. Dar nici o activitate nu este plictisitoare pentru fiecare om de pe acest pământ. Plictiseala nu este o trăsătură a vreunei activităţi. Plictiseala se află înlăuntrul tău.

Când apare biserica în lista de mai sus? Unora li se par slujbele plictisitoare, iar alţii doresc să nu mai existe deloc. Dar un lucru putem spune limpede: nu are nimic de-a face cu biserica. Pricina o reprezintă emoţiile noastre. Cuvântul „plictiseală" descrie sentimentele pe care le avem atunci când ne gândim că suntem închişi sau că timpul nostru este irosit. Nimeni nu este închis în biserică, dar uneori te simţi închis.

Mulţi dintre noi am simţit, la un moment dat, că mersul la biserică pare a fi o pierdere de timp, ca şi cum ar fi fost lucruri mai bune de făcut. Inainte de a simţi astfel trebuie să lămurim două lucruri. Primul este atunci când mintea noastră hoinăreşte într-un alt loc, iar al doilea este când mintea noastră spune: „Hei, aş prefera să mă aflu altundeva". Atunci începem să ne simţim plictisiţi. Mare parte din ceea ce vom discuta în această carte se referă la cum să ne păzim mintea de la a rătăci precum un copil pierdut într-un mall.

De asemenea, te simţi plictisit atunci când nu simţi o provocare. Aceasta se întâmplă când sarcina ce-ţi stă înainte este simplă. Dacă mă aflu într-o sală de curs, iar profesorul pălăvrăgeşte încontinuu despre ceva ce nu pricep, mă plictisesc fiindcă am renunţat să mă concentrez asupra cursului. în acest caz, m-am exclus singur de la provocarea de a înţelege despre ce vorbeşte şi mi-am stabilit o nouă provocare: să încerc să stau treaz până se sfârşeşte. Asta chiar că e o sarcină simplă. Dar şi plictisitoare... De asemenea, dacă mă aflu la un curs, iar profesorul pălăvrăgeşte încontinuu despre ceva pe care deja l-am înţeles, atunci mă simt plictisit dintr-un motiv diferit, dar rezultatul este acelaşi. Stau acolo, aşteptând pur şi simplu să se sfârşească ora.

Vom afla în biserică o provocare ce ne face să nu mai spunem niciodată: „Scopul meu este pur şi simplu să stau (sau să şed) până se termină slujba".

Sunt clipe în viaţa noastră când trebuie să învăţăm să luptăm cu plictiseala la serviciul pe care-l avem. Ştiu pe cineva care este un exemplu minunat. Serviciul ei este să deschidă scrisori în fiecare zi. Asta e tot ce face. Lucrează pentru o companie de asigurări şi opt ore pe zi ea le deschide scrisorile. Plictisitor, fără îndoială. Are tot dreptul să se simtă şi închisă, şi lipsită de provocări.

Dar iată cum stă treaba. Ea continuă să meargă la serviciu zi de zi. Mi-a spus că va păstra acest serviciu până la pensionare, dacă o lasă să stea atât de mult. Cum poate cineva să facă ceva atât de plictisitor precum să deschizi scrisori în fiecare zi? In primul rând, ea face aceasta pentru bani, şi nu din pasiune. In plus, alte provocări care îi oferă semnificaţie vieţii. In al treilea rând, ea ascultă toată ziua la iPod-ul său muzică sau cărţi audio, şi acolo îşi ţine mintea. Alăturaţi toate aceste trei lucruri împreună şi aveţi o persoană care are un serviciu foarte plictisitor, dar nu se plictiseşte. Ea înţelege că plictiseala este o emoţie şi nu va permite ca emoţiile să-i stăpânească viaţa. S-a confruntat cu monotonia serviciului său şi a găsit mijloace prin care să evite epuizarea emoţională cauzată de plictiseală. Ce fată isteaţă!

Dar tu ce vei face? Priveşte din acest unghi: dacă ţi-e frig, te îmbraci cu o haină. Dacă ţi-e foame, mănânci. Ce faci dacă te plictiseşti? Iţi voi spune, trebuie să faci ceva. Ce om trist şi patetic este cel căruia îi este frig şi spune: „Imi este frig, dar nu-mi pasă suficient de mult de mine ca să mai pun o haină pe mine. Nu-mi rămâne decât să sufăr şi să mă simt nefericit". Ai face asta? Cu siguranţă nu! Ei bine, să nu faci astfel nici când te afli în biserică. Aceasta este provocarea ta: descoperă ce haină trebuie să îmbraci şi apoi... pune-o pe tine!

Am să-ţi dau răspunsul care a funcţionat în cazul meu: haina este rugăciunea şi trezvia. Nu, nu sună uşor şi nu pare amuzant. Fiindcă chiar nu e. Rugăciunea este ceea ce cu toţii facem din când în când, unii mai mult ca alţii. Dar niciodată nu putem fi trezvitori „din când în când". Trezvia este dificilă, fiindcă trebuie să ne antrenăm pentru a o practica neîncetat. Este un meşteşug pe care-l dobândim de-a lungul vieţii.

Pr. David Smith

AJUTOR! MĂ PLICTISESC ÎN BISERICĂ, EDITURA DOXOLOGIA

Cumpara cartea "AJUTOR! MĂ PLICTISESC ÎN BISERICĂ"

15 Septembrie 2015

Vizualizari: 3247

Voteaza:

Ce este plictiseala? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE