Chemare

Chemare Mareste imaginea.

Intaiul cuvant catre tineri CHEMARE

Motto: "Cuvîntul cel dintîi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele pe care a început Iisus a le face şi a le învăţa" (Fapte 1, 1).

A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat.
Este glasul lui Iisus!

Nu tresări, nu te mira şi nu zîmbi neîncrezător, tînărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adîncul propriei tale fiinţe.

Cuvintele aceastea, rostite şi scrise aici, sînt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti. Ţi-a fost poate ruşine sau teamă să cobori în adîncul tău şi să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormînt al instinctelor din care se ridică strigoii înspăimîntători ai patimilor, şi nu ţi-ai văzut faţa de înger, căci tu înger eşti. Dacă nu ţi-a spus-o nimeni pînă acum, ţi-o spune Iisus, şi mărturia Lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodată de minciună.

Ce ştii tu, tinere, despre Hristos?

Dacă tot ceea ce ştii ai învăţat la şcoală, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinţă de un adevăr - de singurul adevăr care te poate face liber.
Ce ştii tu despre Biserica lui Hristos?

Dacă tot ceea ce ştii se reduce la Giordano Bruno, despre care ţi s-a vorbit la educaţia aşa-zis "ateist-ştiinţifică", ai fost privat în mod neomenos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualităţii, care este garanţia libertăţii tale de om.

Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc"? Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine şi cu ce drept ţi le-a interzis? Cine ţi-a interzis să ştii că există o cale mai bună, mai dreaptă şi mai simplă decît cea pe care rătăceşti orbecăind acum? Cine ţi-a pus vălul peste ochi, ca să nu poţi vedea lumina cea minunată a dragostei propovăduite şi trăite de Iisus pînă la ultimele ei consecinţe?

Te văd pe stradă, prietene, tînăr şi frumos, şi, deodată, totul se schimbă în tine, faţa ta se schimonoseşte, instinctele îţi răbufnesc în afară, răvăşindu-ţi fiinţa ca o dezlănţuire de stihii, şi devii violent. De unde ai învăţat violenţa, tinere? De la cine?

Ţi-am văzut mama blîndă şi cu ochii în lacrimi, ţi-am văzut tatăl cu faţa împietrită de durere - şi am ştiut că nu de la ei ai învăţat-o. Atunci, de unde?

Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afară, pentru violenţa ta nesăbuită, te aşteaptă tribunalele şi închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis.

Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravînd-şi toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cît de aproape de marginea prăpastiei te aflai; şi m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat de căderea ta.

Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru fiinţa ta răvăşită, numai în ea vei afla certitudinea; fiindcă numai în Biserică vei auzi glasul lui Iisus spunîndu-ţi cu blîndeţe: "Fiule, iertate îţi sînt ţie greşelile tale, pentru că mult ai suferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti!".

Nimeni nu ţi-a spus vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ţi s-a vorbit de ura de clasă, de ura politică, de ură şi mereu de ură. Cuvîntul "iubire" ţi-a sunat străin dar acum Biserica lui Hristos îţi arată o cale mai bună, cale a dragostei.

Ai fost pînă acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exterio rizat. Şi acum poţi să auzi acest glas al lui Iisus, Care grăieste prin gura Apostolului Său: "Au nu ştii că tu eşti templul lui Dumnezeu, că în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu?'.

Ţi s-a spus că descinzi din maimuţă, că eşti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: tu eşti templul lui Dumnezeu, în tine sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu! Eşti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; eşti ridicat de acolo de unde educaţia greşită te-a coborît din sacrul oficiu de a fi templu în care să locuiască Dumnezeu.

Noi te chemăm la puritate. Dacă nu ai uitat cuvîntul"inocenţă", dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări.
Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blîndeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţeil noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfîrşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care săi stăpînească neantul.

Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare.

Vei avea o credinţă şi credinţa te va mîntui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.

Acesta este, tînărul meu prieten, cel dintîi cuvînt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparenţa viselor tale de inocenţă, care te mai bîntuie din cînd în cînd.

Iisus te caută, Iisus te-a aflat!

Ne putem închipui că cineva care ar fi auzit această predică fără a-l mai fi ascultat înainte pe părintele profesor Gheorghe Calciu ar fi putut exclama: "Niciodată n-a vorbit vreun profesor ca profesorul acesta".

Sîntem convinşi că auzirea acestui prim "cuvînt către tineri" a avut efectul şocant pe care îl resimte cineva care aude pentru prima dată de aproape, din clopotniţă, sunetul clopotului, altminteri binecunoscut de la depărtare. Căci este o vibraţie care atinge fizic nu doar timpanul, ci întreaga interioritate, şi care produce efecte multă vreme după aceea.

Dar cel mai important efect al acestei prime cuvîntări a fost efectul apotropaic. Acţionînd mistic, teologic şi cultural, părintele a exorcizat spaţiul din jurul auditoriul său prezent şi viitor de asalturile demonilor fricii şi ignoranţei. Tînărul purificat întru Hristos afla că, iată, există şi alt cuvînt decît vorba lemnoasă şi în doi peri de care avusese parte pînă atunci şi de care, din păcate, urma să aibă parte şi de atunci înainte.

Eterna, dar obliterata chemare personală a lui Hristos, în mod unic adresată fiecărei fiinţe umane care îi aude chemarea, era din nou adresată cu îndrăzneală, cu dragoste şi cu putere. Iar aceste cuvinte - îndrăzneală, dragoste şi putere -, care astăzi pot părea gratuităţi, aveau atunci o greutate aparte. îndrăzneala părintelui Gheorghe Calciu era plasată în registrul celor mai mari riscuri şi era un veritabil eroism. Dragostea lui era vădită de dăruirea perfect dezinteresată faţă de oamenii pe care îi cunoştea şi faţă de cei pe care aştepta să îi cunoască. Apoi mai era o dragoste pur devoţională în relaţia sa cu Dumnezeu. în ambele aspecte ale iubirii sale, era o relaţie caldă şi personală, iar foştii săi elevi vor mai fi simţind încă în inimi realitatea acelor efluvii. Şi puterea preotului Gheorghe Calciu era cea a excelenţei darurilor spirituale predate lui Dumnezeu sau, mai bine spus, întoarse spre a fi guvernate de însuşi Hristos, Creatorul lor.

Cuvîntul dintîi a fost o chemare apostolească.

Parintele Gheorghe Calciu

Introducere in omiletica Parintelui Gheorghe Calciu, Editura Christiana

Cumpara cartea "Introducere in omiletica Parintelui Gheorghe Calciu"

.

14 Iulie 2015

Vizualizari: 2000

Voteaza:

Chemare 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE