Credinta in soarta este interzisa

Credinta in soarta este interzisa Mareste imaginea.

Ştiu că nu demult am vorbit frăţiilor voastre despre soartă, dar asta nu mă împiedică să aduc vorba şi azi tot despre ea. Nu pentru că rătăcirea aceasta e mare foarte, ci pentru că mare e trândăvia noastră şi sporeşte boala, oricât de mică ar fi. Chiar şi un orb ştie că cel credincios n-are nevoie nici de cuvinte, nici de învăţătură ca să fugă de răul acesta. Unele păcate au nevoie de cuvânt şi învăţătură; altele sunt atât de vădite şi atât de clare, că au nevoie numai de frică şi de pedeapsă ca să fie împiedicate. De pildă omorul, desfrânarea, hoţia n-au nevoie de cuvinte ca să arăţi că sunt păcate.



De aceea, şi legiuitorul n-a întocmit despre ele învăţătură care să spună urechilor noastre că faptele astea sunt fapte rele - raţiunea ne spune mai dinainte asta -, ci numai le-a oprit: Să nu desfrânezi! Să nu ucizi! Dar când a fost vorba de dispreţuirea văduvelor şi de răutatea celor cărora li se încredinţează bani spre păstrare, ne vorbeşte şi ne dă şi pricinile pentru care aceste fapte sunt păcate. Miluieşte, spune Scriptura, pe văduvă şi pe străin; că şi tu ai fost străin în pământul Egiptului! Apoi arată şi pricina acestor porunci.

Nu-i nevoie deci să se arate pricina pentru care trebuie să fugim de învăţătura rătăcită despre soartă, pentru că rătăcirea aceasta face parte din rătăcirile cât se poate de vădite. După cum este vădit că omorul şi desfrânarea sunt fapte rele, tot aşa de vădit este că învăţătura despre soartă este rea şi trebuie împiedicată. Să nu socotiţi că învăţătura despre soartă face parte din învăţăturile îngăduite, numai pentru că sunt unii oameni care cred în soartă! Se săvârşesc şi crime, cu toate că sunt interzise de legi; se fac şi desfrânări, şi răpiri, chiar de către mulţi oameni, cu toate că sunt oprite.

Că a crede în soartă este interzis, ca şi omorul, chiar de legile păgâne, se poate vedea din următorul fapt. Dacă unul care a făcut desfrânare cu femeia altuia, şi a fost dat în judecată, ar spune: „Eu nu-s de vină, ci soarta! Eu am vrut să fiu cuminte; dar soarta m-a împins, ea m-a dus la fapta asta!“, oare n-ar fi tocmai pentru aceasta osândit mai cumplit, că s-a apărat aşa de nepotrivit? Va fi oare iertat? Deloc! Şi, după învăţătura celor ce se încred în soartă, ar trebui iertat. Dacă toate se întâmplă din pricina sorţii, şi nu a voinţei, atunci nu poate avea acela o altă apărare mai mare decât soarta. Iar dacă voinţa e stăpână şi mai puternică decât soarta, atunci soarta nu există; căci dacă există soartă, atunci trebuie neapărat, în ciuda tuturor sforţărilor noastre, să se împlinească poruncile ei şi, prin urmare, zadarnic este pedepsit acela, zadarnic nu-i iertat.

Dar nici un om nu va vrea să audă de o astfel de apărare, nici de dobândirea iertării, într-atât este de osândită o astfel de apărare de toţi oamenii şi socotită basm şi vorbărie. Ai văzut câte rele a adus diavolul pe lume prin credinţa în soartă? Întâi, dispreţ faţă de virtute. Într-adevăr, oricât de râvnitor ai fi în nevoinţa ta pentru virtute, ţi se slăbeşte sufletul când ajungi să crezi că nici una dintre faptele tale nu e o faptă rea. Când ştii că nu-i o crimă să faci desfrânare, sau să ucizi, sau să spargi ziduri ca să furi, împins de năvala firii, ca şi cum te-ai prăvăli la vale, nu te vei opri de a huli pronia dumnezeiască şi de a învinovăţi pe Dumnezeu.

Spune-mi, rogu-te, poate fi oare un păcat mai mare? Să fugim dar, fraţilor, de această slujire idolească! Ca să nu plângem mai târziu fără de folos, când ni se va curma sorocul pocăinţei după plecarea de aici, atâta vreme cât putem, toţi câţi suferim de această boală, să ne pocăim, să ne îndreptăm, iar cei ce suntem sănătoşi să ne păstrăm deplina sănătate şi să dăm mână de ajutor celor cuprinşi de boală! Cum să nu facem oare tot ce putem de e bolnav sufletul cuiva, când arătăm atâta grabă şi atâta grijă pentru cei bolnavi cu trupul? Cum să nu suferim orice ca să câştigăm pe fratele nostru, care-i mădularul nostru, care face parte din pliroma trupului bisericesc? Să iscodim dar totul pentru el, să facem totul pentru el! Să alungăm câinii şi lupii!

Să nu ne mulţumim cu mântuirea noastră! După cum s-a spus că: „De vedeai furul, alergai cu el, iar cu cel desfrânat partea ta puneai“ , tot aşa să auzim şi aici. Când vedem pe unul dintre fraţii noştri furat de vorbe şi de şoapte, să auzim aceste cuvinte. Biserica este casa Stăpânului, iar credincioşii sunt vase de preţ. Când vezi dar pe unul de-afară că vrea să fure un vas, chiar dacă tu nu eşti primejduit să fii furat, dar dacă treci cu vederea furtul şi nu te duci să spui celor ce-l pot împiedica, eşti vinovat de sufletul aceluia, pentru că ai văzut pe hoţ furând şi nu l-ai oprit nici tu, şi nici prin altul. Nu-ţi spun asta pentru că văd că stă atârnată deasupra ta primejdia, ci ca să te întăresc, ca să te fac să te îngrijeşti şi de mântuirea ta, şi de mântuirea celorlalţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur

.

04 Noiembrie 2014

Vizualizari: 5673

Voteaza:

Credinta in soarta este interzisa 5.00 / 5 din 5 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • oprescu dorinPostat la 2014-11-06 06:17

    Articolul este bine tintit si nuantat. Din pacate , toata viata noastra se raporteaza atat la mediul , cultura si imprejurarilor. Poate ca asta sa fie definitia "Sortii". Nu stiu. Daca toti oamenii isi pastrau sfintenia , adica aveau Credinta in INIMA , nu mai era nevoie de legi , nici ale lui MOISE dar nici cele de STAT> O gramada de finali sfinti , au calcat flagrant legile in tinerete ca sa invete apoi CALEA!ADEVARUL si VIATA. Alti oameni nu au mai apucat decat sa invete aceste concepte ezoterice (sa zicem asa) deoarece nu au mai avut timp. Altii nu au invatat nimic , nici nu au vrut , au murit ca niste adevarati si 'curati' pacatosi , punand pe Dumnezeu in justificarea pacatelor lor. Doamne Ajuta!

  • MARIANA SAVLOVSCHIPostat la 2014-11-06 01:04

    Amin!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE