Condamnati la nemurire

Condamnati la nemurire Mareste imaginea.

Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moar­te; insa Dumnezeu, prin invierea Lui, ii "condam­na" pe oameni la nemurire. Pentru lovituri le ras­plateste cu imbratisari, pentru ocari - cu binecu­vantari, pentru moarte - cu nemurirea. Niciodata oamenii nu l-au aratat atata ura lui Dumnezeu, ca atunci cand L-au rastignit, si niciodata Dumnezeu nu le-a aratat atata iubire oamenilor, ca atunci cand a inviat. Oamenii au vrut sa-L faca pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu, prin invierea Lui, i-a facui pe oameni nemuritori. Dumnezeu Cel Rastignit a inviat si a omorat moartea. Moartea nu mai exista. Nemurirea a coplesit omul si toate universurile lui.

Prin invierea Dumnezeu-Omului, firea omeneasca a fost condusa definitiv pe calea nemuririi si a devenit infricosatoare pana si pentru moartea insasi. Pentru ca inainte de invierea lui Hristos moartea era infricosatoare pentru oameni, dar de la invierea Domnului omul ajunge inspaimantator pentru moarte. Daca traieste prin credinta in Dumnezeu-Omul inviat, omul vietuieste mai presus de moarte. A ajuns sa fie de lepadat si pentru moarte. Moartea este preschimbata intr-un  "asternut picioarelor lui": "Unde-ti este, moarte, boldul Iu? Unde-ti este, iadule, biruinta ta?"  In felul acesta atunci cand omul moare in Hristos, isi lasa pur si simplu imbracamintea trupului, pentru a o imbraca din nou in ziua Celei de-a Doua Veniri.

Pana la invierea Dumnezeu-Omului Hristos, moartea era a doua fire a omului; prima era via­ta si cea de-a doua, moartea. Omul se obisnuise cu moartea, socotind-o ca pe ceva firesc. Dar prin invi­erea Sa Domnul a schimbat totul; nemurirea a deve­nit a doua natura a omului, a ajuns ceva firesc pen­tru om, iar moartea a ajuns ceva nefiresc. Asa cum pana la Invierea lui Hristos era firesc pentru oameni faptul de a fi muritori, tot asa, dupa Inviere, a ajuns fireasca pentru ei nemurirea.

Prin pacat, omul a ajuns muritor si limitat; prin invierea Dumnezeu-Omului se face nemuritor si vesnic. Tocmai in aceasta constau puterea, taria si atotputernicia invierii lui Hristos. Si, de aceea, fara invierea lui Hristos Crestinismul nici macar nu ar fi existat. Intre minuni, Invierea Domnului este cea mai mare minune. Toate celelalte minuni izvorasc din aceasta si se rezuma la aceasta. Din ea provin cre­dinta, dragostea si nadejdea, rugaciunea si evlavia. Ucenicii, care s-au lepadat, cei care au fugit depar­te de Iisus atunci cand a murit, se intorc la El atunci cand invie. Si sutasul roman, atunci cand L-a vazut pe Hristos ridicandu-Se din mormant, L-a marturisit drept Fiu al lui Dumnezeu. In acelasi fel si primii crestini au imbratisat credinta in Hristos, fiind­ca Hristos a inviat, fiindca a invins moartea. Faptul acesta nu poate fi intalnit in nici o alta religie; este ceea ce il inalta pe Domnul deasupra tuturor oame­nilor si zeilor. Acesta este faptul care, intr-un chip unic si incontestabil, arata si demonstreaza ca Iisus Hristos este singurul Dumnezeu si Domn adevarat in toate lumile vazute si nevazute.

Datorita invierii lui Hristos, datorita biruintei asupra mortii oamenii s-au facut si se fac si se vor face intotdeauna crestini. Intreaga istorie a crestinis­mului nu este altceva decat istoria unei minuni uni­ce si singulare, a minunii invierii lui Hristos, care se continua fara incetare in toate inimile crestinilor, zi dupa zi, an dupa an, veac dupa veac, pana la cea de-a Doua Venire.

Omul se naste cu adevarat nu atunci cand il adu­ce maica lui pe lume, ci atunci cand crede in Man­tuitorul Hristos Cel inviat, pentru ca atunci se naste spre viata vesnica si nemuritoare, in timp ce mama naste pruncul spre moarte, pentru mormant. Invie­rea lui Hristos este maica noastra, a tuturor, a tutu­ror crestinilor, maica celor nemuritori. Prin credin­ta in invierea Domnului, omul se naste din nou, se naste pentru vesnicie. Acest lucru este cu neputin­ta!, constata scepticul. Dar Dumnezeu-Omul Care a inviat raspunde: "Toate sunt cu putinta celui ce crede." Iar cel ce crede este acela care cu toata ini­ma, cu tot sufletul, cu toata fiinta lui traieste dupa Evanghelia Domnului Iisus Cel inviat.

Credinta noastra este biruinta prin care invingem moartea - credinta in Domnul Cel inviat. "Unde-ti este, moarte, boldul tau? Iar boldul mortii este pacatul." Prin invierea Sa, Domnul "a tocit boldul mortii". Moartea este sarpele, iar pacatul - boldul ei. Prin pacat, moartea isi varsa veninul in sufletul si trupul omului. Cu cat mai multe pacate are omul, cu atat mai multe sunt boldurile prin care moartea isi varsa in el veninul.

Atunci cand viespea il inteapa pe om, acesta depune eforturi mari pentru a-si scoate acul din trup. Insa atunci cand il impunge pacatul - acest bold al mortii - ce trebuie sa faca? Se cuvine ca prin credinta si rugaciune sa-L cheme pe Mantuitorul Hristos Cel inviat, pentru ca Acesta sa scoata boldul mortii din sufletul sau. Iar El, ca un Multmilosard, o va face, pentru ca este Dumnezeul Milei si al Iubirii. Cand multe viespi se arunca asupra trupului omu­lui si il ranesc grav cu boldurile lor, atunci omul este otravit si moare. Acelasi lucru se petrece si cu sufletul omului atunci cand este ranit de boldurile a nenumarate pacate. Acesta va muri de o moarte care nu mai are inviere.

Biruind prin Hristos pacatul inauntrul lui, omul biruie moartea. Daca trece o zi fara ca sa-ti invingi nici macar un pacat al tau, sa stii ca ai devenit si mai muritor. Daca totusi iti vei birui un pacat sau doua sau trei, ai devenit mai tanar, dobandind tineretea care nu imbatraneste, [tineretea] cea nemuritoare si vesnica! Sa nu uitam niciodata: credinta in Hristos Cel inviat inseamna nevointa neintrerupta in lupta impotriva pacatului, a raului si a mortii.

Iar omul arata ca crede cu adevarat in Domnul Hristos cel inviat prin aceea ca lupta impotriva pacatului si a patimilor; si daca lupta, trebuie sa cunoas­ca faptul ca lupta pentru nemurire si viata vesni­ca. Daca, totusi, nu se lupta, atunci credinta lui este zadarnica! Caci daca credinta omului nu este o lup­ta pentru nemurire si vesnicie, atunci ce este? Daca prin credinta in Hristos nu ajungem la nemurire si la biruirea mortii, atunci la ce foloseste credinta noas­tra? Daca Hristos n-a inviat, inseamna ca pacatul si moartea n-au fost biruite. Iar daca acestea doua n-au fost biruite, pentru ce sa mai creada cineva in Hris­tos? Cel ce lupta insa prin credinta in Iisus Hristos cel inviat impotriva fiecarui pacat al sau, acela isi inta­reste treptat in sine convingerea ca Domnul a inviat cu adevarat, ca a tocit cu adevarat boldul mortii, ca a invins moartea pe toate fronturile de lupta.

Pacatul micsoreaza treptat sufletul omului, il apropie de moarte, il transforma din nemuritor in muritor, din nestricacios si infinit, in stricacios si trecator. Cu cat mai multe pacate face omul, cu atat este mai muritor. Iar daca omul nu se simte pe sine nemuritor, este evident ca se afla cufundat cu totul in pacat, in ganduri oarbe, in simtaminte lipsite de viata. Crestinismul este o chemare la lupta impotri­va mortii pana la suflarea cea mai de pe urma, adi­ca pana la victoria finala impotriva ei. Fiecare pacat inseamna o cedare, fiecare patima - tradare, fiecare rautate - infrangere.

Nu trebuie sa se intrebe nimeni de ce crestinii mor de moarte trupeasca. Aceasta se petrece fiindca moartea trupului este o samanta. Se seamana un trup muritor, spune Apostolul Pavel, si el rasare, creste si devine nemuritor. Asemenea semintei semanate, la fel si trupul se descompune, ca Duhul Sfant sa-l adu­ca la viata si sa-l desavarseasca. Daca Domnul Iisus n-ar fi inviat cu trupul, ce folos ar fi avut omul de la El pentru trupul sau? Acesta [Domnul] n-ar fi salvat omul intreg. Daca nu ar fi inviat cu trupul, atunci de ce S-a intrupat, de ce Si-a asumat trupul, de vreme ce nu i-a dat nimic din dumnezeirea Lui?

Daca Hristos nu a inviat, atunci pentru ce sa crea­da cineva in El? Marturisesc sincer ca eu nu as fi cre­zut niciodata in Hristos daca nu ar fi inviat si n-ar fi invins moartea, cel mai mare dusman al nostru. Dar Hristos a inviat si ne-a daruit nemurirea. Fara acest adevar, lumea noastra nu este decat o expozi­tie haotica a unor nerozii dezgustatoare. Doar prin slavita Sa inviere minunatul nostru Domn si Dum­nezeu ne-a eliberat de absurd si disperare. Caci fara inviere nu exista nici in cer, nici sub cer nimic mai absurd decat aceasta lume; fara nemurire nu exis­ta disperare mai mare decat viata asta. De aceea, in toate universurile nu se afla o existenta mai nefericita decat omul care nu crede in invierea lui Hristos si in invierea mortilor. "Bine era de omul acela daca nu se nastea."

Sfantul Iustin Popovici

(Extras din cartea "Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii teologice", Editura Sophia)

Cumpara cartea "Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii teologice"

 

07 Octombrie 2014

Vizualizari: 1820

Voteaza:

Condamnati la nemurire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE