Cei care se afla in ascultare nu se ineaca

Cei care se afla in ascultare nu se ineaca Mareste imaginea.

La Sfânta Mănăstire Grigoriu, pe vremea părintelui egumen Simeon din Peloponez, după cum mi-au povestit cuvioşii Bătrâni ai Mănăstirii, s-a întâmplat odată ca egumenul să lipsească şi în locul său l-a lăsat ca locţiitor pe părintele Haralmb, care, dintr-un motiv independent de voinţa sa, renunţase la preoţie.

Fiind iarnă, marea era foarte agitată şi zbuciumată. Părinţii aveau nevoie de alimente şi urmau să se ducă la metocul Mănăstirii, numit „Balaban", aflat în satul cu numele azi de Neos Marmarâs (aflat pe braţul Sithonia).

Părintele Haralamb a dat poruncă să se ducă trei monahi împreună cu monahul Auxentie, căpetenia lor. Aceşti monahi, văzând că vremea e agitată, au ezitat la început, dar în faţa stăruinţei locţiitorului şi drept ascultare, au spus: „Ne vom duce, chiar de ne vom ineca.



Deşi vremea se înrăutăţea, s-au urcat în caicul Mănăstirii şi, sub oblăduirea ascultării, au spus: „Nu există nici o piedică."

Până ce vântul avea să umfle pânzele şi barca să intre pe linia de plutire, au început să vâslească. Insă cu marea nu e de glumit, nu poate fi înfruntată cu acte de bravură şi nici nu ştie ce înseamnă ascultarea. Cum au ieşit puţin în larg, nu ştiu dacă se îndepărtaseră de arsana vreo două mile, un val mare a trimis caicul pentru totdeauna pe fundul mării.

Distanţa fiind mică, se vedea de la Mănăstire cum caicul se scufundă. Părinţii aflaţi în el s-au înecat. Ca prin minune, a scăpat un mirean, care era totodată şi căpitan [de vas] şi care, fiindcă s-a îmbolnăvit şi avea febră mare, a coborât din caic chiar înainte de a porni la drum, lângă arsana.

Părintele Haralamb împreună cu părinţii Mănăstirii au făcut Paraclisul Maicii Domnului şi al Sfântului Nicolae, dar era târziu, pentru că nu mai era nici o nădejde de mântuire pentru caic şi pasagerii săi.

Cu planşete şi mustrări de conştiinţă, părintele Haralamb, locţiitorul egumenului, s-a dus la Chilia sa şi a făcut o rugăciune fierbinte pentru fraţii înecaţi. De prea multă oboseală, cu puţin înainte de miezul nopţii, l-a furat somnul şi atunci a auzit pe cineva bătându-i în uşă. A întrebat „cine este şi ce vrea la o asemenea oră" şi a primit răspunsul: „Eu sunt Auxentie." Părintele Haralamb, surprins de răspuns, a zis: „Cum eşti tu, Auxentie? Noi am văzut caicul care s-a scufundat în mare şi am înţeles că toţi s-au înecat. Tu cum ai scăpat?" Glasul de afară i-a răspuns: „Oare de ce crezi că cei care fac ascultare se îneacă?"

Părintele Haralamb a alergat deîndată să deschidă uşa ca să intre fratele, dar în faţa Chiliei sale, când a deschis uşa, nu era nimeni. A alergat pe culoar, dar nu se vedea nimeni nicăieri. Atunci a înţeles că era glasul de protest din partea monahilor, care, în stăruinţa lor de a merge cu orice preţ, au avut de suferit pierderea aceasta şi s-au înecat, cu singura deosebire că cei care s-au înecat, pentru ascultarea lor, nu au ajuns în iad, ci lipsa de discernământ duhovnicesc a celui care i-a trimis a fost cauza înecului lor.

Din clipa aceea şi de-a lungul întregii sale vieţi părintele Haralamb a plâns fără să-şi afle mângâiere pentru înecul nedrept al fraţilor, în timp ce ei au primit cununa neveştejită a ascultării şi trăiesc veşnic întru împărăţia Cerurilor. Părintele Haralamb şi-a încheiat cuvios viaţa la Mănăstire, într-o pocăinţă sinceră, spovedindu-se Domnului şi cerând iertare de la părinţii Mănăstirii.

Monahul Andrei Aghioritul
Articol preluat din Patericul Sfantului Munte, Editura Sophia

.

23 Septembrie 2014

Vizualizari: 924

Voteaza:

Cei care se afla in ascultare nu se ineaca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE