Criza in relatiile dintre copii si parinti

Criza in relatiile dintre copii si parinti Mareste imaginea.

Cand parintii nu cauta la vreme, nu conving pe nimeni

In timp ce preotul vizitează bolnavii secţiei, se apropie o tânără venită în vizită la cineva şi îi cere să îi programeze o întâlnire, pentru a discuta o problemă gravă care o apasă. Părintele este de acord şi, după câteva zile, fata intră în biroul parohial.

Fata: Bună ziua, părinte.

Părintele: Bună ziua. Luaţi loc.

Sunteţi enoriaşa noastră?

Fata: Nu, sunt din altă parte.

Părintele: Vă ascult, ce s-a întâmplat?

Fata: Uite, sunt de un an logodită. Logodnicul meu este un om foarte bun. Se poartă foarte frumos şi cu mine, şi cu ai mei. A trecut un an şi bucuria noastră era de nedescris. Dar bucuria s-a prefăcut în tristeţe.

Părintele: De ce?

Fata: I-a telefonat mama lui mamei mele şi i-a vorbit foarte urât. A vorbit-o de rău şi pe ea, şi pe toată familia, şi în special pe mine. Apoi m-a sunat sora lui pe mine. A repetat aceleaşi lucruri, chiar mai urâte. Şi acum mă aflu în impas. Ce părere aveţi, ce să fac?

Părintele: Logodnicul dumneavoastră cunoaşte asta? El ce zice?

Fata: Sigur că ştie, a aflat imediat. Şi el e în acelaşi impas. Vroia să venim împreună la dumneavoastră să vorbim, dar s-a întâmplat ceva şi n-a mai putut.

Părintele: Poate vi se pare mai potrivit sa ne oprim aici şi să continuăm când va putea veni şi el?

Fata: Cred că da. Dacă puteţi, venim mâine după-amiază. Mulţumim.

Următoarea zi, după-amiază.

Fata: Bună ziua, părinte, el e logodnicul meu, Ilie.

Părintele: Bună ziua, mă bucur, luaţi loc. Este problema celor două telefoane date.

Ilie: Părinte, e o temă care mă chinuie şi pe mine, şi pe logodnica mea. Din nefericire, ăsta-i adevărul. De aceea am dori să ne spuneţi părerea dumneavoastră.
Părintele: Voi cum apreciaţi starea rudelor voastre? De unde această schimbare?

Ilie: Părinte, este o situaţie pe care n-am discutat-o cu nimeni până acum. Nu m-am depărtat până acum în nici un fel de ai mei. Nu le-am spus niciodată nu. Au şi ei o slăbiciune mare pentru mine. Orice vrea Ilie i se dă. Situaţia asta, în care, pe de o parte, eu sunt aşa de apropiat de ai mei, mai ales de mama şi de sora mea, şi, pe de altă parte, slăbiciunea pe care o au ele faţă de mine, a ajuns de nesuportat. Tot timpul sunt pe lângă mine, înaintea mea. Nu vor să fac absolut nimic fără ele. Incearcă în orice fel ca tot ce fac să fie după cum cred ele. Am impresia că nu pot face nimic de unul singur. Mi-am pierdut personalitatea. N-am nici o iniţiativă în viaţă. Se tem, părinte, să nu mă piardă. Nu vor să plec şi nici măcar să mă depărtez de casă. După logodna noastră s-au revoltat la culme. Cred că acesta e motivul pentru care se poartă aşa. Nu vor să se despartă de mine.

Părintele: Şi cum vă gândiţi să acţionaţi?

Ilie: Nu ştiu dacă ceea ce gândesc e bine şi, de altfel, de aceea am venit să ne sfătuiţi. O să le doară atitudinea mea, încerc să găsesc puterea de a mă împotrivi, într-un mod bun, să avansăm cu căsătoria şi să-mi fac propria familie. Imi va fi dor de ele, dar văd hotărârea ca pe o necesitate de a mă salva.

Părintele: Cred că gândiţi bine. Vă doresc sincer să reuşiţi.

Fata: Părinte, toate bune, dar după aceste telefoane toate s-au dat peste cap. Mai ales mama îmi face probleme. Ce aţi zice să venim împreună într-o zi?

Părintele: Bucuros, oricând vreţi. Aştept telefonul vostru.

Fata şi Ilie: Mulţumim mult! Binecuvântaţi!

Părintele: Domnul să fie cu voi!

Problema foarte gravă prezentată în acest caz este des întâlnită şi are nevoie de o analiză mai detaliată, în special în lumina tradiţiilor noastre.

Ştim cu toţii, din experienţa noastră pastorală şi din precedentele situaţii prezentate aici, că există în zilele noastre o criză gravă în relaţiile dintre copii şi părinţi, în abordarea căreia intervenţia noastră pastorală denotă uneori o greşită înţelegere a tradiţiilor noastre.

Adesea, părinţii, în încercarea lor de a înveşnici dependenţa copiilor faţă de ei şi de a le inocula propriile valori, folosesc religia şi încearcă să-şi facă aliaţi, în această încercare a lor, din Biserică şi din preoţii ei. Preoţii cad în această capcană, determinând îndepărtarea tinerilor de Biserică, pe care ei o văd ca pe o prelungire a autorităţii opresive a părinţilor lor. O putere pe care părinţii n-o folosesc pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor lor, precum susţin ei şi probabil, inconştient, şi cred, ci pentru a nu permite autonomia acestora şi pentru a-i putea folosi pentru satisfacerea nevoilor proprii.

Părinţii nu vor să accepte că totuşi copiii lor nu sunt simple prelungiri ale lor şi că au ipostasul lor autonom, propria devenire şi propria responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a vieţii.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi alte porunci similare sunt dictate continuu copiilor în această încercare a lor şi folosite într-o interpretare greşită, pur şi simplu ca armă într-un război imoral de supremaţie.

Merită deci să vedem părerile pe care le exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur despre nunta din Cana Galileii, descrisă de Evanghelistul Ioan şi unde Hristos o înfruntă pe Maica Sa la insistenţa acesteia de a-i ajuta pe meseni: Nu mai au vin, când îi replică: Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine?

După Sfântul Ioan Gură de Aur, „Maica Domnului a lucrat aşa şi pentru că dorea să-i ajute pe oameni, dar şi pentru a se face mai strălucită prin Fiul ei. Şi de bună seamă că s-a întâmplat şi cu ea ceva omenesc, ca şi cu fraţii Lui, când au zis: Arată-Te lumii (In 7, 4), dar de fapt voiau ca ei să se slăvească de pe urma minunilor. Când părinţii trupeşti nu împiedică cu nimic, nici nu se pun de-a curmezişul vreunuia din lucrurile cele după Dumnezeu, suntem datori şi este de neapărată trebuinţă să-i ascultăm. Iar a nu face aceasta este primejdie mare. Dar când cer ceva nepotrivit şi împiedică ceva din cele duhovniceşti, nu trebuie să-i ascultăm nicidecum.

Pentru aceea i-a şi răspuns aici astfel, după cum a facut-o şi în altă împrejurare, când a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? (Mt. 12,48). Căci [fraţii Săi] nicidecum nu aveau despre El părerea care trebuia. Dar fiindcă ea L-a născut, s-a socotit pe sine îndreptăţită, după obişnuinţa maicilor, ca să-I poruncească toate, când ar fi trebuit să-L cinstească şi să I se închine ca Stăpânului [a toate]. De aceea i-a răspuns atunci aşa [Mamei Sale].

Gândeşte-te cum S-a simţit când tot poporul şi gloatele stăteau în jurul Lui şi mulţime de ascultători îl sorbeau când le punea înainte învăţătura Sa, iar Mama Sa, venind în văzul tuturor, L-a întrerupt din cuvântare ca să vorbească cu ea. Ba nici înăuntru nu a voit să vină, ci El să Se ducă afară, ca să vorbească singur numai cu ea. De aceea a şi zis: Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei? Nu ca să o ocărască şi să Se înalţe mai presus de cea care L-a născut. Departe de El aceasta! Ci fiindcă era de folos să n-o lase să gândească despre El cele mai de jos, ci cele mai înalte. Căci dacă Se îngrijea de ceilalţi şi făcea toate ca să le pună în inimă părerea dreaptă despre Sine, cu mult mai mult făcea aceasta pentru Mama Sa.

Şi fiindcă era firesc ca nici dacă L-ar fi ascultat să nu fi vrut să se lase convinsă de Fiul ei - socotind că i se cuvine în tot locul întâietatea, deoarece îi era mamă - de aceea a răspuns astfel celor care i-au spus [că este aşteptat afară]. Că nu ar fi putut s-o suie altfel de la o părere smerită despre El la una înaltă, dacă ea ar fi aşteptat totdeauna să i se dea cinste de către Fiul său şi nu ar fi venit [vreodată] la El ca la Stăpânul tuturor. Şi aici, pentru aceeaşi pricină îi spune: Ce este Mie şi ţie, femeie? Dar nu mai puţin şi din altă pricină de neapărată trebuinţă! Care anume? Ca nu cumva să fie vreo bănuială [după aceea] asupra minunilor săvârşite. Fiindcă ar fi trebuit să fie rugat de cei ce aveau nevoie [de vin], şi nu de Mama Sa. Cum aşa? Păi cele ce se fac din rugămintea alor tăi, chiar dacă sunt lucruri mari, adesea le par celor ce privesc mai dinainte ticluite. Dar când înşişi cei ce au nevoie se roagă, minunea iese de sub orice bănuială, iar lauda este curată şi folosul mare."

Dacă Sfântul Ioan Gură de Aur poate intui asemenea motivaţii chiar şi în Sfânta Familie, nu ştiu de ce nu am putea accepta prezenţa unor asemenea probleme şi în cadrul familiilor cucernice şi evlavioase.

Hristos avea un ţel pe care, după Sfântul Ioan Gură de Aur, mama Sa nu-I cunoştea. Fiecare om are un ţel pe care are dreptul, dar şi răspunderea de a-l descoperi singur şi pe care deseori părinţii nu îl recunosc. Uneori părinţii nu recunosc copilului nici dreptul de a avea vreun ţel, la fel cum nu recunosc că a încetat de a mai fi copil şi că este adult. în aceste situaţii, după Sfântul Ioan Gură de Aur, ceea ce se cere la timp nepotrivit nu convinge pe nimeni.

PR. FILOTEU FAROS
Dialogul in psihoterapia ortodoxa, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dialogul in psihoterapia ortodoxa"



.

25 Mai 2015

Vizualizari: 1242

Voteaza:

Criza in relatiile dintre copii si parinti 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE