Consecintele desfranarii

Consecintele desfranarii Mareste imaginea.


Consecintele desfranarii

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca femeia nu este rea, ci patima cu care poate fi privita si inteleasa. Nici trupul ei nu e rau, ca un suport al sufletului, care trebuie sa devina templu al Duhului Sfant, ci privirea patimasa, atingerea pacatoasa, chiar si cu gandul, dorinta de a-l poseda. Ceea ce este rau intr-o patima nu este lucrul sau materia, ci pofta cazuta, masura pacatului pe care o atasam acestora, deci nu lucrul, ci reaua lui utilizare, lipsa de descernamant in legatura cu el.

"Pacatosenia - spune Sfantul Maxim Marturisitorul - este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a acestora. De pilda cand este vorba de femeie, judecata dreapta cu privire la legaturile trupesti trebuie sa vada in scopul ei nasterea de prunci.

Deci, cel ce urmareste placerea sexuala greseste in judecata, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Asadar unul ca acesta face rea intrebuintare de femeie, impreunandu-se cu ea. Tot asa este cu celelalte lucruri si intelesuri".

Trebuie aratat si faptul ca, in legatura cu aceasta patima, gravitatea si culpabilitatea ei poate deveni mult mai mare, iar efectele ei mai adanci si mai periculoase, in cadrul familiei, decat inainte de intemeierea ei. Mai mult si mai greu pacatuieste patimasul in cadrul familiei decat inaintea intemeierii acesteia.

Mai mare este orbirea celui ce nu a reusit sa descopere adevarata semnificatie a casatoriei crestine si iubirea sotiei, decat a celui care nu a descoperit acestea, intr-o relatie trecatoare. Ca si pacatul impotriva Duhului Sfant, aceasta atitudine insemna indiferenta, sfidare, negare a tainei cununiei, a persoanei celuilalt, o invartosare in pacat si lipsa iubirii.

Este mai mare caderea celui ce cauta, in cadrul familiei, sa insitutionalizeze placerea personala, decat a celui ce o cauta ocazional si in fuga. De aceea, sub paravanul unei vieti familiare oneste se pot ascunde pacate si crime dintre cele mai inspaimantatoare.

Omul stapanit de aceasta patima "pierde simtul pudorii, care este unul dintre elementele fundamentale ale moralitatii. Devine un cinic, isi istoveste fortele fizice si intelectuale, isi ruineaza avutul, poate fi atins de boli grele, contagioase si mortale, isi roade floarea tineretii pentru ca desfranarea aduce intotdeauna o batranete prematura. Desfranarea e un pacat care produce obisnuinte tiranice, ce paralizeaza orice avant spre desavarsire. Desfranatul devine egoist si obsedat. Echilibrul puterilor sufletesti este rupt. Trupul este acela care comanda tiranic, iar vointa devine sclava acestei patimi rusinoase".

"Jean Cluade Larchet, analizand psihologic si duhovniceste patima desfranarii si reductiile pe care le opereaza aceasta, atat asupra sufletului patimas, cat si asupra persoanelor cu care el intra in contact, vorbeste despre o supradimensionare a imaginarului, a irealului, a fantasmagoricului asupra realului, o desfiintare a functiei realului, in favoarea imaginarului. Desfranatul nu vede persoana pe care o doreste asa cum este, ci asa cum o vrea sau ii trebuie lui. Perceptia lui este distorsionata, ca intr-o oglinda falsa. Persoana celuilalt nu este perceputa real, obiectiv, ci subiectiv si patimas. Ea devine o proiectare a dorintelor lor patimase, o suma a poftelor lui".

Persoana iubita cu o iubire falsa, perversa, nu este recunoscuta ca o persoana, nu este traita in dimensiunea ei duhovniceasca, in realitatea fundamentala de creatura dupa chipul lui Dumnezeu, ea este redusa la ceea ce, in aparenta ei exterioara, poate raspunde dorintei de satisfactie a patimasului, ea devine pentru acesta un simplu instrument al placerii, un obiect. in anumite cazuri chiar interioritatea sa este negata astfel incat intreaga dimensiune interioara a fiintei sale, in special constiinta, afectivitatea si vointa, este redusa la trupesc.

Pe de alta parte, patimasul ignora libertatea celuilalt in masura in care el nu are in vedere altceva decat satisfacerea propriilor sale dorinte, care i se prezinta cel mai adesea ca o necesitate absoluta si care ignora dorinta celuilalt.

Celalalt, nu este, in consecinta, recunoscut, nici respectat in alteritatea sa, nici in caracterul unic al realitatii sale personale, care nu se pot descoperi decat in expresia libertatii sale si in manifestarea zonelor superioare ale fiintei sale, caci, reduse prin curvie la dimensiunea generica si animalica a unei sexualitati trupesti, fiintele umane devin practic inlocuibile ca si obiectele".

In mod similar, fiinta de langa el, chiar persoana iubita, nu mai este un "cineva", un subiect, un suflet cu o personalitate distincta, nu mai este un "aproape", un semen al sau, chip al lui Dumnezeu, un suflet cu bucuriile si necazurile sale, cu sperantele si infrangerile sale, un subiect care cauta si solicita ajutor in implinirea si actulizarea acestor laturi luminoase ale vietii sale, ci este un "ceva". Nu este un subiect, ci un obiect. Si daca un subiect trebuie cucerit, un obiect nu trebuie decat posedat, stapanit.

Patimasul nu reuseste sa patrunda in miezul fiintei iubite, ci se ciocneste si se impotmoleste in invelisul care acopera taina sufletului ei - atat de sarac in forme si manifestari, in comparatie cu inima. El nu mai intelege taina pe care celalalt o reprezinta, o taina pe care el este dator - pentru a nu-i distruge farmecul - sa o sporeasca, inaltandu-se astfel si pe sine, ci reduce acest mister la trup si nici macar pe acela nu-l intelege just, ca un mediu, un suport al vietii spirituale, chemat sa devina " templu al Duhului Sfant", ci il considera o sursa de neintrecute placeri".

Patima desfranarii se desfasoara dupa un scenariu si potrivit unui mecanism ce are mult mai multe in comun cu instinctul si cu pofta, decat cu ratiunea si cu discernamantul. Declansarea si derularea patimii desfranarii este insotita de unele manifestari:

- o stare crescanda de neliniste si de agitatie, un zbucium si o tulburare sufleteasca in continua progresie;

- o tulburare a sufletului si un tremur continuu al trupului, in asteptarea tot mai nerabdatoare a momentului implinirii ei;

- o reducere progresiva a factorului rational, in favoarea celui rational, patimas, o stingere a discernamantului, o intunecare a ratiunii, a puterii de judecata si de eliberare, sfarsind prin pierderea controlului asupra lucrarilor sufletului si a simturilor;

- o teama si o adversitate, o gelozie bolnava fata de tot ceea e i-ar putea periclita implinirea patimii, fie ca este vorba de persoane, fie de obiecte;

- o tiranie a patimii asupra patimasului, care conduce nevitabil spre declansarea ei.

Toata aceasta tensiune e o teama de necunoscut. Teama ca nu cumva cele gandite si dorite sa nu se implineasca dupa scenariul laborat. Teama ca persoana vizata nu se va ridica la nivelul steptarilor, ca nu se va lasa antrenata in acest mecanism al patimii. Teama de a nu fi inselat in dorinte si asteptari. Teama de a nu pierde mai mult decat rapesti, de a nu afla altceva si mai putin decat doreai, in final, teama de a nu pierde "lucrul" iubit sau de a nu fi abandonat de acesta.

Dupa indeplinirea dorintei si disparitia placerii, desfranatul se simte un izolat, un singur si un strain chiar si langa victima lui, langa care credea ca va simti si trai viata din plin, cu toata fiinta sa. Are un sentiment de zadarnicie si un regret, ca unul ce n-a intalnit ceea ce a dorit, un sentiment de frustrare si angoasa.

O frica de ceea ce a trecut, dar si de ceea ce il mai asteapta. O frica de insasi persoana care i-a indeplinit dorintele. Singura cale de a scapa de aceste complexe si remuscari i se pare intoarcerea cu o putere si mai mare in placerile patimii, abandonarea sa totala placerii.

Patimasul epuizeaza atatea vieti si suflete nu pentru ca acestea ar fi sarace si neputincioase de a-l face fericit, ci dintr-o infirmitate sufleteasca a sa. Nu celalalt este rau, ci raul zace in el insusi, in felul lui de a intelege si trai viata. Nu celalalt este incapabil sa-l iubeasca, ci el este neputincios in a-i descoperi dragostea, o iubire suferinda, jertfitoare. El este incapabil sa iubeasca, dar mereu raneste pe cei ce il iubesc. El nu iubeste persoane, ci le foloseste ca pe obiecte pentru satisfactii trupesti.

De aceea, nimic nu-i apartine si totul ii este strain, chiar atunci cand poseda ceva. La el se observa mai bine decat la oricine modul in care trupul, carnea, poate subjuga spiritul, sufletul, prin intermediul simturilor, cum poate omul din imparat si stapan peste puterile sale sa devina rob si sclav al celor mai josnice dintre acestea".

Desfranarea este pacat foarte mare pentru ca rapeste omului curatia trupeasca si sufleteasca, distruge sanatatea, intuneca mintea, impietreste inima si indeparteaza pe om de Dumnezeu. Sfantul Duh prin gura Sfantului Apostol Pavel ne invata sa fugim de desfranare: "nu stiti ca trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum! Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranata este un trup cu ea? "Caci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup. Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu, si ca voi iu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" ( 1 Corinteni 6, 15-20).

Despre acest pacat al desfranarii, Sfantul Apostol Pavel ne spune ca cei ce se fac vinovati de astfel de pacate, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 9-10), ci vor fi pedepsiti in "in focul cel vesnic" (Isaia 33, 14; Matei 25, 41).

Parintele Hristofor Panaghiotis

.

14 Iulie 2008

Vizualizari: 5386

Voteaza:

Consecintele desfranarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE