Cercetati Scripturile

Cercetati Scripturile Mareste imaginea.

OMILIA a XLI-a

Ioan 5:39-40
Cercetaţi Scripturile, că în ele socotiţi vohcă aveţi viaţă veşnică; dar şi acelea mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă veşnică.

1. Să vorbim îndelung, iubiţilor, despre cele duhovniceşti, dar să nu socotim că este de ajuns pentru mântuire a le împlini la nimereală: că dacă în cele lumeşti nici un lucru mare nu va putea câştiga cineva dacă se foloseşte de ele cu nesocotinţă şi la întâmplare, cu atât mai mult se va întâmpla aceasta în cele duhovniceşti, fiindcă acestea au nevoie de şi mai multă sârguinţă. Pentru aceasta şi Hristos, trimiţându-i pe iudei la Scripturi, nu spre simpla citire i-a trimis, ci spre cercetarea cu de-amănuntul şi cu înţelegere - că nu a spus: 'Citiţi Scripturile!', ci Cercetaţi Scripturile. Căci, de vreme ce cele spuse despre El [în Scripturi] aveau trebuinţă de multă luare aminte (fiindcă de la început fuseseră umbrite, spre folosul celor de atunci), pentru aceasta le porunceşte acum să sape cu mare grijă, ca să poată găsi cele ce zac în adânc: că nici învederat nu s-au spus, nici nu erau aruncate la iveală, ci ca o comoară stăteau, la mare adâncime. Iar cel ce caută cele ce zac dedesubt, de nu va căuta cu mare grijă şi osteneală, niciodată nu va putea găsi ceea ce caută. Tocmai pentru aceasta, când a spus: Cercetaţi Scripturile, a adăugat şi: Că voi [sunteţi cei ce] socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Nu a zis: 'Aveţi', ci socotiţi, arătând că ei nu culegeau nimic mare şi însemnat, aşteptând ca numai din citire să le vină mântuirea, [iar] de credinţă fiind goi. Ceea ce spune acum aceasta înseamnă: 'Oare nu aveţi voi la mare cinste Scripturile? Oare nu socotiţi că sunt pricina a toată viaţa? Pe acestea şi Eu îmi sprijin spusele acum. Căci ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine; şi voi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă veşnică'.

Aşadar, pe bună dreptate zicea: Socotiţi, pentru că ei nu voiau să creadă [Scripturilor], ci doar să se fălească pentru simpla citire [a acelora]; apoi, ca nu cumva din pricina multei Lui purtări de grijă ei să-L bănuiască de iubire de slavă şi, întrucât voia să fie crezut de ei, ei să socoată că urmăreşte ale Sale (fiindcă şi glasul lui Ioan l-a pomenit, şi mărturia lui Dumnezeu, şi lucrurile Sale, şi toate le spunea ca să-i tragă la El, şi viaţă le-a făgăduit). Aşadar, de vreme ce era de aşteptat ca mulţi să-şi închipuie că zicea acestea din dorinţă de slavă, ascultă ce zice: Slavă de la om nu primesc771; adică 'Nu am trebuinţă'. 'Firea Mea - zice - nu este de felul acesta, ca să aibă trebuinţă de slava cea de la oameni. Că dacă soarele nu primeşte adăugire de la lumina făcliei, cu atât mai mult Eu sunt departe de a avea trebuinţă de slavă omenească'. 'Şi pentru ce spui acestea - zice -, dacă nu ai nevoie?' Ca voi să vă mântuiţi. Aceasta s-a spus mai sus; dar a lăsat-o să se înţeleagă şi aici, zicând: Ca să aveţi viaţă. Şi pune şi o altă pricină. Şi care este aceasta? Dar v-am cunoscut pe voi, că dragostea lui Dumnezeu nu o aveţi în voi. Fiindcă de multe ori, ca şi cum pasămite l-ar iubi pe Dumnezeu, II prigoneau învinuindu-L că Se făcea pe Sine întocmai cu Dumnezeu, iar El ştia că nu aveau să-L creadă.

Ca să nu spună cineva: 'Pentru ce zici acestea?', de aceea a spus: 'Ca să vă mustru, fiindcă nu pentru dragostea lui Dumnezeu Mă prigoniţi; pentru că şi Acesta mărturiseşte despre Mine şi prin lucruri, şi prin Scripturi. Aşadar, după cum mai înainte de aceasta Mă alungaţi, socotind că sunt împotriva lui Dumnezeu, tot aşa şi acum, după ce v-am dovedit acestea, trebuia să alergaţi la Mine dacă-L iubeaţi cu adevărat pe Dumnezeu; însă nu-L iubiţi. Pentru aceasta, dar, am şi grăit acestea, ca să arăt că multă înfumurare aveţi, şi vă făliţi degeaba, şi ascundeţi în voi zavistie'. Şi le dovedeşte pornind nu numai de la acestea, ci şi de la cele viitoare - că zice: Eu am venit în numele Tatălui Meu şi nu M-aţi primit; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Vezi că pretutindeni spune că pentru aceasta a fost trimis, şi că de la Tatăl a primit judecata, şi că nimic nu poate să facă de la Sine însuşi, [tocmai] ca să taie orice prilej de nerecunoştinţa? 'Şi de cine zice că va veni în numele său?'

La Antihrist face aici trimitere şi aduce o dovadă de netăgăduit a nerecunoştinţei [lor]. 'Că dacă pe Mine Mă prigoniţi ca şi cum L-aţi iubi pe Dumnezeu, cu atât mai mult ar trebui să se întâmple aceasta cu Antihrist, fiindcă acela nu va spune nimic de felul acesta: nici că a fost trimis de Tatăl, nici că a venit potrivit voii Aceluia, ci toate dimpotrivă, răpind ca un tiran cele ce nu-i aparţin şi numindu-se pe sine Dumnezeul Cel peste toate, cum spune şi Pavel: Mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau primeşte închinare, arătându-se pe sine că este însuşi Dumnezeu - fiindcă acesta are să vină în numele său; Eu însă nu aşa vin la voi, ci în numele Tatălui Meu'. Aşadar, acest lucru era de ajuns în sine pentru a arăta că ei nu-L iubesc pe Dumnezeu, [anume] faptul că nu-L primeau pe Cel ce zicea că e trimis de Acela. Acum însă [Hristos] arată neruşinarea lor şi din cele contrare, [adică] din faptul că pe Antihrist aveau să-l primească: căci când nu Il primesc pe Cel ce zice că de Acela a fost trimis, dar urmează să se închine celui pe care nu-l cunosc, celui ce se făleşte şi zice despre sine că el este Dumnezeul Cel peste toate, e limpede că prigoana lor [faţă de El] era din zavistie şi din faptul că-L urau pe Dumnezeu. Fapt pentru care şi înfăţişează aceste două pricini ale celor spuse; iar cea dintâi este mai bună, zicând: Ca să vă mântuiţi şi Ca să aveţi viaţă? dar, fiindcă aveau să-L ia în râs, o pune şi pe cea mai usturătoare, arătând că, chiar dacă cei ce aud nu cred, Dumnezeu obişnuieşte să facă pretutindeni cele ale Sale.

2. Pavel, vorbind despre Antihrist, a spus proroceşte că Dumnezeu le va trimite lucrare de rătăcire, ca să fie judecaţi toţi cei ce n-au crezut adevărului, ci au binevoit întru nedreptate, iar Hristos n-a spus că [Antihrist] va veni, ci dacă va veni, cruţându-i pe cei ce ascultau; şi a ţinut sub tăcere pricina venirii aceluia, deoarece încă nu era deplină nerecunoştinţa lor; pe când Pavel a arătat-o cu acrivie celor în stare să o priceapă, fiindcă chiar acela este cel care-i va lipsi de orice apărare. Apoi [Hristos] pune şi pricina necredinţei lor, adăugând: Cum puteţi crede, primind slavă, cea unii de la alţii, iar slava cea de la unul Dumnezeu necău-tând-o?, şi de aici arătând iarăşi că nu căutau cele ale lui Dumnezeu, ci voiau ca sub un astfel de paravan să-şi apere propria patimă; şi atât de departe erau de a face acestea pentru slava Lui, că ei înşişi îi dădeau întâietate celei omeneşti în faţa celei a Lui. Cum, dar, au ajuns să se umple de atâta duşmănie faţă de [slava] aceasta, pe care o dispreţuiau până într-atât că îi dădeau întâietate celei omeneşti? După ce a spus, dar, că nu au dragoste de Dumnezeu şi a dovedit-o prin acestea două - prin cele făcute faţă de El şi prin cele ce aveau să se întâmple cu Antihrist -, şi i-a dat limpede în vileag că sunt lipsiţi de orice iertare, le aduce atunci pârâş şi pe Moisi, adăugând şi zicând: Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; este cine să vă învinuiască: Moisi, în care voi aţi nădăjduit. Că dacă aţi fi crezut lui Moisi, aţi fi crezut Mie; că despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede cuvintelor Mele? Iar ceea ce spune de felul acesta este: 'Prin cele [făcute] faţă de Mine, acela este cel ocărât înainte de Mine, fiindcă mai degrabă lui Moisi n-aţi crezut decât Mie'.

Iată cum i-a lipsit de orice apărare. 'Spuneaţi că-L iubiţi pe Dumnezeu prin aceea că Mă prigoneaţi - zice; v-am arătat că faceţi aceasta pentru că îl urâţi. Spuneţi că Eu dezleg sâmbăta şi stric Legea; M-am apărat şi de această învinuire. Spuneţi sus şi tare că, prin cele pe care le îndrăzniţi împotriva Mea, credeţi lui Moisi; iarăşi vă arăt că aceasta înseamnă mai degrabă a nu crede lui Moisi. Că sunt atât de departe de a fi împotriva Legii, încât nu este nimeni altcineva care să vă învinuiască, decât cel care v-a dat vouă Legea. Aşadar, după cum despre Scripturi zicea: în ele socotiţi că aveţi viaţă veşnică, tot aşa şi despre Moisi zice: în care aţi nădăjduit, chiar cu armele lor biruindu-i pretutindeni. 'Şi de unde se vădeşte - zice - că Moisi îi va învinui, şi nu doar Te făleşti? Ce aveţi de obşte Tu şi Moisi? Sâmbăta, pe care acela a legiuit s-o ţinem, Tu ai dezlegat-o; şi atunci, cum ne va învinui pe noi acela? Şi de unde se vădeşte şi că vom crede în altul, care va veni în numele său? Că acestea toate le spui fără vreo dovadă'. Toate acestea au fost arătate mai înainte - că de vreme ce prin lucruri, prin glasul lui Ioan, prin mărturia Tatălui s'a mărturisit că El de la Dumnezeu a venit, e limpede că Moisi îi va învinui. Ce a zis acela? Oare nu că dacă va veni cineva făcând semne, şi ducând la Dumnezeu, şi prezicând adevărat cele ce vor fi, trebuie să-L ascultaţi cu toată încredinţarea? Nu a făcut acum Hristos toate acestea? Că şi semne a lucrat în chip cu totul adevărat, şi la Dumnezeu pe toţi i-a tras, şi prin preziceri [le sale] a înfăţişat sfâsşitul. Dar de unde este învederat că altuia vor crede? Din faptul că pe Hristos îl urăsc: căci e vădit că cei care-I întorc spatele Celui ce vine cu voia lui Dumnezeu, îl vor primi pe potrivnicul lui Dumnezeu. Şi să nu te miri dacă acum pe Moisi îl aduce de faţă, cu toate că a spus: Eu nu de la om iau mărturia, să nu te miri; că nu la Moisi, ci la scrierile lui Dumnezeu îi trimite.

Totuşi, de vreme ce Scripturile îi înfricoşau mai puţin, duce cuvântul chiar la faţa [lui Moisi], pe însuşi legiuitorul punându-li-l pârâş, şi astfel mai amarnică făcând teama [lor], şi surpând fiecare spusă a lor. Ia chibzuieşte: ei ziceau că îl prigonesc pentru că îl iubesc pe Dumnezeu; [Hristos le] arată că fac aceasta pentru că îl urăsc pe Dumnezeu. Ziceau că se ţin strâns de Moisi; le arată că ei făceau acestea pentru că nu credeau lui Moisi. Că dacă aveau râvnă pentru Lege, trebuia să-L primească pe Acela care o împlinea; dacă iubeau pe Dumnezeu, trebuia să se încreadă în Cel care-i trăgea la El; dacă credeau lui Moisi, trebuia să se închine Celui prorocit de acela. 'Dar [- zice Hristos -] dacă [nici] acela, înainte de Mine, nu este crezut, nu este nefiresc ca şi Eu, Cel vestit de el, să fiu alungat de către voi'. Aşadar, după cum, admirându-l ei pe Ioan, [Hristos] a arătat că prin purtarea lor faţă de El îl dispreţuiau [de fapt] pe Ioan, tot aşa, socotind ei că cred în Moisi, le arată că nu cred şi totdeauna întoarce asupra capului lor toate [argumentele] pe care socoteau că le aduc în favoarea lor. 'Că atât de departe - zice [Hristos] - sunt de a vă înstrăina de Lege, că pe legiuitorul însuşi îl chem ca pârâş al vostru'. Că Scripturile mărturisesc, a spus-o; dar unde mărturisesc n-a adăugat încă, vrând să le însufle mai mare frică, şi să-i trimită să cerceteze, şi să-i facă să simtă nevoia de a întreba. Că dacă ar fi spus de la început şi fără ca ei să întrebe, ei ar fi lepădat mărturia; acum însă, de vreme ce luau aminte la cele spuse, aceasta trebuiau să întrebe mai întâi de toate şi [să încerce] să afle de la El: că aceasta este pricina pentru care El foloseşte mai mult atât hotărâri, cât şi ameninţări, nu numai dovezi, ca măcar aşa să îi înduplece - prin frica [adusă] de cele spuse. Iar ei, chiar şi aşa, tăceau, că aşa este viclenia: orice ar zice şi ar face cineva, nu o face să se schimbe, ci ea rămâne [acolo], păstrând veninul său.

3. Pentru aceasta trebuie ca, scoţând afară din suflet toată răutatea, niciodată să nu ne încurcăm cu vreun vicleşug, pentru că celor suciţi căi sucite le trimite Dumnezeu, şi Sfântul Duh al înţelepciunii va fugi de vicleşug, şi se va ridica de la gândurile cele fără de înţelegere. Că [pe oameni] nimic nu-i face atât de nebuni cât viclenia, fiindcă, atunci când cineva e prefăcut, sau nerecunoscător, sau nemulţumitor (că şi acestea sunt feluri ale răutăţii); când, nefiind cu nimic nedreptăţit, el pricinuieşte întristare; când născoceşte vicleşuguri, cum nu va face oare dovada desăvârşitei lipse de minte? Nimic nu-i face [pe oameni] într-atât de înţelepţi cât virtutea: că şi mulţumitori, şi recunoscători îi face, iubitori de oameni, blajini, blânzi, îngăduitori; toate celelalte bunătăţi ea obişnuieşte să le nască. Şi cine este mai priceput decât cel cu o astfel de aşezare lăuntrică? Căci izvor - cu adevărat - şi rădăcină a cugetării este virtutea, după cum şi viclenia toată în lipsa de minte îşi are obârşia. Că din lipsă de înţelepciune sunt prinşi de patimi trufaşul şi mâniosul. Pentru aceasta şi prorocul zicea: Nu este vindecare în trupul meu. Impuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele de la faţa neînţelepţiei mele, arătând că tot păcatul în lipsa de minte îşi are obârşia; aşa cum cel ce are virtute şi frică de Dumnezeu este mai priceput decât toţi. Fapt pentru care şi zice un înţelept: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Aşadar, dacă a avea înţelepciune înseamnă a te teme de Domnul - iar cel viclean nu are aceasta - [atunci] cu adevărat el este lipsit de înţelepciune; şi, fiind el lipsit de înţelepciunea cea adevărată, este mai nebun decât toţi, măcar că mulţi îi admiră pe cei vicleni pentru că se pricep să nedreptăţească şi să vatăme, fără să ştie însă că pe aceştia ar trebui să-i căineze mai mult decât pe toţi, pentru că ei, socotind că-i vatămă pe alţii, împotriva lor înşişi trag sabia - lucru care ţine de nebunia cea mai de pe urmă, să te loveşti singur fără a şti aceasta şi să-ţi pară că pe altul îl nedreptăţeşti prin faptul că te măcelăreşti singur.

Pentru aceasta şi Pavel, ştiind că prin faptul de a lovi pe alţii pe noi înşine ne omoram, zicea: Pentru ce nu vă lăsaţi mai degrabă nedreptăţiţi? Pentru ce nu vă lăsaţi mai degrabă lipsiţi? Că a nu fi nedreptăţit stă în a nu nedreptăţi, după cum a nu pătimi răul [stă] în a nu face răul; chiar dacă ghicitură pare a fi spusa [mea] celor mulţi, care nu vor să filosofeze. Cunoscând, dar, acestea, nu pe cei nedreptăţiţi, nici pe cei chinuiţi, ci pe cei ce fac acestea să-i căinăm şi să-i plângem: că mai mult sunt nedreptăţiţi chiar cei care şi-L fac vrăjmaş pe Dumnezeu, care deschid gurile a nenumăraţi pârâşi şi care în viaţa de aici îşi agonisesc nume rău, iar în veacul ce va să fie îşi atrag mare osândă; pe când cei nedreptăţiţi şi care toate le suferă cu vitejie pe Dumnezeu îl au milostiv [faţă de ei] şi pe toţi [îi au] alături în durerea lor, şi lăudându-i, şi primindu-i. Unii ca aceştia şi în viaţa aceasta se vdr bucura de multă laudă, dând dovadă de preamare filosofie, şi în viaţa veşnică ce va să fie vor fi părtaşi bunătăţilor; de care fie ca noi toţi să avem parte, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui [fie] slava, împreună şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Omilii la Ioan (II), Editura Gandul Aprins 2016

Cumpara cartea "Omilii la Ioan (II)"

11 Mai 2016

Vizualizari: 464

Voteaza:

Cercetati Scripturile 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE