Conflictele familiale: cum sa le evitam?

Conflictele familiale: cum sa le evitam? Mareste imaginea.

Atâtea bunătăţi vin atunci când soţii se înţeleg, şi atâtea rele se întâmplă când se sfădesc! Nici belşugul şi bogăţia, nici copiii mulţi şi buni, nici stăpânirea şi puterea, nici slava şi cinstea - nici o bunăstare nu-i poate bucura pe soţi dacă sunt certaţi.

Să preţuim mai presus de toate unirea de cuget din casă şi să facem totul pentru ca în căsnicie să se păstreze mereu pacea şi liniştea... Atunci şi copiii vor urma virtuţii părinţilor, şi casa va propăşi.

Acolo unde soţul, soţia şi copiii sunt uniţi prin legăturile virtuţii, înţelegerii şi iubirii, este şi Hristos în mijlocul lor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Datoria familială este dragostea dezinteresată. Fiecare trebuie să uite de propriul „eu", dedicându-se celuilalt. Fiecare trebuie să se învinuiască pe sine însuşi, nu pe celălalt, atunci când ceva nu merge aşa cum trebuie. Este neapărată nevoie de răbdare şi stăpânire de sine; pe când nerăbdarea poate să strice totul. Un cuvânt tăios poate să încetinească pentru luni de zile contopirea sufletelor. De amândouă părţile trebuie să existe dorinţa de a face căsnicia fericită şi de a depăşi tot ce împiedică acest lucru. Până şi cea mai puternică dragoste are nevoie în primul rând să fie întărită zi de zi. (Sfânta Muceniţă Alexandra, Impărăteasa Rusiei)

Trebuie să ne străduim să sacrificăm totul pentru a păstra pacea în familie. Diavolul e viclean. El ne prezintă o mie de „pricini binecuvântate" care îi pot despărţi pe soţi. Aceştia au neapărată nevoie să-şi cruţe unul celuilalt sentimentele şi să-şi amintească întotdeauna de jurămintele de credincioşie şi dragoste pe care le-au făcut nu oricum, ci înaintea Feţei Domnului. Acesta este un lucru sfânt, în comparaţie cu care păleşte orice prietenie „pe de lături". Viaţa este luptă duhovnicească. Soţul şi soţia sunt răspunzători unul pentru celălalt în mai mare măsură decât suntem răspunzători pentru oricare dintre cei pe care îi „îmblânzim". Soţul şi soţia poartă împreună o cruce, şi această cruce va în-cepe negreşit să se „răstoarne" dacă una dintre mâini va slăbi şi îşi va pierde tăria. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Filosofia certurilor din familie: adeseori, certurile provin din reproşurile soţiei, pe care soţul le suportă cu greutate, chiar dacă reproşurile acestea sunt îndreptăţite (orgoliul). Trebuie să înţelegem de unde vin reproşurile: adeseori, ele vin din dorinţa soţiei de a-l vedea pe soţ mai bun decât este el de fapt, dintr-o exigenţă sporită faţă de el, adică dintr-un fel de idealizare, în aceste cazuri, soţia reprezintă conştiinţa soţului său, şi reproşurile ei trebuie primite ca atare. Bărbatul, mai ales în căsătorie, este înclinat să se lase pe tânjeală şi să se „culce" pe datul empiric. Soţia se desprinde de acest dat şi aşteaptă de la soţ mai mult. In acest sens, prezenţa conflictelor în familie este, oricât de ciudat ar părea, dovada înfăptuirii căsătoriei, şi în acest om nou, contopit din doi, soţia joacă rolul conştiinţei.

Iată de ce între oamenii apropiaţi certurile sunt câteodată chiar folositoare -în focul cerţii se mistuieşte tot gunoiul supărărilor şi neînţelegerilor care s-au acumulat câteodată vreme îndelungată, şi după explicaţiile şi mărturisirile reciproce se instalează sentimentul limpezimii şi liniştii - totul s-a clarificat, nimic nu mai apasă. Atunci se descătuşează cele mai înalte capacităţi ale sufletului şi, prin comunicare, se discută lucruri uimitoare, se ajunge la deplină unire de sentimente şi de gândire. (Preotul Alexandr Elceaninov)

Chiar dacă soţul tău nu este bun, întreabă-te sincer înaintea lui Dumnezeu: „Oare merit eu, păcătoasa, un soţ bun?" - şi conştiinţa îţi va spune, fără îndoială, că nu meriţi deloc; şi arunci, cu inimă smerită, supunându-te voii lui Dumnezeu, îl vei iubi din suflet pe soţul tău şi vei găsi în el multe lucruri bune, pe care înainte nu le vedeai. (Sfântul Antonie de la Optina)

In viaţă, inclusiv în viaţa de familie, oamenii pot fi împărţiţi în două categorii. Una dintre acestea seamănă cu musca. Musca are însuşirea următoare: întotdeauna, zburând pe lângă florile parfumate, se aşază pe tot ce este murdar. Şi uite aşa, categoria oamenilor care seamănă cu muştele s-a învăţat să gândească şi să caute numai răul, fără să ştie şi fără să caute vreodată binele. Cea de-a doua categorie seamănă cu albinele. Albina caută frumosul şi dulcele, evitând murdăriile. Aceşti oameni au gânduri bune, văd binele şi se gândesc doar la bine. Eu le propun tuturor celor care obişnuiesc să dea vina pe alţii, inclusiv pe soţii lor, să aleagă singuri în ce categorie vor să se afle. (Stareţul Paisie Aghioritul)

Mulţi poartă şi acum război în casele lor: unul are de luptat cu femeia, pe altul îl asediază fiul... şi fiecare se chinuie, se necăjeşte, se luptă, războieşte şi e războit - însă nimeni nu se gândeşte că, dacă nu ar semăna păcate, nu ar creşte în casa lui spini şi mărăcini; dacă nu ar arunca scânteile păcatelor, n-ar lua foc casa lui. Iar despre faptul că necazurile din casă sunt roadele păcatelor şi că Dumnezeu îi face împlinitori ai pedepsirii păcătosului pe înşişi casnicii lui dă mărturie Dumnezeiasca Scriptură, decât care nimic nu este mai vrednic de crezare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă la prima neînţelegere ce apare soţii s-ar înarma cu răbdare, s-ar smeri în sufletul lor şi şi-ar da mâna împăcării, nefericirea ar fi prevenită şi ei ar trăi împreună tot veacul lor pământesc fără să treacă prin nenorocirea certurilor. Din păcate însă, oamenii au puţină smerenie şi supunere faţă de voia lui Dumnezeu. De aceea, nici unul dintre soţii certaţi nu vrea să cedeze, şi în acest fel dezbinarea prinde rădăcini, scânteia vrajbei se preface într-o flacără nestăpânită, care mistuie toată bunăstarea omului. (Preotul Alexandru Rojdestvenskii)

Cu toţii avem de păzit următoarea poruncă de a ne purta poverile unii altora. Cu atât mai multă plăcere trebuie să împlinească această poruncă unul faţă de celălalt oameni atât de apropiaţi cum sunt soţii. Atunci când omul nu vrea să rabde, neplăcerile se înteţesc, iar fleacurile se adună unul câte unul până ia naştere un zid despărţitor. De ce ne-a fost dată mintea? Ca să netezim calea vieţii. O purtare înţeleaptă va destrăma contradicţiile care apar. Când acestea nu se destramă, pricina este lipsa înţelepciunii de viaţă, iar într-o şi mai mare măsură lipsa dorinţei de a chibzui bine situaţia, ba într-o şi mai mare măsură lipsa altui scop în viaţă afară de plăceri. încetează plăcerile - cei doi încetează să mai fie mulţumiţi unul de celălalt, şi tot aşa până la divorţ. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Temeti-va chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. In loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechibzuită - şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpătură, care se tot lărgeşte până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi spus vreun lucru urât în grabă? Cereţi-vă fără întârziere iertare. A apărut vreo neînţelegere? Nu are importanţă a cui e vina: n-o lăsaţi să dăinuie între voi nici măcar un ceas. Abţineţi-vă de la certuri. Nu vă culcaţi tăinuind în suflet sentimentul mâniei. In viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu. Niciodată nu trebuie să daţi satisfacţie sentimentului de orgoliu rănit şi să calculaţi cu scrupulozitate cine anume trebuie să ceară iertare. Cei ce iubesc cu adevărat nu se ocupă cu o asemenea cazuistică, ci sunt totdeauna gata şi să cedeze, şi să-şi ceară iertare. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Mila şi îngăduinţa faţă de aproapele şi iertarea neajunsurilor lui este cea mai scurtă cale spre mântuire.

In Sfânta Evanghelie se spune: nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta (Le. 6, 37). (Sfântul Ambrozie de la Optina)
De ce sunt puse la maşini roţi din cauciuc cu camere? Ca să amortizeze, să aibă aderenţă bună şi astfel să înlăture pericolele. Dacă roţile ar fi dure şi inflexibile, automobilul n-ar putea să se mişte. După ce ar parcurge o distanţă scurtă, s-ar strica din pricina vibraţiilor pe care le provoacă micile denivelări ale terenului. Acelaşi lucru se întâmplă şi în familie cu spiritul conciliant. Cu ajutorul lui, evităm multe probleme şi ne asigurăm o creştere duhovnicească constantă. (Stareţul Epifanie)
O condiţie indispensabilă pentru întemeierea unei familii creştine temeinice este ca viitorii soţi să găsească un duhovnic bun.

Duhovnicul va juca rolul de arbitru, urmărind ca în familie să nu apară conflicte. Când soţii nu vor reuşi să se înţeleagă, vor merge la duhovnic, cu nădejde în Dumnezeu - altfel, familia se va destrăma: se amestecă părinţii soţiei, părinţii soţului, toţi o ţin pe a lor şi distrug familia. Iar atunci când soţii cad de acord să aibă un îndrumător duhovnicesc nu vor fi în familie asemenea situaţii încurcate.

Pentru ca perechea să meargă înainte, trebuie să aibă un duhovnic comun, fiindcă acesta este ca un dulgher care vrea să potrivească două scânduri: după ce retează ieşiturile, dă scândurile la rindea, le aliniază şi apoi le uneşte. Pentru ca cele două lemne să se potrivească ideal, trebuie rindeluite cu aceeaşi rindea. Şi soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic, pentru că nu există competiţie fără arbitru.

In general, este mai bine ca toţi membrii familiei să aibă acelaşi duhovnic, fiindcă acesta, ştiind problemele familiei, îl va putea orienta pe fiecare aşa cum trebuie. (Stareţul Paisie Aghioritul)

Zici deşi rareori, dar totuşi te apucă o tulburare şi enervare puternică. Aceasta este o ispită de la vrăjmaşul, care nu rabdă atunci când undeva se înstăpânesc pacea şi dragostea reciprocă. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Nimeni nu trebuie să-şi îndreptăţească iritarea prin boală - aceasta vine din trufie, iar mânia bărbatului, după cum zice Sfântul Apostol Iacov, nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iac. 1,20). (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Aşadar vă spun ţie şi tuturor următorul lucru: niciodată nu vă apucaţi să vă îndreptaţi unul pe altul cu mânie, fiindcă ispita nu piere prin ispită, ci prin smerenie şi prin dragoste sinceră. Dacă vezi că înainte merge mânia, amână îndreptarea pentru o vreme, şi când vei vedea că mânia a trecut, şi a venit pacea, şi discemământul lucrează fără împătimire, atunci sa spui ce e de folos. (Stareţul Iosif Athonitul)

Grosolănia este de neiertat mai ales în propria casă, faţă de cei pe care îi iubim. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

In nici un caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii, violenţe şi jigniri. Adeseori, un mare rău în relaţiile conjugale este reprezentat de limba neînfrânată, atunci când soţii, aprinşi de mânie, îşi aruncă unul altuia jigniri de tot felul. Rănile lăsate în suflet de aceste săgeţi verbale sângerează apoi multă vreme. Cartea Sfântă pune pe seama cuvântului următoarea însemnătate: cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire (Pilde 12, 18). Când se aprinde răutatea, mai bine să taci puţin şi să te linişteşti (să iei apă în gură), iar pe urmă, rugându-te, să spui pe un ton binevoitor ceea ce poate să aducă folos. Este mai bine ca tiradele de reproşuri şi de „predici" să fie înlăturate printr-un singur cuvânt magic: „iartă-mă!", care, de altfel, este foarte greu de rostit. In general, trebuie spus că mediul familial reprezintă condiţiile în care omul învaţă să trăiască virtuos. Soţii trebuie să vadă în căsătoria lor tocmai asta: o şcoală de viaţă creştină. Iar şcoala nu este întotdeauna uşoară... (Episcopul Alexandru Mileant)

Grosolănia se îndreaptă prin blândeţe, nu prin altă grosolănie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Când cineva te necăjeşte, trebuie să-l priveşti ca pe un binefăcător, fiindcă îţi adună comoară în viaţa viitoare. Dumnezeu ştie tot. El vede mai departe şi doreşte, ca un Părinte Bun, ca omul să fie cu El" în Rai. Fiecăruia îi trimite ceea ce-l poate ajuta să ajungă în Rai - poate o ispită, poate altceva, însă trebuie ca omul să priceapă asta şi să nu se amărască, altfel pierde o parte din plata sa. (Stareţul Paisie Aghioritul)

Există o regulă foarte importantă în relatiile din viaţa de familie: aceea de a cere iertare unul de la altul seara, înainte de culcare. Cu multa vorbire nu vei scăpa de păcat, după cum se spune în Cartea Pildelor (Pilde 10,19), fiindcă atunci când oamenii stau de vorbă, când comunică, întotdeauna ajung să discute pe cineva... îmi amintesc următoarea istorie: un băiat şedea pe cuptor; au venit vecinele, cumetrele, au început să stea de vorbă; el se uita, asculta, iar pe urmă a izbucnit, pe neaşteptate, în râs.

L-au întrebat: „De ce râdeai?" El a răspuns: „Păi când stăteaţi voi de vorbă, şedea dracul pe prag şi tot scria, scria, scria ce ziceţi voi, şi pe urmă i s-a terminat hârtia şi a început să scrie pe coadă. Pe urmă aţi terminat de vorbit, şi careva a zis: «Iartă-mă, iartă-mă...» - şi îndată i s-a pârlit coada, şi dracul a pierit, şi atunci am râs de bucurie." Vedeţi voi, când păcătuim totul ni se trece la catastif, iar copiii absorb.

Cum sa intemeiem o familie ortodoxa, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa intemeiem o familie ortodoxa"

23 Februarie 2016

Vizualizari: 3403

Voteaza:

Conflictele familiale: cum sa le evitam? 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE