Chipuri ale rugaciunii

Chipuri ale rugaciunii Mareste imaginea.

Aici vom vedea că rugăciunile pot să fie felurite după chip. Să ilustrăm aceasta cu câteva exemple:

Un creştin smerit contemplă în timpul nopţii cerul plin de stele. El se umple de uimire înaintea tainicelor minuni ale boltei cereşti presărată cu luminiţe scânteietoare, inchipuindu-şi că acele luminiţe nu sunt aşa cum el le vede, doar nişte puncte strălucitoare, ci mari discuri de foc, incomparabil mai mari decât pământul, şi gândindu-se la distanţele de nemăsurat care le despart, omul conştientizează cât de mic, cât de sărac, cât de neînsemnat şi de pierdut este el - asemenea unui firişor nevăzut de praf -în această lume nesfârşită.

Cu toate acestea, Dumnezeu, Făcătorul a toate, Care este veşnic, faţă de această lume fără margini, îşi opreşte privirea tocmai asupra lui, firişorul de praf neînsemnat, şi Se îngrijeşte de el şi-l iubeşte şi-l copleşeşte cu nenumărate îndurări. Conştientizând aceasta, creştinul nu poate să rămână indiferent şi să nu tresară înaintea Ziditorului cu tainică veselie prin cuvintele Psalmistu-lui: Lăudaţi pe Domnul. Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui (Ps. 104,1-2). Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău!. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele., îmi zic: Ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? (Ps. 8,1-5). Asemenea exclamaţii sunt o rugăciune de laudă, numită şi slavoslovie. Psaltirea este plină de astfel de rugăciuni: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Intru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Cel ce întinzi cerul ca un cort. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!. Fie slava Domnului în veacl (v. Ps. 103).

Un om credincios, vom spune, a avut grele ispite ori cumplite lupte sufleteşti. Cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a depăşit. Viaţa lui atârna de un fir de păr, însă dreapta lui Dumnezeu l-a mântuit din necazul pe care nu-l mai putea îndura, şi el a primit de Sus uşurare şi izbăvire. Din acest motiv, sufletul său se umple de recunoştinţă. Şi, iată, el mulţumeşte din toată inima Izbăvitorului său ceresc. Rugăciunea lui, se poate spune, are un caracter de mulţumire. Sufletele simţitoare, care-L iubesc pe Domnul, aleargă cu osârdie, după orice binefacere dumnezeiască, către rugăciunea de mulţumire, prin care atrag şi mai mult asupra lor dumnezeiasca îndurare. Psalmistul întotdeauna plin de bucurie a mulţumit Domnului. De la el a rămas acest psalm de mulţumire pe care îl auzim la fiecare Liturghie: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale. îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdator şi mult-mi-lostiv. în ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! (v. Ps. 102)

Un altul a căzut într-un greu păcat şi, după ce şi-a venit întru sine, a văzut cu groază în ce înfricoşătoare prăpastie se afla sufletul său. Trezit la pocăinţă, inima lui începe să se roage. Pe de-a-ntregul se cutremură de teamă înaintea judecăţii lui Dumnezeu. In situaţia fără de ieşire, credinţa îi arată o singură cale: împăcarea sa cu Domnul prin lacrimi şi prin rugăciuni către bunătatea lui Dumnezeu. Şi, iată, el se tânguieşte, suspină, plânge înaintea lui Dumnezeu cu inima frântă, cere milă şi îndurare. Rugăciunea lui e una de pocăinţă. Aceasta a fost rugăciunea vameşului, zugrăvit în pilda evanghelică, care-şi bătea pieptul şi striga: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului! (Le. 18,13). Aceasta a fost rugăciunea Sfântului împărat David, după greaua lui cădere în păcat: Mi-luieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! (Ps. 50).

Un al patrulea creştin este, să spunem, foarte sărac, ori bolnav, ori a rămas fără slujbă, ori a fost clevetit pe nedrept, ori a ajuns într-un mare necaz. Către cine va alerga după ajutor? Din toate părţile nu vede decât indiferenţă. Simţămintele sale religioase îl feresc însă de deznădejde. Inima sa îi spune că Ajutător şi Ocrotitor de nădejde în asemenea situaţii e Dumnezeu. Şi el începe să strige din adâncul sufletului său către cer, înaripat de nădejdea că Dumnezeu cunoaşte situaţia lui fără ieşire şi-i poate oferi o rezolvare la aceasta. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! (Ps. 69,1) - repetă din străfundul sufletului său cuvintele Psalmistului: întru dreptatea Ta, iz-băveşte-mă şi mă scoate, pleacă urechea Ta către mine şi mă mântuieşte. Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine (Ps. 70,2, 6,13). Asemenea rugăciuni sunt unele de cerere.

Fiecare, după nevoia sa, poate să spună rugăciuni de cerere. Cel aflat în necaz şi cel fără serviciu pot să se roage astfel: „Doamne, Tu eşti bun şi Atotputernic. Ai milă de mine şi dă-mi să aflu un loc de muncă potrivit!" Cel bolnav: „Doamne, Tu vezi suferinţa mea. Dă-mi mie, nevrednicului Tău rob, sănătate şi mântuire ca să preaslăvesc sfântul Tău nume!" Cel clevetit pe nedrept: „Doamne, Tu ştii toate. Apără-mă de această învinuire nedreaptă!" Cel căzut în vreun alt necaz: „Doamne, izbăveşte-mă după îndurarea Ta aşa cum ştii! în Tine nădăjduiesc, ajută-mă!".

Prin urmare, principalele patru chipuri ale rugăciunii sunt: rugăciunea de laudă, rugăciunea de mulţumire, rugăciunea de pocăinţă şi rugăciunea de cerere. Ele pot să fie amestecate şi unite între ele. Cel credincios poate atât să-L slăvească pe Dumnezeu, cât şi să se căiască în acelaşi timp de păcatele sale. El poate şi să-I mulţumească pentru o oarecare binefacere şi, în acelaşi timp, să-L roage pentru o altă îndurare.

Ştiind din experienţă folosul unirii feluritelor chipuri ale rugăciunii, Sfântul Ioan Scărarul recomandă următoarea alăturare a adresărilor rugăciunilor noastre către Dumnezeu: „Intâi de toate. să arătăm sinceră recunoştinţă către Dumnezeu pentru neîncetatele Lui binefaceri către noi. Apoi, să ne mărturisim păcatele plini de simţământul frângerii inimii şi, după aceasta, să aducem înaintea împăratului întregii zidiri cererea noastră."

Şi Sfântul Nicodim Aghioritul dă, în acelaşi duh, ca model următoarea rugăciune, unind toate chipurile rugăciunii, inclusiv pe cel al slavei: „Doamne, Dumnzeul meu! Slăvesc şi laud nespusa Ta slavă şi măreţia Ta cea nesfârşită. îţi mulţumesc că, după bunătatea Ta, mi-ai dat viaţă şi părtă-şie în bunătatea Ta cea mântuitoare, ca să fiu părtaş la mântuirea Ta; căci nu o dată m-ai izbăvit, fără ca măcar să ştiu aceasta, din necazurile înfrico-şătoare şi din mâinile nevăzuţilor mei vrăjmaşi. Mă căiesc că în nenumărate rânduri mi-am călcat conştiinţa şi cu îndrăzneală necugetată am încălcat sfintele Tale porunci, fiind nemulţumitor către multele Tale binefaceri. Insă, întrutotmilostive Doamne al meu, să nu întreacă nemulţumirea mea bunătatea Ta! Iartă-mi păcatele mele! Vezi lacrimile zdrobirii mele şi, după îndurarea Ta, ajută-mă acum! Dă-mi mie cele ce-mi sunt de folos spre mântuirea mea şi fă să-Ţi fie plăcută Ţie viaţa mea, ca să se preaslăvească şi prin mine, nevrednicul, preasfântul Tău nume!"

Arhimandrit Serafim Alexiev
Articol preluat din „Mestesugul rugaciunii”, Editura Sophia

Cumpara cartea "Mestesugul rugaciunii"


 

.

13 Februarie 2015

Vizualizari: 1268

Voteaza:

Chipuri ale rugaciunii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE