Cugetari duhovnicesti asupra Postului

Cugetari duhovnicesti asupra Postului Mareste imaginea.

Imi vine destul de greu sa scriu acest articol, caci prea bine stiu ca "atac" un subiect delicat cu rationamente mai mult sau mai putin logice, care nu au sanse sa vindece neputintele noastre, indoielile sau pur si simplu nestiinta noastra. Mai stiu ca dupa ce vei fi citit aceste randuri cu greu iti vei spune tie insuti ca se merita sa postesti. Nu o lua ca pe o acuza, ci ca pe o simpla opinie ce o am din experienta vietii de pana acum.

Postul, rostul si bucuria lui, se descopera numai prin post!

Iubirea se invata numai iubind! Tristetea este descoperita nu din carti, ci numai atunci cand o traiesti cu toata fiinta ta! Imi amintesc ca atunci cand eram mic, mama mea a avut o serie de necazuri teribile si a aplicat o solutie extrema, sa-i zicem: postul negru in fiecare miercuri si vineri. Si, copil nestiutor fiind eu, imi amintesc ca am fost teribil de surprins de puterea postului negru pe care mama il tinea!

Ca o minune extrem de evidenta, problemele se "daramau" singure ca intr-un joc de domino. O zi de post negru aducea o alta minune, pe care mama o povestea tuturor celor ce vroiau sa o asculte. Si nu erau minuni de rutina, ci realmente ceva ce tinea de incredibil. Si uimirea de atunci m-a marcat, invatandu-ma sa meditez la puterea postului negru sau doar a postului in general...

Dar voi face un efort si voi formula cateva motive, cateva coordonate ale postului. Sa am constiinta ca am incercat sa te ajut macar.

Postim ca sa fim liberi.

Ai idee ce mult inseamna aceasta libertate, acest concept? Cine nu e liber, nu se mantuieste! Noi legam prea usor mantuirea de fapte bune sau de alte maruntisuri egoiste. Insa adevarata conditie a mantuirii e libertatea! Sa nu depinzi de nimic din ceea ce este trecator! Desigur, ca oameni avem nevoi fizice ca sa traim. Insa si acestea trebuie limitate, ca sa nu devina un fel de lanturi, catuse si greutati inutile. Mancarea, apa, somnul sunt normale. Dar daca depasesc o limita, devin anormale, adica ne anuleaza libertatea.

Postim ca sa ne afirmam liberi macar un timp de toate acestea! Si, in acelasi timp, renuntam la ceea ce este surplus, la balast! Carnea? Nu e obligatorie. Lactatele? La fel. Nu depindem de animale, nu depindem de uciderea lor ca sa traim. Omul e regele creatiei, nu ucigasul ei. Un rege nu-si mananca supusii! Ca sa nu mai vorbim de alte "bucurii": fumatul, alcoolul sau chiar viata sexuala, ca sa dau exemple aleatorii. Fumatul e pacat tocmai pentru ca provoaca dependenta, adica sclavie spirituala si fizica. "Sclavii" moral si fizic nu se mantuiesc, caci libertatea este chipul lui Dumnezeu!

Postul este un exercitiu de eliberare de tot ceea ce ne apasa, pacate mici sau mari. Incepem cu "lanturile" fizice, adica cu mancarea si continuam cu cele morale. Altfel nu se poate, caci atat timp cat nu eliberam trupul, nu ajungem la suflet! Trupul este fie o inchisoare pentru suflet, fie un slujitor al lui. Fie stapan, fie prieten. Omul care nu posteste se coboara la masura unui animal, la masura instinctului. Daca pun inaintea unui caine o bucata de carne, nu se va putea abtine. Nu e liber! Insa omul va face la fel?!? Cum sa se mantuiasca omul care se comporta ca un caine?

Postim ca sa putem crede.

Este o legatura stransa intre libertate si credinta! Cine nu e liber, nici sa creada cu adevarat nu va putea! Desigur, a crede in Dumnezeu inseamna cu mult mai mult decat a trece pe la biserica, a ingramadi cruci pe piept si a aprinde lumanari! A crede inseamna a iubi pe Hristos si a trai doar pentru El si impreuna cu El, ca pentru si cu o Persoana Vie si real prezenta! Exemplu? Occidentul! Catolicismul! A scurtat treptat posturile si s-a ajuns ca Postul Mare de la noi, la catolici sa aiba doar 2 zile! Miercurea cenusii si Vinerea Patimilor. Nici pe astea nu le mai tine nimeni! Am fost in Italia si nu am gasit printre italienii cu care m-am intalnit, pe nci unul care sa posteasca!

Ce a urmat in Apus? Necredinta! Oamenii nu au postit, s-au robit placerilor lumesti, nu au mai putut sa creada si au declarat ca Dumnezeu a murit! Sau ca nici macar nu exista! Hristos a spus ca nu putem sluji la doi domni, adica si lumii care ne face egoisti, dar si Lui, Cel ce ne invata adevarata iubire. Cine nu posteste, se usuca sufleteste, pierde acea energie morala, pozitiva, care il ajuta sa creada ceea ce pare imposibil, sa accepte ceea ce nu pare a fi rational, adica pe Dumnezeu!

Postim pentru ca asa a facut Hristos, cat a fost pe pamant.

A inceput propovaduirea Sa cu un post de 40 de zile. El nu a mancat nimic, insa noi putem manca doar din roadele pamantului, ca sa nu uitam ca suntem facuti din pamant si in pamant ne vom intoarce. Nimeni nu poate ajunge cu adevarat la Hristos decat pe drumul pe care El a mers. Nimeni nu ajunge la Roma, sa zicem, daca se indreapta spre Moscova! Nimeni nu se poate intalni cu Hristos daca fuge spre placerile lumii, opuse cu totul Lui. si nu doar ca il imitam, dar facem asta si din iubire fata de El. 

Aici intervine jertfa! Renunt la ceva pentru ca il iubesc pe Dumnezeu.

Fac ceva pentru El. Nu-mi cere sa-mi dau viata, ci numai sa renunta la ceva care nu-mi este neaparat necesar! Nu-mi cere de la albine mierea, dar ii dau ceara. Nu-mi cere averea, dar dau cumva din banii mei atunci cand ajut pe saraci. Nu-mi cere tot timpul meu, dar ii ofer putin duminica. A suta parte din timpul meu! Nu-mi cere sa renunt la mancare si sa ma sinucid, dar renunt cate putin pentru a primi ceva in schimb. Fiinta mea e o camara, din care scot placeri lumesti si egoiste pentru ca Domnul sa puna ceva in schimb. Facem ca un troc! Eu dau ceva, desi El nu are nevoie, iar El imi da ceva, de care sigur am nevoie! Jertfesc ceva si il primesc pe El! Renunt la mine putin si primesc pe Dumnezeu!

Nu exista nici un sfant care sa nu fi postit! Si inca cum!!! Ti-am zis ca am fost in Ucraina si acolo m-am inchinat la sute de moaste. Unii sfinti se zidisera in pesteri si acolo li se aducea mancare o data la cateva zile: pesmeti si apa, iar de sarbatori ceva fierturi. Au renuntat la totul si au primit Totul! Repet, nu e doar o jertfa materiala! Trebuie sa vedem dincolo de partea fizica a postului!

Mancarea e prima "treapta" a postului, conditia pentru cea de-a doua treapta: partea sufleteasca. Multi raman doar la partea cu mancarea, insa nu au facut nimic! Exista sclavie fizica prin mancare, sex animalic sau lux. Insa, dupa ce o ai depasit pe aceasta, trebuie sa lupti cu sclavia morala: invidia, ura, egosimul etc. Iar a jertfi lui Dumnezeu din mancarea ta inseamna a darama primul zid dintre El si tine! Apoi zidul al doilea si va urma mantuirea! Dar sa NU te amagesti ca poti darama al doilea zid fara a-l fi daramat mai intai pe primul! Nu putem fi curati sufleteste fara a ne curati trupeste mai intai! Mancarea nu e rea in sine, dar poate deveni o patima. Sper sa intelegi aceasta insiruire de motive.

Postim ca sa luptam cu Satana!

"Acest neam de demoni va iesi numai cu post si cu rugaciune", a spus Hristos Domnul unui tata ce avea un copil indracit. si sa nu zica nimeni ca nu exista diavol sau nu exista indraciti!!! in Ucraina, la Pecerska, la slujba Maslului, erau adunati vreo zece la un loc si era un adevarat infern dezlantuit acolo! Ai vazut filmul "Exorcizarea lui Emily Rose"? Este bazat pe un fapt real si merita sa fie vazut.

Demonizatii sunt o realitate. Desi eu zic ca acum Dumnezeu "ascunde" cumva aceasta crunta realitate din motive usor de inteles: demonizatii se numara acum cu milioanele, iar cei ce i-ar putea vindeca se numara pe degete! si ca sa nu se darame lumea din cauza demonilor, face Domnul ca demonizatii sa nu se mai manifeste pe fata. De ce sunt milioane si zeci de milioane de demonizati? Ce este un demonizat? Tot cel ce nu are pe Duhul Sfant in el, nu este decat un demonizat! Ti se pare prea dura afirmatia? Cel ce nu s-a straduit sa primeasca energie pozitiva in suflet, cel ce nu s-a impartasit cu Hristos si cu harul Duhului prin credinta si fapte bune, acela, implicit, a acumulat energie negativa.

Omul este ca un mecanism care "functioneaza" cu energie: pozitiva sau negativa. Daca se apropie de Dumnezeu, se umple de energie pozitiva. Daca nu, se apropie de Satana si de energia lui negativa. Adica se indraceste: nu mai crede, nu mai lucreaza binele, nu mai posteste, de aici urmand faptele care se fac prin energia negativa satanica: desfrau, lacomia, ura, minciuna, necredinta etc. Toate legate intre ele! Deci postim ca sa ne eliberam, sa putem crede si, in acelasi timp, sa "fugim" de diavol. Cine nu posteste, nu renunta la faptele diavolesti. si invers!

Postim ca sa ne putem ruga.

Dupa eliberare, dupa jertfa, dupa fuga de Satana, urmeaza un fel de gol in suflet. ti-am zis deja ca sufletul e ca o camara pe care o golim de rele. Dupa aceea simtim incet incet nevoia binelui. Incepem sa vorbim cu Dumnezeu. Treptat il simtim. Credem parca mai usor in El. Avem parca ceva mai multa vointa si mai multa credinta in El. Il percepem treptat ca pe o Fiinta vie, apropiata noua. Simtim ca avem ceva sa-I spunem cu adevarat, nu doar frazeologia de pana atunci. Parca vedem viata si intamplarile din cursul vietii cu alti ochi. Parca simtim ceva nou, mereu mai aparte.

Cuvintele ne sunt mai calde la rugaciune si ne apuca un dor nebanuit pana atunci. Vrem ceva nou! De parca ne-am ridicat dintr-un somn greu si descoperim din nou lumea si pe noi insine cu alti ochi. Parca Dumnezeu e mai prezent si mai aproape! Desi realitatea e alta: noi suntem mai aproape de El si nu invers! Ca in cazul celui aflat aproape de o insula si care, dupa ce a aruncat ancora pe tarm, tragandu-se spre mal, i se pare ca insula vine spre el. Dar, stii bine, el se apropie de insula... Nu noi il tragem pe Dumnezeu de maneca prin post si ni se pare ca vine spre noi, ci pur si simplu, postul ne deschide ochii si ne inviaza sufletul, care, oricum, il avea pe Dumnezeu aproape! Si il va avea mereu aproape, chiar de va fi in fundul iadului!

Ca o urmare fireasca, postul ne face mai vii si mai drepti si fata de ceilalti.

Nu poti fi cu adevarat bun fara a posti. Toate religiile au regula postului, desi numai crestinismul a desavarsit postul prin insasi faptul ca omul il are pe Dumnezeu ca Prieten, ca Frate, ca Tata si ca Om, mai ales!!! Crestinismul este singura religie in care nu omul cauta pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il cauta pe om. Il cauta facandu-Se si El Om... Ne-a iubit total si numai asa putem si noi iubi total. Pe El si pe aproapele! Nu poti iubi fara Iubire! Iar Dumnezeul nostru este Iubire! Iisus Hristos este Iubire!

Postim ca sa ne putem impartasi !

Argument final si fundamental! A posti inseamna a face exact asa cum a facut Hristos, asa cum a hotarat Biserica prin Sfintii ei, dupa voia lui Hristos! Daca e sa fim sinceri cu Hristos si cu noi insine, cel ce nu posteste intreg Postul Mare, adica 40 de zile, NU are dreptul sa se impartaseasca! Exceptie facand, desigur, cei bolnavi si copiii.

Argumente lumesti gasim cu miile, dar riscam sa ignoram mai mult sau mai putin constient elementele postului mai sus amintite! A ne impartasi atat imp cat NU suntem liberi, atat timp cat nu am invatat sa ne rugam si atat timp cat nu ne-am lepadat de diavol, nu este altceva decat bataie de joc, fie ea si una metafizica! si asta nu o spun eu, ci sfintii. Ti-as putea aduce zeci si sute de citate, dar cum nu tin sa intocmesc o dizertatie, apelez la increderea ta si chiar la logica celor spuse de mine. Impartasania nu e vin si paine, ci Dumnezeu! Da, putem sa ignoram, sa nu credem sau sa ne mintim, dar toate acestea nu schimba cu nimic adevarul.

Multi, prea multi dintre crestini postesc cum vor, cand vor si se impartasesc cum li se pare. Vina este si a preotilor, desigur! insa iadul se va umple mai ales cu crestini, din pacate! A primi pe Hristos fara a te fi pregatit pentru asa o taina, cu adevarat este un pacat capital. Postul are 40 de zile cu un sens anume, pe care il vom descoperi doar postind! A fragmenta, a cioparti acest post dupa voia noastra nu este altceva decat o sfidare a unor "legi" lasate noua de sfinti. si ar trebui sa vorbesc aici despre pacatul neascultarii. In plus, nicaieri nu scrie ca Postul Mare dureaza pentru sfinti 40 de zile, iar pentru ceilalti mai putin sau ca ar fi de 40 de zile pentru prosti, iar pentru cei "smecheri" mai putin.

In sfarsit, postul este benefic si organismului.

Prin abstinenta se curata interior de toate reziduurile acumulate pana atunci. Citisem undeva ca cea mai buna si mai sigura modalitate de vindecare a glaucolmului este chiar postul negru de 3 zile, desigur cu apa! Celor bolnavi de cancer li se impune chiar un regim alimentar identic celui din postul crestin. Vegetarienii traiesc cu mult mai mult decat "carnivorii"! Si daca facem asta pentru trupul nostru, de ce nu am face-o si pentru suflet? Oare numai din putina noastra credinta, pe care, culmea, o putem dobandi si chiar spori numai prin post!

Inchei citand pe unul dintre profesorii mei de teologie de la Sibiu, pe parintele Prof. Dr. Ilie Moldovan, cel care mi-a fost mai mult decat un indrumator de doctorat: "Nu noi tinem postul, ci postul ne tine pe noi!"

Maica Domnului sa va binecuvanteze si sa va acopere!

Monahul Neofit, "Rugaciuni catre tineri".

Despre autor

Turcanu Stefan Turcanu Stefan

Colaborator
3 articole postate
Publica din 11 Martie 2011

03 August 2011

Vizualizari: 10258

Voteaza:

Cugetari duhovnicesti asupra Postului 0 / 5 din 0 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • pastila cristianPostat la 2012-02-21 14:58

    Bun articol. De altfel m-a incurajat..eram hotarat sa tin acest post al Pastelui 2012. Il voi tine pe tot(sper sa am putere de la Dumnezeu). Voi reveni la sfarsit cu detalii pareri impresii.

  • Ana-Maria LupuPostat la 2011-08-04 00:39

    Superb scrie acest monah! ador cartea asta! Trebuie si merita citita !

  • olguta baleaPostat la 2011-03-14 09:48

    foarte bun si folositor articol.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE